Sfantul Eustatie, Patriarhul Antiohiei

(21 februarie)

Filogonie, arhiepiscopul Antiohiei, murind, a luat dupa dansul scaunul acest fericit Evstatie, barbat cu adevarat vrednic de o dregatorie ca aceasta, ca unul ce era vestit, cu viata sfanta, cu intelepciune si cu mare ravna pentru dreapta credinta, care a si fost aratata la intaiul Sinod de la Niceea, al Sfintilor Parinti, pe vremea imparatiei lui Constantin cel Mare. Nevoindu-se cu Sfintii Parinti asupra lui Arie, a vadit eretica parere hulitoare a aceluia care zicea ca Fiul lui Dumnezeu este faptura, iar nu facator, strain de parinteasca cinste si putere. Deci, Sfantul Eustatie rusinand si dand blestemului acel hulitor eres si marturisind pe Fiul ca este de o fiinta cu Tatal, a pornit pe eretici spre zavistie, dar mai ales pe Eusebie al Nicomidiei si pe Teognie al Niceei.

Dupa moartea marelui Constantin, luand imparatia Constandie, fiul sau, a luat si eresul lui Arie si, foarte mult aparandu-l, a dat putere arienilor ca sa izgoneasca si sa faca rau Bisericii dreptcredinciosilor; intarind erezia cu acea fara de lege si nedreapta stapanire.

Atunci, Eusebie al Nicomidiei, cel mai sus pomenit, dupa izgonirea Sfantului Pavel Marturisitorul, patriarhul Constantinopolului, mergand la Ierusalim cu Teognie al Niceei, a intrat in Antiohia si acolo, adunand sinod nedrept asupra arhiereului lui Hristos, Eustatie, l-a scos din scaun si din cinste l-a lepadat, scornind asupra lui pricini nedrepte.

Pe de o parte ziceau ca n-ar crede drept, ci eretice, ca si Sauelie; iar pe de alta, cum ca ar petrece in necuratie. Caci Eusebie platise o femeie desfranata cu daruri mari ca sa cleveteasca asupra sfantului, ca si cum de la dansul luand in pantece, ar fi nascut prunc. Deci, a intrat femeia aceea in mijlocul sinodul, purtand pruncul pe maini, clevetind si strigand ca de la arhiepiscopul Eustatie a zamislit si a nascut.

Cei ce judecau au poruncit femeii sa-si intareasca cuvantul cu juramant; si s-a jurat ticaloasa ca nu de la altul, ci de la Eustatie are pruncul. Deci, judecand sinodul, a oprit pe sfant si l-a trimis in surghiun. Iar nevinovatul marturisitor al lui Hristos, Eustatie, rabdand acea nedreapta clevetire si izgonire, fiind in surghiun, s-a mutat catre Domnul si s-a dus in patria cereasca. Iar femeia aceea care a clevetit pe sfant, a cazut in boala cumplita si grea. Apoi, cunoscand ca asupra ei era pedeapsa lui Dumnezeu pentru clevetirea cea nedreapta si defaimarea sa asupra nevinovatului si curatului arhiereu, a marturisit adevarul ca a fost platita cu aur ca sa graiasca lucrul cel de desfranare asupra sfantului, cum si de cine se platise. Iar daca a jurat ca de la Eustatie a zamislit, este drept, dar acesta era Eustatie fierarul, iar nu arhiepiscopul Eustatie.

Apoi trecand 100 de ani si Zenon tinand imparatia greceasca, s-a adus din surghiun cinstitul si sfantul trup al celui intre sfinti parintelui nostru Eustatie Marturisitorul, in Antiohia, cu mare cinste, tot poporul iesind intru intampinarea lui, ca la 18 stadii si mai departe, cu cantari, cu lumanari si tamaieri, slavind pe Hristos Dumnezeu, Cel impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, in veci. Amin.

Pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Timotei cel din Simvoli(21 februarie)

Langa muntele Olimpului era un loc pustiu, ce se numea Simvoli, si o manastire intr-insul. In acea manastire era arhimandrit cuviosul Teoctist, un barbat imbunatatit, de care si cuviosul Platon marturisitorul se povatuia spre viata monahiceasca. La acest fericit arhimandrit Teoctist se afla unul din ucenici, adica acest cuvios Timotei, care din tinerete a primit viata monahiceasca si se nevoia in post, in infranare si in rugaciunile cele de toata noaptea, omorandu-si cu totul zburdarile cele patimase. El a fost nepatimas si desavarsit pana la sfarsitul sau, fiind feciorelnic cu trupul si cu sufletul, pentru ca a pus asezamant ochilor sai, din tineretile sale, ca sa nu priveasca niciodata la fata femeiasca. De aceea, s-a invrednicit a lua darul tamaduirii si putere asupra diavolilor si facea minuni cu rugaciunile sale, tamaduind toate neputintele si izgonind de la oameni duhurile cele viclene. Apoi a trecut din loc in loc multi ani, vietuind singur prin munti si prin pustietati intru Dumnezeu, si cu roua de lacrimi racorindu-si sufletul in neincetatele rugaciuni. Intr-o viata ca aceasta petrecandu-si zilele, a ajuns la adanci batraneti si s-a dus catre Domnul.

.