Sfantul Nicodim de la Tismana

Sfantul Nicodim de la Tismana Mareste imaginea.

SFANTUL NICODIM DE LA TISMANA

Viata monahala la romani incepe inca din primele veacuri crestine. In alte pagini ale acestei carti, am infatisat stradaniile duhovnicesti ale cuviosilor monahi daco-romani Ioan Casian si Cuviosul Gherman, care s-au nascut si s-au calugarit in fosta provincie Scitia Mica in secolul IV. Multi arheologi si teologi socotesc ca la Basarabi (Murfatlar), langa Constanta, ar fi fost o asezare sihastreasca, ale carei inceputuri le aseaza in aceeasi perioada. In jurul anului 1000 se ridicase o manastire de rit rasaritean in cetatea Morisena de pe Mures (azi Cenad, jud. Timis). In partile Salajului, Buzaului si Argesului s-au descoperit urmele unor stravechi asezari monahale, cu bisericute si chilii sapate in stanca. Multe numiri de localitati de pe intreg cuprinsul tarii (Calugareni, Valea Calugareasca, Poiana Calugaritei, Chilia, Chilii, Manastirea, Manastioara, Schitu si altele), arata ca acolo existau asezari calugaresti, de multe ori dinainte de intemeierea statelor medievale romanesti.

In veacul al XIV-lea a aparut in Biserica Ortodoxa - indeosebi la Muntele Athos, in Grecia de azi - o miscare de renastere teologica-spirituala, numita isihasm (de la cuvantul grecesc isihia - liniste), care cerea retragerea totala a calugarului de lume, meditatie in tacere si rostirea neincetata a "rugaciunii lui Iisus" sau "a inimii": "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul". Cei mai de seama reprezentanti ai acestei miscari au fost Grigorie Palama, Nicolae Cabasila si Simeon, toti trei arhiepiscopi ai Tesalonicului, Grigorie Sinaitul si altii.

De la Muntele Athos, spiritualitatea isihasta s-a raspandit si in manastirile din Bulgaria, Serbia, Rusia si tarile romanesti. Unul din reprezentantii de frunte ai isihasmului pe pamantul romanesc a fost Sfantul Nicodim de la Tismana.

Cine a fost acesta? Stirile care le avem in legatura cu originea, copilaria, tineretea si intreaga viata a lui Nicodim pana la venirea lui in Tara Romaneasca sunt foarte sarace. Multi istorici l-au socotit ca fiind grec de neam, sau grec dupa tata si sarb dupa mama, chiar inrudit cu cneazul Lazar al Serbiei. Altii, intre care si marele carturar Nicolae Iorga, sustin ca se tragea dintr-o familie de macedoromani din jurul orasului Prilep, din Macedonia. Asa se explica de ce a venit in partile noastre si s-a aratat atat de mult legat sufleteste de poporul roman. cunoscand cativa calugari de la Muntele Athos, a plecat cu ei in ascuns, renuntand la toate bogatiile si maririle care l-ar fi asteptat in tara lui. S-a oprit la manastirea Hilandar, unde egumenul l-a primit ca "frate". Noul ucenic al Athosului invata aici temeinic limbile greaca si slavona, dar culege si multe invataturi din scrierile Sfintilor Parinti si ale scriitorilor bisericesti. Credinta lui jertfelnica, dragostea lui fata de toti, ravna spre cele bune si folositoare, smerenia, posturile si rugaciunea neincetata, l-au facut cunoscut tuturor, incat la vremea cuvenita, dupa trei ani de ucenicie, a primit ingerescul chip al calugariei, primind numele Nicodim. A fost hirotonit ierodiacon, iar la scurt timp preot ieromonah. Pretuit de toti, dupa trecerea la cele vesnice a egumenului, soborul manastirii l-a ales in fruntea obstii calugaresti de la Hilandar. S-a dovedit si in aceasta slujire un neintrecut gospodar si bun indrumator al calugarilor, ostenind zi si noapte alaturi de ei, in posturi si rugaciuni, in copierea de manuscrise si alte indeletniciri potrivite cinului calugaresc.

Dorind insa o viata mai linistita, cuviosul Nicodim a plecat in ascuns de la Muntele Athos si a venit in regiunea Cladova, la locul numit Saina, in apropiere de Dunare (in fata orasului Drobeta, Turnu Severin de azi). Impreuna cu ucenicii care s-au strans in jurul lui, a ridicat acolo o bisericuta cu hramul Sfanta Treime. Traditia populara sarbeasca ii atribuie si intemeierea manastirilor Vratna si Manastirita, in regiunea Craina. Dar la scurt timp, aceasta regiune a fost ocupata, pentru cativa ani, de regele Ungariei Ludovic cel Mare, incepandu-se de indata si o puternica lucrare de raspandire a catolicismului, dusa de calugari franciscani. In aceste imprejurari, cuviosul Nicodim a trecut in tinuturile invecinate din nordul Dunarii, pe pamant romanesc. Aici a ridicat o alta manastire, la Vodita, probabil pe locul unei asezari sihastresti mai vechi, ca un centru de aparare ortodoxa la frontiera cu statul maghiar catolic. Cea mai veche mentiune despre prezenta lui Nicodim in Tara Romaneasca se face intr-un hrisov al domnitorului Vladislav (Vlaicu) Voda din anul 1372, prin care oferea o seama de danii manastirii Bodita, zidita si zugravita din indemnul lui Nicodim, "cu munca sa si a fratilor" si cu cheltuiala domnitorului. Prin acest hrisov, manastirea era inzestrata cu mai multe sate, vesminte si vase liturgice, scutita de anumite dari catre domnie. Se randuia apoi ca manastirea sa devina o "samovlastie", adica o ctitorie de sine statatoare, scoasa de sub orice putere din afara, fiind condusa numai prin propriul ei sobor, randuiala folosita la Athos, pe care cuviosul Nicodim a adus-o si in Tara Romaneasca. In timpul sederii la Vodita, Nicodim a facut parte dintr-o solie trimisa la Constantinopol pentru a mijloci o impacare intre Biserica Ortodoxa Sarba si Patriarhia ecumenica, intre care existau anumite neintelegeri. Patriarhul Filotei a acordat atunci cuviosului Nicodim rangul de arhimandrit, cu dreptul de a sfinti biserici, precum si particele din moastele Sfintilor Ignatie Teoforul, Ioan Gura de Aur si ale mucenicului Teofil, care se pastreaza pana azi, ca odoare de mare pret, la manastirea Tismana.

Cuviosul Nicodim nu a putut ramane prea mult in linistea manastiri Vodita. Inca inainte de anul 1376, tinutul Severinului, in care era situata si manastirea, a fost ocupat de regatul maghiar. In aceste imprejurari, a pornit in cautarea unui loc mai potrivit pentru a ridica un nou asezamant de viata calugareasca. Acest loc a fost gasit in partile de nord ale Olteniei, pe valea raului Tismana, la poalele muntilor. Se pare ca, datorita felului in care si-a indeplinit misiunea incredintata la Constantinopol, s-a bucurat acum si de anumite ajutoare materiale din partea cneazului Lazar al Serbiei. Lucrarile de zidire au durat mai multi ani, sub domnitorii Radu I (C. 1377-c.1383) si Dan I (c.1383-1386), care au si oferit o seama de danii. Un fapt imbucurator a fost acela ca prin anii 1383-1384 Severinul a reintrat in stapanirea Tarii Romanesti. Cuviosul Nicodim a putut astfel sa preia si conducerea manastirii Vodita. In felul acesta, a carmuit cu vrednicie amandoua manastirile, pana la moarte. Traditia ii mai atribuie si ridicarea primelor asezari manastiresti de la Topolnita (langa Vodita), Cosustea - Crivelnic, Gura Motrului si Visina, toate in Oltenia, precum si Prislopul, in Tara Hategului. Adevarul este ca acestea au fost ctitorite de ucenici de-ai sai, dar in ele s-au tinut aceleasi randuieli de viata monahala pe care le-a introdus el la Vodita si Tismana.

Cuviosul Nicodim a fost sfetnic devotat al domnitorului Mircea cel Batran (1386-1418), care a facut mai multe danii in bani si mosii celor doua manastiri. Avem si cateva stiri privitoare la activitatea culturala-teologica a lui Nicodim. Este vorba de o corespondenta pe care a purtat-o cu ultimul patriarh de la Tarnovo, din Bulgaria, Sfantul Eftimie, pe care unii istorici il socotesc "vlah" sud-dunarean. Era un teolog cunoscut si foarte apreciat in tarile ortodoxe, incat multi ierarhi si teologi ii cereau lamuriri in felurite probleme dogmatice si morale. S-au pastrat doua scrisori ale acestui patriarh catre Nicodim de la Tismana: in prima ii raspunde la sase intrebari pe care i le-a pus in legatura cu ingerii, iar in a doua ii dadea lamuriri cu privire la curatia morala a celor ce doreau sa primeasca Taina Preotiei. Din cercetarea intrebarilor puse de cuviosul Nicodim reiese ca el n-a fost numai un bun organizator al vietii calugaresti, ci si un temeinic cunoscator al Sfintei Scripturi, un calugar dornic sa cunoasca si sa adanceasca felurite probleme teologice. Prin anii 1404-1405, cuviosul Nicodim a caligrafiat pe pergament un frumos Tetraevanghel in limba slava bisericeasc, fiind primul manuscris cu data sigura scris pe teritoriul tarii noastre. Este un manuscris de o mare frumusete artistica, cu multe podoabe (frontispicii, initiale, titluri cu litere aurite), cu o ferecatura in argint, pe care sunt redate Rastignirea si Invierea Domnului. Se crede ca acest frumos manuscris a fost copiat la manastirea Prislop, din partile Hategului, unde se retrasese, in dorinta de a trai in si mai mare singuratate.

Inca din timpul vietii, cuviosul Nicodim a fost invrednicit de Dumnezeu cu darul facerii de minuni. Se stie de trecerea lui si a ierodiaconului sau, imbracati in odajdii, prin foc, fara ca acesta sa se atinga de ei; de vindecarea unei tinere, ruda cu regele Sigismund al Ungariei, stapanita de un duh necurat si de alte fapte minunate. Pentru toate acestea, dreptcredinciosii crestini l-au socotit ca "sfant" inca din timpul vietii.

Pentru ultima oara este pomenit in viata la 23 noiembrie 1406, la Tismana, cand Mircea Voda cel Batran a dat un nou hrisov manastirii si "parintelui si rugatorului domniei mele, popii Nicodim". Peste o luna, la 26 decembrie 1406, cuviosul Nicodim a fost chemat de Domnul la Sine. A fost ingropat in mormantul dinainte pregatit in apropierea bisericii manastirii Tismana, care se vede si azi. Indata dupa moarte, la mormantul sau s-au petrecut fapte minunate, mai ales vindecari de boli, semn ca Dumnezeu il invrednicise cu cununile sfinteniei. Cuviosii calugari din obstea Tismanei le-au scos si le-au pus intr-o racla, care a fost asezata cu cinste in biserica manastirii. Traditia spune ca, dupa mai multi ani, fiind in primejdie de a fi luate, Sfantul Nicodim s-a aratat in vis unui calugar, apoi egumenului, poruncindu-le sa-i ascunda moastele, lasand numai un deget de la mana pentru mangaierea credinciosilor. Ele au fost ascunse in locuri tainice, dar cu timpul li s-a pierdut urma, incat astazi nu se stie unde sunt. La manastirea Tismana se mai pastreaza doar degetul de care am pomenit si cateva obiecte care i-au apartinut: o cruce de plumb, un epitrahil si o bedernita.

Pentru viata sa imbunatatita, ca si pentru minunile sale si multele sale osteneli intru slujirea lui Dumnezeu si a credinciosilor, Sfantul Nicodim este praznuit cu evlavie in fiecare an la 26 decembrie, a doua zi de Craciun, cand este si sarbatoarea numita Soborul Maicii Domnului. Slujba lui apare, la aceasta data, aproape in toate Mineiele pe luna decembrie, care s-au tiparit in limba romana. Anumiti imnografi au alcatuit apoi Acatistul si Paraclisul Sfantului Nicodim. Chipul sau este zugravit in multe biserici romanesti, mai ales din Oltenia.

Sfantul Nicodim ramane, indeosebi pentru noi, credinciosii romani, ca o adevarata pilda de traire duhovniceasca, ca un mare aparator al credintei ortodoxe, ca un innoitor al vietii calugaresti pe pamant romanesc. Pentru toate acestea, se cuvine sa-l cinstim si sa cercetam manastirile ctitorite de el la Vodita si mai ales la Tismana si sa-l rugam:

"Sfinte prea cuvioase parinte Nicodime, primind a noastra umila rugaciune, mijloceste noua mila Celui prea inalt. Izbaveste-ne cu folosinta ta, prea fericite, de relele ce vin asupra noastra, ca neincetat sa te slavim. Roaga-te Stapanului pentru noi nevrednicii, sa ierte gresalele noastre si sa ne dea dragoste curata si putere a face tot binele spre slava prea Sfantului Sau nume". (Din rugaciunea de la Acatistul Sfantului Nicodim).

Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu

11 Mai 2012

Vizualizari: 4780

Voteaza:

Sfantul Nicodim de la Tismana 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE