Focul iadului este o realitate. Dar el nu exista pentru ca Dumnezeu doreste ca prin el sa-i pedepseasca pe cei rai. A impartasi aceasta idee, inseamna a atribui o slabiciune Firii dumnezeiesti.
Iadul este o realitate. Dar nu una plasată doar dincolo de moartea omului, ci una pe care o cunoaştem încă de aici şi de pe acum. Iadul nu este atât un loc în care mergem, ci mai degrabă o stare pe care o putem lăsa să ne cuprindă: Iadul
Vreau să mă apropii de Dumnezeu, să fiu cu El, să fac voia Lui. Cu toate acestea, căderile parcă sunt tot mai multe. Cu cât mă sforţez să fiu cu El, cu atât mai neputincios mă văd. Mai plin de patimă. Păcatul a corupt într-atât fiinţa mea încât, cu adevărat, văd în m...
Modul in care si-a trăit viata fratele Ioan David si în care se pregătea pentru moarte nu l-am întâlnit decât la Sfinţii Părinţi din pustie. Timp de 7 ani, a trăit având pregătite în casă crucea şi sicriul în care a fost îngropat, şi tot timpul cugeta la moarte. Imi spunea c...
Ia seama să nu te chinuieşti în iad! - Hristos a adresat aceste cuvinte unui preot care purta ură în inima lui faţă de un idolatru care-i necăjea credincioşii din parohie. Episodul este relatat în biografia Sfântului Dionisie Areopagitul, Episcopul Atenei. Odată, Sfântul Dionisie a...
Există oameni care nu cred că în iad îi aşteaptă pe păcătoşi focul, viermii, scrâşnitul dinţilor şi alte chinuri trupeşti. Ei bine, şi dacă există? Cine crede aceasta, nu pierde nimic, chiar dacă nu există suferinţă de acest fel. Dar cine nu crede, va fi şocat de o amar...