Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Anul acesta, 2011, sarbatoarea Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, Purtatorul de biruinta (23 aprilie), coincide cu Sambata Mare din Saptamana Sfintelor Patimiri, zi de post, meditatie si intensa pregatire duhovniceasca pentru sarbatoarea Invierii Domnului
Întrucât slujbele de Florii, slujbele din Săptămâna Mare (a Sfintelor Pătimiri) şi de Sfintele Paşti vor fi săvârşite anul acesta doar de slujitorii bisericeşti, fără participarea credincioşilor mireni, pentru a oferi credincioşilor o anumită consolare şi pentru a diminua riscul...
In aceasta zi s-a oficiat prima Liturghie a Darurilor mai inainte sfintite din acest Post Mare. Aceasta liturghie este una dintre slujbele specifice Postului mare si ea se va oficia in zilele de peste saptamana, de luni pana vineri, sambata si duminica oficiindu-se liturghii
Învierea Domnului nostru Iisus Hristos este biruința iubirii Lui smerite asupra păcatului neascultării oamenilor față de Dumnezeu, asupra iadului ca existenţă însingurată şi asupra morţii ca despărţire a sufletului de trup. Răstignirea şi Moartea pe Cruce a Domnului Iisus Hristos au...
Canonul Sfantului Andrei Criteanul este un canon mare, cel mai mare canon din toate canoanele cate sunt in randuiala Bisericii noastre, prin lungimea lui, prin bogatia lui, prin alcatuirile din care este compus. Canoanele Bisericii noastre, canoanele de slujba, sunt alcatuiri care au in general opt...
In ziua de sambata, 23 aprilie 2011, cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, o delegatie a Patriarhiei Romane condusa de Preasfintitul Parinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în seara zilei de sâmbătă, 30 aprilie 2016, o delegație a Patriarhiei Române condusă de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, va aduce Lumina Sfântă de la biserica Sfântului...
Sfintele PastiSarbatoarea Invierii Domnului este cunoscuta sub denumirea de Sfintele Pasti. Cuvantul "Pasti" este de origine ebraica.La evrei, cuvantul Pascha (pesah) insemna trecere si era mostenit de acestia de la egipteni, indicand sarbatoarea anuala a azimilor in amintirea trecerii evreilor prin
Sfintele PastiSarbatoarea Invierii Domnului este cunoscuta sub denumirea de Sfintele Pasti. Cuvantul "Pasti" este de origine ebraica.La evrei, cuvantul Pascha (pesah) insemna trecere si era mostenit de acestia de la egipteni, indicand sarbatoarea anuala a azimilor in amintirea trecerii evreilor prin
Sarbatoarea Invierii Domnului este cunoscuta sub denumirea de Sfintele Pasti. Cuvantul Pasti este de origine ebraica. La evrei, cuvantul Pascha - pesah insemna trecere si era mostenit de acestia de la egipteni
Termenul paresimi semnifica, cu sute de ani in urma, toata perioada postului Sfintelor Pasti. Cuvantul desemna cele patruzeci de zile ale postului, quadragesima insemnand patruzeci in limba latina. In calendarul sarbatorilor traditionale
Invierea Domnului nostru Iisus Hristos praznuita in Sfanta si Marea Sarbatoare a Sfintelor Pasti ne arata bogatia iubirii milostive a lui Dumnezeu si a slavei ceresti daruite noua, oamenilor, in Iisus Hristos, ca noi sa fim partasi ai vietii si bucuriei vesnice a Preasfintei Treimi.
Iata-ne ajunsi, cu mila lui Dumnezeu, la slavita sarbatoare a Invierii Domnului. A trecut perioada Marelui Post, perioada de nevointa si de bucurie in acelasi timp. Suntem acum cuprinsi de lumina Sfintelor Pasti, marturisind adevarul fundamental, si anume ca: „Hristos a inviat din morti, cu...
Postul Sfintelor Pasti incepe luni, 2 martie si este cel mai aspru post, dandu-se dezlegare la peste doar de doua ori: la Buna Vestire, pe 25 martie si la Duminica Floriilor, pe 12 aprilie.
Prima Denie din Postul Sfintelor Pasti este savarsita in miercurea din saptamana a cincea din Postul Mare. Este momentul in care se citeste integral Canonul Sfantului Andrei Criteanul, canon care s-a citit pe fragmente in primele patru zile din Postul Sfintelor Pasti. Tot in cadrul acestei Denii...
Odata cu Lasata Secului de carne, insemnata ieri in calendarul crestin ortodox, credinciosii se pregatesc de Postul Sfintelor Pasti, care va incepe pe 6 martie.
Continua si in acest an de-a lungul Postului Sfintelor Pasti, ciclul conferintelor: Serile Duhovnicesti organizate de catre Arhiepiscopia Ortodoxa Romana de Alba Iulia in colaborare cu Casa de Cultura a Sindicatelor Alba Iulia.
Romfilatelia a pus in circulatie o noua emisiune filatelica, al carei titlu este extrem de sugestiv - Sfintele Pasti -, avand in vedere ca suntem in postul Pastelui si se apropie celebrarea Invierii Domnului Isus Hristos.
Predica la Invierea Domnului - Sfintele Pasti Evanghelia despre biruinta asupra mortii Cei inghetati se strang in jurul focului, ce flamanzi se strang in jurul mesei; cei care au rabdat suferinta mare in noaptea cea lunga se bucura la venirea zorilor; cei sleiti de lupte aprige se veselesc la veni
Pentru a spori bucuria clerului si credinciosilor de Sfintele Pasti, in seara zilei de sambata, 18 aprilie 2009, o delegatie a Patriarhiei Romane condusa de Preasfintitul Parinte Episcop Varsanufie Prahoveanul va aduce de la biserica Sfantului Mormant din Ierusalim Lumina Sfanta cu un avion special.