Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Eminescu si scrierile Sfantului Nicodim Aghioritul
Cercetarea locului ocupat de vechiul scris românesc în formaţia intelectuală şi în opera lui Mihai Eminescu a însemnat, pe bună dreptate, o constantă preocupare pentru biografii şi exegeţii Poetului. Fiecare dovadă nouă privind achiziţii şi lecturi de cărţi sau manuscrise vechi
În Lunea Rusaliilor,1 iunie 2015, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord, a slujit sfânta și dumnezeiasca Liturghie la mănăstirea ortodoxă suedeză Sfânta Treime din Bredared, înconjurat de un sobor de preoți suedezi, români și sârbi
Credincioşii ortodocşi cinstesc la 24 iunie sărbătoarea Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. Cu acest prilej, Parohia Sfântul Ioan – Piaţă, Protopopiatul Sectorului 3 Capitală a îmbrăcat haine de sărbătoare cu prilejul hramului.
Sfantul Neagoe Basarab
Veacul al XVI-lea este profund marcat de activitatea în Valahia a domnitorului Neagoe Basarab. Acesta este un diplomat desăvârşit, propunând o alianţă veneţienilor, asigurând protecţia în faţa otomanilor şi menţinând pacea cu ungurii. Este un conducator luminat, de sorginte bizantin
În duminica a XVIII-cea după Rusalii, 27 septembrie 2015, când este prăznuit Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea și-a serbat hramul. Slujba de privegherea fost săvârșită de către Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul
Aflat la ultimul etaj al turnului de pe latura de nord-vest a reședinței patriarhale, noul Paraclis al Reşedinţei patriarhale cu hramul principal Sfântul Grigorie Luminătorul, prăznuit în fiecare an în 30 septembrie, a fost amenajat aici cu binecuvântarea și purtarea de grijă a...
Sfântul Iachint de Vicina este prăznuit de Biserica Ortodoxă Română pe 28 octombrie, canonizarea sa fiind făcută în ședința Sfântului Sinod din 8 iulie 2008, iar proclamarea solemnă pe 26 octombrie 2008.
Sfantul Ansgar, 'apostolul' Nordului
Între sfinţii care au marcat istoria Europei de Nord se numără şi Sfântul Ansgar (Oscar), pomenit în fiecare an la data de 3 februarie şi numit astăzi apostolul Nordului.
Membrii Secretariatului Panortodox al Sfântului şi Marelui Sinod s-au întâlnit, marţi, 29 martie 2016, la Centrul ortodox al Patriarhiei Ecumenice de la Chambésy – Geneva, în prima şedinţă de lucru.
Sfântul Calinic s-a născut pe 7 octombrie 1787 în Bucureşti. A fost botezat cu numele Constantin, naşă fiindu-i Luxandra Văcărescu, soţia banului Barbu Văcărescu şi mama poetului Ienăchiţă Văcărescu
Sfanta Taina a Preotiei
Ce este Sfânta Taină a Preoţiei? Preoţia este Sfânta Taină prin care Sfanţul Duh, prin punerea mâinilor episcopului, împărtăşeşte celui hirotonit ca episcop sau preot harul şi dreptul de a săvârşi celelalte Sfinte Taine şi de a călăuzi viaţa în credinţă a oamenilor.
Secretariatul Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice a publicat componenţa delegaţiei Bisericii Ortodoxe a Constantinopolului, care va participa la Sfântul şi Marele Sinod:
Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, Preşedintele Sfântului şi Marelui Sinod
Președintele rus Vladimir Putin a vizitat sâmbătă, 28 mai 2016, Sfântul Munte Athos. Vizita șefului de stat s-a desfășurat în contextul aniversării a 1000 de ani de monahism rus athonit, după cum informează Biroul de presă al Patriarhiei Moscovei.
Sfantul Panaghis Basias
Sfântul Panaghís Basias este cinstit pe 7 iunie. Sfântul Panaghís s-a născut în anul 1801 în Kefalonia dintr-o familie nobilă și de mic copil a arătat o inteligență sclipitoare și o mare dragoste pentru citirea cărților sfinte. Atunci când a murit tatăl lui, a fost obligat s...
În duminica a VII-a după Sfintele Paști (a Sfinților Părinți de la Sinodul 1 Ecumenic), Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, s-a aflat în mijlocul credincioșilor craioveni din parohia Târgul de afar
Parohia Ortodoxă Română din Las Rozas de Madrid – Spania, şi-a sărbătorit sâmbătă, 02 iulie 2016, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Ioan Maximovici. În aceasta zi de sărbătoare, la Sfânta Liturghie au coslujit Părintele Dorin Sas din Parohia Valdemoro
Pentru Eparhia Romanului și Bacăului, sărbătoarea Sfântului Emilian de la Durostor, prăznuit de biserica noastră pe 18 iulie, înseamnă hramul mănăstirii Ciolpani. Și în acest an, sute de pelerini și credincioși din zona Bacăului și nu numai
În perioada 18-27 iulie se desfășoară sesiunea de vară a concursului de admitere la Facultatea de Teologie Ortodoxă Sfântul Andrei Șaguna din Sibiu. Candidații admiși vor avea posibilitatea să-și confirme locurile în perioada 28-30 iulie, iar la 1 august vor fi comunicate rezultatele...
Biserica Ortodoxă Română îl cinstește miercuri, 27 iulie, pe Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon. Sărbătoarea capătă o importanță aparte pentru credincioșii de la malul mării deoarece Catedrala arhiepiscopal
Duminică, 21 august 2016, a fost o zi importantă pentru credincioșii din comuna vrânceană Vulturu, deoarece şi-au văzut încununate jertfele aduse pentru înfrumusețarea bisericii Parohiei Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din localitate