Ganduri la Nasterea Domnului Hristos

Ganduri la Nasterea Domnului Hristos Mareste imaginea.

Există în această perioadă a timpului care ne face să fim contemporani o mare cantitate de consumism ce se vede instalat până în zona cuvintelor ce s-au rupt de realitatea contextuală a Cuvântului. Omul contemporan e bombardat de cuvinte - clişee/reclamă şi devine din ce în ce mai puţin interesat de creativitatea cuvintelor, de realitatea lor interioară, care te pot conduce spre profunzimea Cuvântului.

Rămânem copleşiţi de multitudinea formelor de exprimare, dar şi de incapacitatea noastră de comunicare. Ne-am tabloizat cuvintele făcând din vieţile noastre un bazar. Totul e plin de strălucire ieftină, ca un Crăciun plin de lumini multicolore, dar lipsit de lumina Cuvântului.

Ne-ar trebui un timp de întoarcere în sine, de reevaluare a tainei, de bucurie, pe care ar trebui să-l trăim, nu în virtutea regulei, ci în spontaneitatea evenimentului. Cum să nu-ţi fie dragi modele de curaj ca femeia cananeancă sau ca samarineanca? Ele n-au avut tupeul lumii de azi, ci curajul şi buna cuviinţă ce veneau dintr-o educaţie familială.

Postul pe care-l parcurgem până la naşterea Domnului nu este doar o regulă, un îndreptar de drum, ci este şi o reevaluare a dimensiunii spirituale a propriei existenţe ce te face să te „agăţi", prin minte, şi cu trupul de cer.

Parcă poţi privi cu alţi ochi Naşterea Domnului dacă ai în minte cuvintele Sfântului Ioan Scărarul: „Postul e o silire a firii, lepădarea de tot ce-ţi îndulceşte gustul, stingerea aprinderii trupeşti, nimicirea gândurilor celor viclene, scăparea de visele cele spurcate, curăţia rugăciunii, luminător al sufletelor, paza minţii, pierderea nesimţirii din inimă, uşa umilinţei, suspinarea smerită, zdrobire plină de bucurie, oprirea de la vorbirea multă, pricinuitorul nepătimirii, dezlegarea de păcate, uşa raiului şi desfătarea cerească".

Toate aceste afirmaţii sunt menite să ne transpună în adevărata realitate a vieţii. Chiar dacă nu recunoaştem, fiecare dintre cei ce ne simţim responsabili de propria viaţă şi ne dorim o viaţă după modelul creştin, ne dăm seama de importanţa trăirii unei vieţi în conformitate cu învăţătura lui Hristos, dar ne simţim neputincioşi la mulţimea „ofertelor" ispititoare, care, de multe ori, nici nu ne dau timp să gândim.

Pentru omul contemporan, ancorat în setea lui maladivă de agonisire şi consum, timpul Naşterii Domnului este plin de „desfătarea lumească" a lăcomiei de „a avea".

Sensul sărbătorii devine sinonim cu „a fi". Altfel n-ar avea nici un sens să mai „nimicim gândurile cele viclene sau să pierdem „nesimţirea din inimă".

Sensul de „a fi" al creştinului este o continuă reevaluare a luminii din el după modelul „Soarelui dreptăţii", o bucurie şi binecuvântare a propriei vieţi luminate de conştiinţa sinelui şi a responsabilităţii care decurge din această „luminare".

Sfântul Ioan Scărarul vine în întâmpinarea noastră luminându-ne sensul de „a fi" prin asumarea unei condiţii a credinţei ce are în vedere o schimbare interioară, o schimbare a firii. Privim ostentativ lumea din afară, care ne populează sufletul, judecând-o pentru lipsa ei de frumuseţe interioară, dar când ne întoarcem la presupusa noastră frumuseţe interioară, ne găsim sufletul cotropit de toate „cele din afara" si lipsit de frumuseţea pe care şi-o revendica de la sine.

Lucrarea postirii, mai ales în această perioadă presărată cu suficient de multe pogorăminte, ne-ar putea deschide „uşa raiului" prin curăţia rugăciunii ce ar pierde nesimţirea din inimă faţă de tot sufletul necăjit şi întristat care are nevoie de ajutorul nostru.

Ne e uşor să fim aproape de cei în suferinţă, măcar prin punguţa plină de dulciuri, dar cât de greu ne punem genunchiul la rugăciunea nevăzută de „ochiul din afară", dar bucurată de frumuseţea „celui dinlăuntru".

Mi-e frică să cred că ne-am pierdut „suspinarea smerită", că am devenit atât de avizi de „imagine" şi atât de săraci în bucuria gândului, pierzându-ne „paza minţii" aducătoare de linişte.

In definitiv, „a fi" nu se revendică de la pasivitatea unei existenţe de conjunctură, ci se raportează la o adevărată „devenire întru fiinţă", în care „firea" se reconfigurează mereu, pentru că traseul vieţii e întotdeauna surprinzător.

In acest înţeles nu vom mai avea nevoie de atâtea „luminiţe", de atâtea „crăciuniţe" şi de simpaticul Moş Crăciun plin de cadouri (care, de ce n-am recunoaşte, ne fac plăcere!), ci ne-am recunoaşte, în haine de sărbătoare, ca dar al lui Dumnezeu pentru întreaga Creaţie, faţă de care am putea fi mai responsabili măcar prin dragostea dintre noi.

Pr. Cristian Muntean
Ortodoxia romantică, Editura Andreiana

Cumpara cartea "Ortodoxia romantică"

 

16 Noiembrie 2016

Vizualizari: 66

Voteaza:

Ganduri la Nasterea Domnului Hristos 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE