Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Predica la Duminica a cincea dupa Rusalii - Aţi auzit ce s-a petrecut in ţinutul Gadarenilor atunci când Domnul a pus piciorul pe meleagurile lor. Doi demonizaţi, doi oameni in care intraseră diavoli, L-au intâlnit şi au strigat: Ai venit aici mai inainte de vreme ca să ne chinuieşti
Predica la Duminica a noua dupa Rusalii a parintelui Arsenie Boca - Iisus sili pe ucenicii Lui sa intre in corabie (in Biserica). Corabia trecea de cea parte a marii.
Iisus e luat pe valuri drept o naluca. Petru, ca sa scape de indoiala nalucirii, cere o proba despre existenta lui Dumnezeu pe mare....
Milostivindu-Se Domnul de suferinta copilului, i-a zis tatalui sau: "Aduceti-l aici la Mine". Apoi certand demonul, duhul rau a fugit, "iar copilul s-a facut sanatos din ceasul acela". Apropiindu-se ucenicii de Hristos, L-au intrebat: Pentru ce noi n-am putut sa scoatem pe demon
Predica la Duminica a treia dupa Rusalii - Despre grijile vietii; Evanghelia acestei duminici, una dintre cele mai frumoase si mai pline de substanta, face parte din Predica de pe munte a Mantuitorului. Atunci si-a prezentat programul de reforme doctrinare si de viata, si a delimitat invatatura si...
Predica la Duminica a doua dupa Rusalii - Astazi, cand Sfanta Evanghelie vorbeste de chemarea celor dintai ucenici ai lui Hristos, am socotit de cuviinta sa vorbesc despre chemarea lui Dumnezeu adresata oamenilor.
Dintre toti oamenii de pe pamant, cea mai mare raspundere inaintea lui Dumnezeu o poarta cel ce se numeste pe sine crestin; Dumnezeu le-a dat cel mai mult crestinilor, si va cere mult de la ei. Popoarelor care s-au indepartat de descoperirea
Intrand in corabie, Iisus a trecut si a venit in cetatea Sa. Si iata, I-au adus un slabanog, zacand pe pat si Iisus, vazand credinta lor, a zis slabanogului: Indrazneste, fiule ! Iertate sunt pacatele tale ! Dar unii dintre carturari ziceau in sine
Frati Crestini, ceea ce deosebeste invatatura Mantuitorului nostru Iisus Hristos de toate celelalte invataturi, este faptul ca ea se potriveste tuturor vremurilor, tuturor locurilor si tuturor oamenilor. De aceea intamplarea din latura Gadarenilor are si astazi aceiasi putere de convingere, aceiasi...
Oamenii savaresc nedreptate impotriva lui Dumnezeu si tot ei se manie asupra Lui. Omule, cine are dreptul sa se manie pe altcineva ? Nelegiuitii isi astupa gura si isi zic: Sa nu mai pomenim numele lui Dumnezeu, ca sa se stearga de pe lume
Predica la Duminica a saptea dupa Rusalii - Astazi, cind Sfinta Evanghelie ne prezinta doua din minunile savirsite de Mintuitorul nostru Iisus Hristos si anume vindecarea a doi orbi si a unui demonizat si mut, m-am gindit sa vorbesc despre minunile facute de Dumnezeu si de sfintii Lui. Daca veti...
De ce se grabesc atat de mult oamenii in zilele noastre? Ca sa-si vada cat mai repede stradaniile incununate de succes! Iar succesul vine, si se duce, si lasa in urma o umbra de tristete. De ce se grabesc atat de mult fiii oamenilor in zilele
Aţi observat, credem, că de fiecare dată cuvintele prin care începem predica anunţă, mai direct sau mai învăluit, tema pe care încercăm s-o dezvoltăm. Aşa şi astăzi: am evocat acest text scripturistic pentru că este în strânsă legătură cu Evanghelia ce s-a citit, în care Sf...
Daca cercetam slujbele inchinate sfintilor, cuprinse in cele 12 carti de cult numite Mineie, ori in cartea de aleasa lectura duhovniceasca intitulata Vietile Sfintilor, constatam ca majoritatea acestor sfinti au fost martirizati in primele veacuri crestine
Ați auzit în pericopa evanghelică care s-a citit, că Iisus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa în popor (Matei 9, 35). Când am citit versetul acesta, mi-am imaginat...
Vindecarea slugii sutasului - Iisus tocmai ce S-a pogorat din Munte, unde a rostit marea si prima sa predica - Fericirile si, de indata, isi arata puterea Sa dumnezeiasca, savarsind trei vindecari uimitoare: vindeca un lepros, apoi sluga unui sutas si, in sfarsit, pe soacra lui Petru.
Sfânta Evanghelie de astăzi ne istoriseşte că, pe când Iisus intra în cetatea galileeană Nain, a întâlnit un convoi mortuar care ducea la mormânt pe un tânăr, unicul fiu al unei văduve. Apropiindu-se de ea, i-a spus cu duioşie să nu mai plângă, după care, întorcându-se spre fiul...
In pericopa evanghelică de astăzi, Domnul ne pune în prezenţa a doi oameni, arătându-ne soarta diferită a fiecăruia dintre ei (Luca 16, 19-31). Unul era bogat, iar celălalt, numit Lazăr, era sărac şi trăia în condiţii mizerabile la poarta bogatului.
Evanghelia care s-a citit astăzi este numită şi evanghelia tânărului bogat sau a dregătorului bogat. Ea ne vorbeşte despre nevoia de a fi milostiv. Biserica a rânduit ca această evanghelie după Sfântul Luca să fie citită în Postul Naşterii Domnului pentru a ne îndemna la milostenie.
Una din invataturile Sfintei Evanghelii de azi este aceea despre iad si chinurile lui, de care si diavolii se tem si se cutremura. Cand Mantuitorul nostru Iisus Hristos a ajuns cu predicarea cuvantului in partile Gadarenilor, zis si Gherghesenilor
Slabanogul de la Matei este altul decat cel de la Ioan (Ioan 5, 1-15). Unul se afla la scaldatoarea Vitezda, celalalt in Capernaum; unul era bolnav de treizeci si opt de ani; celuilalt nu i se spune varsta; unul era lipsit de ajutoare; celalalt avea oameni care-l ingrijeau, care-l purtau, care l-au...