Sfantul Artemie din Verkola este un sfant rus, ale carui Sfinte Moaste sunt mult iubite de poporul credincios, prin ele savarsindu-se nenumarate minuni. Sfantul Artemie s-a nascut in anul 1532 si a trecut la cele vesnice in ziua de 23 iunie 1545, la varsta de numai 12 ani. Moastele sale au fost aduse in Biserica Sfantul Nicolae, in anul 1577, praznuirea anuala facandu-se in ziua de 20 octombrie.

Tanarul crestin Artemie a murit la numai 12 ani, fiind trasnit de un fulger. In popor, cand un om moare tranit de fuger, toata lumea gandeste ca acela a fost un mare pacatos pe care, nemaiputand Dumnezeu sa-l rabde, l-a trasnit cu un fulger. Moartea acestui sfant a fost una "naprasnica", adica aparent necrestineasca.

Sfintenia insa numai Dumnezeu o daruieste, celor ascunsi ai Sai, in chipuri atat de diferite. Astfel, "neamurile vad, dar nu pricep nimic si nu-si bat capul cu asa ceva, ca adica harul lui Dumnezeu si mila Lui sunt cu alesii Sai si ca poarta grija de sfintii Sai. Dreptul care moare osandeste pe nelegiuitii care traiesc, iar tineretea ajunsa la grabnica desavarsire osandeste lungile batraneti ale celui nedrept. Vor vedea sfarsitul inteleptului, dar nu vor intelege ce sfat a avut Dumnezeu cu el si pentru ce l-a pus bine pentru Sine. Vor vedea si-si vor bate joc, dar Domnul ii va face de ocara" (Solomon 4, 16-18).

Artemie din Verkola, sfantul trasnit de fulger

Artemie s-a nascut din parintii dreptcredinciosi Cosma si Apolinaria, in anul 1532, in localitatea Verkola, undeva pe malul raului Pinega, in judetul Dvinsk, nordul Rusiei. Inca de mic, el a fost crescut, de parintii sai, in dreapta credinta a Bisericii Ortodoxe.

La varsta de numai cinci ani, copilul Artemie incepuse deja sa se retraga in sine, adesea renuntand la a mai merge la joaca, impreuna cu ceilalti copii. El prefera linistea, tacerea, ramanerea in biserica si ajutorarea tatalui sau, pe cat putea, la treburile din curte.

Pana la varsta de numai 12 ani, Artemie dobandise deja o asezare interioara si o ascultare vrednice de lauda. In ziua de 23 iunie 1545, pe cand copilul il ajuta pe tatal sau, la camp, fara nici un semn initial de ploaie sau furtuna, un tranet brusc a aruncat spre tanarul Artemie un fulger fatal. Intr-o clipa, tanarul a cazut la pamant, murind pe loc.

Superstitia locala (generala), care vedea in aceasta moarte un semn rau, ca un fel de manie si pedeapsa a lui Dumnezeu, l-a impiedicat pe tanarul Artemie sa fie inmormantat potrivit randuielilor bisericesti. Astfel, trupul neinsufletit al tanarului Artemie a fost luat de pe camp si asezat intr-o groapa din padurea alaturata, fara a fi insa acoperit cu ceva. Spre a identifica locul, deasupra gropii a fost improvizat un acoperis de lemn, iar imprejurul locului a fost intins un gard.

In timp insa, neintelesul eveniment, cat si trupul lui Artemie, au fost lasate prada uitarii. Cu toate acestea, Dumnezeu, care "pe cele slabe le alege, spre a le rusina pe cele tari" ale lumii, il va descoperi pe Artemie ca mare facator de minuni, asemenea marilor sfinti asceti si martiri.

In anul 1577, dupa 32 de ani de la moartea naprasnica a lui Artemie, unul dintre crestinii locului, anume diaconul Agafonic, in vreme ce culegea fructe de padure, a vazut o lumina puternica izvorand din adancul padurii. Apropiindu-se de locul cu pricina, diaconul cel evlavios a vazut trupul unui tanar, intins la pamant, care parea ca doarme. Deasupra trupului salasluia o lumina dumnezeiasca.

Intelegand lucrarea lui Dumnezeu, diaconul a alergat in sat si a spus preotilor si credinciosilor cele descoperite. Mergand cu totii, au descoperit ca cele relatate de diacon sunt intocmai cu realitatea. Crestinii au luat trupul cel neinsufletit (neputrezit si luminos) si l-au asezat in curtea Bisericii Sfantul Nicolae. Incepand din ziua in care Moastele Sfantului Artemie au fost asezate in biserica satului, prin ele s-au savarsit nenumarate minuni: febra, orbire, paralizie, etc.

In anul in care au fost descoperite Moastele sfantului, regiunea a fost cuprinsa de o epidemie de gripa mortala. Un copil din sat, cuprins de febra, era pe moarte. Tatal sau, numit Calinic, dupa indelungate rugaciuni, inaltate Mantuitorului, Maicii Domnului, Sfantului Nicolae si Sfantului Artemie, a luat o bucatica de lemn de mesteacan, din racla in care era asezat trupul Sfantului Artemie, iar mai apoi a asezat-o pe pieptul copilului bolnav. In acea clipa, copilul s-a insanatosit si s-a ridicat din pat. Multi bolnavi au urmat si ei exemplul tatalui credincios, cu totii luand insanatosire grabnica.

In urma savarsirii a tot mai multe minuni, mitropolitul Ciprian de Novgorod, avand mare dragoste fata de acest sfant unic, i-a alcatuit slujba, spre a putea fi savarsita in biserica satului. In anul 1645, in padurea in care a fost gasit trupul Sfantului Artemie, a fost ridicata o biserica in cinstea lui (hram).

In localitate a fost intemeiata si o manastire ortodoxa, numita chiar "Manastirea Verkola". In anul 1918 insa, comunistii necredinciosi au spart biserica satului si au taiat in bucati trupul Sfantului Artemie, pe care l-au aruncat mai apoi intr-o fantana din apropierea bisericii. Crestinii vor recupera insa bucati din trupul sfantului, spre vrednica pastrare.

Potrivit traditiei locale, Sfantul Artemie a avut si o sora, anume pe Cuvioasa Parascheva din Pirimin, si ea facatoare de minuni, cinstita ca sfanta, in ziua de 28 octombrie.

In viata Sfantului Artemie din Verkola se vad implinite cuvintele inteleptului Solomon !

"Cel drept, chiar cand apuca sa moara mai devreme, da de odihna. Batranetile cinstite nu sunt cele aduse de o viata lunga, nici nu le masori dupa numarul anilor. Intelepciunea este la om adevarata caruntete si varsta batranetilor inseamna o viata neintinata.

Placut fiind lui Dumnezeu, Domnul l-a iubit si, fiindca traia intre pacatosi, l-a mutat de pe pamant. A fost rapit, ca rautatea sa nu-i schimbe mintea sa, inselaciunea sa nu-i amageasca sufletul. Caci vraja viciului intuneca cele bune si ameteala poftei schimba gandul cel fara de rautate. Ajungand curand la desavarsire, dreptul a apucat ani indelungati. Sufletul lui era placut lui Dumnezeu, pentru aceasta Domnul S-a grabit sa-l scoata din mijlocul rautatii.

Neamurile vad, dar nu pricep nimic si nu-si bat capul cu asa ceva, ca adica harul lui Dumnezeu si mila Lui sunt cu alesii Sai si ca poarta grija de sfintii Sai. Dreptul care moare osandeste pe nelegiuitii care traiesc, iar tineretea ajunsa la grabnica desavarsire osandeste lungile batraneti ale celui nedrept. Vor vedea sfarsitul inteleptului, dar nu vor intelege ce sfat a avut Dumnezeu cu el si pentru ce l-a pus bine pentru Sine. Vor vedea si-si vor bate joc, dar Domnul ii va face de ocara" (Solomon 4, 7-18).

Teodor Danalache