Viata Cuviosului Samson, primitorul de straini 

 

Samson cel Mare, despre care strabatuse vestea pretutindeni, a fost din cetatea Romei. El s-a nascut din parinti cinstiti si bogati, de neam mare, care se trageau din singe imparatesc. El, stiind bine invatatura din afara, se deprinsese si la mestesugul doctoricesc, nu de nevoie, nici pentru imbogatirea sa, pentru ca avea destula bogatie ci, pe de o parte, ca sa nu petreaca in desertaciune, iar pe de alta, ca din mestesugul sau sa poata sluji lui Dumnezeu si saracilor. El tamaduia pe cei cuprinsi de boli netamaduite; pentru ca pe linga mestesugul doctoricesc, i se adaugase darul Domnului, cu care dadea tamaduiri.

 

Deci, pentru faptele lui cele bune in care sporea si pentru credinta pe care o cistigase in Dumnezeu, avea si intelegerea dumnezeiestii Scripturi.

El se indeletnicea mult la citirea sfintelor carti, si spre dragostea lui Hristos se destepta cu credinta si cu nadejdea. Apoi, murind parintii lui si lasind multe averi, n-a zabovit a face cele cuviincioase lui; ci indata a inceput ca bogatia cea degraba pieritoare si vremelnica sa o schimbe prin cea nepieritoare si vesnica, urmind cuvintul Evangheliei. El dadea milostenie cu indurare, precum se graieste, impartind cu amindoua miinile la toate nevoile saracilor si flaminzilor, cistigind prin pintecele lor cel stricacios, vistieria cea nestricacioasa. Aceasta o facea in toate zilele vietii sale, ca milostivirea o vedea nascuta si crescuta impreuna cu el. Acest fericit, voind sa se indrepteze la o viata si mai smerita, a eliberat multimea robilor, oprind numai pe unul pentru slujba sa. Caci ce nevoie avea de atitia robi, de vreme ce singur se daduse rob Domnului cel adevarat? Astfel s-a dezlegat de bogatiile cu care era tinut ca si cu niste legaturi, multumindu-se cu o haina si cu o funie pentru tinerea mijlocului.

 

Dorind Samson ca pe sufletul sau sa-l imbogateasca mai bine prin duhovniceasca bogatie, a defaimat lumea si toate cele din lume si, urmind lui Hristos, s-a facut strain, caci, lasindu-si rudele si cunoscutii, a iesit din Roma cea veche si s-a salasluit in pustie, ca si Ilie cel de demult. Dar Dumnezeu, voind ca robul sau sa le fie multora de folos, l-a adus din pustie in Roma cea noua, adica in Constantinopol. Acolo, gasindu-si o casa oarecare, petrecea intr-insa, odihnind la el pe cei straini si saraci, slujindu-le in tot chipul, primind pe cei neputinciosi si tamaduindu-i de boli, nu numai prin mestesugul sau doctoricesc; dar le slujea cu toata placerea la pregatirea hranei si a asternuturilor cu atita osirdie, incit se parea ca acea milostivire este fireasca lui. Caci precum firea soarelui este ca sa lumineze si a focului ca sa arda, asa lui Samson ii era din fire silinta cu osirdie spre cei saraci, bolnavi si straini.

 

Deci, Dumnezeu, Care S-a obisnuit a binecuvinta dragostea catre aproapele ce se face pentru Dinsul si aceea pe care o face cineva saracilor a o socoti ca Lui, a cinstit ostenelile robului Sau cu minuni mari, care se faceau la bolnavi. Pentru ca pe toti ii primea in casa sa, avind boli nevindecate, si ii tamaduia cu minuni. Astfel, darul si puterea facerii de minuni, care i se daduse de la Dumnezeu, le acoperea cu mestesugul chipului cel doctoricesc, ca sa nu se cunoasca sfintenia lui; pentru ca, fiind smerit cu inima, nu voia sa se slaveasca si sa se cinsteasca de oameni. Dar n-a putut sa se ascunda sub obroc, nici cetatea deasupra muntelui, caci stralucind cu lumina lucrurilor celor bune si suindu-se la muntele placerii de Dumnezeu desavirsit, a venit tuturor in instiintare. Aflind si patriarhul de acest lucru, l-a chemat la el si l-a hirotonisit preot, desi el nu voia. Despre slava faptelor lui celor bune s-a aflat pina la palatele imparatesti in acest chip: "Imparatul Justinian cazuse intr-o neputinta trupeasca, adica in vatamarea partilor ascunse ale trupului si acea durere era netamaduita. Chemind el doctori multi si stind linga el dupa obiceiul lor, se consultau intre ei si ii faceau multa vreme curaj de tamaduire, numai cu cuvintele; iar cu lucrul nu puteau sa-l vindece, nici sa dea usurare celui ce patimea.

 

Deci, au cautat prin toata stapinirea greceasca doctori foarte invatati, dar nici unul nu s-a gasit vrednic sa poata tamadui pe imparat de acea nesuferita boala. Imparatul, miniindu-se, a poruncit sa goneasca pe toti doctorii din ochii sai, iar el, intorcindu-se spre Dumnezeu, Care este izvorul tamaduirilor si ziditor a toata faptura, si-a incredintat Aceluia boala sa, cerind ajutor de la El cu lacrimi. Dar Dumnezeu n-a trecut cu vederea rugaciunea lui cea cu dinadinsul si, adormind putin, a vazut in vedenie multime de doctori cu rinduiala stind inaintea lui imbracati in haine luminoase. Apropiindu-se de el un tinar oarecare de lumina, ii arata pe fiecare dintre doctori cum si in ce fel de rinduiala a fost. Intre acestia i-a aratat si pe unul smerit la fata, carunt la par si imbracat in haina preoteasca, despre care, laudindu-l catre imparat, a zis: "O, imparate, acesta poate sa te tamaduiasca de durerea cea aducatoare de moarte!"

 

Imparatul, desteptindu-se din somn, s-a bucurat de acea vedenie care i s-a facut cunoscuta pentru sanatatea sa si multumea lui Dumnezeu. Deci, avind in minte chipul barbatului vazut, a poruncit sa cheme la dinsul pe toti doctorii, ca sa-i vada. Si cautind intre dinsii pe cel vazut in vis si negasindu-l, a cazut iarasi in mihnire si a inceput a se intrista. Insa, punindu-si nadejdea in Dumnezeu, a poruncit sa caute mai cu dinadinsul pe acel doctor, care i se aratase in vis, spunind tuturor asemanarea fetei lui si fagaduind multe daruri si cinste cui il va afla pe el.

 

Multi cautindu-l pretutindeni si negasindu-l, una din slugile imparatesti care era cunoscuta de imparat si de un prieten al lui Samson, auzind asemanarea spusa de imparat a omului vazut in vis, si-a adus aminte de fericitul Samson, care avea aceeasi asemanare si tamaduia pe cei neputinciosi. Deci, a spus imparatului de dinsul, iar el a poruncit sa-l aduca pe Samson cu cinste la dinsul. Cind l-a vazut pe el intrind, indata l-a cunoscut ca este acela pe care il vazuse in vis. Umplindu-se de bucurie, imparatul s-a sculat degraba de la locul sau si, alergind inaintea lui, i-a cuprins grumajii si i-a sarutat nu numai gura, ci si capul si miinile batrinului, zicindu-i: "Cu adevarat, parinte, tu esti acela pe care mi te-a aratat mie Dumnezeu in vis; deci, prin tine mi-a fagaduit ca mi se va da sanatate". Acestea zicind, l-a bagat pe cuviosul in odaia lui si, sezind cu dinsul de vorba, se indulcea de vederea fetii lui. Apoi, lipind miinile lui de ochii sai, le saruta cu dragoste si, udindu-le cu lacrimi, cerea de la dinsul tamaduire.

 

Fericitul Samson, mihnindu-se de atita smerenie din partea imparatului, i-a zis: "O, imparate, nu face aceasta, nici nu te pogori asa prin nemasurata smerenie, ca sa nu ma aduci pe mine in mindrie si sa fii pricinuitor al osindirii mele. Pentru ca in ce covirsesc eu pe ceilalti oameni? Fiind sarac si pacatos, singur am trebuinta de cautarea milostivirii lui Hristos pentru tamaduirea pacatelor mele. Numai credinta cea mare si nadejdea cea fierbinte, vor pleca spre mila pe Imparatul Hristos. Acela te va tamadui, fiindca toate cite voieste, poate sa le faca".

 

Acestea zicind, s-a atins cu mina de partea unde patimea imparatul, ca si cum ar fi pus doctorie; si asa, vrind sa-si tainuiasca darul tamaduirii dat lui din cer, numai cu atingerea miinilor lui i s-a facut usurare de boala si grabnica tamaduire. Imparatul, cistigind desavirsit sanatatea sa, se bucura nu numai pentru tamaduire, ci si pentru ca s-a invrednicit de vederea unui barbat placut lui Dumnezeu ca acesta. Apoi, vrind sa multumeasca sfintului, i-a dat mult aur si argint. Iar sfintul a grait imparatului: "Imparate, aur, argint si o multime de alte averi am avut si pe toate le-am lasat pentru Hristos, ca sa cistig celelalte bunatati vesnice! Insa, de vrei sa-mi arati atita bunatate, fa pentru Dumnezeu si pentru mintuirea ta aceasta: zideste-mi linga locuinta mea o casa, in care as putea sa odihnesc pe cei neputinciosi si straini, carora m-am obisnuit a le sluji si sa-i primesc dupa puterea mea; pentru ca asa si tie iti vei mijloci rasplatire de la Dumnezeu si mie imi vei mingiia batrinetile".

 

Aceasta auzind imparatul si socotind-o mai mult o daruire, decit o cerere, a poruncit sa-i zideasca o casa si o bolnita pentru straini, precum a poftit cuviosul. Sfirsindu-se zidirea aceea, imparatul a indestulat-o cu multe averi pentru nevoia strainilor ce se odihneau acolo si pentru bolnavii ce se tamaduiau.

 

Cuviosul Samson, petrecind multi ani in obisnuita slujba a primirii de straini si a doctoriei si ajungind la adinci batrinete, a slabit cu trupul si s-a imbolnavit putin. Iar cind sufletul lui s-a despartit de trup, s-a aratat luminos la fata, cu nimic mihnindu-se de moarte, precum este obiceiul la celelalte suflete, care sint cuprinse de grijile trupesti si mirenesti si care se tem de moarte. Pentru ca stia Cine il cheama pe el de la acele osteneli, la odihna desavirsita si ce fel de rasplatire astepta sufletul lui cel fericit; ca vrednic era lucratorul acesta de plata sa. Astfel sufletul lui, fiind placut lui Dumnezeu, s-a dus in partile ceresti, iar trupul lui a fost ingropat cu cinste in biserica Sfintului Mucenic Mochie, din a carui semintie se tragea Samson, marele placut al lui Dumnezeu si mostenitor al faptelor lui celor bune si duhovnicesti.

 

El a fost slavit cu mari minuni nu numai in viata aceasta, ci si dupa moarte, din care aici se pomenesc citeva: Odata a fost in Constantinopol un foc atit de mare - care incepuse de la biserica Sfintei Sofia -, incit nimeni din oameni nu putea sa-l stinga. Astfel, au ars toate palatele cele mai alese si cele mai frumoase zidiri din toata cetatea. Acel foc a ajuns si la casele Cuviosului Samson, cele primitoare de straini, care inconjurindu-le de pretutindeni flacarile, nu puteau sa se atinga de ele. Casele acelea fiind inconjurate de atita vapaie, se vedea in mijloc ca rugul cel nears si multi dintre oameni au vazut pe Cuviosul Samson, care se arata deasupra zidirii, umblind iute imprejur prin ograda casei si certind cu minie vapaia aceea ce se repezea. Focul, ca si cum s-ar fi rusinat de sfinta lui fata, supunindu-se poruncii, se dadea in laturi de la casa aceea. Apoi deodata, auzindu-se dintr-un loc un tunet puternic, si varsindu-se o ploaie mare, tot jarul acela de foc s-a stins cu rugaciunile sfintului.

 

El dadea la toate bolile tamaduiri, precum in viata sa, asa si dupa moarte. Unui om vestit, cu numele Teodorit si cu dregatoria spatar, i s-a intimplat, cind alerga din casa lui dupa oarecare trebuinta, de si-a vatamat din incheieturi piciorul sau. Din aceasta cauza, zacea foarte rau bolnav, neputind sa guste, nici mincare, nici bautura, si nici macar sa doarma putin din pricina durerii piciorului. Nu putea nici sa graiasca, fiind mut si fara de glas. Insa se ruga cu dinadinsul lui Dumnezeu si Sfintului Samson, chemindu-l in ajutor. Iar dupa a treia zi, venind noaptea, l-a vazut pe cuviosul pe care il chema, stind la picioarele sale si, atingindu-se de glezna cea vatamata, i-a zis: "Scoala-te, ca nimic mai mult nu vei patimi". Acestea zicind, s-a facut nevazut. Teodorit indata simtindu-se sanatos, a inceput a multumi lui Dumnezeu cu mare glas, zicind: "Cu adevarat, Sfintul Samson este mare placut lui Dumnezeu". Apoi, pipaindu-si picioarele si vazindu-le tamaduite desavirsit, s-a sculat si umbla. Facindu-se ziua, s-a dus cu sirguinta la mormintul cuviosului, si s-a inchinat.

 

Un alt boier din Constantinopol, cu numele Leon, mergind calare, din intimplare si-a rupt un picior, lovindu-se de un zid de piatra. Din aceasta pricina patimea greu si, din zi in zi, durerea se intarea mai cumplit. Casnicii lui il sfatuiau sa cheme un doctor, ca sa-i scoata singe de la locul cel vatamat. Apropiindu-se a patra zi in care urma sa cheme doctorul, s-a facut intr-acea noapte lui Teodorit, cel pomenit mai inainte, o vedenie in acest fel: "Vedea pe trei oameni intrind in casa acelui boier, dintre care unul i se parea ca este Sfintul Samson, pe care il vazuse in neputinta sa; iar ceilalti doi sfinti doctori fara de arginti, Cosma si Damian si i-a intrebat, zicind: "Unde mergeti?" Iar ei, privind cu dragoste spre dinsul, i-au raspuns: "Mergem la boierul Leon". Teodorit le-a zis: "Au nu stiti, stapinii mei, ca el patimeste, fiind cuprins de durere si in viitoarea zi vor veni doctorii sa-i tamaduiasca piciorul cel sfarimat?" Sfintii au raspuns: "Sa nu fie aceea, caci noi vom veni la dinsul in ziua de vineri si-l vom tamadui". Teodorit, desteptindu-se din vedenie, a alergat la acel bolnav si i-a spus ceea ce a vazut si a auzit. Bolnavul, crezind cuvintele lui, n-a primit la sine pe doctori; ci, nadajduind spre Dumnezeu, astepta ziua de vineri. Deci, rugindu-se si sosind ziua de vineri, piciorul lui cel bolnav a primit desavirsit tamaduire si s-a facut sanatos ca si celalalt, netrebuindu-i nici o doctorie. Atunci cel tamaduit a alergat la mormintul Cuviosului Samson, dindu-i multumire pentru cele ce aratase cu dinsul.

 

Dumnezeu, preamarind cu mai multe minuni pe placutul Sau, Samson, a facut ca din mormintul lui sa izvorasca mir tamaduitor, din care bolnavii se ungeau cu credinta si cistigau sanatate pentru toate neputintele lor. S-a intimplat iarasi aceluiasi boier, Leon, de a cazut in neputinta cu tot trupul. Astfel, zacea ca un slabanog, fiindu-i toate madularele intepenite. Iar cind a fost uns peste tot trupul cu mirul care iesea din mormintul Sfintului Samson, indata s-a facut sanatos. Asemenea, odata, durindu-l ochii foarte tare, s-a tamaduit cu acelasi mir tamaduitor.

 

Deci, dind multumire doctorului sau cel fara de plata, a luat asupra sa ingrijirea casei de straini a Sfintului Samson, fiind atunci lipsita si dadu toate cele de trebuinta din averile sale cu indestulare. Aici este cu cuviinta sa pomenim si aceasta: in aceasta casa de straini, in vremea aceea era un slujitor, anume Enesie, lenes cu viata si nebagator de seama la slujba sa, implinind nevoile bolnavilor si ale strainilor cu nebagare de seama. Deci, intr-o noapte, Cuviosul Samson, aratindu-i-se lui, nu in vis, ci la aratare, l-a batut cu toiagul, zicindu-i cu minie: "Pentru ce nu ingrijesti de slujba ta si nu implinesti nevoile strainilor si ale bolnavilor?" Din acea bataie Enesie atita a zacut, incit i s-a luat glasul si a ramas mut, si trupul i s-a facut vinat peste tot de bataile ce i se daduse.

 

A doua zi, venind multi la el, nu putea sa vorbeasca decit numai isi arata trupul sau vinat. Apoi, luind o hirtie si un condei, a scris pedeapsa care i-o daduse sfintul. Instiintindu-se Leon, cel mai sus pomenit, de acest lucru, a venit sa cerceteze pe acel slujitor bolnav, si vazindu-l peste tot trupul vinat de bataie si neputind vorbi, a inceput a se ruga cu caldura catre Sfintul Samson: "Sfinte placutule al lui Dumnezeu, stii credinta si osirdia mea catre tine, fa aceasta ca Enesie, ceea ce a patimit si a scris, sa o marturiseasca singur cu limba sa, spre cea mai mare incredintare a minunii si spre preamarirea numelui lui Dumnezeu".

 

Astfel rugindu-se el, s-a dezlegat limba lui Enesie si gura i s-a deschis si pe toate cele ce i s-au facut lui le-a spus cu de-amanuntul si din acea vreme si-a indreptat viata in bine. Sfatuindu-se poporul cel cucernic, a rugat pe patriarh, ca acea casa primitoare de straini a Cuviosului Samson, sa o sfinteasca ca sa fie biserica si s-a facut asa. Iar, spre primirea strainilor si spre odihnirea neputinciosilor s-a zidit alta casa si bolnita linga biserica aceea. Dupa aceasta, trecind multa vreme era alt slujitor la acea casa de straini, cu numele Evstratie, asemenea neingrijindu-se de cei bolnavi si straini, si pe linga aceasta era si zgircit. Intr-o vreme, n-a dat unt-delemn multe zile. Pentru aceasta, cu dumnezeiasca pedepsire s-a imbolnavit. Unul din prieteni lui, anume Leon, nu acela de care am grait mai inainte, ci altul cu acelasi nume, slujind in aceeasi casa de straini, i-a zis lui Evstratie: "Da untdelemn destul pentru cei bolnavi si straini si vei fi sanatos la ochi; iar de nu vei crede cuvintelor mele, iti voi da pentru aceasta zapisul meu".

 

Deci, sezind a scris astfel: "Eu, Leon, nadajduindu-ma spre Sfintul Samson, facatorul de minuni, si intarindu-ma cu credinta neindoita spre dinsul, chezas ma pun tie de fata, ca, de vei da destul untdelemn spre mincarea saracilor si a strainilor, te vei tamadui la ochi, pentru ca Sfintul Samson iti va cere de la Dumnezeu sanatate". Evstratie, luind acest zapis si fagaduind sa dea din destul untdelemn, in aceeasi zi s-a facut sanatos la ochi. Dar, de vreme ce era zgircit cu obiceiul, a inceput a nu da untdelemn. Intr-o noapte, i s-a aratat Cuviosul Samson, graindu-i cu minie: "Oare si pe mine ma batjocoresti?" Evstratie, infricosindu-se de acea vedenie, a chemat dimineata pe prietenul sau Leon si i-a dat untdelemn mult, rugindu-l sa se roage catre sfint, pentru iertarea pacatului sau.

 

Un barbat cinstit, anume Varda, unul din sfetnicii imparatesti, a cazut intr-o boala, care se numea cancer, din care cauza i s-au facut pe piept si pe spate mari rani netamaduite. Din aceasta pricina a patimit multa vreme. Sosind pomenirea Sfintului Mucenic Mochie, doctorii care erau linga el si ceilalti casnici s-au dus la biserica mucenicului, spre a lua parte la cintarea cea de toata noaptea. Bolnavul zacind, se mihnea foarte ca n-a putut sa se duca in biserica la praznic si sa se inchine mormintului cel facator de minuni al Cuviosului Samson. El, mihnindu-se de aceasta, i s-a aratat un barbat batrin, zicindu-i: "Scoala-te!" Bolnavul a raspuns: "Cum voi putea sa ma scol, fiind toate madularele mele slabe de durerile cele grele". Acela i-a zis: "Eu iti graiesc sa te scoli si sa vii in biserica Sfintului Mucenic Mochie, a carui praznuire este astazi si sa te rogi la mormintul Sfintului Samson". Zicind aceasta, s-a facut nevazut.

 

Bolnavul, simtind putere in el, a inceput a se scula incetisor de pe pat, nemaisimtind durerea ranilor sale. Apoi, dezlegind de la rani legaturile cele doctoricesti si plasturile, a aflat ranile vindecate desavirsit. Atunci, umplindu-se de bucurie, s-a imbracat in haine de sarbatoare si s-a dus in biserica. Vazindu-l toti sanatos, deodata s-au minunat si au preamarit pe Dumnezeu. Pe atunci era obiceiul la multi, ca, de cadea cineva in vreo neputinta, poruncea sa-l duca in bolnita Sfintului Samson, si acolo, dupa credinta sa, primea sanatate. O sluga oarecare, anume Gheorghe, a unui preot, anume Efedim, patimea foarte tare de greutatea udului. Deci, stapinul lui l-a trimis la bolnita Sfintului Samson, unde a petrecut citeva zile, si necistigind usurare, s-a intors la casa stapinului sau. Stapinul, vazindu-l, s-a miniat pentru necredinta lui si l-a trimis iar la bolnita, poruncindu-i sa ceara mir de cel izvoritor din mormintul cel facator de minuni si sa se unga cu dinsul. Sluga s-a dus si a ramas noaptea acolo, iar dimineata s-a intors la stapinul sau sanatos si i-a spus cum s-a insanatosit. "Am vazut - zicea el - in aceasta noapte, in vedenia visului, pe Sfintul Samson, aratindu-mi-se si atingindu-se cu mina de pintecele meu, si mi-a zis: "Du-te de aici, ca esti sanatos!" Eu, desteptindu-ma, m-am simtit sanatos. De aceeasi boala patimea si o femeie a slujitorului bisericii, anume Irina. Aceea a vazut in vedenia visului venind la dinsa pe Sfintul Samson cu sfintii cei fara de arginti Cosma si Damian si, atingindu-se de ea, din acea vedenie s-a facut sanatoasa.

 

Acestea si multe alte minuni se dadeau si se dau tamaduiri, cu rugaciunile Cuviosului Samson. Pentru aceasta toti cei credinciosi preamareau pe Dumnezeu cel minunat intre sfintii Sai, Caruia si de la noi sa-I fie cinste, slava, inchinaciune si multumire, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

.