Pomenirea celui intre Sfinti Parintelui nostru Chiril, Arhiepiscopul Ierusalimului (351-386)

   

Sfantul Chiril, nascandu-se din parinti dreptcredinciosi si crescand intru dreapta credinta, s-a facut monah pe vremea marelui Constantin (306-337). Dupa aceea, in vremea imparatiei fiului sau Constantiu (337-361), fericitul Maxim, arhiepiscopul Ierusalimului (333-350), ducandu-se din viata aceasta la viata cea fara de moarte, Sfantul Chiril s-a ridicat in locul lui la scaun si s-a aratat iscusit aparator al apostolestilor dogme, cu rivna biruind eresurile lui Arie, ale lui Macedonie si ale lui Manent. Pentru aceasta era urat de arhiereii eretici, precum si de Acachie, arhiepiscopul Cezareei Palestinei, de la care mai pe urma a suferit si izgonire.

   

In zilele acestui preasfintit arhiepiscop Chiril s-a facut in Ierusalim un semn minunat pe cer, in ceasul al treilea din ziua a cincizecea, adica aratarea cinstitei Cruci care, stralucind deasupra Golgotei mai mult decat soarele, s-a intins foarte mult si a ajuns pana la muntele Eleonului. Pentru acea minune Sfantul Chiril a instiintat prin scris pe imparatul Constantiu, sfatuindu-l spre dreapta credinta.

Caci acel imparat, abatandu-se din calea dreptei credinte, a cazut in credinta cea rea a lui Arie si ajuta ereticilor, iar celor dreptcredinciosi le facea rau. Cel mai sus pomenit Acachie, avand in ajutor pe imparatul, s-a sculat pentru doua pricini impotriva Sfantului Chiril. Intai, pentru ca eresul era mustrat de sfantul, iar al doilea, fiindca nu voia Chiril sa se supuna lui. Caci, intr-acele vremi, Ierusalimul fiind pustiit si micsorat de necredinciosii imparati si scaunul arhiepiscopiei Ierusalimului era foarte injosit sub stapanirea mitropolitului Cezareei Palestinei.

   

Deci preasfintitul Chiril, vazand ca Acachie, mitropolitul Cezareei, este socotit eretic si de sinodul local al Sfintilor Parinti din Sardica, mai inainte biruit, si nu dupa canoanele bisericesti, ci dupa imparateasca stapanire tinea randuiala Mitropoliei, nu voia sa se supuna aceluia, ci inca si mustra rautatea lui, de vreme ce mai mult ca muncitorii, decat ca pastorii, isi tinea scaunul.

   

Despartindu-se Sfantul Chiril de Mitropolia Cezareei, voia ca scaunul Ierusalimului sa fie inaintea celui al Cezareei, ca cel dintai, de vreme ce Biserica Ierusalimului era maica a tuturor Bisericilor. Si, pe langa aceasta, soborul din Sardica care a biruit pe Acachie, a dat incepatoria in mana fericitului Maxim, arhiepiscopul Ierusalimului, care a fost mai inainte de Sfantul Chiril. Deci Acachie, umplandu-se de mania rautatii, a gasit asupra lui o pricina ca aceasta: S-a intamplat in Ierusalim un an de mare foamete, incat alerga tot poporul la preasfintitul Chiril, fericitul arhiepiscop, cerand de la dansul hrana, in nevoia cea de foamete ce venise asupra lor. Iar el, fiind milostiv, si-a cheltuit toate ale sale, spre hranirea lor. Dar, de vreme ce s-a lungit acea foamete si nu era cu ce sa hraneasca pe oamenii care se topeau de foame, a inceput sfantul a vinde lucrurile bisericesti, aurul, argintul si cele mai scumpe perdele. Cu acel pret cumparand grau, il impartea la popor. Si s-a auzit atunci vestea ca o femeie s-ar fi vazut umbland prin cetate, intr-o sfintita imbracaminte bisericeasca, si jucand, dupa obiceiul petrecerilor sale. Intreband-o de unde a luat acea sfintita imbracaminte, ea a zis: "Am cumparat-o din tirg, de la cutare negutator", spunand numele. Iar intreband pe negutator, acesta a spus: "Arhiepiscopul mi-a dat-o s-o vand".

   

Acele lucruri, daca au fost adevarate ori nu, nu se pot dovedi insa acea veste a ajuns la mitropolitul Acachie. Deci acela, afland-o ca o pricina binecuvantata, a adunat sinodul sau si pe fericitul Chiril, ca pe cel ce vinde cele sfinte spre necinstire si batjocura, l-au judecat a fi vrednic de izgonire. Deci, castigand putere de la cei de acelasi eres, a scos ereticul pe cel dreptcredincios, cel fara de canoane, pe Sfantul Chiril, arhiereul cel cu canoane, de pe scaunul lui si cu sila l-a izgonit din hotarele Ierusalimului.

   

Sfantul Chiril s-a dus in Antiohia, dupa aceea in Tars, la fericitul Silvan, episcopul, si petrecea la dansul. Pe acesta, vazandu-l gresind putin in unele dogme ale credintei, l-a indreptat si desavarsit l-a povatuit la dreapta credinta. De acest lucru auzind Acachie, a scris lui Silvan, instiintandu-l despre lepadarea lui Chiril, ca sa-l izgoneasca de la sine sau sa nu-l lase a lucra cele sfintite. Dar Silvan nu asculta pe Acachie, pentru ca il stia pe Sfantul Chiril barbat dreptcredincios, sfant si invatator, izgonit fara de vina, din rautate si zavistie, si de ale carui invataturi toata multimea dreptcredinciosilor se tinea foarte bine.

   

Dupa aceea, facandu-se sinod local in Seleucia, unde se adunasera o suta cincizeci de episcopi, Acachie sustinea sa nu se inceapa sinodul, pana ce mai intai nu va fi izgonit Chiril din sinod, ca un lepadat. La aceasta neinvoindu-se multi episcopi, Acachie s-a despartit de ei si s-a dus la Constantinopol, la Eudoxie, patriarhul arian, si la imparatul Constantiu si clevetea asupra episcopilor care se adunasera in Seleucia, numind acel sinod local adunare de oameni pierzatori, care nu spre folos, ci spre vatamarea bisericeasca s-ar fi adunat. Si mai vartos a pornit pe imparatul spre manie impotriva Sfantului Chiril, zicand ca un vesmant mai scump, tesut cu aur - pe care fericitul intru pomenire, marele Constantin, il daduse lui Macarie, arhiepiscopul Ierusalimului (314-333) ca sa se imbrace cu el cand savarseste taina Botezului -, Chiril l-a vandut in tirg si a ajuns la un om care face jocuri in priveliste. Deci imparatul, maniindu-se, a condamnat pe Sfantul Chiril la surghiunie.

   

Dupa catava vreme, murind imparatul Constantiu, a luat imparatia Iulian Paravatul (361-363), care la inceput s-a prefacut dreptcredincios si bun. Caci toate judecatile lui Constantiu stricandu-le, elibera de la surghiun pe toti episcopii cei dreptcredinciosi care se izgonisera de Constantiu. Atunci si Sfantul Chiril, fiind intors de la pedeapsa, iarasi si-a luat scaunul sau. Iar dupa ce Iulian s-a intarit la imparatie, s-a lepadat de Hristos si a daruit iudeilor mare libertate, poruncindu-le acelora ca in Ierusalim, in locul bisericii lui Solomon, sa-si zideasca biserica noua, ajutandu-le cu dajdiile poporului care se dau imparatului.

   

Incepandu-se lucrul acela de Dumnezeu urat, Sfantul Chiril ca un prooroc graia catre ai sai, ca se vor implini cu adevarat cuvintele lui Hristos, caci nu va ramane piatra pe piatra. Ba inca se ruga Stapanului Hristos ca sa nu lase pe vrajmasii Sai sa duca la savarsire lucrul inceput si degraba sa le curme izvodirea lor si sa le strice sfatul. Si a auzit Domnul rugaciunea robului Sau, iar proorocestile lui cuvinte cele graite le-a adus la implinire fara de zabava. Pentru ca intr-o noapte s-a facut mare cutremur de pamant si a surpat temelia, dar nu numai acele pietre pe care atunci iudeii le pusesera, ci si cele mai de demult, pe care candva Solomon le intemeiase, impreuna cu cealalta noua zidire; si ca pe niste praf le-a vanturat de la locul acela, cu dumnezeiasca putere cea nevazuta.

   

Dupa ce s-a facut ziua, multi s-au adunat acolo, mirandu-se de minunea ce se facuse. Apoi, gandind iudeii sa se apuce de lucrul acela, deodata a cazut foc din cer si a ars toate uneltele cele de lucru si frica mare a cuprins pe toti iudeii. Iar in noaptea urma-toare semnul Sfintei Cruci s-a aratat pe hainele iudeilor, care nicidecum nu puteau sa se stearga sau sa se spele. Dupa acea minune, Sfantul Chiril, a carui proorocie s-a implinit, a fost izgonit iarasi din scaun. Dupa dansul, precum se pare, Chiriac a ocupat scaunul sfantului, care mai inainte, in iudaism, se numea Iuda si care a aratat cinstita Cruce Sfintei imparatese Elena; iar din Sfantul Botez s-a numit Chiriac.

   

Deci, dupa izgonirea Sfantului Chiril, putina vreme ocupand scaunul Ierusalimului, a patimit pentru Hristos de la Iulian calcatorul de lege, precum se scrie despre dansul in 28 de zile ale lui octombrie. Iar dupa ce a pierit cel faradelege, Sfantul Chiril iarasi si-a primit scaunul sau. Apoi, dupa catava vreme, arienii iarasi intarindu-se pe vremea imparatiei lui Valens (364-378), Sfantul Chiril a fost izgonit a treia oara pentru dreapta credinta, pentru ca foarte mult se impotrivea ereticilor, biruindu-i prin dreapta credinta. Iar dupa ce a pierit rau Valens imparatul cel raucredincios, iar Teodosie cel Mare a primit dupa dansul imparatia (379-395), Sfantul Chiril s-a intors la scaunul sau cu cinste si a stat pe dansul opt ani netulburat si, bine pastorind Biserica lui Hristos si lasand scrieri folositoare Bisericii, s-a odihnit intru Domnul.

.