Evanghelia lui Hristos ne învață că: „Mai fericit este a da decât a lua”. (Fapte 20, 35) Când primești ți se umple mâna, iar când dăruiești ți se umple sufletul. Este un adevăr pentru că de câte ori am dăruit ceva mi s a umplut sufletul de pace, bucurie și iubire. Să dăruim, așadar din ceea ce avem, dar mai ales din ceea ce nu avem. Bucuria este de două feluri: bucurie lumească este atunci când primești și când te cuprinde niște sentimente de egoism și bucuria dumnezeiască este atunci când ești copleșit de o pace interioară și o bucurie nespusă. Ce să dăruim? Părintele Paisie Olaru de la Sihla, unul dintre cei mai renumiți duhovnici ai Bisericii Ortodoxe, afirma că nu contează cât de mult dăruim, ci câtă iubire punem în dăruire, îndemnându-ne să oferim chiar și un zâmbet, pentru că și acesta este un gest de dragoste și un dar.

Totuși, cel mai bun lucru plăcut lui Dumnezeu este acela în care faci un dar sau un bine unei persoane care nu te va putea răsplăti niciodată. Aceasta este bunătatea lui Dumnezeu. Când dăruim? Omul dăruiește atunci când este mulțumit, atunci când este împlinit, când primește o binecuvântare de la Dumnezeu. Sfinții Părinți ne spun că trebuie să avem permanent o stare de mulțumire și să dăruim cât mai des. Săraci sau bogați trebuie să dăruim celor aflați în lipsuri, pentru că ceea ce avem vremelnic nu este decât un dar de la Dumnezeu dat cu împrumut. Ce facem noi când dăruim, de fapt? Îl împrumutăm pe Dumnezeu, care de altfel nu rămâne niciodată dator și nimănui.

Cu toate acestea, oamenii devin tot mai nemulțumiți și indiferenți la problemele semenilor, ființa umană se îndepărtează tot mai mult de menirea ei pe această lume, de ceea ce trebuie să fie: iubire. Omul a uitat că este făcut din iubire pentru iubire: nu se mai iubește nici pe el însuși și nici pe aproapele său. Omul nu știe, nu vrea și nici nu are timp să se mai bucure de lucrurile simple. Ființa umană neglijează un lucru important, și anume faptul că la baza acțiunilor noastre stă fie semnul iubirii, fie lipsa acesteia. De unde vine această stare de nemulțumire? Pot fii mai multe cauze, de la lipsa pocăinței la neputința de a-L iubi pe Dumnezeu. Din păcate, atunci când primim ceva, apreciem darul și ne bucurăm, dar uităm să apreciem dăruitorul.

Apoi, omul și a pierdut echilibrul vieții: bucuria de a dărui și a primi. Mai mult, inima lui s a împietrit de atâta nemulțumire, răutate și ură. De altfel, cum poate un astfel de om să îți facă un dar cu toată dragostea lui, dacă iubirea lui e de „piatră”? Trist, dar adevărat. În Acatistul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil găsim stihul acesta: „Bucură-te arzător al duhului nemulțumirii”. Nemulțumirea permanentă este un păcat care otrăvește sufletul.

Or, a dărui este în firea întregului univers, iar a accepta darul este a doua natură a acestuia. Altfel spus, intenția care se ascunde în spatele dăruirii și primirii are o importanță vitală. Din punct de vedere creștinesc, există o taină, în acest sens, adică cu cât dăruiești mai mult, rezerva ta se mărește, iar dacă nu dai deloc riști ca, foarte curând, să nu îți mai rămână nimic. Să dăruim, iubind și să iubim, dăruind! Numai așa vom putea ști tot binele pe care-l face un zâmbet.

Așadar, mulțumirea, recunoștința, generozitatea sau milostenia, fructul văzut și atât de hrănitor al dragostei creștine, atunci când este făcută dezinteresat, nu are odihnă, nu caută loc sau persoane anume pentru a se manifesta, ci ea se îndreaptă, în cele din urmă, către Dumnezeu. Acum, în pragul sărbătorilor religioase de iarnă, să ne străduim să fim mai buni, mai iertători, mai generoși.

Crăciun fericit! La mulți ani!

Ștefan Popa