Cum spovedea Parintele Arsenie

Cum spovedea Parintele Arsenie

Marea mişcare religioasă pe care a înfăptuit-o Părintele Arsenie la Mănăstirea Brancoveanu este lucrarea Sfântului Duh, pe care Acesta a înfăptuit-o prin marea personalitate de duhovnic iscusit şi încercat, prin har şi adevăr, de trăire, simţire şi osteneala acestuia. Dacă Părintele Arsenie impresiona ca liturghisitor ca predicator apoi harul sau de mare duhovnic a pătruns în inimile şi sufletele zecilor de mii de credincioşi, ce şi-au plecat genunchii lor înaintea scaunului de spovedanie al Sfinţiei sale, in care viaţa lor s-aschimbat în bine, au devenit conştienţi de sensul vieţii lor de creştini. (...)

Deşi găsim multe cuvinte despre spovedanie în Cărarea împărăţiei, totuşi Părintele Arsenie nu spune felul practic pe care-l folosea. Acest lucru a ştiu numai cei ce s-au mărturisit ca penitenţi înaintea marelui duhovnic ce a fost Sfinţia Sa. Dar iată cum proceda, în chip practic.

1. Primul moment era: alegerea pentru Spovedanie.

După terminarea predicii din Dumineci, tot poporul se aduna în faţa bisericii mănăstirii. Părintele se aşeza chiar în uşa pridvorului şi alegea circa 60-70 de persoane, pentru Spovedania din săptămâna următoare, în felul următor- Ia-mă şi pe mine, Părinte!"- strigau unii; şi unora le făcea semn să intre în biserică Altora Sfinţia sa le făcea semn, pe alţii îi chema pe nume, potrivit darului înainte vederii pe care-l avea. Pe unu care se înghesuiau fără să li se fi arătat un semn, îi oprea. După ce cei aleşi intrau în biserică, le spunea celorlalţi să stămiască, că şi pe ei ii va alege, dar să ştie că pentru aceasta trebuiau să vină la mănăstire făcând 150 km pe jos, adică drumul de la satul Sâmbăta de Jos până la mănăstire, care era de 15 km, de zece ori; adică cel puţin cinci drumuri dus şi întors; să se pregătească prin post şi rugăciune şi va trebui să stea o săptămână la mănăstire, postind până ce le va veni rândul la mărturisire.

2. Urma al doilea moment: citirea molitvei pentru Spovedanie după îndrumarea din Aghiasmatar sau Molitvelnic.

Imbrăcat în toate veşmintele preoţeşti, credincioşii aleşi stând în genunchi pe lespedele de piatră ale pavimentului, citea toată rânduiala Mărturisirii cele două rugăciuni de dezlegare de păcate, la care adăuga „Rugăciunea de dezlegare pe care o citeşte arhiereul sau duhovnicul, pentru iertarea păcatelor celor de voie şi a celor fără de voie şi pentru tot jurământul şi blestemul", dar cu atâta trăire şi chiar plâns, de mila păcatelor celor prezenţi, care şi ei pătrunşi de pocăinţă, unii îşi plângeau păcatele săvârşite încât, după ce se ridicau, lespezile din faţa lor se vedeau udate de lacrimi. Toţi cei prezenţi erau cuprinşi de fiorul tainei ce se săvârşea cu fiecare.

3. Urma al treilea moment: cuvântul de învăţătură la molitvă.

Acest moment era extraordinar şi plin de încărcătură duhovnicească pentru trezirea conştiinţei fiecăruia din cei prezenţi, pentru a face o mărturisire sinceră, cu părere de rău pentru păcatele şi greşelile săvârşite - prima dată o mărturisire generală de la cea mai fragedă vârstă conştientă (cam de pe la trei-patru ani) până la data respectivă - şi hotărârea de a se îndrepta pe calea cea dreaptă şi bună. Dar cum era ascultat şi priceput de cei prezenţi acolo acest cuvânt - e greu de descris.

Cuvinte de învăţătură înainte de Spovedanie
Pentru ilustrare voi cita (Cuvinte la Molitvă, Prislop, 1949): „ E ultimul cuvânt pe care vi-l spun. Nu te simţi aproape de oameni ca după Cruce! Dar nouă nu ne-a rânduit, căci nu suntem vrednici. Am vrut să vă ţin ieri acest cuvânt, dar am vrut să aleg oamenii care vin pentru mântuirea sufletului, pentru ca să nu spun în vânt. Eu nu vă dau canoane ca ceilalţi preoţi: metanii, rugăciuni, post. Ci vă îndemn să vă schimbaţi purtările, să-i mulţumiţi lui Dumnezeu pentru Crucea care v-a dat-o... Vreau să schimb lacrimile voastre în bucurie, mulţumind lui Dumnezeu de toate durerile, pentru că, schimbându-vă purtările, vă veţi bucura. Unii cred că rugăciunea înseamnă a sta în genunchi, a rosti din gură şi gând: «Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul». Dar rugăciunea cea adevărată este a te simţi mulţumit şi a-ţi deschide sufletul şi să te simţi aproape de Dumnezeu. Iar care o face pe aceasta: «Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu...», Dumnezeu să le ajute."

„ Cei care au dureri, suferinţe, sunt cei distinşi pentru împărăţia lui Dumnezeu, pe care i-a ales Dumnezeu. Dometrie, un călugăr de la Sfântul Munte Athos, era foarte vesel, tot timpul cânta. într-o zi l-am găsit în chilie plângând. L-am întrebat de ce plânge şi mi-a răspuns că l-a părăsit Dumnezeu. Eu l-am întrebat: «Cum?». Şi mi-a zis: «Nu mai am nici un necaz, sunt scutit de supărări». Care din noi am plânge pentru faptul că ne-a părăsit Dumnezeu, în cazul că ne-a luat Crucea? Căci nu v-a bătut nimeni piroane în mâini şi nici cunună de spini nu v-a pus pe cap. Sfântul Apostol Pavel zice aşa: «Roagă-te neîncetat, munceşte neîncetat şi mulţumeşte neîncetat pentru toate bucuriile şi durerile ce ţi le-a dat» .

Viaţa aceasta nu e numai pentru a strânge averi sau numai pentru a te îmbrăca, căci nu aceştia sunt oamenii fericiţi, ci aceia care au o cruce de purtat. Mă doare faptul că sunt unii care se supără pentru suferinţele pe care le au din cauza bolilor, sau că nu sunt înţeleşi în familie, dar puţini sunt aceia care vin pentru mântuirea sufletului. " (...)
Cuvintele de învăţătură, la molitva celor ce urmau să se mărturisească, erau întotdeauna originale şi se axau pe ideea că creştinul greşeşte, păcătuieşte faţă de Dumnezeu, dar Spovedania este judecata milostivă a lui Dumnezeu cu fiecare, dacă dă dovadă de părere de rău, de pocăinţă pentru păcatele săvârşite, dacă le mărturiseşte sincer pe toate şi cu hotărârea de a se îndrepta şi, astfel iertat de Dumnezeu, prin reprezentantul Său, duhovnicul, şi împlinindu-şi eventualul canon şi în primul rând schimbându-şi felul de a trăi, ca creştin adevărat, mergând astfel până la sfârşitul vieţii pe acest drum înţelept, se poate considera fiu al lui Dumnezeu şi-şi poate asigura, prin credinţă, fapte bune şi har, prin ascultarea de duhovnicul său, pe care îl va căuta toată viaţa, mântuirea sufletului şi viaţa cea veşnică.

După cuvântul de lămurire, spunea celor ce erau aleşi să rămână o săptămână la mănăstire şi să se prezinte zilnic, pentru Spovedanie, câte 10-12 persoane, la uşa bisericii; ceilalţi să lucreze fie la grădina de zarzavaturi, fie la uscat fân, fie la alte lucrări necesare mănăstirii. Fiecare, dacă este la prima Spovedanie, va trebui să-şi facă un examen al vieţii, din copilărie până la data primei Spovedanii. Cei ce s-au mai spovedit vor trebui să facă acest lucru de la ultima Spovedanie, evaluându-şi, cu ajutorul Părintelui, schimbarea în bine sau căderile. (...)

Cadru deosebit, încurajare şi blândeţe
Felul acesta nou de a spovedi al Părintelui Arsenie impresiona pe penitenţi până la lacrimi. Părintele stătea înveşmântat cu toate veşmintele preoţeşti, pe un scaun de spovedanie, aproape de iconostas, având alături o măsuţă cu un sfeşnic de lumânare aprinsă, o Cruce şi Biblia. Apoi, cu faţa veselă şi încurajatoare, poftea pe penitent să stea în faţa Sfinţiei sale, în genunchi, privind spre dânsul, şi cu blândeţe îndemna la mărturisirea păcatelor.

La prima Spovedanie cerea o spovedanie generală, din cea mai conştientă vârstă a copilăriei şi până la data respectivă. Se interesa în primul rând: cine eşti, de unde eşti, starea (căsătorit, necăsătorit), văduv, monah, preot, legalitatea căsătoriei, gradul de rudenie la cei căsătoriţi, după caz, studiile etc. pentru a şti cu cine are de a face. Starea lui sub aspect religios şi moral.

In timpul Spovedaniei, privind starea morală şi de păcătoşenie, intervenea acolo unde socotea necesar, uneori ajutând pe penitent şi amintindu-i de fapte pe care fie că le uitase, fie că le ţinea sub tăcere. Era aşa zisul "dar al înainte vederii", cu care Sfântul Duh îl dăruise pe Părintele Arsenie. Avea capacitatea să-ţi spună cum eşti, chiar şi numele şi alte lucruri din viaţa ta. Dar câtă deosebire între acest dar al Părintelui Arsenie şi aşa zisul dar al unor preoţi cunoscuţi ca "păscălieri" şi "pravilişti" (din diferite colţuri ale ţării, care sunt un fel de ghicitori-prooroci) căutaţi de credincioşi cu slabă conştiinţă creştină, ignoranţi, care-i caută la diferite necazuri, să le spună ce e cu ei, viitorul etc. şi care-şi exercită acest "dar" pe taxe pecuniare îmbogăţindu-se pe seama credulităţii şi naivităţii celor ce-i caută.

Acest dar al "înainte vederii", Părintele Arsenie îl folosea numai în cazuri mai deosebite, spre folosul duhovnicesc al penitenţilor. Când era vorba de un om mai în vârstă, cu o viaţă mai tumultoasă şi cu probleme mai deosebite, Spovedania acestuia dura chiar ore întregi, numai şi numai spre a descifra tot răul din viaţa acestuia şi spre îndreptarea lui.

Recomanda schimbarea vieţii şi căuta să vadă progresul de la o spovedanie la următoarea

Celor spovediţi o dată la Sfinţia sa, le cerea să se spovedească apoi în toate Sfintele Posturi, în Sărbători mari, şi să vină la scaunul spovedaniei ori de câte ori simt necesar sau au o problemă spirituală mai deosebită.

O atenţie deosebită dădea celor căsătoriţi şi uneori îi chema împreună la Spovedanie, spre a limpezi problemele ce se ivesc, adesea, între soţi. Călugărilor, studenţilor în teologie, intelectualilor, le dădea o atenţie sporită şi trata pe fiecare după gradul lui de cultură.

Recomanda tuturor schimbarea vieţii printr-o conştiinţă creştină precisă şi căuta să vadă, la următoarea spovedanie, progresul făcut. Avea o memorie excepţională, recunoscând pe fiecare ce mergea a doua oară sau de mai multe ori şi ştia ce progres a făcut, dând din nou recomandările ştiute: rugăciune, post, cercetarea sfintelor biserici în Dumineci şi sărbători, să nu lucreze în zilele de sărbători (mai ales ţăranilor liberi), să nu înjure de Dumnezeu, să nu-l pomenească pe cel rău. Spunea adeseori, că „oamenii caută minuni şi pe aşa-zişiifăcători de minuni, dar cea mai mare minune este schimbarea vieţii după modelul Domnului Iisus Hristos".

Cei ce se spovedeau, şezând în genunchi, se uitau spre Părintele care, privind şi el spre faţa penitentului, îşi dădea seama de sinceritatea şi conştiinţa cu care se spovedea.

Urma apoi cuvenita dezlegare de păcate. Părintele se scula în picioare, punea epitrafirul pe capul celui ce se spovedise şi mâinile Sfinţiei sale şi rostea pe un ton clar şi precis: „Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul şi îndurările iubirii Sale de oameni, să te ierte pe tine fiule... (N) şi să-ţi lase ţie toate păcatele. Şi eu, nevrednicul preot şi duhovnic, cu puterea ce-mi este dată, te iert şi te dezleg de toate păcatele tale, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin." Penitentul se scula în picioare, săruta Sfânta Cruce şi uneori mâna Părintelui, care-1 slobozea cu bunătate şi blândeţe, încurajându-l că Dumnezeu îl va ajuta să-şi schimbe viaţa, dar şi el să facă eforturi în direcţia aceasta.

Tuturor celor aleşi pentru spovedanie într-o săptămână, le recomanda să stea la mănăstire, să participe la slujbele de dimineaţă şi seară, să mănânce ce pot de post, cu oarecare abstinenţă, dar nu post total o săptămână, cum afirma un necunoscător, într-un ziar. De asemenea să participe în timpul liber la munci, fie în grădina de zarzavaturi, fie la cea de pomi sau alte munci necesare la mănăstire şi gospodăria ei.

Dumineca următoare, toţi cei spovediţi se împărtăşeau în biserica mănăstirii după rânduiala amintită.

Un lucru trebuie amintit: după împărtăşanie, Părintele cerea tuturor să stea în picioare şi să înţeleagă marea Taină a împărtăşirii, când în fiinţele lor se află Trupul şi Sângele Domnului, de fapt Domnul Hristos viu, şi nu trebuie să îngenuncheze, căci Hristos este în ei. (Am văzut cum unii preoţi, după împărtăşirea credincioşilor, spunând rugăciune de mulţumire, le cereau acestora să îngenuncheze...).

După rugăciunile de mulţumire adresa tuturor celor împărtăşiţi un scurt cuvânt de îmbărbătare, de încurajare pe drumul desăvârşirii spirituale şi a luptei ce le stă înainte ca o cruce tuturor şi să mulţumească Domnului Iisus Hristos, care i-a învrednicit de acest mare dar al primirii în fiinţa lor a Amanetului vieţii veşnice şi aşa, într-o stare de euforie duhovnicească, îi slobozea... pentru predica ce urma.

Toate aceste realităţi şi fapte le-am trăit personal, împreună cu mulţi alţii, de fiecare dată, după prima mea spovedanie din anul 1942 şi apoi până în anul 1949. (...)

Regenerarea conştiinţelor prin Spovedanie şi împărtăşire

De foarte multe ori, în predici, Părintele ne-a arătat importanţa Spovedaniei şi împărtăşirii, pentru posibilitatea desăvârşirii omului prin Sfintele Taine, lucru aprofundat în Cărarea împărăţiei. Astfel, despre împărtăşire spune: "Prin Sfânta împărtăşanie, îl primim pe însuşi Domnul Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ca Mântuitor din primejdia ce o avem cu vrăjmaşul şi pustiitorul vieţii." (Cărarea împărăţiei, p. 141). Spovedania şi împărtăşania au importanţă nu numai pentru viaţa noastră de aici, dar şi pentru destinul nostru veşnic.

Credincioşii, şi cu atât mai mult preoţii, trebuie să aibă mereu în conştiinţă valoarea acestor Taine subliniate chiar de Mântuitorul, Care despre „Pâinea Vieţii" (loan 6, 35), care este Sfânta Euharistie (împărtăşanie), a afirmat: „Eu sunt pâinea cea vie care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu... Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi" (loan 6; 51,53).

Părintele Arsenie accentua mereu importanţa acestor idei şi proceda în consecinţă, învăţând şi pe alţii să procedeze aşa, învăţând pe credincioşii lor cum trebuie să se spovedească şi împărtăşească.

Pr. Nicolae Streza

Vreau sa schimb lacrimile voastre in bucurie. Antologie de cuvinte duhovnicesti ale Parintelui Arsenie Boca; Editura Agaton

Cumpara cartea "Vreau sa schimb lacrimile voastre in bucurie"


 

Pe aceeaşi temă

16 Decembrie 2016

Vizualizari: 1719

Voteaza:

Cum spovedea Parintele Arsenie 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Calatoria mea prin lumea de dincolo
Calatoria mea prin lumea de dincolo Cartea pe care o țineți acum în mâini este o mărturie scrisă cu dorința de a-i aduce cititorului vestea cea bună: nu suntem zidiți pentru moarte, ci pentru viață veșnică. Viața noastră are sens, iar niciunii dintre oamenii care au trăit vreodată pe acest 36.00 Lei
Sfantul Paisie Aghioritul isi face autobiografia
Sfantul Paisie Aghioritul isi face autobiografia Cine nu-l cunoaște pe Sfântul Paisie Aghioritul? Încă mai trăiesc cei care l-au cunoscut personal și care, povestind despre sfântul, varsă o lacrimă de recunoștință și de dor pentru acela care le-a umplut inima de dragoste pentru Dumnezeu, le-a dat 35.00 Lei
Ultima vanzare a pacatului
Ultima vanzare a pacatului Dacă iei în mână acest text, nu ai cum să-l mai lași decât atunci când ai terminat lectura. Subiectul în sine, împreună cu harul autorului, fac din acest roman o excepțională pagină de literatură.Luș Ursu este un om profund, care are în el acel dar de la 35.00 Lei
Biserica, Lume si Imparatie
Biserica, Lume si Imparatie Părintele Alexander Schmemann este unul din cei mai importanți teologi contemporani, ale cărui preocupări teologice s-au centrat pe rolul Euharistiei în viața Bisericii. Firește, studiile sale au atins și alte teme, toate având relevanță pastorală. 43.00 Lei
Ai grija!
Ai grija! Limitele se pun atunci când din centru al lumii devenim observatori ai istoriei celuilalt. Şi dacă n-o judecăm, ci o înţelegem şi o percepem, în afara hărţilor noastre, noi vom alege dacă ne vom muta, dacă vom pleca, dacă vom rămâne sau dacă ne vom 14.00 Lei
Rugaciunea lui Iisus: calauza inimii catre Dumnezeu - Editia a II-a
Rugaciunea lui Iisus: calauza inimii catre Dumnezeu - Editia a II-a Nu sunt o expertă în Rugăciunea lui Iisus, dar m-aș bucura să vă pot ajuta să o înțelegeți măcar atât cât o înțeleg eu. Prea mulți dintre noi își petrec zilele având sentimentul că Dumnezeu este departe, ocupat cu lucruri mult mai importante. Însă Domnul 25.00 Lei
„Ramaneti intemeiati in credinta”. Persoana si comuniune in teologia Sfantului Dumitru Staniloae
„Ramaneti intemeiati in credinta”. Persoana si comuniune in teologia Sfantului Dumitru Staniloae În ultimele decenii, teologia creștinã s-a aplecat cu mult interes asupra tainei persoanei. Aceasta s-ar putea datora atât actului necesar de deslușire, predare și receptare a Revelației dumnezeiești, cât și provocãrilor pe care le întâmpinã ființa umanã 55.00 Lei
Parintii Bisericii despre teologie (Patristica 36)
Parintii Bisericii despre teologie (Patristica 36) Părinții Bisericii Primare au fost mari teologi - deși nu se considerau ca atare - și păstori iscusiți, implicați în viața de zi cu zi a cetății și în conducerea propriilor congregații. Părinții au răspuns la marile întrebări formative ale credinței 66.00 Lei
Metafizica energiilor divine si schisma bisericii (Patristica 37)
Metafizica energiilor divine si schisma bisericii (Patristica 37) În această călătorie în istoria filosofiei și a teologiei creștine, David Bradshaw (Universitatea din Kentucky, Catedra de Filosofie) demonstrează că unul dintre motivele principale ale Marii Schisme (1054) a fost înțelegerea greșită de către apuseni 75.00 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact