Domnia lui Abia si a lui Asa in Iuda. Domnia lui Nadab si Baesa in Israel. Iosafat.

1. Abia s-a facut rege peste Iuda, in anul al optsprezecelea al domniei lui Ieroboam, fiul lui Nabat.
2. Si a domnit trei ani in Ierusalim. Pe mama lui o chema Maaca si era fiica lui Abesalom.

3. Acesta a umblat in toate pacatele tatalui sau, pe care tatal sau le facuse mai inainte, si inima lui nu i-a fost intreaga la Domnul Dumnezeul lui, cum a fost inima lui David, stramosul sau.
4. Dar din dragostea catre David, Domnul Dumnezeul lui i-a dat o lumina in Ierusalim, caci a inaltat dupa el pe fiul sau si a intarit Ierusalimul,
5. Pentru ca David a facut tot ce a fost placut inaintea ochilor Domnului si nu s-a abatut in toate zilele vietii lui de la poruncile pe care El i le-a dat, afara de fapta cu Urie Heteul.
6. Si a fost razboi intre Roboam si Ieroboam in toate zilele vietii lor.
7. Celelalte fapte ale lui Abia si tot ce a facut el sunt scrise in cartea cronicilor regilor lui Iuda. Si a fost razboi intre Abia si Ieroboam.
8. Apoi a trecut Abia la parintii lui si l-au inmormantat in cetatea lui David. si s-a facut rege Asa, fiul sau.
9. Asa a inceput sa domneasca peste Iuda in al douazecilea an al domniei lui Ieroboam, regele lui Israel.
10. Si a domnit patruzeci si unu de ani in Ierusalim. Pe mama lui o chema Ana, din neamul lui Abesalom.
11. Asa a facut lucruri placute inaintea ochilor Domnului, ca David, stramosul lui;
12. Caci a izgonit pe desfranati din tara si a indepartat toti idolii pe care ii facusera parintii lui;
13. Ba a lipsit chiar pe mama lui, Ana, de numele de regina, pentru ca ea facuse un chip turnat Astartei. Asa a sfaramat Asa chipul cel turnat al Astartei arzandu-l pe prundul paraului Chedron.
14. Dar inaltimile nu le-a stricat. Insa inima lui Asa i-a fost intreaga la Domnul in toate zilele vietii sale.
15. Si a adus el in templul Domnului lucrurile afierosite de tatal lui si lucrurile afierosite de el: argint, aur si vase sfinte.
16. Razboi a fost intre Asa si Baesa, regele lui Israel, in toate zilele lor.
17. Caci Baesa, regele lui Israel, a venit in contra Iudei si a inceput sa zideasca Rama, pentru ca nimeni sa nu iasa sau sa intre la Asa, regele Iudei.
18. Atunci Asa a luat tot argintul si aurul care se mai afla in vistieriile templului Domnului si in vistieriile casei regelui si le-a dat in mina slugilor lui; si i-a trimis regele Asa ca sa se duca cu ele la Benhadad, fiul lui Tabrimon, fiul lui Hezion, regele Siriei, care traia in Damasc, si a zis:
19. "Legamant sa fie intre mine si tine, cum a fost intre tatal meu si tatal tau; iata, eu iti trimit ca dar argint si aur; si tu sa rupi legamantul tau care il ai cu Baesa, regele lui Israel, ca sa se retraga acela de la mine!"
20. Si a ascultat Benhadad de regele Asa si a trimis pe mai-marii ostirii lui asupra cetatilor lui Israel, si a batut Ainul, Danul, Abel, Bet-Maaca si tot Chineretul, dimpreuna cu tot pamantul lui Neftali.
21. Iar Baesa, cum a auzit de aceasta, a incetat sa mai zideasca Rama si s-a intors la Tirta.
22. Atunci regele Asa a chemat pe toti Iudeii, fara sa scuteasca pe nimeni, si a carat cu ei pietraria si lemnaria din Rama, pe care Baesa le intrebuintase la zidire; si a zidit regele Asa cu ele Ghibeea lui Veniamin si Mitpa.
23. Toate celelalte fapte ale lui Asa, si toate ostenelile lui, si tot ce el a facut si cetatile pe care le-a zidit sunt scrise in cronica regilor lui Iuda, afara de faptul ca la batranetea lui s fost bolnav de picioare.
24. Apoi a adormit cu parintii lui si a fost inmormantat Asa la un loc cu parintii lui in cetatea lui David, stramosul sau. Iar in locul lui s-a facut rege Iosafat, fiul sau.
25. Nadab insa, fiul lui Ieroboam a inceput sa domneasca peste Israeliti in anul al doilea al lui Asa, regele Iudei, si a domnit peste Israel doi ani.
26. Acesta a savarsit fapte neplacute inaintea ochilor Domnului, caci a umblat pe drumul tatalui sau, cum si in pacatele lui cu care a facut pe Israel sa pacatuiasca.
27. Impotriva lui a uneltit Baesa, fiul lui Ahia, din casa lui Isahar; Baesa l-a omorat la Ghibeton, cetatea Filistenilor, pe cand Nadab si toti Israelitii impresurasera Ghibetonul.
28. Baesa l-a omorat in anul al treilea al lui Asa, regele Iudei, si s-a facut rege in locul lui.
29. Acesta, cum s-a facut rege, a starpit toata casa lui Ieroboam si n-a lasat nici un suflet din neamul lui Ieroboam, pana ce nu l-a nimicit, dupa cuvantul Domnului, pe care-l graise prin robul Sau Ahia din Silo,
30. Din pricina pacatelor pe care Ieroboam le facuse si cu care a facut pe Israel sa pacatuiasca si pentru faradelegea cu care el a maniat pe Domnul Dumnezeul lui Israel.
31. Celelalte fapte ale lui Nadab si tot ce el a facut sunt scrise in cronica regilor lui Israel.
32. Intre Asa si Baesa, regele lui Israel, a fost razboi in toate zilele vietii lor.
33. Baesa, fiul lui Ahia, a inceput sa domneasca peste toti Israelitii la Tirta, in anul al treilea al lui Asa, regele lui Iuda, si a domnit douazeci si patru de ani.
34.
Acesta a savarsit fapte rele inaintea ochilor Domnului caci a umblat pe drumul lui Ieroboam si in pacatele lui, cu care acesta a dus pe Israel in pacat.
.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 322

Voteaza:

Domnia lui Abia si a lui Asa in Iuda. Domnia lui Nadab si Baesa in Israel. Iosafat. 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE