Patimirea Sfintului Mucenic Isidor, din insula Hiului

 

In anul dintii al imparatiei lui Decie, a iesit porunca imparateasca, in toate partile stapinirii Romei, ca sa se scrie, sa se numere ostasii si sa se rinduiasca cetele. Si au mers corabiile unui voievod, Numerian, la ostrovul (insula) Hiului, in care erau adunati cei inscrisi la oaste. In acea vreme era in ostrovul acela, Sfintul Isidor, cu neamul din Alexandria. Cu trupul era tare si viteaz, iar cu credinta crestin, avind viata placuta inaintea lui Dumnezeu. Toate zilele sale si le petrecuse in post si in infrinare, iar in lucrurile cele bune umbla cu intreaga intelepciune.

De deser-taciunile si desfatarile lumii acesteia se ferea si fugea de necuratiile paginesti. Acesta, pentru vitejia sa, s-a scris in oaste si s-a rinduit in ceata lui Numerian.

 

Dupa aceea a iesit alta porunca de la imparat, ca toti cei ce cinstesc pe Hristos sa se inchine zeilor paginesti; iar cei ce nu vor sa se inchine sa fie siliti cu munci. Mai ales daca cineva s-ar afla intre ostasi, crezind intru Hristos, acela sa fie silit in tot chipul la inchinaciune idoleasca si la jertfe, rinduite dupa obiceiul vechi al Romei. Atunci un ostas oarecare, cu numele Iulie, apropiindu-se de voievodul Numerian, i-a spus ca fericitul Isidor este crestin. Deci, voievodul indata a poruncit sa prinda pe sfintul si sa-l puna inaintea nedreptei sale judecati. Prinzindu-l si aducindu-l, l-a intrebat: "Cum te numesti?" Raspuns-a sfintul: "Ma numesc Isidor". Zis-a voievodul: "Oare tu nu voiesti sa te supui imparatului Decie si sa aduci jertfe zeilor?" Raspuns-a Sfintul Isidor: "Si cine sint zeii vostri, ca eu, fiind crestin, sa le aduc jertfa? Oare nu sint idoli surzi si orbi, neavind nici o simtire?"

 

Zis-a voievodul: "O, ce rea si necurata hulire! Cu adevarat omul acesta este vrednic de mari munci si pedepse". Grait-a sfintul: "Vrednic sint ca pentru Dumnezeul meu sa patimesc tot felul de munci si sa sufar moarte, ca Stapinul meu sa ma invredniceasca cetei sfintilor mucenici, care au murit mai inainte de mine pentru numele Lui cel sfint. Si stiu ca cei ce cred si nadajduiesc in Hristos nu mor niciodata, pentru ca asa a zis Domnul nostru: Cel ce crede in Mine de va si muri, viu va fi. Numerian a zis: "Vei jertfi idolilor ca sa fii viu, sau nu?" Raspuns-a sfintul: "Chiar de vei ucide trupul meu, dar peste suflet nu vei putea stapini; insa, de acum, munceste-ma precum voiesti, pentru ca am pe adevaratul si viul Dumnezeu, pe Iisus Hristos, Care acum petrece in mine si va fi tot cu mine si dupa moartea mea; iar eu sint si voi fi in El, neincetind a marturisi preasfint numele Lui, pina ce sufletul este in trupul meu".

 

Zis-a voievodul: "Macar odata jertfeste legii imparatesti si dupa aceea vei face ce poftesti. Raspuns-a sfintul: "Paginule, nu ma vei putea amagi pe mine cu mestesugul tau, pentru ca cel ce s-a lepadat odata de Domnul sau, mai poate sa se numeasca credincios? Adica, daca cineva este necredincios in putin, apoi este necredincios si in mult; iar mie sa nu-mi fie in gind a face ceva necredincios si neplacut Domnului meu". Zis-a voievodul: "Isidore, eu te sfatuiesc de bine, asculta sfatul meu; iar de nu vei asculta, voi pune cumplite munci pe tine, pina ce vei marturisi marirea zeilor nostri".

 

Atunci Numerian a poruncit la patru ostasi, ca sa-l dezbrace si sa-l bata cu vine de bou fara mila. Fiind sfintul batut, ii ziceau cei ce stateau imprejurul lui: "Isidore, supune-te voii imparatesti, mai inainte pina a nu muri in munci". Sfintul a raspuns lor: "Eu ma supun voii si poruncii Domnului meu, Imparatul Cel ceresc si vesnic; pe Acela Il marturisesc, Il cinstesc si nu-L voi lasa, nici nu ma voi lepada de El, ca si eu sa nu fiu lepadat de El in ziua Judecatii!" Dupa acea bataie, muncitorul il amagea pe sfint cu momeli si il infricosa cu ingroziri, vrind sa-l plece la a sa pagi-natate; dar nimic n-a sporit, ci auzea de la dinsul numai dosadiri si ocari pentru el si zeul sau. Deci, umplindu-se de minie, a zis: "Eu voi porunci, ca sa taie limba ta cea necurata". Raspuns-a sfintul: "Chiar si limba mea de o vei taia, tot nu vei lua din gura mea marturisirea numelui lui Iisus Hristos". Si indata i-au taiat limba mucenicului dupa porunca muncitorului; insa, sfintul, si dupa taierea limbii vorbea bine, slavind pe Hristos, adevaratul Dumnezeu.

 

Voievodul, cuprinzindu-se de spaima, a cazut la pamint si si-a pierdut limba sa si a ramas mut; incit dupa ce l-a ridicat de la pamint nu putea sa vorbeasca nimic, fara numai prin semne spunea si, cerind hirtie, a scris pe dinsa aceste cuvinte: "Pe Isidor cel ce nu voieste sa se supuna poruncii imparatesti, poruncesc sa-i taie capul cu sabia". Aceasta citindu-se, sfintul mucenic a strigat cu bucurie, zicind: "Multumesc Tie, Doamne Iisuse Hristoase, ca nu m-ai departat pe mine de la dar si de la mila Ta. Te laud pe Tine, Stapine, viata si suflarea mea, si cint Tie, Doamne, puterea mea si luminarea mintii mele, Cel ce mi-ai dat mie limba neincetata, ca sa slavesc maririle Tale". Dupa acestea calaul, luind pe mucenic, l-a dus la taiere. Si mergea Sfintul Isidor bucurindu-se, mergind inainte la junghierea sa, ca un mielusel fara de prihana. Deci, cautind spre cer cu luminoasa fata si cu ochii veseli, graia: "Sfinte Stapine, multumesc Tie ca ma primesti pe mine acum, cu bunavoirea Ta, intru locasurile Tale si in locurile cele de odihna".

 

Sosind la locul la care era sa se savirseasca, a cerut vreme spre rugaciune si, rugindu-se, si-a plecat sub sabie cinstitul lui cap. Astfel s-a taiat pentru Hristos, Care Si-a plecat pe Cruce Sfintul Sau cap, pentru noi. Dupa taierea capului Sfintul Mucenic Isidor, cinstitul lui trup a fost aruncat spre mincarea ciinilor si fiarelor. Dar un oarecare Amonie, prieten al lui si crestin tainuit, a luat sfintul lui trup si, sapind in taina un mormint impreuna cu ceilalti frati credinciosi, l-au pus in pamint, ca pe o vistierie de mare pret.

 

Apoi singur s-a facut urmator nevointei celei patimitoare. Pentru ca, plecind Amonie cu corabia spre Elespont in Cizic, s-a incununat cu cununa muceniceasca. Apoi moastele cele cinstite ale Sfintului Isidor, venind din Efes oarecare dreptcredincioasa femeie, anume Mironia, le-a scos din pamint si le-a uns cu miresme de mult pret si, infasindu-le cu pinza curata, le-a pus la un loc cinstit, deasupra carora, dupa incetarea prigoanei, a zidit o biserica in numele lui, iar bolnavii luau tamaduiri de la cinstitele lui moaste, intru slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Cel slavit impreuna cu Tatal si cu Sfintul Duh. Amin.

 

Tot in aceasta zi, pomenirea sfantului sfintitului mucenic Terapont.

 

Acest sfant de unde a fost si de unde se tragea, si din care parinti s-a nascut, sau in ce vreme a trait, sau impotriva cui a ostasit si a biruit si cum a luat cununa muceniciei, nu se poate spune, deoarece pomenirile despre el s-au pierdut cu vremea. Iar ca a ales viata monahiceasca, il arata icoanele lui care-l infatiseaza in acest fel de chip si schima; ca a fost episcop al insulei Ciprului, ca a fost adus lui Hristos prin sange si ca a savarsit lupta nevointei, aceasta am luat-o dintr-o povestire veche dupa traditie fara a fi fost scrisa si asa cum a fost invatata de cei mai inainte, o credem. Cinstitele lui moaste au fost aduse la Constantinopol, caci agarenii sfatuindu-se ca sa navaleasca asupra insulei Ciprului, insusi sfantul prin descoperire a poruncit sa fie mutat. Si acum acolo unde se afla, savarseste pururea minuni celor ce alearga la el cu credinta.

 

Tot in aceasta zi, pomenirea sfantului mucenic Alexandru cel din Conducheli.

 

Tot in aceasta zi, pomenirea sfintilor mucenici Alexandru, Varvar si Acolut.

 

Tot in aceasta zi, pomenirea celui intre sfinti parintele nostru Leontie patriarhul Ierusalimului, care la anul 1175, cu pace s-a savarsit.

 

Tot in aceasta zi, pomenirea sfantului noul mucenic Marcu Criteanul, care a marturisit in Sminia, la anul 1643 si care de sabie s-a savarsit.

 

Tot in aceasta zi, pomenirea sfantului mucenic Ioan Bulgarul, care s-a nevoit la anul 1802 si care de sabie s-a savarsit.

.