Dupa Liturghia catehumenilor urmeaza indata, adica in continuare, partea care poarta numele de Liturghia credinciosilor. Centrul si punctul culminant al acestei Liturghii il formeaza ritualul Jertfei euharistice, savarsit de preoti, la care se asociaza si credinciosii, prin raspunsuri, imne si prin impartasire. De aceea, Liturghia credinciosilor se mai poate numi si Liturghia euharistica ; ea constituie adevarata Liturghie crestina.
Rugaciunile pentru credinciosi
Dupa iesirea catehumenilor, in sfantul locas ramaneau in vechime numai cei botezati sau credinciosi, iar dintre acestia, numai cei impacati cu Biserica. De aici provine si numele acestei Liturghii. Se pare ca iesirea catehumenilor nu intrerupea serviciul divin, ci el continua prin citirea rugaciunilor pentru credinciosi. Din canonul 19 al Sinodului de la Laodiceea rezulta ca, in veacul al IV-lea, acestea erau in numar de trei, dintre care doar cea dintai era citita in taina. Liturghierul pastreaza astazi numai doua, care se citesc in taina de preot, in timp ce diaconul rosteste ecteniile.
"Intrarea cea mare"
Dupa rugaciunea a doua pentru credinciosi, urmeaza procesiunea Intrarii celei mari (Vohodul cel mare), pregatita prin Imnul heruvic si prin rugaciunea inaltata in taina de liturghisitori, in timp ce cantaretii, corul sau credinciosii intoneaza acest imn. In esenta ei, Intrarea cea mare consta ducerea pe Sfanta Masa, a darurilor pregatite deja la proscomidiar. Temelia pe care se inalta tot edificiul Jertfei liturgice este la origine aducerea si oferirea darurilor. Ritualul pregatirii Sfantului Agnet si a Sfantului Potir constituie elementul esential si fundamental al Proscomidiei. Prin transportarea darurilor insa, de aici pe Sfanta Masa, Intrarea cea mare trebuie considerata, la randul ei, ca inceput al insusi ritualului Sfintei Jertfe euharistice.
Agnetul este privit ca imaginea Mielului lui Dumnezeu pregatit pentru jertfa, cat si a Fiului Sau, nascut in pestera de la Betleem ; pe de alta parte, intreg serviciul dupa citirea Sfintei Evanghelii si pana la Imnul heruvic simbolizeaza, dupa Comentariul Sfantului Gherman I al Constantinopolului, timpul din cei trei ani ai activitatii Mantuitorului. Era deci foarte natural ca aducerea darurilor pe Sfanta Masa sa capete semnificatia venirii Sale pentru cea din urma oara la Ierusalim, inainte de Patimi. Asa a luat nastere Vohodul cel mare sau Intrarea cu sfintele daruri, sub forma unei procesiuni care pleaca de la proscomidiar, trece prin usa dinspre miazanoapte a altarului, pentru a ajunge in mijlocul naosului, intorcandu-se apoi prin sfintele usi la Sfanta Masa din altar, unde sunt din nou proaduse sau puse inainte.
O astfel de cantare de inspiratie crestina venea sa inlocuiasca un psalm care mai inainte se intona in timp ce se adunau darurile de la credinciosi si se indeplineau lucrarile manuale pregatitoare, in vederea punerii inainte sau a proaducerii.
Pentru ca sa vedem cu ochii spirituali pe Fiul iui Dumnezeu, Cel ce a mers sa se jertfeasca pentru mantuirea noastra, se cere anume ca sufletul desprins de tot ceea ce l-ar putea retine in preocupari inferioare sau din cadrul vietii pamantesti, sa ajunga a fi asemenea ingerilor printr-o renuntare si simplificare interioara, eliberandu-se de sub puterea si sugestia simturilor, care ne inlantuie in grijile terestre ale vietii.
Pentru pregatirea speciala a liturghisitorului s-a introdus o rugaciune, ce se citeste in taina in timpul cantarii Heruvicului : "Nimeni din cei legati cu pofte si cu desfatari trupesti nu este vrednic sa vina, sa se apropie sau sa slujeasca Tie, imparate al slavei...".
E greu sa se afirme daca ea a fost intrebuintata mai intai in Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur sau in cea a Sfantului Vasile cel Mare. Unele manuscrise o inscriu numai in randuiala acestuia din urma, iar altele n-o prevad in nici una din ele.
Ceremonialul "Intrarii celei mari". Deschizandu-se apoi sfintele usi si perdeaua lor, preotul face tamaierea mica, recitand Psalmul 50 si alte tropare de umilinta. Terminand cadirea, liturghisitorii fac indata trei inchinaciuni in fata Sfintei Mese si, dupa ce o saruta, se inclina dintre sfintele usi catre credinciosi. Mergand dupa aceea la proscomidiar si facand trei inchinaciuni insotite de recitarea stihului "Dumnezeule, curateste-ma pe mine pacatosul", liturghisitorii iau vasele cu sfintele daruri si formeaza cortegiul Vohodului, potrivit regulilor inscrise in Liturghier, cu privire la cazurile cand oficiaza un preot singur, ori insotit de diacon, sau mai multi preoti, cu sau fara diaconi. Indata ce cantarea Heruvicului se opreste la punctul stabilit prin practica, procesiunea cu sfintele daruri se desfasoara iesind, prin usa de miazanoapte a altarului, purtandu-se inainte cadelnita cu tamaie sau smirna, precum si una sau doua faclii aprinse. In vremurile de stralucire ale Imperiului bizantin, imparatul insusi se incolona in aceasta procesiune, atunci cand participa la Liturghia din biserica Sfanta Sofia.
Incepand chiar in timpul parcursului de la altar si continuand in mijlocul naosului, unde se opresc cu fata spre credinciosi, liturghisitorii rostesc cu solemnitate formulele stabilite pentru pomenirea in general a capeteniilor bisericesti, a diferitelor categorii ale clerului, a conducatorilor statului si a ctitorilor.
Reluandu-se cantarea partii a doua a Imnului heruvic, procesiunea cu cinstitele daruri se intoarce in aceeasi ordine in altar si, dupa ce s-a intrat prin sfintele usi, darurile sunt asezate pe antimisul de pe Sfanta Masa. Preotul asaza mai intai Potirul pe Sfanta Masa si luand apoi Discul de la diacon il pune langa el, in stanga, intocmai ca la proscomidiar. Dupa asezarea sfintelor vase pe antimis, se inchid sfintele usi si perdeaua lor, iar preotul ridica acoperamintele de deasupra Discului si Potirului, punandu-le la o parte, steluta lasand-o pe Disc deasupra Sfantului Agnet. Ia apoi "aerul" de pe umerii diaconului sau ai sai, cand slujba se face fara diacon, acoperind cu el darurile laolalta, apoi le tamaiaza de trei ori.
Simbolismul "Intrarii celei mari". Dupa unii comentatori ai Liturghiei, Vohodul cu cinstitele daruri este considerat ca o reprezentare simbolica a luarii de pe cruce a Trupului Domnului si a inmormantarii Lui. Precum cei doi ucenici ai Sai, Iosif si Nicodim, nu l-au inmormantat pe Golgota, ci l-au luat si l-au transportat in gradina in care se afla mormantul unde l-au pus (Ioan 19, 38-41), tot asa preotul si diaconul, venind la proscomidiar, iau sfintele vase cu simbolurile materiale ale Trupului si Sangelui Domnului, pe care le transporta in procesiune solemna pe Sfanta Masa, privita ca simbol al mormantului. Vohodul cel mare apare astfel, in perfecta ordine logica, ca o dezvoltare si completare in continuare a temei si actelor din ritualul Proscomidiei, in care s-a savarsit amintirea Patimilor si mortii Domnului pe cruce. Asezarea darurilor peste antimisul de pe Sfanta Masa inchipuie punerea trupului Domnului in mormant, adica ingroparea Lui. Discul nu mai inseamna acum, ca la Proscomidie, ieslea din staulul de la Betleem, in care s-a nascut Domnul, ci locul mainilor lui Iosif si Nicodim, care au ingropat pe Hristos. De asemenea, procovetele sfintelor vase nu mai amintesc aici scutecele in care a fost infasat la nastere, ci panzele cu care a fost infasurat trupul Sau, la asezarea in mormant, si anume acoperamantul discului tine locul sudariului sau stergarului ce a fost pe fata Lui, iar cel de deasupra potirului aminteste giulgiul in care i-a fost infasurat trupul (Ioan 20, 6, 7), in timp ce "aerul", care se intinde peste cele doua sfinte vase, inseamna piatra pusa pentru inchiderea mormantului. Tamaia intrebuintata la cadire in acest moment, si anume dupa asezarea acoperamantului cel mare peste sfintele vase, reprezinta aromatele intrebuintate de Iosif si Nicodim la ungerea sfantului trup al Domnului inainte de punerea in mormant, inchiderea sfintelor usi la incheierea Vohodului mare aminteste pecetluirea mormantului si intarirea lui cu paznici de catre capeteniile iudeilor. Pecetea aplicata pe mormant este simbolizata, dupa unii comentatori, prin steluta sau asteriscul ramas pe Sfantul Disc, dupa ridicarea acoperamantului, iar coborarea perdelei aminteste coborarea tainica a lui Hristos la iad, cu sufletul si dumnezeirea, pentru eliberarea celor drepti.
Simbolismul Vohodului mare mai are o alta talcuire. Intrarea eu cinstitele daruri este interpretata ca o reprezentare simbolica a intrarii si primirii triumfale a Domnului in Ierusalim, cu numai cateva zile inainte de Pastile iudeilor, de Patimile si de moartea Sa.
Intre aceste doua variante de interpretare nu exista nici o contradictie.
-
Heruvicul sau Imnul heruvimic
Publicat in : Viata liturgica -
Chinonicul, de ce nu se mai canta in biserici?
Publicat in : Cantarea -
Cantarea calofonica
Publicat in : Cantarea
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.