Predica la Duminica a III-a dupa RusaliiSfintii Mucenici: Manuil, Savel si Ismail

Sfintii Mucenici Manuil, Savel si Ismail au fost frati de o mama. Patria lor a fost Persia; parintii lor nu erau de o credinta, caci tatal lor tinea de paganatatea persieneasca, iar maica lor de credinta cea buna crestineasca. Aceasta, precum si-a hranit pe fiii sai cu laptele sau de maica, tot asa i-a adapat pe ei din tinerete cu credinta crestineasca si i-a crescut in frica lui Dumnezeu. Iar fericitul Evnoic, preotul, i-a crestinat prin baia Sfantului Botez si i-a invatat dumne-zeiestile carti. Iar dupa ce acestia au venit la cresterea barbateasca, au fost numarati in randuiala ostaseasca si cu trupul slujeau imparatului Persiei, Alamundar, iar cu duhul slujeau imparatului ceresc, Domnului nostru Iisus Hristos, pazind sfintele Lui porunci si placandu-I Lui cu toate lucrurile cele bune.

Deci au fost trimisi de imparatul lor la Iulian Paravatul, imparatul grecesc, pentru intarirea pacii. Iar imparatul Iulian i-a primit mai intai cu cinste si le-a aratat lor multa sa mila, facandu-se ca un prieten iubit catre ei. Apoi, instiintandu-se ca sunt crestini, s-a umplut de manie si, impotriva obiceiurilor si legilor celor de obste tuturor popoarelor, pe acesti trimisi la dansul de catre imparatul Persiei, muncindu-i pentru credinta lor cea intru Hristos, i-a pierdut.

Muncirea lor a fost astfel: imparatul cel fara de lege a voit sa mearga in Bitinia la un loc oarecare, ce se numea Orghia Trigon, unde avea sa savarseasca un praznic necurat si diavolesc. Deci a mers cu corabia din Constantinopol la Calcedon si, ajungand la locul cel zis, a inceput cu toata multimea poporului elinesc, care se adunase acolo, a savarsi acea necurata praznuire, inchinandu-se idolilor si aducandu-le jertfe fara de numar si facand ospete mari cu dantuiri, cu timpane si cu tot felul de cantari, savarsind multe lucruri urate si faradelegi in cinstea pierzatorilor zei. Iar robii lui Hristos, Manuil, Savel si Ismail, care erau acolo cu imparatul, nevoind nici macar sa priveasca la acea praznuire urata de Dumnezeu, s-au despartit deosebi.

Deci, stand ei oareunde la o parte, plangeau si se tanguiau pentru inselarea si ratacirea unui atat de mare popor si se rugau lui Hristos Dumnezeu, ca sa-i poata pazi pe ei de impartasirea necuratiilor inchinatorilor de idoli; asemenea se rugau si pentru cei rataciti, ca sa-i aduca si pe ei Dumnezeu la cunostinta adevarului. "Nu lasa, Doamne - ziceau ei -, sa petreaca poporul acesta intru atata adanc de rautati si nu lasa zidirea Ta cea cazuta sa piara intru asa nebunie, caci se vad a fi mai nesocotitori decat pietrele si lemnele care se cinstesc de dansii. Pentru ca acelea, fiind fapturi neinsufletite si nesimtitoare, nimic nu stiu din cele ce li se fac lor; iar acestia, cinstiti fiind de Tine cu suflet intelegator, fiind dupa chipul si asemanarea Ta, nu stiu si nici nu inteleg ce fac si pe cine cinstesc in locul lui Dumnezeu, ci umbla intru intuneric, ratacesc si merg la vesnica pierzare".

Astfel stand si plangand sfintii la acel loc osebit, imparatul a privit spre cei ce jertfeau si se ospatau cu dansul; iar pe trimisii cei din Persia, nevazandu-i langa el, a poruncit sa-i caute si sa-i aduca acolo, ca sa se veseleasca impreuna cu dansul. Deci unul din sfetnicii imparatesti, aflandu-i pe ei stand deosebi, i-a chemat la ospatul imparatesc; pentru ca socotea ca si aceia sunt de aceeasi necuratie a inchinarii de idoli. Iar robii lui Hristos i-au zis intr-un glas, sfetnicului imparatesc care ii chema pe dansii: "Departeaza-te de la noi, pentru ca nu ne vom lepada de credinta in care suntem crescuti din tinerete; iar pe Dumnezeul nostru nu-L vom lasa, nici nu ne vom inchina diavolilor care sunt intre voi. Sa nu ne fie noua aceasta, sa ne lipim de acea ratacire aratata, fiindca nu suntem atat de nebuni si nesocotitori, ca, defaimand pe Dumnezeu Cel viu, Ziditorul nostru, sa slujim zidirii celei neinsufletite. Noi nu pentru aceea am suferit atata osteneala de drum si am venit aici, ca sa ne lepadam de credinta noastra; ci ca sa intarim pacea intre imparatia persana si greceasca. Acestea sa le stie imparatul tau si cei de un gand cu el, ca nu ne va intoarce pe noi de la cinstirea cea adevarata a lui Dumnezeu si la a sa necuratie nu ne va trage, macar de ne-ar da pe noi focului si muncilor, si chiar de ar lua de la noi sufletele noastre".

Deci, ducandu-se sfetnicul, a spus imparatului cuvintele sfintilor. Atunci imparatul indata s-a umplut de manie asupra lor; insa n-a voit sa-i munceasca pe dansii intr-acea zi, ca sa nu-si faca impiedicare necuratei sale praznuiri, ci, amanand pana a doua zi, a poruncit ca pe robii lui Hristos sa-i arunce in temnita. Iar aceia, mergand spre temnita, cantau zicand: "Veniti sa ne bucuram Domnului, sa strigam lui Dumnezeu Mantuitorul nostru, sa intampinam fata Lui intru marturisire si in psalmi sa-I strigam". Si iarasi: "Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Iar noi, poporul Lui si lucrul mainilor Lui, Il vom chema totdeauna pe El!"

Iar a doua zi, muncitorul sezand la judecata, a pus de fata pe trimisii din Persia si a inceput a zice catre dansii: "O, bunilor barbati, imparatul vostru v-a trimis la noi ca pe credinciosii sai si ai nostri iubiti, ca sa asezati pacea cea dorita intre amandoua imparatiile. Insa aceasta nu se poate aseza intr-alt fel, decat numai prin unirea cea de dragoste si prin prietenia unuia cu celalalt. Si ce fel de unire si prietenie de dragoste aratati spre noi, de vreme ce n-ati voit ieri sa savarsiti praznuirea impreuna cu noi si sa va indulciti de veselia facuta in cinstea zeilor, pe care ii cinstiti si voi, persii; caci persii cinstesc asemenea cu noi: soarele, luna, stelele si puterea cea prea luminoasa a focului si pe ceilalti zei. Deci pentru ce voi v-ati lepadat a-i cinsti pe aceia impreuna cu noi si n-ati voit sa fiti cu noi la soborniceasca noastra cinstire de zei, ca astfel si asezamintele cele de pace cu noi sa fie mai puternice si mai tari? Iar daca voi sunteti nebagatori de seama si defaimatori ai zeilor nostri si nu de un gand cu noi, apoi ati venit la noi nu spre intarirea pacii, ci spre stricarea ei, spre ridicarea vrajmasiei si a razboiului".

Sfintii au raspuns: "O, imparate, noi fiind trimisi de imparatul nostru, am venit pentru asezamintele de pace, ca sa nu treaca ostasii vostri hotarele noastre, nici ostasii nostri pe ale voastre si sa nu pustiasca partile unul altuia; iar oamenii cei ce fac negutatorii, ai nostri intru a voastra stapanire si ai vostri intru al nostru pamant, sa aiba intrare pasnica si fara de temere si iesire nevatamata. Pentru aceasta suntem trimisi, iar nu pentru zei, caci fiecare, pe care Dumnezeu voieste si precum voieste, Il cinsteste; si nu se ridica pentru aceasta razboaie intre imparati, ci pentru cetati si pentru tari si pentru hotarele lor se fac certurile, vrajbele si razboaiele. Iar tu, lasand pe acelea care sunt ale impacarii, pentru care suntem trimisi la tine, incepi altele pentru care nu suntem trimisi; pentru ca nu vorbesti cu noi despre intregimea stapanirii tale, nici pentru petrecerea cea pasnica a imparatiei noastre cea de un hotar cu voi, ci intrebi despre zei si despre credinta. Si daca tu ai voit aceasta, apoi sa stii ca noi, desi suntem persi cu neamul, insa cu credinta suntem crescuti de maica noastra crestini, in evlavie, si suntem intariti de duhovnicescul nostru parinte in credinta cea adevarata. Si acum chiar si in patria noastra erau multi de felul acesta, care au voit sa ne intoarca de la Hristos Dumnezeul nostru, la inchinarea de idoli, dar n-au sporit nimic; caci, cu darul Stapanului nostru, am ramas nemiscati si nebiruiti in marturisirea noastra, si nadajduim si acum in ajutorul Domnului, ca si aici nimeni nu va putea sa ne rupa pe noi de la credinta cea sfanta si sa ne sileasca la slujba cea diavoleasca, care cu adevarat este plina de desertaciune, de inselaciune, de ratacire si de minciuna".

Iar muncitorul, umplandu-se de manie, a zis catre dansii: "Cum, voi, fiind prosti si nestiutori si limba greceasca nestiind-o, indrazniti cu atata nerusinare a ocari cu cuvintele voastre cele nebune credinta pe care o tinem noi, care suntem preaintelepti si am deprins toata intelepciunea cartii cu desavarsire? Si cunoastem si scripturile voastre, pentru ca stiti ca si in cartile voastre crestinesti ne-am invatat odata si am cunoscut toate cele scrise intr-insele, dar neafland nimic adevarat, indata le-am lepadat, ca nu cumva, din neluare aminte, sa cadem in ratacire. Caci cine din acei care au credinta in cartile voastre si se intaresc in ele, s-a aratat vreodata a fi bun si desavarsit? Si ce a facut, spre a fi preaslavit si vrednic de pomenire? De aceea va sfatuiesc ca, lasand socoteala voastra cea copilareasca si de nimic, sa va alegeti credinta cea buna, in care au petrecut preainteleptii filosofi cei de demult. Iar de nu veti voi a asculta sfatul meu cel de folos, veti asculta, chiar nevrand, de muncile pe care le veti primi indata!"

Sfintii au raspuns: "Ne-am invatat de la Domnul nostru sa nu ne temem de cei ce ucid trupul nostru, nici sa ne ingrijim ce vom raspunde celor ce ne intreaba pe noi; pentru ca insusi Sfantul Duh ne va intari in patimire si ne va da cuvant si indraznire in raspunsuri, Insa te intrebam pe tine: Ce fel de nebunie spui ca este in noi, tu care te socotesti a fi mai intelept decat toti? Care este mai nebun din doi? Cel care a cunoscut pe adevaratul Dumnezeu, Ziditorul a toate, si-L cinsteste cu dreapta credinta? Sau cel care, lasand pe Dumnezeul cel viu, se inchina fapturii celei fara de suflet, pietrelor si lemnelor si tuturor celor asemenea cu ele? Cu adevarat acela este nebun, care are lucrul cel neinsufletit in loc de Dumnezeu; iar intelept este cel ce slujeste Dumnezeului Celui viu.

Pentru ca acesta este cel dintai lucru al cunoasterii omenesti, ca sa cunoasca cineva pe Dumnezeu, Facatorul sau, pe Datatorul tuturor darurilor, sa creada in El si sa-I slujeasca cu osardie. Iar a nu-L cunoaste pe Cel ce este Ziditor si Facator de bine al sau si a sluji diavolului, vrajmasului cel pierzator de suflete, aceasta este nebunia cea mai desavarsita. Iar filosofii vostri cei vechi, care au petrecut intr-acea ratacire pierzatoare, numai li se parea ca sunt intelepti, dar in fapt erau prea nebuni, dupa cuvantul Sfantului Apostol: Socotin-du-se ca sunt intelepti, au innebunit si s-a intunecat inima lor. Iar tu esti asemenea lor, daca nu inca si mai rau; pentru ca aceia, necunoscand credinta cea dreapta, au petrecut in ratacire, iar tu, fiind luminat prin Sfantul Botez si crescut in crestinatate, te-ai lepadat de Hristos Dumnezeu; si acum toti cei ce stiu pe adevaratul Dumnezeu te numesc elin in loc de crestin, si pagan fara de Dumnezeu, in loc de dreptcredincios!"

De niste cuvinte ca acestea ale sfintilor mucenici, intaratandu-se imparatul foarte tare si umplandu-se de nemasurata manie, a poruncit ca indata sa-i munceasca cumplit. Deci mai intai i-au dezbracat, apoi i-au intins la pamant si i-au batut fara de crutare cu curele crude, pe spate si pe pantece. Apoi i-au spanzurat la muncire, pironindu-le mainile si picioarele de un lemn, si au strujit cu unghii de fier tot trupul lor. Iar ei rabdand cu vitejie muncile cele grele, si-au ridicat ochii spre cer si se rugau lui Dumnezeu, zicand: "O, Stapane, Care insuti ai fost pironit pe lemn de necredinciosii jidovi si n-ai pierdut intr-alt chip pacatele lumii, decat numai prin patimirea crucii si a mortii, cauta si spre noi cei ce suntem spanzurati pe lemn si ne dezbracam cu sila de grosimea trupului, prin aceasta cumplita strujire. Iar de vreme ce firea noastra este neputincioasa, da-ne noua ajutor de sus si usurare de dureri, caci spre Tine nadajduind, am indraznit a intra in nevointa aceasta. Cat de cumplite si amare sunt aceste munci, Tu singur Doamne, stii si vezi. insa pentru dragostea Ta, ele ne sunt dulci, o, preadulce Iisuse!"

Astfel rugandu-se sfintii, indata le-a stat lor de fata ingerul Domnului, pe care numai singuri sfintii mucenici il vedeau, iar intunecatii ochi ai paganilor n-au fost vrednici de vederea lui. Acela, mangaind pe cei ce patimeau, atata usurare le-a dat in munci, incat nu mai simteau durerea catusi de putin; si astfel rabdau ca in niste trupuri straine.

Dupa aceasta, muncitorul, poruncind sa-i ia pe ei de la muncire, le-a zis in batjocura: "Vedeti cum va crut pe voi, nemuncindu-va mai greu; pentru ca nadajduiesc, ca pedepsindu-va cu aceste mici batai, va veti uni la un gand cu noi!" Iar sfintii mucenici, nesuferind cuvintele lui, i-au raspuns cu mai multa indrazneala: "Sa nu socotesti, nici sa nadajduiesti, o, vrajmas al lui Dumnezeu, ca vei putea schimba statornicia noastra in credinta lui Hristos! Deci, daca voiesti, ceva mai mult fa-ne noua, caci suntem gata a rabda toate; pentru ca ranile, focul, sabia sau orice alt chin mai cumplit, noi le socotim ca ne sunt mai mult dulceata decat munci, si suntem gata a rabda acestea pentru Iisus Hristos, Cel ce ne-a iubit de noi!"

Iar Iulian, imparatul cel fara de lege, vazand pe Sfantul Manuil, fratele cel mai mare intre mucenici, graind mai mult si mai cu indrazneala decat amandoi fratii, a poruncit ca deosebi sa-l duca pe el; iar cu Savel si cu Ismail a inceput a vorbi cu viclesug, graind catre dansii: "Din aceiasi parinti sunteti nascuti, dar nu semanati unul cu altul. Fratele vostru cel mai mare nici nu este vrednic a se numi frate cu voi, deoarece este nesupus, rau, mandru, certaret si fara de rusine, neavand intelegere dreapta. El petrece intru nebunia sa neschimbat si pe voi va taraste dupa el, nelasandu-va sa va alegeti cele bune. Iar voi, precum vad, sunteti cu obicei bun, blanzi, necertareti si binecunoscatori; deci ascultati acum sfatul meu: Lasati pe fratele vostru intr-a lui desarta socotinta, ca sa piara in impotrivirea cea fara de minte, iar voi apropiati-va la cinstirea zeilor nostri, ca mult bine veti castiga de la dansii si veti lua de la noi daruri si cinstiri mari!" Iar sfintii, nevrand nici sa asculte cuvintele lui cele viclene, cu mare glas au inceput a-l ocari pe el, pentru mestesugul lui, si a defaima nebunia lui. Atunci el, pornindu-se cu mare manie, a poruncit sa-i ia pe dansii la muncire si cu lumanari aprinse sa le arda coastele. Iar ei, rabdand cu vitejie, slaveau pe Dumnezeu, iar pe muncitor il batjocoreau.

Asemenea si pe Sfantul Manuil aducandu-l, pe de o parte cu imbunari, iar pe de alta cu ingroziri, il silea spre inchinarea idolilor, Insa daca l-avazut pe el nemiscat ca un stalp intru marturisirea lui Hristos, a inceput iarasi a-l munci, ca si pe fratii lui. Dupa aceea, in capul fiecarui mucenic a batut cate un piron de fier si le-a infipt trestii ascutite sub unghii, la maini si la picioare; apoi, in sfarsit, i-a osandit pe ei la moarte prin taiere cu sabia; iar dupa taiere, a poruncit sa se arda trupurile lor.

Si au scos pe sfintii mucenici la locul cel de moarte, care se numea al lui Constantin. Iar acolo, inainte de varsarea sangelui lor, au facut catre Dumnezeu rugaciunea cea mai de pe urma, zicand: "Dumnezeule, Cel mai inainte de veci, Cel fara inceput, Cel ce dintru nefiinta, intru fiinta pe toate le-ai adus, iar in anii cei mai de pe urma, pentru mantuirea noastra, pe Tine micsorandu-Te, in chip de rob cu oamenii ai petrecut si ai rabdat Crucea, ca pe noi din legaturile pacatelor sa ne eliberezi si imparatiei Tale sa ne faci mostenitori; primeste in pace pe robii Tai si ne numara pe noi in ceata celor ce din veac Ti-au placut Tie, ca pentru numele Tau cel sfant primim aceasta taiere de sabie si iesirea din viata aceasta. Inca si pe multimea poporului cel ce ne-a inconjurat, care este robita de inselaciunea vrajmasului, intoarce-o la Tine, o, milostive Stapane, si le da lor luminarea mintii si intelegere dreapta, ca astfel, cunoscan-du-Te pe Tine, Unul adevaratul Dumnezeul, Tie unuia sa-Ti slujeasca si mantuire sa castige!" Astfel rugandu-se sfintii mucenici, s-a auzit un glas de sus, graind catre dansii: "Veniti de luati cununa slavei, ca bine ati savarsit nevointa voastra". Si s-au taiat cinstitele capete ale sfintilor mucenici in 17 zile ale lunii iunie.

Iar cand necuratii slujitori voiau sa savarseasca cealalta porunca a spurcatului lor imparat, adica sa arda trupurile mucenicilor, indata, dupa porunca lui Dumnezeu, s-a cutremurat pamantul si locul pe care stateau s-a desfacut si a primit mucenicestile lor trupuri, acoperin-du-le pe ele; ca nu mai mult sa se atinga de dansele muncitoarele si spurcatele maini, nici puterea focului sa le prefaca pe ele in cenusa. Iar slujitorii, vazand aceasta, au fugit de frica. Atunci multi din cei ce erau acolo, vazand o minune ca aceea, au crezut in Hristos si, lepadand paganeasca ratacire, s-au facut crestini. Si stand credinciosii aceia nedespartiti in acel loc vreme de doua zile, rugandu-se ziua si noaptea, pamantul a dat afara trupurile sfintilor, care revarsau din ele negraita buna mirosire. Iar credinciosii, umplandu-se de bucurie mare, le-au primit pe ele cu dragoste si le-au ingropat cu cinste la un loc insemnat, unde izvorau tamaduiri de toate neputintele din mormintele sfintilor mucenici.

Iar Iulian, paganul imparat, a pierit degraba cu sunet, pentru ca, dupa uciderea acestor trimisi din Persia - Sfintii Mucenici Manuil, Savel si Ismail -, el s-a dus cu toata puterea sa in Persia; caci diavolii, inselandu-l cu fermecatoriile proorocilor mincinosi, i-au fagaduit lui biruinta asupra persilor. Iar imparatul Persiei, auzind de uciderea trimisilor sai, s-a umplut de mare mahnire si de manie fara de masura, si instiintandu-se ca Iulian, calcatorul de lege, vine asupra sa, asijderea si-a strans puterea sa, si stand la hotarele pamantului sau, a tabarat asupra mandrului vrajmas ce venea asupra lui. Si dupa ce din amandoua partile ostasii s-au lovit si s-a facut mare varsare de sange, persii s-au imputernicit si au biruit cetele grecesti si au sfaramat puterea lui Iulian.

Inca si mania lui Dumnezeu l-aajuns pe acel apostat si a fost ucis spurcatul Iulian de o mana nevazuta, si cu sila si-a lepadat ticalosul sau suflet, fiind de ras si de batjocura persilor, asupra carora mergea cu mandrie si cu nadejde desarta, si de bucurie diavolilor, in care credea si spre care nadajduia. Deci crestinii scapand de cumplita gonire si muncire, slaveau pe Hristos, Dumnezeul si Izbavitorul lor, Caruia si de la noi I se cuvine cinste si slava, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

.