Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Floriile - In fata Ierusalimului, in acea duminica de aprilie a anului 33 de la Nasterea Sa, Dumnezeu - Fiul, Domnul Iisus Hristos intrupat intr-un om inca tanar, in varsta de numai 33 de ani, privea ingandurat locul unde va gusta de bunavoie, pana la capat, urmarile si consecintele neascultarii...
In Duminica a V-a se canta impreuna cu canonul Sfintei Maria Egipteanca un canon consacrat aproape in exclusivitate temei saracului Lazar si bogatului nemilostiv, ce facea parte din sistemul lecturilor biblice de la Ierusalim pentru aceasta duminica fiind, prin urmare
IV. SENSUL DUHOVNICESC AL SFINTEI SCRIPTURI IN PERIOADA PENTICOSTARULUI 1. INVIEREA MANTUITORULUI SI ARATARILE SALE a) Scularea Mantuitorului din morti si invierea Sfintilor Apostoli prin aratarile Sale. Intrarea cu Sfintele Daruri la inceputul Liturghiei credinciosilor si punerea lor pe Sfanta M
Duminica Cuvioasei Maria Egipteanca - Ne aflam astazi in duminica a cincea a Sfantului si Marelui Post, numita si a Sfintei Maria Egipteanca. Am putea intelege duminica de astazi, totusi, nu ca pe un popas, in sensul opririi vremelnice din urcusul nostru duhovnicesc, ci tot ca pe un drum, dar mai...
Dupa Liturghia catehumenilor urmeaza indata, adica in continuare, partea care poarta numele de Liturghia credinciosilor. Centrul si punctul culminant al acestei Liturghii il formeaza ritualul Jertfei euharistice
Revelatia prin Jertfa Mantuitorului Hristos, fundamentul liturgic al teandriei apostolice Zidind toate cele vazute cu puterea Sa, Dumnezeu stia ca ele vor fi un "adaos", pentru stapanirea lor din partea omului. Deci, "Atotputernicia" Sa era pusa in slujba filantropiei Sale divine jertfelnice...
Heruvicul se canta in cadrul Sfintei Liturghii, atunci cand Cinstitele Daruri sunt aduse de la proscomidiar pe sfanta masa. Aceasta cantare a fost introdusa in Sfanta Liturghie in 574, in timpul imparatului bizantin Iustin al II-lea (565-578) si a avut menirea de a inlocui un psalm, care in vechime...
Duminica Floriilor este punct de inceput al privegherii pentru adancirea in gandurile praznuitoare ale evenimentelor care tin de mantuirea noastra. De fapt, Duminica Floriilor sau Duminica Stalparilor este precedata de sambata lui Lazar, in care Biserica pomeneste invierea
Prin proorocul Isaia, Domnul a grait: In vremea milostivirii Te voi asculta si in vremea mantuirii "Te voi ajuta Isaia 49, 8. Asadar este binevenit cuvantul acela apostolic care a grait evlaviei voastre: La vreme potrivita te-am ascultat si in ziua mantuirii
Vohodul mare sau iesirea cu Cinstitele Daruri de la proscomidiar si punerea lor pe Sfanta Masa, simbolizeaza luarea de pe cruce a Trupului Domnului si inmormantarea Lui. Mentionam ca Iosif si Nicodim, nu l-au inmormantat pe Domnul pe Golgota, ci l-au luat si l-au dus in gradina
In fiecare zi a Saptamanii Mari va vom explica semnificatiile deniilor care rememoreaza Patimile Mantuitorului. Cu acest prilej va veti intalni zilnic in paginile noastre cu un ierarh al Bisericii Ortodoxe Romane
Biserica Ortodoxa sarbatoreste astazi una dintre cele mai mari minuni ale Domnului nostru Iisus Hristos si anume invierea lui Lazar, prietenul Domnului, cel care era mort de patru zile. In aceasta zi se oficiaza Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur.
2. LUMINA SFINTEI EVANGHELII a) Lucrarea Providentei divine de mantuire reflectata in Evanghelia Duminicii de la inceputul Postului Mare, a izgonirii primilor oameni din paradis. Cand arata nevoia roadelor duhului, ca unul care prin Jertfa Sa de rascumparare "a sapat la radacina pomului" (Lc. 13,8
Vizita patriarhului Justinian la Locurile Sfinte Raspunzand invitatiei patriarhului Benedict al Ierusalimului, care a vizitat Biserica Ortodoxa Romana in anul 1968, o delegatie e Bisericii Ortodoxe Romane, condusa de patriarhul Justinian, a facut o vizita la Ierusalim intre 20-30 mai 1975. Din del
Obiective: Haifa – Tiberias – SARBATOAREA IZVORULUI TAMADUIRII – Nazaret – Cana Galileii – Yardenit – Muntele Tabor – Ierusalim – Qasr El Yahud locul botezului – Marea Moarta – Taba – St. Catherine – Sinai Jerichon Asezamantul Romanesc – Bethlehem – Hebron– Hozeva Ein...
Sfantul Arhidiacon Stefan fiind ucis cu pietre de catre evrei, cinstitul lui trup a stat neingropat o zi si o noapte, fiind aruncat spre mancarea cainilor, a fiarelor si a pasarilor; insa nimic nu s-a atins de dansul, pentru ca Domnul il pazea pe el. Iar in a doua noapte, Gamaliei, slavitul...
Pestera Ghetsimani este un important loc de rugaciune, aflat in cea mai renumita gradina din Tara Sfanta: Gradina Ghetsimani. Aceasta este locul in care Mantuitorul venea adesea, pentru rugaciune. Gradina si Pestera Ghetsimani sunt asezate in partea de rasarit a Ierusalimului, langa Muntele...
Psalmii - Fericit barbatul, care n-a umblat in sfatul necredinciosilor si in calea pacatosilor nu a stat si pe scaunul hulitorilor n-a sezut
Betania este atat localitatea in care a trait Lazar, Maria si Marta, cat si locul in care s-au petrecut mai multe evenimente nou-testamentare. Mantuitorul Hristos Insusi a calcat si a trecut de mai multe ori prin aceste locuri. Mormantul lui Lazar
Imnul heruvimic arata prin mergerea inainte a diaconilor si prin mersul cu ripidele, adica prin istoria reprezentarilor Serafimilor, intrarea tuturor sfintilor si dreptilor, care intra impreuna cu Cel care este Sfantul Sfintilor inaintea Puterilor heruvimice