Sfintii Mucenici: Adrian si Natalia, sotia sa si Atic
Marele prigonitor al Bisericii lui Hristos, paganul imparat Maximian, omorand pretutindeni multi crestini, a mers in Nicomidia, cetatea Bitiniei, si a intrat mai intai in capistea idoleasca, de s-a inchinat necuratilor zei. Apoi, cazand cu fata in jos inaintea idolilor, a adus necuratele lor jertfe, impreuna cu toti cetatenii. Dupa aceea a poruncit ca pe cei ce cred in Hristos, sa-i caute si sa-i aduca la chinuire. Ingrozirea lui era infricosata asupra acelora ce ar ascunde un crestin; iar acelora ce ar sti undeva un crestin ascuns si ar spune sau il va prinde singur si-l va aduce la judecata, ii fagaduia daruri si cinste.
Atunci se dadeau la moarte vecini pe vecini si tata pe fii; pe de o parte, temandu-se de ingrozirea imparateasca, iar pe de alta, asteptand plata.
In vremea aceea imparatul mergea la jertfe cu careta spre capistea idoleasca. Pe cale l-au intampinat ostasii, care duceau pe acei crestini legati, si i-au zis: "O, imparate, iata acestia sant potrivnicii poruncii tale, care batjocoresc pe mai-marii nostri zei". Iar imparatul, oprind careta, a poruncit sa-i aduca mai aproape de el pe cei legati; deci i-a intrebat: "De unde sunteti?" Iar ei au raspuns: "Santem nascuti aici, iar cu credinta santem crestini". Zis-a imparatul catre ei: "N-ati auzit oare ce fel de chinuri sant pregatite acelora ce se numesc crestini?" Raspunsera sfintii: "Am auzit si am ris de nebunia ta si chiar de satana cel ce lucreaza in fiii necredin-tei si carora tu le esti incepator".
Maniindu-se, imparatul a zis: "O, ticalosilor, indrazniti a ma numi pe mine nebun si a ride de mine? Ma jur pe mai-marii zei, ca voi sfarima trupurile voastre cu chinuri amare". Si a zis catre ostasi: "Intindeti-i si bateti-i cu toiege, si atunci vom vedea de va veni Dumnezeul lor sa-i ajute si sa-i scoata din mainile mele". Astfel sfintii mucenici au fost batuti de ostasi.
Deci, au adus trei muncitori care au batut pe sfinti cu vine de bou pe trupul gol. Batandu-se, mucenicii ziceau catre imparat: "Vrajmas al lui Dumnezeu, mai pune inca alti trei ca sa ne chinuie; pentru ca, cu cat vei inmulti numarul chinuitorilor si vei adauga chinuri multe, cu atit vei inmulti cununile noastre". Zis-a imparatul catre dansii: "O, ticalosilor mai mult decat toti oamenii, eu voi lua capetele voastre si voi mai asteptati cununi! Lepadati-va de credinta voastra cea desarta si nu va pierdeti singuri prin nebunia voastra!" Atunci mucenicii au raspuns: "Te va pierde pe tine Dumnezeu, pentru ca ii chinuiesti pe robii Sai fara vina, care nu ti-au facut nici un rau!"
Zis-a imparatul catre slujitori: "Bateti-i cu pietre peste gura". Atunci slujitorii, luind pietre, i-au batut peste gura pe mucenici, dar nu i-au vatamat pe dansii, ci pe ei insisi; deoarece, innebunind, isi sfarimau falcile cu aceleasi pietre unul altuia. Sfintii au zis catre tiranul Maximian: "Pe noi, cei ce nu ti-am gresit nimic, ne bati fara mila; si pe tine sa te bata ingerul lui Dumnezeu si toata casa ta cea necurata sa o piarda, nelegiuitule si ocaratorule de Dumnezeu! Nu poti sa te saturi de chinurile cu care ne chinuiesti de atitea ceasuri, maniindu-te asupra noastra? Dar mai mari chinuri decat acestea te asteapta pe tine, deoarece n-ai socotit ca santem imbracati si noi cu acelasi trup ca si tine, afara numai ca trupul tau este blestemat si necurat, iar al nostru este curatit si sfintit prin Sfantul Botez".
Chinuitorul Maximian, aprinzandu-se cu manie mai mare, a zis: "Ma jur pe marii zei ca voi porunci sa va taie limbile, ca si ceilalti care privesc la voi sa se invete a nu se impotrivi stapanilor sai". Iar mucenicii lui Hristos au zis: "Asculta, chinuitor pagan, daca tu urasti si chinuiesti acei robi, care sant potrivnici trupestilor stapani, pentru ce pe noi ne silesti ca sa ne impotrivim Domnului Dumnezeului nostru? Oare voiesti ca sa luam si noi aceleasi chinuri care-ti sant gatite tie?"
Chinuitorul a intrebat: "Spuneti-mi ce chinuri imi sant pregatite mie?" Sfintii au raspuns: "Acelea pe care Dumnezeu le-a pregatit diavolilor si ingerilor lui. Acelea sant pregatite si voua, care sunteti vase diavolesti. Ele sant: focul cel nestins, viermele cel neadormit, chinuirea cea neincetata, pedeapsa cea vesnica, groapa pierzarii iadului, intunericul cel din afara si tartarul, unde este plingerea si scrisnirea dintilor, si alte chinuri nenumarate". Zis-a chinuitorul: "Cu adevarat va voi taia limbile". Sfintii au raspuns: "Nebunule, macar de ne vei taia limba, cu care laudam pe Dumnezeu, insa suspinele noastre se vor sui mai bine la Domnul si inimile noastre cu mai mare glas vor striga catre Dansul. Asemenea si sangele nostru cel varsat o sa strige ca o trimbita catre Stapanul nostru, ca patimim acestea fara vina".
Astfel graind sfintii, imparatul a poruncit sa-i lege cu fiare si sa-i arunce in temnita; iar numele si cuvintele sa le scrie in cartea cea de judecata. Cand s-au dus sfintii in curte pentru scrierea numelui, unul dintre mai-marii curtii, barbat cinstit, anume Adrian, tinand de elineasca paganatate si privind la rabdatoarea si vitejeasca patimire a acelor mucenici, s-a apropiat de ei si le-a zis: "Va jur pe Dumnezeul vostru, pentru care patimiti toate acestea, spune-ti-mi adevarul: Ce fel de rasplatire asteptati de la Dumnezeul vostru pentru aceste chinuri? Pentru ca mari si minunate trebuie sa fie acelea care le nadajduiti de la Dansul". Raspunsera sfintii mucenici: "Nici gura noastra nu poate sa marturiseasca acele bucurii, nici auzul tau sa-l incapa, nici mintea nu poate sa le ajunga; caci asteptam sa luam de la Stapanul nostru cel drept rasplatitor, daruri mari si preaslavite".
Zis-a Adrian: "Nu v-ati instiintat de ele prin legea voastra, de la prooroci si din cartile celorlalti pe care-i aveti?" Dar sfintii au raspuns: "Nici proorocii singuri n-au putut sa inteleaga desavarsit acele bunatati vesnice, pentru ca oamenii care au cinstit pe Dumnezeu prin buna credinta, prin fapte bune si prin cele ce au luat de la Duhul Sfant, pe acelea le-au grait. Iar pentru slava si pentru rasplatiri, pe care le nadajduim este scris: Ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit. Acelea le-a gatit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El". Auzind Adrian acestea, a stat in mijloc si a zis catre scriitorii, cei ce scriau numele muceni-cilor: "Sa scrieti si numele meu cu acesti sfinti, ca si eu sant crestin si, bucurandu-ma, voi muri si eu cu dansii pentru Hristos". Indata scriitorii, ducandu-se la imparat i-au zis: "Adrian s-a facut crestin si cere sa i se scrie numele lui in numarul celor osanditi".
Auzind imparatul de acestea, s-a mirat si s-a maniat si indata a chemat pe Adrian la dansul, zicand: "Adriane, oare ai innebunit? Vrei si tu sa sfarsesti rau?" Raspuns-a Adrian: "Nu am innebunit, dar m-am intors din acea nebunie multa, spre cunostinta cea sanatoasa". Zis-a imparatul: "Nu grai multe, ci cere-ti iertare si sa marturisesti inaintea tuturor ca ai gresit, ca astfel sa stergi numele din numarul celor osanditi". Raspuns-a Adrian: "De acum voi incepe a ruga pe adevaratul Dumnezeu ca sa-mi ierte greselile pe care le-am facut petrecand in inselatoarea ratacire a inchinarii de idoli". Maniindu-se, imparatul Maximian a poruncit sa-l ferece cu fiare si sa-l arunce in temnita la ceilalti mucenici, hotarand ziua in care avea sa-l scoata la chinuire cu ceilalti.
Una din slugile lui Adrian, alergand degraba acasa, i-a spus Nataliei, stapanei sale, femeia lui Adrian: "Pe stapanul nostru l-au dus in temnita legat in obezi". Auzind ea de aceasta, s-a spaimantat si a plins cu tanguire. Deci, rupandu-si haina de pe sine, a zis catre sluga: "Care este pricina pentru care sotul meu este aruncat in temnita?" Sluga a raspuns: "Adrian, stapanul meu a vazut pe oarecare oameni chinuindu-se pentru numele unui oarecare, ce se numeste Hristos, si, nesupunandu-se sa se lepede de El si sa aduca jertfe zeilor, domnul nostru a zis scriitorilor ca si numele lui sa-l scrie intre acei osanditi la moarte, pentru ca voieste sa moara cu ei".
Natalia iarasi a intrebat pe sluga: "Stii bine pentru ce a chinuit pe acei barbati?" Raspuns-a sluga: "Ti-am spus ca i-a chinuit pentru un oarecare Hristos si ca nu au ascultat porunca imparatului, ca sa se inchine zeilor". Atunci Natalia s-a bucurat cu duhul si a incetat a plinge. Deci, schimbandu-si hainele cele rupte, s-a imbracat in altele mai bune si a alergat la temnita. Ea era nascuta din parinti credinciosi si sfinti; insa se temea ca mai inainte sa spuna cuiva credinta sa cea intru Hristos, pe care o pazea in taina, de vreme ce vedea cumplita prigoana si tiranie ce se facea crestinilor de pagani. Dupa ce a auzit ca barbatul ei a crezut in Hristos si ca s-a numarat cu sfintii mucenici, atunci a luat si ea indrazneala sa se arate ca este crestina.
Fericita Natalia, intrand in temnita, a cazut la picioarele barbatului sau si i-a sarutat legaturile, apoi i-a zis: "Adrian, domnul meu, esti fericit ca ai aflat comoara pe care nu ti-au lasat-o parintii tai; pentru ca asa se va binecuvanta omul care se teme de Domnul. Cu adevarat, tocmai acum ai adunat bogatie in tineretile tale crezand in Hristos, bogatie pe care n-ai fi aflat-o nici la batranete in paganatatea elineasca. Atunci vei merge cu adevarat fara de grija in viata vesnica, care va sa fie, pazind comoara pe care o afli la vreme de trebuinta. Acea comoara nu o vor afla acolo aceia care isi aduna aici multe bogatii si cistiga averi, ca atunci nu vor avea vreme sa cistige ceva sau sa dea cu imprumut sau sa ia de la cineva, cand nimeni nu va putea sa se izbaveasca din moartea cea vesnica, din iad si din muncile gheenei. Niciunul altuia nu-si vor ajuta, nici tatal pe fiu, nici mama pe fiica, nici multimea bogatiei vremelnice pe care a adunat-o, nici slugile pe domnul lor, ca fiecare isi va purta sarcina sa. Iar ale tale, domnul meu, vor merge cu tine la Hristos, ca sa primesti de la Dansul bunatatile fagaduite si pregatite celor ce-L iubesc. Deci vino la dansul cu indrazneala, netemandu-te de rautatile ce au sa fie, ca acum ai calcat peste focul cel nestins si peste celelalte chinuri.
Domnul meu, te rog sa petreci in aceasta chemare, la care ai venit prin dumnezeiasca milostivire. Sa nu te impiedice de la aceasta buna alegere nici crutarea tineretilor frumuseti, nici dragostea neamului, nici prietenii, nici bogatiile, nici slugile, nici slujnicele, nici orice lucru pamantesc, ca toate acelea se invechesc si se strica. Dar numai pe acelea sa le ai inaintea ochilor, care sant vesnice, nici inapoi sa nu cauti la cele vremelnice, care se par a fi bunatati ale lumii acestea, dar care pier degraba. Sa nu te amageasca cuvintele cele imbunatoare ale rudelor si prietenilor tai, sa nu-ti fure credinta cu sfaturile lor cele viclene. Uraste inselaciunea lor si leapada cele ce te sfatuiesc dansii. Sa nu voiesti a asculta cuvintele lor cele inselatoare, ci priveste numai catre sfintii mucenici care sant cu tine. Ia aminte cuvintele lor, urmeaza rabdarii lor, neindoindu-te in nimic. Sa nu te infricoseze mania chinuitorului si sa nu te sperie cumplitele lui chinuri, pentru ca toate acelea sant necurate, iar slava cea cereasca a robilor lui Hristos Dumnezeu, care patimesc pentru El, este vesnica.
Natalia, graind acestea, a tacut, caci se facuse seara. Adrian a zis catre dansa: "Sora mea, acum du-te acasa si mananca, iar cand vom afla vremea in care ne vor scoate la chinuire, iti voi da de stire, ca sa vii sa vezi sfarsitul nostru". Sculindu-se ea de la picioarele lui, a inconjurat pe toti cei 23 de sfinti legati si, cazand la dansii, le saruta lanturile, zicandu-le: "Ma rog voua, robii lui Hristos, intariti pe aceasta oaie a lui Hristos, sfatuiti-o sa rabde pana la sfarsit, spuneti-i rasplatirile care li s-au gatit celor care isi aduc sangele lor spre jertfa lui Hristos Dumnezeu, precum si voi v-ati adus sangele vostru Aceluia si aveti ca rod al patimirii voastre mantuirea cea vesnica. Cistigati dar si sufletul acestuia cu sufletele voastre si sa-i fiti parinti, in locul parintilor lui trupesti, care au fost pagani. Intariti-i sufletul cu sfintele voastre indemnuri, ca, crezand cu neindoire, sa-si savarseasca cu bine alergarea sa cea muceni-ceasca".
Natalia, zicand astfel, a cazut la picioarele sfintilor si, sarutan-du-le legaturile, s-a intors iarasi la Adrian, care era in temnita cea mai dinauntru si mai adanca si a zis catre dansul: "Domnul meu, vezi sa nu-ti cruti tineretile si frumusetile trupului tau, ca acest trup de pamant este mancarea viermilor. Sa nu te gandesti la averile tale de aur si de argint, pentru ca acelea nimic nu folosesc in ziua infricosatei judecati, nici poate acolo cineva cu daruri sa-si rascumpere sufletul din pierzarea cea vesnica, nici va fi cineva sa primeasca daruri, fiindca Dumnezeu va primi numai lucrurile cele bune ale sufletelor sfintilor, ca pe niste daruri". Natalia, graind acestea, s-a dus acasa.
Trecand cateva zile, Adrian a auzit ca imparatul voieste sa-l scoata la judecata si la chinuire impreuna cu ceilalti legati si a zis catre sfintii mucenici: "Domnii mei, mi se cade mie a ma duce, cu binecuvantarea voastra, la casa mea, ca sa chem pe roaba voastra si sora mea, Natalia, ca sa vada patimirea noastra, pentru ca i-am fagaduit s-o chem in ceasul patimirii". Sfintii l-au binecuvantat si s-au chezasuit pentru dansul. Deci, dand el daruri strajerilor temnitei, a iesit. Pe cand era pe cale, l-a vazut unul din cetateni. Acela indata a alergat inainte si i-a spus Nataliei, ca barbatul ei este liber din legaturi si vine spre casa. Ea, auzind aceasta, n-a crezut si a zis: "Cine a putut sa-l libereze? Sa nu fie aceasta, ca barbatul meu sa se desparta de sfintii mucenici". Ea graind acestea, una din slugi alergand, i-a zis: "Doamna, stii ca domnul nostru este liber si vine acasa?" Ea, socotind ca s-a lepadat de Hristos si a scapat de la mucenicie, s-a mahnit foarte si a plins cu amar.
Vazand pe fereastra ca se apropie, s-a sculat degraba, a aruncat lucrul care il avea in maini si a alergat de a inchis usile inaintea lui si striga, zicand: "Du-te de la mine, departatule de Dumnezeu. Du-te, cel ce ai mintit pe Domnul meu! Sa nu-mi mai fie mie a vorbi cu cel lepadat de Dumnezeu! Eu nu voiesc sa ascult cuvintele unei guri mincinoase. O, nedumnezeitule si mai ticalos decat toti oamenii! Cine te-a silit la lucrul pe care n-ai putut sa-l savarsesti? Cine te-a despartit de sfinti? Cine te-a amagit ca sa te desparti de la prietenia lor? Cine te-a pus pe fuga, pe tine cel ce n-ai iesit inca la razboi? N-ai vazut inca pe potrivnici si ai lepadat armele? Inca nu s-au slobozit sagetile asupra ta si esti ranit? Ma miram, gandind in mine: Se poate oare din neamul unui om fara Dumnezeu si din cetate paganeasca sa fie cineva bun! Ma miram ca cineva din semintia de chinuitor, sa poata sa se aduca jertfa curata lui Dumnezeu! Oare din cei ce au varsat sangele cel nevinovat, va fi tamaie bine primita celui Preainalt! Ce voi face eu, ticaloasa, care m-am insotit cu acest pagan? Nu mi s-a dat acea cinste, ca sa pot totdeauna a ma numi femeie de mucenic, ci m-am facut femeie a departatului de Dumnezeu. Scurta mi-a fost bucuria mea si s-a prefacut in amaraciune, defaimare de putina vreme mi-a fost lauda intre femei si de acum intotdeauna ma voi rusina intre dansele".
Deci, fericitul Adrian, stand in urma, se bucura cu duhul, auzind cuvintele ei si, intarindu-se spre nevointa, mai cu caldura dorea sa-si implineasca fagaduinta sa cea spre Hristos. El se mira de cuvintele acelei femei tinere, cu care nu de mult era insotit prin nunta, pentru ca abia trecusera 13 luni de cand se casatorise. Vazand mahnirea ei cea mare, a inceput a bate in usa, graind catre dansa: "Doamna mea, Natalio, deschide-mi usa, ca n-am fugit de la chinuire precum socotesti tu, sa nu-mi fie mie aceasta! Eu am venit, precum ti-am fagaduit, ca sa te iau si pe tine sa vezi sfarsitul nostru". Dar ea, necrezand cuvintele lui, a raspuns: "Iata cum ma amageste calcatorul de lege! Iata cum minte calcatorul de lege! Iata cum minte al doilea Iuda! Departeaza-te de la mine, ca sa nu ma omor singura!"
Astfel, nevrand ea sa deschida, Adrian i-a zis: "Deschide mai degraba, ca apoi ma voi duce fara sa te vad. Atunci vei plinge, ca nu m-ai vazut mai inainte de ducerea mea. Pentru mine au chezasuit sfintii mucenici si de nu ma voi afla la vremea hotarata, atunci voi fi cautat de cei mari. Astfel rabdatorii de chinuri, pe linga ale lor chinuri, vor lua si pe ale mele, chinuindu-se si pentru mine. Deci, vor putea ei suferi chinuirea, fiind acum mai mult morti?" Aceasta auzind-o Natalia, indata i-a deschis cu bucurie usa si au cazut unul in bratele altuia. Apoi Adrian a zis catre dansa: "Fericita esti intre femei, pentru ca tu singura ai cunoscut pe Dumnezeu, ca sa-ti mantuiesti barbatul tau. Cu adevarat tu singura esti pe pamant iubitoare de barbat. Fericita este cununa ta, ca esti partasa cu mucenicii, macar ca nu patimesti chinuri". Apoi, luind-o pe ea, s-a dus.
Mergand pe cale, el a zis catre dansa: "Cum vom randui averea noastra?" Insa ea a zis lui: "Nu pomeni nimic despre cele pamantesti, domnul meu, ca sa nu ti se intoarca mintea ta spre dansele. Singur ia aminte de tine si te ingrijeste, ca sa-ti savarsesti nevointa la care esti chemat. Sa iasa din mintea ta toate cele lumesti, stricacioase si vatamatoare de suflet si sirguieste-te sa vezi si sa cistigi vesnicile bunatati, cele pregatite de Dumnezeu tie si sfintilor acelora cu care ai inceput a alerga in calea Domnului". Roaba lui Dumnezeu, Natalia, intrand in temnita, a cazut la picioarele sfintilor mucenici si, sarutand legaturile lor, le-a vazut trupurile putrezite de rani, incat si viermii cadeau dintr-insele. Din trupurile lor se rupeau bucati din greutatea lanturilor cu care erau legati; deci s-a plecat la dansii si le-a sters puroaiele ranilor.
Apoi a trimis degraba slujnicele sale sa aduca panze curate si basmale de mult pret, ca bogatia lor era mare, deoarece amandoi se nascusera din parinti bogati si slaviti. Aducand acelea, cu mainile sale lega ranile lor, si pe cat putea facea usurare durerilor sfintilor, slujindu-le in temnita sapte zile; pentru ca atita vreme mai era pana cand i-au scos pe ei la intrebare. Apoi, venind ziua cercetarii lor si imparatul Maximian sezand la judecata, a poruncit sa-i aduca inaintea sa pe cei legati. Atunci indata slujitorii au alergat la temnita si au poruncit ca mucenicii sa iasa; dar, vazandu-i pe ei slabi cu trupurile, din cauza ranilor celor dureroase, si neputand sa mearga, i-au tarat cu un lant pe toti cei 23, ca pe niste trupuri dobitocesti; iar pe Adrian l-a dus dinapoia lor, legandu-i mainile la spate.
Apropiindu-se ei de divan, au instiintat pe imparat ca i-au adus pe cei legati, iar imparatul a zis: "Sa se aduca aici toti impreuna, ca sa-si vada unul altuia chinul; insa cei pregatiti acum spre chin, sa fie adusi goi, numai partile lor de jos sa fie acoperite". Atunci Comentarisie a zis catre imparat: "Acei care au fost chinuiti mai inainte, nu mai pot fi adusi acum la intrebare. Numai Adrian singur sa se duca, pentru ca el este nou si sanatos cu trupul si poate suferi toate chinurile, iar celorlalti le-au putrezit trupurile si oasele lor se vad prin rani. De vor incepe iarasi a-i chinui, atunci indata vor muri, fara sa mai sufere chinurile care li s-au pregatit lor. Noi nu voim ca ei sa moara cu moarte scurta, ca si cum ar fi gresit putin, ci sa li se mai lase putina vreme pana ce se vor insanatosi, ca astfel trupurile lor sa poata sa sufere iarasi chinuri pentru faradelegile lor".
Atunci imparatul a poruncit ca pe Adrian singur sa-l aduca la chin gol, numai partile de jos sa-i fie acoperite. Cand slujitorii l-au dezbracat si inca si uneltele de chin i le-a dat in mainile lui, sfintii mucenici au zis: "Fericit esti, Adriane, ca te-ai invrednicit a-ti duce crucea ta si a urma pe Hristos. Deci, vezi sa nu te infricosezi si sa te intorci inapoi, ca-ti vei pierde rasplata ta. Pazeste-te ca diavolul sa nu fure comoara ta. Nu te teme de chinurile cele vazute, ci cauta spre rasplatirile cele asteptate; deci, apropie-te cu indraz-neala si rusineaza pe chinuitor. Sa stii ca nu sant vrednice patimirile vremii de acum, fata de slava care are sa se arate intru noi si pe care asteptam sa o cistigam cu darul Domnului".
Asemenea si fericita Natalia a zis catre dansul: "Domnul meu, sa-ti adancesti mintea catre Dumnezeu si de nimic sa nu se infricoseze inima ta. Osteneala este putina, iar odihna este fara de sfarsit. Scurta este patimirea, iar slava cea muceniceasca este vesnica. Putin vei suferi durerile si degraba cu ingerii te vei bucura. Daca ai slujit pamantescului imparat, te-ai luptat pentru putina leafa si nu ti-ai crutat sanatatea ta, indraznind la razboaie; iar acum cu multa barbatie ti se cade sa suferi toate chinurile si sa mori pentru Imparatul ceresc, cu Care singur ai sa imparatesti".
Deci, Adrian fiind dus inaintea paganului chinuitor, imparatul Maximian a cautat spre dansul si a zis: "Tot mai petreci in nebunia ta si voiesti ca rau sa te lipsesti de viata aceasta?" Adrian a raspuns: "Ti-am spus ca n-am innebunit, ci mai mult m-am inteleptit si sant gata ca in viata aceasta sa mor". Dar imparatul i-a zis: "Nu aduci inca jertfa si nu te inchini zeilor, precum eu si toti cei cu mine ne inchinam lor si le aducem jertfe?" Adrian a raspuns: "Nebunule, singur ratacind, pentru ce si pe altii ii aduci in aceeasi ratacire?" Dar nu numai pe tine singur te duci la pierzare, ci si pe tot poporul care te asculta pe tine, in aceeasi pierzare il tragi, sfatuindu-l si silindu-l sa se inchine zeilor celor ciopliti si fara de suflet si parasind pe Dumnezeul cel adevarat, Care a facut cerul si pamantul". Imparatul a zis: "Oare ti se pare ca zeii nostri sant mici, cand ei sant mari?" Adrian a raspuns: "Eu nu-i numesc pe ei nici mici, nici mari, de vreme ce nu sant nimic".
Atunci chinuitorul, maniindu-se, a poruncit sa-l bata cumplit cu toiege. Cand a auzit fericita Natalia ca au inceput a-l bate pe barbatul ei, indata a spus sfintilor mucenici, zicand: "Iata, domnul meu a inceput a patimi". Atunci sfintii indata s-au intins la rugaciune catre Dumnezeu pentru dansul, ca El sa-l intareasca in chinuri. Chinuitorul poruncea celor ce-l bateau: "Ziceti-i lui: Nu huli pe zei". Mucenicul, fiind batut, zicea catre imparat: "Daca eu sant chinuit astfel, ca hulesc pe zeii care nu sant zei, apoi ce fel de chinuire vei suferi tu, hulind pe Dumnezeul cel viu si adevarat?" Imparatul a zis: "Niste cuvinte ca acestea ai invatat de la cei amagitori?" Mucenicul a raspuns: "Pentru ce numesti amagitori pe povatuitorii spre mantuire si pe conducatorii spre viata vesnica? Voi mai ales sunteti amagitori, fiindca amagiti pe oameni spre pierzare". Maximian, maniindu-se, a poruncit la patru slujitori puternici ca sa-l bata cu pari. Adrian, fiind batut, zicea: "O, chinuitorule, pe cat mai multe chinuri imi vei afla mie, pe atit imi vei fi mijlocitor de cununi mai frumoase".
Fericita Natalia spunea sfintilor mucenici toate cuvintele cate le zicea imparatul si cate raspundea Adrian. Muncitorul a zis: "Macar acum cruta-ti tineretile tale si marturiseste pe zei. Pentru ce voiesti a muri de bunavoie asa, in desert? Ma jur pe marii zei ca ma doare inima foarte mult pentru tine, vazandu-te ca te chinuiesti si-ti pierzi frumusetile tale". Mucenicul a raspuns: "Ma cruti pe mine, ca sa pier cu totul?" Muncitorul a zis: "Marturiseste pe zei ca sa te miluiasca pe tine si iarasi te vei randui in cinstea ta cea dintai. Nu ti se cade tie sa fii asemenea cu aceia care au fost cu tine in legaturi, caci tu esti de neam bun, fiu de parinti cinstiti; desi esti tanar, esti vrednic de mare cinste. Dar cei legati sant de neam prost, nebuni si necunoscatori". Mucenicul a raspuns: "Te stiu pe tine ca-mi stii neamul si patria, dar, de ai fi stiut neamul acelor sfinti si patria lor cea bogata, pe care ei o asteapta, tu mai intai ai cadea la picioarele lor si i-ai ruga sa se roage pentru tine, si cu mainile tale ai sfarima zeii cei fara de suflet". Atunci muncitorul, iutindu-se mai mult, a poruncit celor patru ostasi puternici, sa-l bata pe mucenic peste pantece. Deci, sfantul a fost batut pana ce i s-a deschis pantecele si au inceput a-i iesi maruntaiele. Muncitorul, vazand acest lucru, a poruncit sa inceteze de a-l bate.
Fericitul era tanar cu varsta, avand numai douazeci si opt de ani. Imparatul a zis catre dansul: "Vezi cum te crut pe tine? Deci, macar cu cuvantul cheama pe zei, ca indata iti vor fi milostivi; iar eu voi chema pe doctori, ca sa-ti tamaduiesc ranile si astazi vei fi cu mine in palatul imparatesc". Mucenicul a raspuns: "Desi imi fagaduiesti mie ingrijire de doctori si cinste in palatul tau, si imi spui de zeii tai ca-mi vor fi milostivi, insa eu voiesc ca singuri ei cu gura lor sa-mi spuna ce voiesc sa-mi dea si ce facere de bine imi fagaduiesc. Cand voi auzi din gura lor cuvantul, atunci le voi aduce lor jertfa si ma voi inchina precum voiesti". Imparatul a zis: "Ei nu pot sa vorbeasca".
Mucenicul a zis: "Daca nu pot sa vorbeasca, atunci pentru ce sa ma inchin lor, fiind muti si fara suflet?" Imparatul, maniindu-se si iutindu-se, a poruncit sa lege iarasi pe mucenic cu ceilalti legati si sa-l duca in temnita, hotarand ziua in care voia sa-i mai scoata inca la intrebare. Ostasii luind pe sfintii mucenici, pe unii i-au tarat, pe altii i-au dus in carute, fiind foarte slabi de durerile trupesti si neputand sa mearga. Astfel a fost dus Sfantul Adrian in temnita, care a primit iarasi pe legatii lui Hristos.
Fericita Natalia, intarind pe Adrian si punand mana sa pe grumajii lui, il mangiia si ii zicea: "Fericit esti, domnul meu, ca te-ai invrednicit partii sfintilor mucenici. Fericit esti, lumina ochilor mei, ca patimesti pentru Cel ce a patimit pentru tine. Iata, te duci sa vezi slava Lui si sa fii partas aceleia; ca cel ce se impartaseste patimilor Lui, va fi partas si slavei Aceluia". Natalia, zicandu-i aceasta, ii stergea sangele si isi ungea cu el trupul sau, iar sfintii mucenici se bucurau foarte mult de vitejeasca rabdare a lui Adrian si, apropiindu-se, il sarutau, zicandu-i: "Pace tie, frate!" Iar cei ce nu puteau sa umble de rani, zacand aruncati, aceia, tarandu-se pe pamant, se apropiau de dansul ca sa-l mangiie si toti ziceau catre el: "Bucura-te in Domnul, iubite frate, caci numele tau este scris cu robii cei desavarsiti ai lui Dumnezeu". Sfantul Adrian a raspuns: "Bucurati-va si voi, robii lui Hristos, caci osteneala voastra pentru mine este cununa voastra. Rugati-va Domnului pentru mine ca sa ma intareasca, fiindu-mi trupul foarte slabit, ca vrajmasul diavol sa nu poata nimic si sa nu se scoale impotriva mea".
Sfintii i-au zis: "Nadajduieste spre Domnul, ca nu te va birui pe tine satana. Patimirea ta l-a gonit departe, desi noi la inceput ne temeam pentru tine, gandind la neputinta cea omeneasca din tine; dar acum ai covarsit firea cea omeneasca prin rabdarea cea tare. De acum nu ne mai indoim de tine si credem in ajutorul lui Dumnezeu, caci de acum nimic nu va mai spori vrajmasul asupra ta; deci, nu te teme, Hristos este cu tine, El este Cel ce biruieste pe vrajmas". Cu Sfanta Natalia erau si alte femei dreptcredincioase, care slujeau sfintilor, tamaduindu-le ranile si legandu-le cu fese. Ele isi imparteau intre ele pe sfintii mucenici, ca fiecare sa faca slujirea celui al sau.
Paganul imparat, instiintindu-se despre aceea ca multe femei credincioase merg la temnita, ca fac slujba celor legati si pun tamaduiri pe ranile lor, a oprit sa se mai fac aceasta. El a poruncit sa nu lase nici o femeie in temnita la cei legati. De aceea, Sfanta Natalia, vazand ca nu este cu putinta femeilor sa mearga la mucenici, si-a tuns parul capului si s-a imbracat in haine barbatesti. Dupa savarsirea slujbei, sezand la picioarele lui Adrian, zicea: "Domnul meu, ma rog tie, adu-ti aminte de insotirea noastra, de aceasta zabovire a mea de fata in patimirea ta, si de dorinta ta de cununi. Roaga-te Domnului nostru Iisus Hristos, ca, impreuna cu tine, sa ma ia si pe mine; si, precum am fost in aceasta viata plina de primejdii si de pacate, tot asa sa petrecem nedespartiti in viata cea fericita. Ma rog tie, domnul meu, cand vei sta inaintea lui Hristos, mai intai sa-I faci aceasta rugaciune pentru mine; pentru ca stiu ca toate cele ce le vei cere de la El, Domnul iti va da tie, ca iubeste rugaciunea ta si este primita cererea ta. Stii paganatatea acestor cetateni si imparateasca lor nedumerire, pentru aceea ma tem ca nu cumva sa ma sileasca pe mine a lua un alt barbat necurat si inchinator de idoli; si astfel patul tau se va intina si se va necinsti sfanta noastra insotire. Ma rog, pazeste pe sotia ta, precum invata apostolul. Da-mi plata aceasta a intregii mele intelepciuni, ca sa ma sfarsesc cu tine".
Astfel graind ea, s-a sculat si iarasi a slujit sfintilor, hranindu-i, adapandu-i si curatind ranile lor, le lega. Instiintindu-se si celelalte femei binecredincioase, ca Natalia slujeste sfintilor in chip barba-tesc, au facut si ele asemenea, adica s-au tuns si s-au imbracat barbateste si, intrand in temnita, slujeau sfintilor ca si mai inainte. Deci, nu i s-a tainuit nimic paganului imparat despre ceea ce faceau femeile; caci s-a instiintat de aceasta, ca legatii au slabit cu totul, putrezindu-le ranile si sant aproape de moarte. Atunci a poruncit sa aduca in temnita la dansii o nicovala si un ciocan de fier, cu care sa le sfarime fluierele si mainile, pentru ca zicea: "Sa nu moara cu moartea de obste a tuturor oamenilor, ci cu moarte silnica". Aducand ucigasii slujitori ai muncitorilor, nicovala si ciocanul in temnita si vazandu-le Natalia, a cunoscut ce se va face cu ele; deci, i-a intampinat, rugandu-i sa inceapa de la Adrian, de teama ca nu cumva sa se infricoseze barbatul ei, vazand o chinuire asa de cumplita si sfarsitul celorlalti mucenici.
Ucigasii au ascultat-o si s-au apropiat mai intai de Adrian, iar ea, ridicand picioarele barbatului sau, le-a intins pe nicovala. Chinuitorii, lovindu-l tare cu ciocanul, i-au sfarimat fluierele picioarelor. Atunci fericita, fecioara Natalia a zis catre mucenic: "Ma rog tie, domnul meu si robul lui Hristos, intinde mana cat mai esti inca in viata, ca s-o sfarime cu voia ta, pentru ca sa fii intocmai cu ceilalti mucenici, caci ei au patimit mai mult decat tine". Sfantul Adrian, intinzand mana spre ea, Natalia i-a intins-o spre nicovala, iar ucigasul, lovind-o cu tarie, i-a rupt-o. Deci, Sfantul Adrian indata din acea mare durere si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezeu. Astfel omorand ucigasii pe Sfantul Adrian, au mers cu nicovala si ciocanul la ceilalti mucenici, iar ei singuri isi intindeau picioarele si mainile pe nicovala, zicand: "Doamne, Iisuse Hristoase, primeste sufletele noastre!" Astfel, suferind sfarimarea madularelor, si-au dat sufletele in mainile Domnului.
Dupa aceea, necuratul imparat a poruncit ca trupurile muce-nicilor sa le dea focului, zicand ca nu cumva sa vina galileenii, sa le ia. Auzind Sfanta Natalia de aceasta porunca, a aruncat in taina mana barbatului ei, ascunzand-o ca sa nu fie aruncata in foc. Slujitorii tiranului, arzand cuptorul, scoteau trupurile sfintilor din temnita si le duceau la cuptor, iar Sfanta Natalia si celelalte cinstite si binecuvantate femei, sangele cel ce pica din trupurile mucenicesti il luau in hainele lor cele de mult pret, ungandu-si trupurile cu el. Hainele acelor slujitori, care erau stropite cu sangele mucenicilor, le-au cumparat pentru ele cu aur si argint. Aruncand trupurile mu-cenicesti in cuptor, femeile acelea au strigat cu lacrimi: "Pomeniti-ne si pe noi intru odihna voastra". Sfanta Natalia s-a pornit spre gura cuptorului, vrand sa se arunce in foc, ca sa fie arsa impreuna cu barbatul sau, dar a fost oprita. Deci, indata au tunat tunete mari, incat toata cetatea s-a cutremurat, s-au facut fulgere infricosate si s-a varsat o ploaie mare, de s-au umplut toate locurile cu apa, asemenea si cuptorul s-a stins, umplindu-se cu apa. Toata cetatea inota ca intr-un potop; iar paganii slujitori, vazand frica aceea, au fugit. Altii, cazand cu fata in jos, au murit, pentru ca i-au ucis trasnetele.
Credinciosii barbati ce se intamplasera sa fie acolo cu Sfanta Natalia si cu celelalte femei, dupa fuga chinuitorilor, au luat din cuptor trupurile sfintilor mucenici intregi si nevatamate, incat nici de parul lor nu se atinsese focul. Un barbat oarecare dreptcredincios si cu femeia sa, cazand, au inceput a ruga pe Natalia si pe ceilalti, zicand: "Noi petrecem la un loc ascuns dinaintea cetatii; deci, nemaiputand suferi paganatatea si varsarile de sange pe care paganul imparat le face in cetate, voim acum ca, lasandu-ne locul nostru, sa ne ducem la Vizantia. Dati-ne noua trupurile sfintilor mucenici, sa le punem in corabie, ca sa le ducem de aici si, acolo petrecand, le vom pazi pana ce va pieri necuratul chinuitor Maximian. Dupa pierzarea aceluia, iarasi aici - de ne vom afla printre cei vii -, ne vom intoarce, ca aici sa fie cinstite de toti. Daca vor ramane aici, imparatul iar va porunci sa le arda, si va veti face vanzatori de trupurile sfintilor, trupuri pe care Dumnezeu le-a ferit de foc". Cuvintele barbatului aceluia au placut fratilor care au dus trupurile mucenicilor in corabie; deci, au pornit spre Vizantia, avand vantul spre inotare cu buna sporire.
Sfanta Natalia a ramas in casa sa, avand mana iubitului ei barbat, Sfantul Adrian, pe care, ungand-o cu mir si invelind-o cu porfira, a pus-o la capataiul patului sau, nestiind nimeni din casa. Dupa cateva zile, un barbat cinstit din acea cetate, cu dregatoria tribun, a voit sa ia de femeie pe Natalia, pentru ca era de neam bun, bogata si frumoasa la fata ca o fata tanara. Apropiindu-se de imparat, l-a rugat sa-i porunceasca sa-si ia in insotire pe femeia lui Adrian. Imparatul nu l-a oprit, ca sa-i fie dupa cerere. Tribunul indata a trimis la Natalia niste femei cinstite ca sa-i zica de insotire. Sfanta Natalia a raspuns femeilor ce venisera la ea: "Bucuroasa sant de vestea aceasta, si cine mi-ar fi dat mie ca sa ma casatoresc cu un barbat ca acela, insa va rog sa ma lasati trei zile ca sa ma gatesc, pentru ca nu m-am asteptat ca atit de iute sa ma ia cineva de sotie". Acestea le graia fericita Natalia, dar cu mintea se gandea ca sa fuga acolo unde sant duse trupurile sfintilor.
Astfel a eliberat pe femeile trimise de tribun. Ea a intrat in camara unde era mana Sfantului Adrian si, cazand cu fata la pamant, a plins, zicand catre Domnul: "Doamne, Dumnezeul nostru, Dumnezeul celor scirbiti, Cel ce esti aproape de cei zdrobiti cu inima, cauta spre mine, roaba Ta, si nu lasa sa se spurce patul mucenicului Tau, Adrian. Nu uita, Stapane, patimirile robului Tau, pe care le-a rabdat pentru numele Tau cel sfant. Milostive Doamne, adu-ti aminte de zdrobirea fluierelor lui si de taierea mainilor. Asemenea si de ale celorlalti robi ai Tai, care au rabdat pentru Tine, sa nu le fie in zadar patimirile cele dureroase, ci miluieste-ma pe mine pentru aceia. Scoate-ma de la impreuna-vietuire cu vrajmasii Tai, Tu, Care ai izbavit din foc pe sfintii Tai, si izbaveste-ma de asteptarea omului cel necurat".
Rugandu-se asa, sfanta a adormit de multa mahnire si, dormind usor, iata in vis i-a stat ei de fata unul din acei sfinti mucenici, zicandu-i: "Pace tie, Natalie, roaba lui Hristos! Indrazneste, ca nu te-a trecut Dumnezeu cu vederea, nici noi n-am uitat ostenelile tale, pe care le-ai suferit slujindu-ne noua pe cand eram in legaturi, ci, stand inaintea fetei lui Hristos, L-am rugat pe El sa-ti porunceasca sa vii degraba la noi". Fericita Natalia a zis catre dansul: "Spune-mi mie, sfinte mucenice, oare Adrian, stapanul meu, a stat cu voi inaintea Domnului Hristos?" Mucenicul a raspuns: "El a stat mai inainte de noi inaintea stapanului. Iar tu, sculindu-te, nu zabovi, ci intra in corabie si mergi la locul acela unde sant trupurile noastre; pentru ca acolo te va cerceta Domnul si te va aduce la noi". Sfanta Natalia, desteptandu-se din somn, indata a lasat toate si, luind numai mana Sfantului Adrian, a iesit din casa, a mers la malul marii unde a gasit o corabie, ca si cum o astepta, si cu aceea a mers la Vizantia. Intrand intr-insa, a vazut in ea barbati si femei, toti fiind crestini, care fugeau de chinuirea paganului imparat Maximian, si astfel a preamarit pe Dumnezeu, pornind in cale.
Tribunul, instiintindu-se de plecarea Nataliei, a cerut de la imparat ostasi in ajutor si, sezand in alta corabie, a plecat dupa dansa. Plutind el ca la o mie de stadii, s-a ridicat pe mare un vant puternic, incat a intors corabia tribunului inapoi si a aruncat-o iarasi pe acelasi mal de unde a plecat, nu fara vatamare, pentru ca multi din cei de pe corabie s-au inecat in valuri. Iar corabia crestineasca, in care era Sfanta Natalia, a plutit in calea sa fara primejdie. La miezul noptii, s-a aratat duhul vrajmasului impotriva lor, ca si cum venea in corabie din partea rasaritului, parand ca are cu sine oameni calatori, si a zis corabierilor celor crestinesti, ca printr-un glas de cirmaci: "De unde veniti si unde mergeti?" Acestia au raspuns: "Venim din Nicomidia si mergem in Vizantia". Vrajmasul le-a zis: "Ati ratacit din calea cea dreapta, intoarceti corabia spre partea stanga". Duhul cel necurat, zicand aceasta, voia sa-i amageasca, sa-i duca in ratacire si sa-i inece. Crestinii, crezand minciuna si socotindu-i pe ei ca sant corabieri de la rasarit, au inceput a indrepta panzele si corabia spre stanga, dar indata li s-a aratat Sfantul Mucenic Adrian, stralucind ca o lumina, si a strigat cu glas mare, zicand: "Sa mergeti inainte pe calea pe care ati inceput si sa nu ascultati glasul dusmanului, care va mestesugeste pierzarea cu viclesug".
Zicand aceasta, mucenicul se vedea ca merge inaintea corabiei pe apa, iar duhul diavolului s-a stins cu corabia cea inchipuita. Fericita Natalia, sculindu-se, a vazut pe Sfantul Adrian mergand inaintea corabiei, si s-a bucurat foarte mult si a strigat, zicand: "Iata, domnul meu!" Atunci indata sfantul s-a facut nevazut. Vantul le sufla cu buna sporire, astfel ca au ajuns in Vizantia mai inainte de a se lumina de ziua. Deci, s-au oprit la malul unde era biserica, in care se pusesera trupurile sfintilor mucenici, si au iesit pe uscat cu bucurie. Sfanta Natalia, mergand la trupurile sfintilor mucenici, s-a veselit cu duhul; deci, cazand la dansii si sarutandu-i, varsa lacrimi de bucurie. Apoi, lipind mana Sfantului Adrian de trupul lui si plecandu-si genunchii, s-a rugat mult.
Sculindu-se dupa multa rugaciune, a sarutat pe fratii si pe surorile care se aflau in acel loc, caci se adunasera acolo multi credinciosi. Aceia au primit-o pe ea cu bucurie si, ducand-o in casa cea dinauntru, au rugat-o sa se odihneasca putin, caci o vazusera pe ea foarte ostenita de acea calatorie pe mare. Ea odihnindu-se, i s-a aratat in vis Sfantul Mucenic Adrian, zicandu-i: "Bine ai venit aici, roaba lui Hristos si fiica mucenicilor. Vino de acum la odihna cea pregatita tie de Domnul! Vino si-ti primeste rasplatirea cea cuvenita tie!" Ea, desteptandu-se din vedenia aceea, a spus fratilor si surorilor ceea ce a vazut si a auzit, si i-a rugat sa se roage pentru dansa. Dupa aceasta, iarasi i s-au inchis ochii si a adormit. Dupa un ceas, fratii au mers ca s-o destepte si au gasit-o sfarsita; caci sfantul ei suflet se dusese la Domnul in odihna cea vesnica.
Astfel, degraba dupa savarsirea patimirii sfintilor mucenici, si-a sfarsit si Sfanta Natalia alergarea sa cea muceniceasca, desi fara de varsarea sangelui; pentru ca a patimit mult, slujind sfintilor mucenici in legaturi si privind la patimirea lor, fugind inca din casa si din patria sa pentru intreaga intelepciune. Ea a stat in ceata mucenicilor inaintea lui Hristos, Mantuitorul nostru, Caruia impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh se cuvine cinstea si slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.