Sapte pilde despre Imparatia cerurilor. Iisus neluat in seama in cetatea Sa.

1. In ziua aceea, iesind Iisus din casa, sedea langa mare.
2. Si s-au adunat la El multimi multe, incat intrand in corabie sedea in ea si toata multimea sta pe tarm.
3.
Si le-a grait lor multe, in pilde, zicand: Iata a iesit semanatorul sa semene.
4. Si pe cand semana, unele seminte au cazut langa drum si au venit pasarile si le-au mancat.
5. Altele au cazut pe loc pietros, unde n-aveau pamant mult si indata au rasarit, ca n-aveau pamant adanc;
6. Iar cand s-a ivit soarele, s-au palit de arsita si, neavand radacina, s-au uscat.
7. Altele au cazut intre spini, dar spinii au crescut si le-au inabusit.
8. Altele au cazut pe pamant bun si au dat rod: una o suta, alta saizeci, alta treizeci.
9. Cine are urechi de auzit sa auda.
10. Si ucenicii, apropiindu-se de El, I-au zis: De ce le vorbesti lor in pilde?
11. Iar El, raspunzand, le-a zis: Pentru ca voua vi s-a dat sa cunoasteti tainele imparatiei cerurilor, pe cand acestora nu li s-a dat.
12. Caci celui ce are i se va da si-i va prisosi, iar de la cel ce nu are, si ce are i se va lua.
13. De aceea le vorbesc in pilde, ca, vazand, nu vad si, auzind, nu aud, nici nu inteleg.
14. Si se implineste cu ei proorocia lui Isaia, care zice: "Cu urechile veti auzi, dar nu veti intelege, si cu ochii va veti uita, dar nu veti vedea".
15. Caci inima acestui popor s-a invartosat si cu urechile aude greu si ochii lui s-au inchis, ca nu cumva sa vada cu ochii si sa auda cu urechile si cu inima sa inteleaga si sa se intoarca, si Eu sa-i tamaduiesc pe ei.
16. Dar fericiti sunt ochii vostri ca vad si urechile voastre ca aud.
17. Caci adevarat graiesc voua ca multi prooroci si drepti au dorit sa vada cele ce priviti voi, si n-au vazut, si sa auda cele ce auziti voi, si n-au auzit.
18. Voi, deci, ascultati pilda semanatorului:
19. De la oricine aude cuvantul imparatiei si nu-l intelege, vine cel viclean si rapeste ce s-a semanat in inima lui; aceasta este samanta semanata langa drum.
20. Cea semanata pe loc pietros este cel care aude cuvantul si indata il primeste cu bucurie,
21. Dar nu are radacina in sine, ci tine pana la o vreme si, intamplandu-se stramtorare sau prigoana pentru cuvant, indata se sminteste.
22. Cea semanata in spini este cel care aude cuvantul, dar grija acestei lumi si inselaciunea avutiei inabusa cuvantul si il face neroditor.
23. Iar samanta semanata in pamant bun este cel care aude cuvantul si-l intelege, deci care aduce rod si face: unul o suta, altul saizeci, altul treizeci.
24. Alta pilda le-a pus lor inainte, zicand: Asemenea este imparatia cerurilor omului care a semanat samanta buna in tarina sa.
25. Dar pe cand oamenii dormeau, a venit vrajmasul lui, a semanat neghina printre grau si s-a dus.
26. Iar daca a crescut paiul si a facut rod, atunci s-a aratat si neghina.
27. Venind slugile stapanului casei, i-au zis: Doamne, n-ai semanat tu, oare, samanta buna in tarina ta? De unde dar are neghina?
28. Iar el le-a raspuns: Un om vrajmas a facut aceasta. Slugile i-au zis: Voiesti deci sa ne ducem si s-o plivim?
29. El insa a zis: Nu, ca nu cumva, plivind neghina, sa smulgeti odata cu ea si graul.
30. Lasati sa creasca impreuna si graul si neghina, pana la seceris, si la vremea secerisului voi zice seceratorilor: Pliviti intai neghina si legati-o in snopi ca s-o ardem, iar graul adunati-l in jitnita mea.
31. O alta pilda le-a pus inainte, zicand: Imparatia cerurilor este asemenea grauntelui de mustar, pe care, luandu-l, omul l-a semanat in tarina sa,
32. Si care este mai mic decat toate semintele, dar cand a crescut este mai mare decat toate legumele si se face pom, incat vin pasarile cerului si se salasluiesc in ramurile lui.
33. Alta pilda le-a spus lor: Asemenea este imparatia cerurilor aluatului pe care, luandu-l, o femeie l-a ascuns in trei masuri de faina, pana ce s-a dospit toata.
34. Toate acestea le-a vorbit Iisus multimilor in pilde, si fara pilda nu le graia nimic,
35. Ca sa se implineasca ce s-a spus prin proorocul care zice: "Deschide-voi in pilde gura Mea, spune-voi cele ascunse de la intemeierea lumii".
36. Dupa aceea, lasand multimile, a venit in casa, iar ucenicii Lui s-au apropiat de El, zicand: Lamureste-ne noua pilda cu neghina din tarina.
37. El, raspunzand, le-a zis: Cel ce seamana samanta cea buna este Fiul Omului.
38. Tarina este lumea; samanta cea buna sunt fiii imparatiei; iar neghina sunt fiii celui rau.
39. Dusmanul care a semanat-o este diavolul; secerisul este sfarsitul lumii, iar seceratorii sunt ingerii.
40. Si, dupa cum se alege neghina si se arde in foc, asa va fi la sfarsitul veacului.
41. Trimite-va Fiul Omului pe ingerii Sai, vor culege din imparatia Lui toate smintelile si pe cei ce fac faradelegea,
42. Si-i vor arunca pe ei in cuptorul cu foc; acolo va fi plangerea si scrasnirea dintilor.
43. Atunci cei drepti vor straluci ca soarele in imparatia Tatalui lor. Cel ce are urechi de auzit sa auda.
44. Asemenea este imparatia cerurilor cu o comoara ascunsa in tarina, pe care, gasind-o un om, a ascuns-o, si de bucuria ei se duce si vinde tot ce are si cumpara tarina aceea.
45. Iarasi asemenea este imparatia cerurilor cu un negutator care cauta margaritare bune.
46. Si afland un margaritar de mult pret, s-a dus, a vandut toate cate avea si l-a cumparat.
47. Asemenea este iarasi imparatia cerurilor cu un navod aruncat in mare si care aduna tot felul de pesti.
48. Iar cand s-a umplut, l-au tras pescarii la mal si, sezand, au ales in vase pe cei buni, iar pe cei rai i-au aruncat afara.
49. Asa va fi la sfarsitul veacului: vor iesi ingerii si vor desparti pe cei rai din mijlocul celor drepti.
50. Si ii vor arunca in cuptorul cel de foc; acolo va fi plangerea si scrasnirea dintilor.
51. Inteles-ati toate acestea? Zis-au Lui: Da, Doamne.
52. Iar El le-a zis: De aceea, orice carturar cu invatatura despre imparatia cerurilor este asemenea unui om gospodar, care scoate din vistieria sa noi si vechi.
53. Iar dupa ce Iisus a sfarsit aceste pilde, a trecut de acolo.
54. Si venind in patria Sa, ii invata pe ei in sinagoga lor, incat ei erau uimiti si ziceau: De unde are El intelepciunea aceasta si puterile?
55. Au nu este Acesta fiul teslarului? Au nu se numeste mama Lui Maria si fratii (verii) Lui: Iacov si Iosif si Simon si Iuda?
56. Si surorile (verisoarele) Lui au nu sunt toate la noi? Deci, de unde are El toate acestea?
57. Si se sminteau intru El. Iar Iisus le-a zis: Nu este prooroc dispretuit decat in patria lui si in casa lui.
58.
Si n-a facut acolo multe minuni, din pricina necredintei lor.
.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 2297

Voteaza:

Sapte pilde despre Imparatia cerurilor. Iisus neluat in seama in cetatea Sa. 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Dumnezeu si singuratatea
Dumnezeu si singuratatea Singurătatea are multe fețe și, negreșit, fiecare dintre noi se va regăsi în portretele și scenele de viață pe care părintele Haralambos Papadopoulos le reunește în acest volum, în care se întrețes tainic și gingaș tensiunea înfruntării și secretul 18.00 Lei
Mai presus decat armele
Mai presus decat armele O poveste despre dragoste și război, despre întâlnirea omului cu Dumnezeu „Scopul principal al cărților mele este de a trezi în inimile cititorilor mei capacitatea de a iubi, fără de care întâlnirea cu Dumnezeu va conduce nu la unirea cu El, ci la 32.00 Lei
Credinta ortodoxa si viata in Hristos
Credinta ortodoxa si viata in Hristos “Această sfântă carte e plină de mare înţelepciune. Ea este o tainică vistierie de înţelegere ascunsă a înţelepciunii lui Dumnezeu. Nu oriunde, nu oricine o poate pricepe. Totuşi, pe măsura fiecăruia dintre cei ce caută să o înţeleagă, conţine toate cele 18.00 Lei
Vinovatia - cea inchipuita si cea adevarata
Vinovatia - cea inchipuita si cea adevarata Cartea de faţă ne învaţă să vedem distincția – atât de delicată şi importantă – dintre vinovăţia nevrotică, autodevoratoare, distructivă, şi cea sănătoasă, care duce la însănătoşirea sufletească, la pocăinţă, la regăsirea de sine şi la apropierea de 25.00 Lei
Canonul de chilie al unui patriarh isihast - Sfantul Filotei Kokkinos al Constantinopolului
Canonul de chilie al unui patriarh isihast - Sfantul Filotei Kokkinos al Constantinopolului Preasfântul patriarh kyr Filotei Kokkinos către unul din frații sârguincioși care l-a întrebat cum să-și ducă viața în chilia sa; Scrisoarea bătrânului Teoctist către un frate care l-a întrebat stăruitor cum să-și țină canonul/regula de rugăciune, fiind 13.00 Lei
Impreuna cu Dumnezeu suntem puternici. Convorbiri cu duhovnici sarbi
Impreuna cu Dumnezeu suntem puternici. Convorbiri cu duhovnici sarbi Cartea de față, a cunoscutului neuropsihiatru Vladeta Ierotici, nu este doar o culegere de convorbiri duhovnicești cu renumiți părinți ortodocși sârbi ai veacurilor al XX‑lea și al XXI‑lea, ci și o incursiune în provocările lumii actuale și răspunsurile 25.00 Lei
Despre bine si rau
Despre bine si rau În noua serie de antologii pe care v-o propunem, ­cuvântul plin de har al Sfântului Ioan din Kronstadt devine mai apropiat și mai de folos, feluritele lui cugetări duhovnicești fiind reunite și organizate aici spre o mult mai ușoară și rodnică însușire de 18.00 Lei
In lumea rugaciuni
In lumea rugaciuni În rugăciune ține-te de regula urmă­toa­re: mai bine să spui cinci cuvinte din inimă decât nenumărate cu limba. Când bagi de seamă că inima ta e rece și n-ai chef să te rogi, oprește-te, încălzește-ți inima cu oarecare imagi­ne vie – de pildă, cea a 15.00 Lei
Prin dragostea Ta si noi iubim. 500 de cugetari despre credinta, dragoste si nadejde
Prin dragostea Ta si noi iubim. 500 de cugetari despre credinta, dragoste si nadejde Apărute, fragmentar, în varii ediții, nu întotdeauna traduse din original și niciodată adunate la un loc, cele cinci sute de capete semnate de Sfântul Nicolae Velimirovici tratează despre cinci teme fundamentale ale creștinismului: despre dragoste și 30.00 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact