Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Motivatia initiala a acestor randuri - care se vor mai mult o meditatie biblica decat un studiu sistematic - a fost intrebarea pe care cred ca si-o pun multi dintre fratii preoti, slujitori ai sfintelor altare si ai cuvantului evanghelic
Spunand Evanghelistul acestea, pune pe capul iudeilor toata vina uciderii lui Hristos. Caci numai ca nu spune deschis ca Pilat a fost biruit fara voie de staruintele lor si, parasind cauza dreptatii, a avut prea putina grija de urmari
Imaginea lui Socrate, care a fost descrisa in decursul timpului foarte diferit, depinde de puterea pe care o avem de a ne insusi adevaruri si realitati existentiale. In tot cazul izvoarele ce ne stau la dispozitie, pentru a cunoaste personalitatea
Practica rugaciunii este tot atat de intinsa ca si istoria omenirii. Majoritatea Sfintilor Parinti au interpretat ca fiind o autentica rugaciune insasi convorbirea omului cu Dumnezeu in rai. Insusi Mantuitorul nostru Iisus Hristos S-a rugat si I-a invatat pe Sf. Apostoli sa se roage. Apoi, daca
Nu știm ce vom face peste zece ani. Viitorul finit este e cuație cu mai mult de două necunoscute. Paradoxal, veșnicia este o ecuație fără nici o necunoscută: știm Cine ne-o oferă, știm ce trebuie să facem să o obținem. Soluția ecuației este iubirea. Hristos nu este un oarecare. Nu...
Ce înseamnă sabia Sa o va luci? O va ascuţi. Dar va avea oare nevoie şi de o piatră pentru ascuţit? Şi rugină pe sabie? Şi cine, minte având, va lua acestea în sensul lor literal? Dar cum am spus deja, aici profetul înfăţişează pedeapsa pentru toţi păcătoşii
Pentru ce Hristos a spus ca saducheii si fariseii n-au crezut in Ioan Botezatorul? Pentru ca nu inseamna ca au crezut odata ce n-au primit pe Cel propovaduit de Ioan. Ei pareau ca asculta si pe profeti si pe legiuitor si totusi Hristos
Vad ca multi oameni iubesc si admira mai mult pe cele ce par bune decat pe cele ce sunt prin firea lor cu adevarat bune si folositoare. De aceea am socotit de neaparata trebuinta sa vorbesc pe scurt despre amandoua, sa pun fata in fata pe cele dispretuite de multi, cu cele mult ravnite, pentru ca...
Interpretarile legislative in cazul familiilor gay mi se par asemenea interpretarilor biblice, pe care le fac diversi profeti inchipuiti. Se vorbeste, in cerc, de discriminare si drepturi. Dar sunt nedumerit. Care drepturi? Conferite de catre cine
Sfantul Apostol Petru a fost un om navalnic si hotarat. Numit la nastere Simon, el este fiu al lui Iona si frate cu Andrei. S-a nascut la Betsaida, dar a locuit ulterior in cetatea Capernaum. Este pescar, om simplu si fara carte, nepreocupat de sinagoga sau de viata religioasa a evreilor. Viata lui...
Părinţii Bisericii spun că niciodată Dumnezeu n-a ascultat mai mult de om ca în vremea prorocului Ilie. Reprezentat iconografic, cel mai adesea, fie în gura peşterii sale (ce se poate vizita şi astăzi în ţinutul Hozevei), însoţit de corbul trimis să-l hrănească, fie în carul de foc...
Prin cuvant Dumnezeu a creat Universul in toata maretia si frumusetea sa. Prin cuvantul lui Dumnezeu profetii au mentinut treaza credinta si au calauzit omenirea la adevar, dreptate, schimband adesea din temelii structurile ei
La originea cultului crestin public sta Sfanta Liturghie intemeiata de catre Mantuitorul Iisus Hristos la Cina cea de taina, cand a luat painea si multumind a frant si a dat ucenicilor si a zis : Luati, mancati, acesta este Trupul Meu
Astazi ca Inaltarea i-a deschis omului drumul de a ajunge acolo unde nu a fost niciodata in istoria sa: dumnezeu dupa har, unit desavarsit si vesnic cu divinitatea, prin Hristos? Cine mai vrea sa se “inalte” acolo, cand totul pare sa se rezume la “a reusi aici”? Cine mai baga in seama ca...
A doua zi a vrut Hristos să meargă în Galileea şi a găsit pe Filip, şi i-a zis lui: vino după Mine. Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru. Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: Am aflat pe Acela despre care au scris Moise în Lege şi proorocii, pe Iisus, fiul...
Evanghelia propusa astazi spre meditatie este o pericopa pe cat de simpla si de scurta, pe atat de pilduitoare si folositoare. A venit, zice, Iisus intr-o zi in Ierihon si, la marginea drumului, in praf, era un orb care cersea. Acela, auzind freamat mare in oras, a intrebat ce se intampla, iar...
Prin ascultarea Sa de Dumnezeu ca Fiu, Mantuitorul S-a vadit pe Sine ca adevaratul "mostenitor" al viei, recunoscut ca atare de catre insasi lucratorii viei (Matei 21, 38), pe care tocmai de aceea L-au scos afara din vie si L-au omorat (Matei 21, 39). Chemarea Sfintilor Apostoli a fost, de aceea
De unde ne vom mai lua harul ramanerii in viata, ca Neam, daca manualele de istorie ucid eroii nationali in favoare vreunor vedete frivole ale istoriografiei moderne iar copiilor nostri martirii le sunt prezentati drept oportunisti si falsi profeti
Doua dintre cele patru sfinte evanghelii relateaza faptul minunat al nasterii Domnului lisus Hristos din Sfanta Fecioara Maria. Ambele contin si cele doua genealogii, una a dreptului losif (Matei 1, 1-16), cealalta a Sfintei Fecioare Maria (Luca 3, 23-38). Aceste genealogii confirma originea...
Pentru a explica si exprima taina fara sfarsit a iubirii lui Dumnezeu fata de noi oamenii, Sfantul Apostol Pavel a rezumat scriind Bisericilor din provincia Galatia, ca atunci cand s-au plinit vremurile, Dumnezeul Cel vesnic si nevazut, S-a facut vazut prin Nasterea Sa, petrecuta cu peste 2000 de...