Acatistul Sfantului Niceta de Remesiana

Acatistul Sfantului Niceta de Remesiana

Sfântul Niceta de Remesiana, ierarh daco-roman de neam, este cinstit în fiecare an pe 24 iunie. Niceta de Remesiana s-a născut în jurul anului 338, în cetatea Remesiana, din provincia Dacia Mediterranea, la sud de Dunăre (astăzi localitatea Bela Palanka din Serbia), într-o familie de daco-romani creştini. Sfântul Ierarh Niceta a trecut la cele vesnice după anul 414.

Troparul Sfântului Niceta de Remesiana, glasul al 4-lea:

Propovăduitor şi apărător al dreptei credinţe la multe neamuri te-ai arătat, Sfinte Ierarhe Niceta şi cu smerenie ai câştigat pe cele înalte, bine chivernisind darul. Pentru aceasta, Părintele nostru, roagă pe Hristos Dumnezeu să ne ocrotească de tot răul şi să ne mântuiască.

Condacul 1

Mare dar este să fii propovăduitor al Evangheliei lui Hristos, să semeni în lume seminţele cuvântului dumnezeiesc, cu acesta fiind învrednicit, şi noi cinstirea cuvenită aducem: Bucură-te, Sfinte Ierarh Niceta, darul Evangheliei lui Hristos!

Icosul 1

Pământul daco-român a primit din primele veacuri Evanghelia lui Hristos şi neamul cel nou născut din apă şi din duh aşa moştenirea creştină a lăsat:
Bucură-te, Sfinte Ierarh Niceta, pământeanul dac;
Bucură-te, Sfinte Ierarh Niceta, fiu de neam străbun;
Bucură-te, moştenitorul întregii credincioşii;
Bucură-te, moştenitorul întregii virtuţi;
Bucură-te, alesul lui Hristos;
Bucură-te, alesul lucrărilor dumnezeieşti;
Bucură-te, Sfinte Ierarh Niceta, darul Evangheliei lui Hristos!

Condacul al 2-lea

De la Dunărea bătrână până în munţi, credinţa creştină s-a împământenit şi întunericul cel vechi s-a risipit, şi tu, Sfinte Niceta, te-ai făcut o făclie a lumii celei noi, în cântarea de: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Poporul dac de mult a primit credinţa creştină, şi tu ai adăugat încă o mărturie ce s-a făcut încă o „temelie a Bisericii străbune”:
Bucură-te, că ai avut comoara Evangheliei lui Hristos;
Bucură-te, că din tinereţe învăţătura sfântă ai primit;
Bucură-te, că din tinereţe la cele de sus ai jinduit;
Bucură-te, că ai căutat cele de taină;
Bucură-te, că ai găsit mărgăritarul cel mare;
Bucură-te, că prin multe nevoinţe l-ai şi câştigat;
Bucură-te, Sfinte Ierarh Niceta, darul Evangheliei lui Hristos!

Condacul al 3-lea

Păgânescul întuneric idolesc cu greu se risipea, şi adesea cu multe necazuri şi împotriviri ai fost primit chiar de cei apropiaţi, care apoi au cântat: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Poporul daco-român se deosebea de celelalte popoare păgâne şi idoleşti şi cu mărturisire sta în mijlocul lor; şi tu, Niceta, erai unul dintre cei mai râvnitori:
Bucură-te, arhiereul daco-român;
Bucură-te, al Bisericii lui Hristos cu adevărat slujitor;
Bucură-te, al altarului sfânt liturghisitor;
Bucură-te, al pământului străbun sfinţitor;
Bucură-te, cel între primii sfinţi părinţi;
Bucură-te, părinte care mulţi fii ai lăsat;
Bucură-te, Sfinte Ierarh Niceta, darul Evangheliei lui Hristos!

Condacul al 4-lea

Iubitor de Cuvântul dumnezeiesc al lui Hristos, al Evangheliei dar ai primit, că toţi te ştiau ca pe un mare propovăduitor sfânt, în cântarea de: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Şi popoarele păgâne din jur te ascultau şi mulţi la credinţa creştină alergau, şi aşa ca un urmaş al apostolilor ai fost şi un întemeietor de Biserică:
Bucură-te, cel între ierarhii sfinţi ai Bisericii;
Bucură-te, al Evangheliei dar strălucitor;
Bucură-te, cel iubitor de cuvântul dumnezeiesc;
Bucură-te, cel ce l-ai semănat cu râvnire;
Bucură-te, că roduri şi „peste veacuri” au rămas;
Bucură-te, Sfinte Ierarh Niceta, darul Evangheliei lui Hristos!

Condacul al 5-lea

Şi în alte ţări ai mers şi până în Italia ai ajuns, unde prieten cu Sfântul Paulin de Nola te-ai făcut, îndoind iubirea de cele sfinte, în cântarea de: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Biserica primelor veacuri prin multe încercări a trecut şi chiar jertfe muceniceşti a avut, că idolatria păgână era mult legată de cele lumeşti:
Bucură-te, că ai luptat mult cu păcatul cel vechi;
Bucură-te, că ai luptat mult cu patimile idoleşti;
Bucură-te, că propovăduirea ta era împotriva păcatului;
Bucură-te, că vestirea ta era izbăvirea de păcat;
Bucură-te, că peste tot cu păcatul te-ai războit;
Bucură-te, că păcatul aşa l-ai biruit;
Bucură-te, Sfinte Ierarh Niceta, darul Evangheliei lui Hristos!

Condacul al 6-lea

Şi scriitor iscusit ai fost şi cântări sfinte ai făcut să fie spre lauda celor credincioşi şi cinstirea slujbelor bisericeşti, în cântarea de: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Imnul „Pe Tine Te lăudăm” a rămas ca un dar Bisericii şi credincioşilor creştini, prin care se aude, cu glas ceresc, mărirea lui Hristos:
Bucură-te, păstorul cel bun al turmei creştine;
Bucură-te, cântare sfântă pentru oile lui Hristos;
Bucură-te, glas de taină mântuitoare;
Bucură-te, glas de duh preasfânt;
Bucură-te, chemarea sfântă ce ne-a rămas şi nouă;
Bucură-te, glăsuire ce nu conteneşte;
Bucură-te, Sfinte Ierarh Niceta, darul Evangheliei lui Hristos!

Condacul al 7-lea

Prăznuim şi noi cu cinstire pomenirea ta, care a rămas neuitată peste veacuri şi vremi, şi aşa te avem chip de icoană între primii sfinţi părinţi ai Daciei creştine, în cântarea de: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Biserica lui Hristos din Dacia are cartea Evangheliei înscrisă şi cu numele tău, numele urcat la cer deodată şi cu numele noastre:
Bucură-te, nume de dar al lui Hristos;
Bucură-te, nume Bisericii creştine;
Bucură-te, nume al credinţei pământului românesc;
Bucură-te, nume de veşnicie;
Bucură-te, nume înscris pe Evanghelia vieţii;
Bucură-te, nume de sfânt părinte;
Bucură-te, Sfinte Ierarh Niceta, darul Evangheliei lui Hristos!

Condacul al 8-lea

O, Sfinte Ierarhe Niceta, vestitorul Evangheliei lui Hristos, care ai semănat sămânţa sfântă în pământul cel bun al Daciei, cinstirea cuvenită îţi aducem şi din locaşurile de sus mijloceşte pentru noi, cei ce cântăm: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Pământul daco-român a primit..., Condacul 1: Mare dar este să fii propovăduitor...,

Icosul 1

Pământul daco-român a primit din primele veacuri Evanghelia lui Hristos şi neamul cel nou născut din apă şi din duh aşa moştenirea creştină a lăsat:
Bucură-te, Sfinte Ierarh Niceta, pământeanul dac;
Bucură-te, Sfinte Ierarh Niceta, fiu de neam străbun;
Bucură-te, moştenitorul întregii credincioşii;
Bucură-te, moştenitorul întregii virtuţi;
Bucură-te, alesul lui Hristos;
Bucură-te, alesul lucrărilor dumnezeieşti;
Bucură-te, Sfinte Ierarh Niceta, darul Evangheliei lui Hristos!

Condacul 1

Mare dar este să fii propovăduitor al Evangheliei lui Hristos, să semeni în lume seminţele cuvântului dumnezeiesc, cu acesta fiind învrednicit, şi noi cinstirea cuvenită aducem: Bucură-te, Sfinte Ierarh Niceta, darul Evangheliei lui Hristos!

Pe aceeaşi temă

25 Mai 2023

Vizualizari: 2816

Voteaza:

Acatistul Sfantului Niceta de Remesiana 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Chipul uitat al pocaintei. 21 de rugaciuni pentru timpul din urma
Chipul uitat al pocaintei. 21 de rugaciuni pentru timpul din urma Fără rugăciune viața omului se atrofiază. Rugăciunea presupune dialogul cu Dumnezeu dar ea înseamnă și o înfruntare a puterilor răului care ne înconjoară. Și cum omul contemporan e cuprins, adesea, de angoasă și deznădejde, rugăciunea lui poate ieși din 79.29 Lei
Cunoasterea prin tacere (3 volume)
Cunoasterea prin tacere (3 volume) Ediția de față - prima ediție de OPERE COMPLETE ale Pr. prof. George Remete - este determinată de două motive. Primul motiv este acela de omagiu adus autorului, ca urmare a alegerii sale ca membru corespondent al Academiei Române, în 12 februarie 2025. 248.43 Lei
Imbunatatirea sau indumnezeirea omului? Alegeri cu impact existential intr-o lume tot mai digitalizata
Imbunatatirea sau indumnezeirea omului? Alegeri cu impact existential intr-o lume tot mai digitalizata Traim inceputul acestui mileniu absorbiti de o proliferare globalizanta a initiativelor antreprenoriale care urmaresc dezvoltarea de tehnologii tot mai performante. In acest context, nimic nu ne poate lasa neutri sau indiferenti. Se naste, aproape 52.86 Lei
Minuni si uimire. Cercetare asupra misterului vietii lui Iisus si asupra originii credintelor crestine
Minuni si uimire. Cercetare asupra misterului vietii lui Iisus si asupra originii credintelor crestine Minuni și uimire este o carte fascinantă despre viața lui Iisus, scrisă de renumita cercetătoare Elaine Pagels, laureată a National Book Award și una dintre cele mai importante voci în studiul creștinismului timpuriu. În această lucrare captivantă 56.03 Lei
Eu nu cred in Dumnezeu, eu il traiesc
Eu nu cred in Dumnezeu, eu il traiesc Fără a exagera câtuși de puțin, Maurice Zundel este considerat unul dintre cei mai importanți mistici ai întrupării din secolul XX. Deși nu poate rivaliza cu sistematizările marilor teologi din Țara Cantoanelor – protestantul Karl Barth și catolicul Hans 54.97 Lei
Pitesti dupa Pitesti. De la Casimca Jilavei la reeducarea de la Aiud. Razvan Gheorghe in dialog cu Marcel Petrisor si Demostene Andronescu
Pitesti dupa Pitesti. De la Casimca Jilavei la reeducarea de la Aiud. Razvan Gheorghe in dialog cu Marcel Petrisor si Demostene Andronescu Demersul lui Răzvan Gheorghe, de a sta de vorbă cu Marcel Petrișor și Demostene Andronescu și de a ne împărtăși această experiență, este unul salvator și lăudabil. Din întrebările formulate și din contextualizările, uneori extinse, este limpede că Răzvan 47.57 Lei
Personalitatea duhovniceasca a parintelui Vasile Vasilache
Personalitatea duhovniceasca a parintelui Vasile Vasilache „Teza de doctorat prezentată de părintele Robert Kovacs are frumusețea și particularitatea ei. Plecând de la cazul acestui bun și mare părinte duhovnicesc, detaliază aspectele legate de paternitatea și filiația duhovnicească. Considerăm că lucrările de 95.14 Lei
Omilii catehetice (doua volume)
Omilii catehetice (doua volume) Volumele adună o serie de omilii catehetice rostite de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, într-un context liturgic și pastoral viu, în dialog direct cu o comunitate concretă de credincioși. 176.54 Lei
Crestinul autentic de astazi, un martir in devenire
Crestinul autentic de astazi, un martir in devenire Creștinul de astăzi care trăiește in mod autentic Evanghelia este un martir in devenire, deoarece el este gata sa se jertfeasca pentru cei din jur si sa moara ca si Sfintii Martiri Brancoveni. La aceasta mucenicie ne cheama Biserica Ortodoxa. Să omorâm 17.97 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact