Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Sfânta noastră Biserică, mai mult decât pe alţi sfinţi, îl numeşte plăcut şi făcător de minuni. Prin aceste numiri, Sfânta Biserică mărturiseşte că Sfântul Nicolae are un har extraordinar prin cutezanţa rugăciunilor sale către Dumnezeu, ceea ce Biserica exprimă, de altfel...
Marea mişcare religioasă pe care a înfăptuit-o Părintele Arsenie la Mănăstirea Brancoveanu este lucrarea Sfântului Duh, pe care Acesta a înfăptuit-o prin marea personalitate de duhovnic iscusit şi încercat, prin har şi adevăr, de trăire, simţire şi osteneala acestuia.
Pocăința dimpreună cu spovedania sunt inima pregătirii pentru împărtășire. Nevoințele premergătoare slujesc drept pregătire pentru ele, iar Sfânta Împărtășanie încununează și desăvârșește totul. Fără adevărată pocăință și mărturisire nevoințele rămân neroditoare
Iar la pretextul acelora care spun că merg la vrăjitori şi demoni ca să afle ce au să păţească sau să găsească comori şi alte lucruri tăinuite, răspundem că singur Dumnezeu, în principal, este Acela care descoperă toate lucrurile tăinuite şi le cunoaşte dinainte pe cele viitoare...
Perspectiva asupra naturii, a universului in general, a evoluat in timp. Dezvoltarea cunoasterii a facut posibila aparitia mai multor abordari. Ma limiteaz la a cita doar cateva: Aristotel
Ziua de "Sfantul Valentin" este o reminiscenta a paganismului, a lipsei lui Dumnezeu din viata omului. Falsa sarbatoare a "Sfantului Valentin" a fost "inventata" de mult, in Grecia. Era o zi inchinata zeului Pan. Cine e Pan? El este zeul fertilitatii; nu departe de falsul Valentine de azi. Zeul Pan...