Sambata Mortilor

Toate sambetele anului liturgic sunt inchinate defunctilor, precum si tuturor sfintilor, reprezentati de martiri, caci fiecare sambata e in realitate o imitare a Sambetei Mari, iar moartea crestinilor e o icoana a sederii lui Hristos in mormant. Pe de alta parte, e potrivit ca defunctii sa fie asociati martirilor, fiindca orice crestin e virtual un sfant, iar cadavrul sau o relicva. Sambetele anului liturgic sunt, asadar, consacrate unei comemorari generale si anonime care nu difera deloc in aceasta privinta de sambata mortilor ce preceda Duminica Lasatului de came, cu exceptia faptului ca aceasta din urma e mai solemnizata si consacrata exclusiv comemorarii „tuturor parintilor si fratilor crestini ortodocsi adormiti de la inceputul veacurilor” . Aceasta preocupare de a imbratisa in aceeasi comemorare totalitatea timpului e o buna ilustrare a ceea ce am vazut cu privire la caracterul recapitularii si sintezei timpului in Triod. inainte de a se identifica cu Adam pentru a antrena in miscarea sa de convertire intreaga natura umana; candidatul la Postul Mare trebuie sa anticipeze aceasta trecere de la ipostasa la natura prin „memoria liturgica”, recapituland intr-o singura zi multiplicitatea nedefinita a credinciosilor care au punctat cu existenta lor cursul timpului.



Dupa Nichifor Calist si imnografii Triodului, aceasta comemorare a tuturor defunctilor a fost plasata in acest loc din pricina comemorarii celei de-a Doua Veniri a lui Hristos in Duminica Lasatului de carne. Adunarea in rugaciune a tuturor defunctilor devine astfel imaginea marii adunari eshatologice a tuturor oamenilor, morti si vii, inainte de Judecata, aceasta ultima adunare corespunzand simetric di viziunii, si distinctiei care a insotit creatia lumii:

„Doamne, Cel ce primesti din cele patru margini ale lumii pe cei ce au adormit cu credinta, in mare sau pe pamant, in rauri, in izvoare sau in lacuri si in fantani, pe cei ce s-au facut mancare fiarelor si pasarilor si taratoarelor pe toti ii odihneste!”.

E necesar ca atunci sa se regrupeze toate treptele ierarhiei bisericesti, precum si cei ce au decedat in orice loc si in orice imprejurare, pentru ca intreaga Biserica reunita in rugaciune sa poata indupleca dreptatea lui Dumnezeu prin invocarea milostivirii Lui.

„Odihneste pe robii Tai pe pamantul celor vii, Doamne, de unde s-a departat durerea, intristarea si suspinarea; iarta-le ca un Iubitor de oamenii cele ce in viata au gresit, ca singur esti fara de pacat si Stapan al celor morti si al celor vii!”

Aceasta universalitate ar putea parea totusi partiala, fiindca ea nu-i cuprinde decat pe credinciosii ortodocsi si nu se intinde la intreaga natura umana. Intr-adevar, potrivit canoanelor trebuie sa ne rugam pentru crestinii ortodocsi, vii sau defuncti, dat fiind ca rugaciunea liturgica presupune unitatea aceeasi credinta, ea insasi expresie a naturii umane asumate si restaurate in unica Persoana a lui Hristos.

„Pe cei ce au calatorit pe marea cea pururea furtunoasa a vietii, invredniceste-i sa ajunga la limanul nestricatei Tale vieti, Hristoase, pe cei ce au fost carmuiti in viata de dreapta credinta!”

Aceasta excludere a paganilor si ereticilor de la rugaciunea Bisericii nu este insa o lipsa de iubire, nici o incalcare a poruncii de a ne. ruga pentru vrajmasii nostri, nici o tagaduire a exemplului lui Hristos pe Cruce sau a intaiului mucenic Stefan, care se rugau pentru; calaii) lor. Acest aspect universal al rugaciunii poate ramane in rugaciunea privata a crestinului, dar numai cei credinciosi pot fi obiectul rugaciunii publice, pentru a evita scandalul si pentru ca, potrivit Apostolului, credinciosii nu pot fi inhamati impreuna cu necredinciosii la un acelasi car: „Caci ce legatura poate sa fie intre dreptate si faradelege, sau ce comuniune intre lumina si intuneric ?”.

Rugaciunea pentru defuncti e posibila in Biserica, fiindca Hristos a biruit deja moartea prin moartea si invierea Sa, iar omul e de acum potential eliberat.

“Hristos a inviat, dezlegand din legaturi pe Adam cel intai zidit si sfaramand taria iadului. Indrazniti dar, toti mortii, ca s-a omorat moartea, s-a pradat si iadul impreuna cu ea si a luat imparatia Hristos, Cel ce S-a rastignit Si a inviat. Acesta ne-a daruit noua nestricaciunea trupului; Acesta ne va scula si pe noi si ne va darui invierea, si de slava aceea va invrednici cu veselie pe toti cati cu credinta neabatuta au crezut intr-Insul cu caldura”

Pentru crestini, moartea nu mai e decat un somn si un moment „pascal” de trecere sau „mutare” la viata vesnica. De aceea toate slujbele defunctilor sunt cantate cu „Aliluia”, care e „cantarea funebra” a crestinilor.

Rugaciunea pentru defuncti e si ocazia de a dezvolta in aceasta sambata, ca de altfel si la slujba inmormantarii sau in sambetele Octoihului, o meditatie antropologica asupra naturii omului facuta dupa chipul lui Dumnezeu si menita sa se ridice spre asemanarea cu El, asupra demnitatii lui Adam mijlocitor intre cer si pamant, asupra caderii sale, a supunerii sale mortii si a mantuirii lui in Hristos. Pe langa aceasta, rugaciunea pentru morti e prilejul pentru credinciosi de a se dedica adevaratei „filozofii”, adica gandului la moarte si meditatiei asupra caracterului efemer al existentei lor si asupra desertaciunii poftelor pamantesti. Sambata Mortilor nu reprezinta, asadar, doar cadrul unei recapitulari a timpului si a naturii umane in rugaciunea de mijlocire; ea are si o dimensiune de pedagogie duhovniceasca, propunand credinciosilor sa inainteze spre cunoasterea lor insisi prin meditatia asupra „limitelor vietii”, trimitand la recunoasterea faptului ca totul depinde numai de vointa lui Dumnezeu. Asa cum s-a aratat in partea I, gandul la moarte e un element indispensabil atat pentru a incepe, cat si pentru a continua viata ascetica, de aceea el isi gaseste, gratie Sambetei Mortilor si Duminicii Lasatului de carne, un loc potrivit in perioada pregatitoare, impreuna cu smerenia si cainta.

Marcata de intristare si doliu, Sambata Mortilor nu se potriveste cu bucuria nici unei praznuiri a vreunui sfant din ciclul liturgic fix; astfel, daca e vorba de un sfant „fara praznic”, Slujbele din Mineie sunt deplasate la Pavecernita de vineri seara. Sarbatorile sfintilor mai importanti cum sunt Sfantul Grigorie din Nazianz (25 ianuarie), mutarea moastelor Sfantului Ioan Hrisostom (27 ianuarie), Sfintii Trei Ierarhi (30 ianuarie); sunt transferate in ziua de vineri si celebrate cu toata solemnitatea lor. Dar atunci cand in Sambata Mortilor cade praznicul Intampinarii (Hypa-pante) Domnului, comemorarea defunctilor e transferata in sambata anterioara, inaintea Duminicii Fiului Risipitor, pentru a ceda intaietatea „praznicului Domnului”.

Oficiul defunctilor admite insa combinarea cu orice alt ciclu liturgic: mai cu seama cu piesele din zilele din zilele de sambata ale glasului muzical din Triod ce se intampla sa cada in acea saptamana, dat fiind ca acestea din urma se refera la aceeasi tema: martirii si defunctii.

Gradul liturgic al oficiului Triodului e atunci mai inalt decat la cele doua duminici precedente, caci el are un tropar propriu, o sedealna la cea de-a doua stihologie a Psaltirii de la Utrenie, un canon pe 8 tropare, iar nu pe 6. Dupa troparul de la Vecernie, se face o procesiune in pronaos cantandu-se canonul defunctilor din Octoih si se celebreaza Panihida defunctilor. La Utrenie, dupa ecteniile mici ce urmeaza stihologiilor Psaltirii si dupa odele a 3-a, 6-a si a 9-a ale canonului, preotul sau diaconul pomenesc din nou defunctii manastirii; in sfarsit, dupa Ceasul I se face o procesiune in cimitir, Liturghia celebrandu-se in paraclisul aflat acolo. Aceste rubrici sunt in fapt comune tuturor slujbelor de sambata, in Sambata dinaintea Lasatului de carne ele trebuind pur si simplu sa fie respectate mai strict. Sa mai observam ca uzul actual e nu numai de a face comemorarile la Utrenie, dar și de a repeta binecuvantarea colivelor cu rugaciunea „Dumnezeul duhurilor si a tot trupul.” dupa prima catisma și la sfarsitul Ceasului I, dar fara canonul Panihidei, la care se adauga mentionarea tuturor categoriilor posibile de defuncti la mijlocul Psalmului 118, dupa binecuvantarile defunctilor si la sfarsitul Sfintei Liturghii.

Sambata Mortilor, analoga si simetrica sambetei mortilor dinaintea Cincizecimii, se inscrie, asadar, in cateheza duhovniceasca a Triodului gratie gandului la moarte, iar in teologia timpului perioadei pregatitoare prin evocarea eshatologica a umanitatii si a concentrarii timpului in rugaciunea pentru defuncti.

(Extras din Triodul explicat. Mistagogia timpului liturgic, Editia a III-a, traducere de diac. Ioan I. Ica jr., Deisis, Sibiu, 2008)

Sursa: basilica.ro

.

20 Februarie 2014

Vizualizari: 1392

Voteaza:

Sambata Mortilor 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE