Patimirea Sfintei Mare Mucenite Marina

 

Sfinta Mare Mucenita Marina s-a nascut in Antiohia Pisidiei din parinti de neam bun, dar nu binecredinciosi, fiind intunecati cu paginatatea elineasca. Tatal ei, cu numele Edesie, era slujitor idolesc. Dupa moartea mamei sale, raminind orfana si in scutece, tatal sau a dat-o la o doica care petrecea intr-un sat departe ca la 15 stadii de cetate. Copilita, fiind hranita si venind in virsta, s-a aratat a fi frumoasa cu trupul, dar mai frumoasa cu sufletul, pentru ca era impodobita cu buna pricepere si cu bun obicei. In vremea aceea, fiind mare prigoana impotriva crestinilor, preotii si clericii, invatatorii cuvintului lui Dumnezeu, se ascundeau de frica muncitorilor, unii prin pustietati, altii prin munti si pesteri, iar altii prin sate, printre oamenii cei prosti. Ei se tainuiau in chip de saraci, dar unde puteau, invatau sfinta credinta in taina si pe multi intorceau de la inselaciunea idoleasca la crestinatate.

 

Deci, s-a intimplat ca fecioara Marina, care acum era de 12 ani, a auzit de la un oarecare om credincios cuvint despre Hristos, adevaratul Dumnezeu, cum S-a intrupat de la Duhul Sfint in pintecele Preasfintei Fecioare si cum S-a nascut dintr-insa pazindu-i fecioria nestricata; apoi cum a facut multe minuni si a patimit de bunavoie pentru mintuirea oamenilor, a murit, a inviat, S-a inaltat la cer si a pregatit celor ce cred in El si-L iubesc, viata cea fara de sfirsit, slava si imparatia cea vesnica. Sfinta Mare Mucenita Marina cea cu buna intelegere, auzind acestea, a crezut in Hristos. Inima ei s-a aprins cu dumnezeiasca dragoste, incit nici nu mai gindea si nici nu graia altceva, decit numai despre Iisus Hristos. Toata luarea ei aminte era acolo, unde auzea ceva graindu-se despre adevaratul Dumnezeu. Ea, precum credea intr-Insul cu inima, tot asa nu se rusina a-L marturisi pe El cu gura, desi era inca nebotezata. Sfinta Marina dorea sa-si verse singele sau pentru Hristos si cu El sa se boteze, ca intr-o scaldatoare a botezului, precum a auzit ca multi din sfintii mucenici, din amindoua partile, s-au botezat in singele lor, punindu-si sufletele lor pentru Domnul. Asemenea voia si ea sa se faca urmatoare lor.

 

Edesie, tatal ei, aflind ca fiica lui, Marina, a crezut in Hristos, a urit-o si o socotea pe ea, nu ca pe o fiica, ci ca pe o straina. Dar Fecioara Marina isi punea nadejdea spre Tatal cel ceresc. Deci, venind in virsta cea desavirsita, ca la 15 ani, a plecat odata la oile tatalui sau, care pasteau pe cimp, ca sa le vada. In acel timp, s-a intimplat ca eparhul Olimvrie din partile Rasaritului, un muncitor cumplit al crestinilor, mergea spre Antiohia Pisidiei. El a intimpinat-o pe ea pe drum si, vazind-o ca este frumoasa, s-a mirat de neobisnuita ei frumusete.

 

Deci, indata ranindu-se de dragostea ei, s-a gindit sa o ia de sotie. El, stind in loc si privind-o, a inceput a o intreba: "Fecioara, sa-mi spui mie despre tine tot adevarul de ce neam esti, a cui fiica esti si cum te numesti, pentru ca te vad foarte frumoasa la vedere. De esti din parinti liberi, te voi lua pe tine cu nunta legiuita, iar de esti roaba cuiva, te voi rascumpara si te voi face femeia mea". Dar fecioara, infrumusetindu-se mai mult cu intelepciunea decit cu podoaba fetii si raspunzind cu blindete, i-a spus a cui fiica este si cum se numeste. Dar n-a tainuit ca este roaba lui Hristos, crezind intru Unul Dumnezeu, Care a zidit cerul si pamintul, si cu Acela insotindu-se prin dragostea inimii, nu mai are trebuinta de alt mire.

 

Eparhul, auzind ca fecioara este crestina, indata, ca unul ce avea stapinire de la imparati asupra crestinilor ca sa-i munceasca, a poruncit ostasilor sa o ia pe dinsa si sa o aduca in cetate dupa dinsul. Insa cu cinste, pentru ca auzise cuvintele ei cele fecioresti cu buna intelegere. De aceea, mai mult a iubit-o pe ea, nadajduind ca, prin ingrozirea muncilor, sa o intoarca de la Hristos si sa o aduca spre a sa voie.

 

Fecioara, fiind dusa de catre ostasi, se ruga in auzul tuturor catre Dumnezeu, zicind: "Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, nu ma lasa si nu da sufletul meu intru stricaciune, ca sa nu ma biruiasca vrajmasii mei. Auzul meu sa nu se spurce din cuvintele lor cele viclene. Intelegerea mea sa nu se schimbe din inselaciunile lor cele spurcate, inima mea sa nu se infricoseze de ingrozirile lor cele cumplite. Nu face, Doamne, ca a mea credinta sa fie aruncata in noroiul lor si sa nu se bucure de mine diavolul cel uritor de bine. Ci, trimite-mi ajutor din inaltimea sfintului Tau scaun si-mi da intelepciune, spre deschiderea gurii mele, ca, inarmindu-ma cu puterea Ta si cu darul Tau inteleptindu-ma, sa stau fara de frica si sa dau raspuns la intrebarea ighemonului. Doamne, cauta spre mine cu milostivire in ceasul acesta. Iata, acum sint ca o oaie in mijlocul lupilor, ca o pasare intre cei ce o vineaza si ca pestele in mreaja. Deci, vino si ma izbaveste de toate mestesugirile vrajmasului". Astfel rugindu-se sfinta pe drum, a ajuns in cetatea Antiohiei Pisidiei.

 

Eparhul, intrind in cetate dupa obiceiul sau paginesc, a adus jertfa necuratilor sai zei si a facut praznic in numele imparatilor sai, iar pe citi crestini a prins, pe toti i-a aruncat in temnita, ca sa fie bine paziti pentru munci. Pe fecioara Marina a incredintat-o la niste femei cinstite sa o pazeasca. A doua zi, eparhul, sezind la judecata inaintea poporului, a poruncit ca mai intii sa aduca pe Marina la intrebare, pentru ca gindul lui era la dinsa. Deci, fecioara fiind pusa in fata, el privea cu placere si cu dragoste trupeasca fara de masura la negraita ei frumusete. Apoi a inceput a vorbi catre dinsa, zicind: "Preafrumoasa fecioara, toti zeii stiu ca-mi este mila de tineretile tale si-ti crut trupul tau cel tinar care cu podoaba infloreste. Te rog, asculta-ma si pe mine si adu jertfa zeilor, ca sa-ti fie bine, pentru ca multe averi si bogatii vei lua. Tu vei fi mai fericita decit cele de o virsta cu tine si mai cinstita decit toate femeile din cetatea aceasta".

 

Dar Sfinta Marina i-a raspuns: "Eu, invatindu-ma a cunoaste pe Tatal cel ceresc, pe Unul nascut Fiul Lui, pe Sfintul Duh, pe Unul in Treime, Dumnezeul cel adevarat si viu, deprinzindu-ma a ma inchina Lui si a-I aduce jertfa de lauda totdeauna, zeilor vostri, pe care nu i-am cunoscut, nu ma voi inchina, nici le voi aduce jertfa, ca unii ce sint fara de suflet si nesimtitori. Deci, unora ca acelora nu le voi da cinstea mea, care se cuvine numai Ziditorului meu". Atunci eparhul a zis: "Marino, iarasi ma rog tie, asculta-ma si cinsteste pe zeii cei nebiruiti, pentru ca de vei asculta sfatul meu, atunci indata inaintea ochilor tuturor cetatenilor te vei invrednici de mare cinste. Eu te voi lua de sotie si toti vor incepe a te cinsti, ca pe sotia mea cea iubita. Eu iti voi fi spre slava si cinste, iar tu imi vei fi spre veselia si indulcirea vietii mele. Deci, de nu ma vei asculta si vei defaima dragostea ce o am catre tine, atunci sa stii ca vei cadea in multe rele. Pentru ca ma vei sili sa te muncesc, chiar nevrind, si vei pierde in zadar o asa frumusete, sanatate si viata dulce. Astfel tu vei lua multe, amare si nesuferite munci, si de foc si fiare vei pieri".

 

Sfinta a raspuns: "Eparhule, nu nadajdui ca vei schimba credinta mea cea intru Hristos, cu necredinta voastra, nici cu imbunari si nici cu ingroziri, pentru ca sint roaba credincioasa Stapinului meu, Care a patimit de voie pentru mine. Daca pentru mine El a rabdat cruce si moarte, necrutindu-Si sfintul Sau trup cel luat din Preasfinta Fecioara Maria, apoi cu cit mai mult sint eu datoare sa mor si sa patimesc pentru Dinsul, necrutindu-mi cu nimic sanatatea si pacatosul meu trup. Sa nu socotesti ca ma vei infricosa cu ingrozirile tale. Iata, eu sint gata spre toate muncile si mortile tale, caci Acela spre care eu nadajduiesc ma va intari. Cele ce-mi zici pentru insotire, despre cinste, despre slava si despre bogatii, toate acelea imi sint mai urite decit noroiul. Pentru ce sa ma lepad de Mirele meu Hristos, Imparatul Cel fara de moarte, si sa ma insotesc cu un om tiran si necredincios, mort cu sufletul? Niciodata nu voi face aceasta".

 

Eparhul, auzind acele cuvinte indraznete ale Sfintei Marina si socotindu-le drept ocara mare si spre necinstea lui, s-a umplut de minie si indata, schimbind dragostea spre vrajba si spre uriciune, a poruncit sa dezbrace hainele de pe mireasa lui Hristos, s-o intinda la pamint si s-o bata fara crutare cu vergi. Sfinta fiind batuta fara de mila, trupul ei cel fecioresc se risipea de bataile ce primea, iar singele curgea din rani ca piraiele, incit inrosea pamintul. Poporul care privea la aceea, era cuprins de o jale mare, ca vedea pe fecioara atit de frumoasa muncita cumplit. Deci, multi dintre ei plingeau. Dar propovaduitorul striga: "Marino, jertfeste zeilor, ca sa nu-ti pierzi in desert frumusetea si sa te lipsesti mai inainte de vreme de aceasta viata dulce".

 

Mucenita, ridicindu-si ochii mintii catre Dumnezeu, se ruga, cerind ajutor si intarire in nevointa sa cea patimitoare. Ea nu simtea durerile in munci, caci se intarea cu darul lui Hristos si rabda bataile ce i se dadeau ca in trup strain. Inca si unii din popor ziceau catre dinsa: "Fecioara, pentru ce iti pierzi frumusetea ta de buna voie, petrecind in nesupunere? Vezi cit de cumplit este judecatorul. El te va pierde si se va sterge de pe pamint pomenirea ta, iar noua ne este mila de tine!" Sfinta a raspuns catre dinsii cu glas mare, ocarindu-i: "O, viclenilor sfetnici si ajutatori ai rautatii! Voi sinteti plini de duhul inselaciunii, precum demult sarpele a sfatuit cu viclesug pe Eva in Rai; tot asa si voi acum ma sfatuiti, sa ma departez de Dumnezeul meu. Deci, departati-va de la mine voi, lucratorii faradelegii, ca nu ma veti insela pe mine, care m-am dat lui Hristos cu tot sufletul".

 

Incetind slujitorii a o bate, tiranul a zis catre mucenita: "Marino, acesta este numai inceputul durerilor tale, iar de vei petrece mai mult in nesupunerea ta, indata vei primi munci si mai mari". Sfinta a raspuns: "Fa toate cele ce-ti plac, atit tie, cit si tatalui tau, diavolul, caci eu nu am grija de munci. Eu am pe Hristos, Care ma ajuta si El va rusina toate mestesugirile voastre!" Eparhul, miniindu-se mai mult, a poruncit s-o pironeasca la muncire cu piroane si cu ostii de fier sa-i strujeasca trupul. Ea, ridicindu-si ochii spre cer, zicea: "Vrajmasii care imi gindesc rele m-au inconjurat; iar Tu, Doamne, cauta spre mine si ma miluieste. Trimite-mi ajutorul Duhului Tau cel facator de viata, ca sa ma intelepteasca a marturisi numele Tau cel Preasfint si sa ma intareasca, sa stau cu vitejie impotriva diavolului si a slugilor lui, ca, biruindu-i, sa-i umplu de rusine. Astfel sa fiu spre pilda celor ce Te iubesc si isi pazesc cinstea pentru Tine si sa cistig cu dinsii parte intre cei de-a dreapta, in vremea judecatii Tale".

 

Sfinta se ruga astfel, iar nemilostivii slujitori ai paginului muncitor, ca niste mincatori de trupuri, ii strujeau trupul si o chinuiau mai cumplit. Carnea ii cadea si singele ii curgea pe pamint, incit i se vedeau oasele goale. Eparhul, neputind sa se uite la o muncire cumplita ca aceea, isi acoperise fata. Si toti care erau de fata se mirau de o rabdare ca aceea a sfintei. Tiranul graia catre dinsa: "Marino, pina cind nu-ti va fi mila de tine? Iata ca ti s-a zdrobit trupul; deci, macar acum hotaraste-te a jertfi zeilor, ca sa nu pieri desavirsit". Mucenita a raspuns: "O, fiara salbatica, care maninci trupuri omenesti! Tu te arati ca te milostivesti si ti-e mila de mine, dar eu nu ma jelesc pe mine, deoarece Insusi Hristos, Cel ce nu S-a crutat pe Sine, S-a dat pentru mine la munci si mai mari. Iar eu, de voi asculta sfatul tau nebun si de-mi voi cruta trupul, atunci sufletul meu cum se va incununa in imparatia cereasca?" Dupa aceasta, eparhul a poruncit sa ia pe mucenita de la muncire si s-o arunce intr-o temnita adinca si intunecoasa, unde se aruncau cei osinditi la moarte.

 

Sfinta Mucenita Marina, stind singura in temnita aceea, nefiind acolo alti osinditi, se ruga lui Dumnezeu cu caldura duhului sau, strigind din adincul inimii: "Preaputernice Doamne, Caruia Iti stau inainte cu frica toate puterile ceresti; Incepatoriile si Stapiniile se cutremura inaintea fetei Tale si toata zidirea se tine, se schimba si se innoieste cu taria Ta cea atotputernica. Tu, Stapine, cauta din inaltimea cerului spre mine, smerita, netrebnica si nevrednica roaba Ta, ca spre Tine nadajduiesc, la Tine am nazuit si pentru numele Tau patimesc. O, Preamilostive, cauta si vindeca acest trup ranit de batai si rupt ca un sac! Innoieste sufletul meu si-l pazeste in Imparatia Ta. Da-mi putere ca sa biruiesc si sa calc pe vrajmasul meu, precum se calca nisipul cu picioarele. Sa sfarim puterea aceluia cu ajutorul Tau cel nebiruit, ca si in mine sa se preamareasca Preasfint numele Tau, in veci!"

 

Sosind noaptea si sfinta rugindu-se lui Dumnezeu neincetat, diavolul a indraznit a infricosa pe mucenita prin niste infiorari de naluciri. Dumnezeu a voit acestea, spre mai mare preamarire a placutei Sale. Deci, fara de veste s-a cutremurat temnita si s-a vazut iesind dintr-un foc ca un fum, o oarecare stralucire si s-a aratat diavolul in chip de balaur pestrit, mare si infricosat. El era inconjurat si incins imprejurul trupului sau cel vazut, de multi serpi mici si de vipere. Diavolul a suierat infricosat si, cascind gura mare si spurcata, lasa o putoare nesuferita. El, inconjurind imprejur pe mucenita, ii facea frica mare si spaima; apoi, deschizindu-si gura cea spurcata, a navalit si a apucat capul sfintei inghitindu-l. Astfel ca mucenita se parea ca este inghitita de balaur, precum de demult Proorocul Iona de chit. Ea nu s-a deznadajduit insa, nici nu s-a indoit in credinta; ci, indreptindu-si toata mintea catre Dumnezeu, a facut pe sine semnul Sfintei Cruci, si indata a vazut crapindu-se pintecele balaurului, iar ea a iesit intreaga si nevatamata din inghitirea lui. Din acel ceas a pierit toata infricosarea, nalucirea si vedenia diavoleasca, pentru ca, desfacindu-se pamintul, a inghitit pe balaur si pe toti serpii care erau cu dinsul, pogorindu-i in iad.

 

Sfinta Mucenita, fiind stralucita de o lumina cereasca si uitindu-se in sus, a vazut acoperamintul temnitei ridicat si raze coborindu-se de sus spre dinsa in chipul soarelui. Ea a vazut o cruce mare stralucind cu lumina negraita, iar deasupra crucii vedea o porumbita alba ca zapada, care graia astfel: "Bucura-te, Marino, inteleapta porumbita a lui Hristos, caci ai biruit pe vrajmasul cel rau. Bucura-te si te veseleste, fiica Sionului celui de sus, caci a venit ziua veseliei tale, in care, cu inteleptele fecioare, vei intra in camara cea nestricata a Mirelui Celui fara de moarte, a Impara-tului ceresc!"

 

Porumbita graind acestea catre dinsa, Sfinta Marina s-a umplut de negraita bucurie si placere, iar trupul ei cel rupt se vindeca. Ea singura simtea in sine cum crestea carnea in ranile ei si le umplea. Pielea cea ranita s-a vindecat si i-a trecut toata durerea si neputinta. Astfel s-a facut cu tot trupul sanatoasa si frumoasa, ca si mai inainte. Ea s-a intins spre multumirea lui Dumnezeu, strigind si zicind: "Te binecuvintez pe Tine, Stapine; Te preamaresc Doamne, Dumnezeul meu, si laud numele Tau; ca, milostivindu-Te spre mine, m-ai cercetat si ai tamaduit trupul meu. Sufletul meu l-ai intarit si nu m-ai dat in miinile vrajmasilor mei; ci, aratindu-mi chipurile lor cele necurate, i-ai doborit pe ei in adincul cel mai de-desubt. Infricosarile lor le-ai gonit din mine, iar acum, bucurindu-ma si veselindu-ma de Tine, Dumnezeule, Mintuitorul meu, ma rog bunatatii Tale celei iubitoare de oameni, ca sa ma invrednicesti pe mine baii Sfintului Botez, ca precum cu singele, asa si cu apa spalindu-ma, sa ma aflu vrednica a intra in camara Ta, ca esti binecuvintat in veci!" In niste vedenii si descoperiri ca acestea si intr-o bucurie ca aceasta praznuind Sfinta Marina, a petrecut toata noaptea aceea, pina ce s-a luminat ziua, cind a sosit si vremea sfirsitului nevointei sale.

 

A doua zi, eparhul Olimvrie iarasi a sezut la judecata sa cea necurata si nedreapta, adunindu-se la priveliste tot poporul. Poruncind el ca sa scoata pe mucenita din temnita, a pus-o inaintea sa la intrebare. Vazind-o pe ea cu fata luminoasa si cu tot trupul intreg si sanatos, neavind nici o urma de ranile cele de ieri, s-a mirat foarte mult si tacea uimit, nepricepind cum mucenita, care ieri a fost ranita peste tot, intr-o noapte s-a tamaduit desavirsit. Inca se mira si poporul de acea minunata tamaduire. Deci, unii ziceau, ca mare este puterea lui Hristos, iar altii o numeau pe aceea vraja.

 

Eparhul, abia deschizindu-si gura, a inceput a zice catre sfinta: "O, Marino, vezi cit se ingrijesc de tine zeii nostri, caci, milostivindu-se spre tineretea si frumusetea ta, te-au vindecat de ranile tale. Deci, se cade si tie ca, pentru facerea de bine ce ai luat-o de la ei, sa le rasplatesti cu jertfe multumitoare, iar mai virtos se cade tie, ca sa fii urmatoare si mostenitoare tatalui tau, precum el slujeste zeilor in rinduiala jertfelor, tot asa si tu te vei face jertfitoare si le vei sluji lor in toate zilele vietii tale". Sfinta a raspuns: "Nu se cuvine mie sa las pe Dumnezeul meu Cel adevarat si viu si sa slujesc zeilor vostri celor mincinosi si morti. Mai ales se cade si tie, sa cunosti pe Unul Dumnezeul cerului si sa crezi in El. Puterea Lui ai vazut-o in mine, caci tu care m-ai rupt ieri in bucati, El asta noapte, intr-un ceas m-a facut intreaga si sanatoasa; pentru ca El este doctor Atotputernic al sufletelor si al trupurilor omenesti". Dar impietritul eparh a poruncit ca iarasi s-o chinuiasca.

 

Atunci au spinzurat-o din nou la muncire si, aducind luminari aprinse, ii ardeau spatele si coastele ei, iar ea, afundindu-si mintea in Dumnezeu cu rugaciunea ce o facea in taina inimii ei, rabda acele chinuri in tacere. Ea a fost arsa ca un carbune si fripta ca niste carne de mincare. Dupa ce au scos-o de la muncire abia vie, a strigat cu glas mare: "Doamne, m-ai invrednicit pe mine pentru numele Tau a trece prin foc, invredniceste-ma a trece si prin apa Sfintului Botez, ca, spalindu-ma de pacate, sa ma duci in imparatia Ta!" Muncitorul, auzind ca mucenita a pomenit de apa, a zis: "Iata, inseteaza, ticaloasa! Se cade a o adapa pe dinsa".

 

Deci, el a poruncit sa traga un poloboc foarte mare si sa-l umple cu apa si sa arunce intr-insul pe mucenita legata, ca, afundindu-se in apa, sa se inece. Slujitorii cind au luat-o ca s-o arunce in apa, ea a zis cu glas mare: "Doamne, Iisuse Hristoase, Care prin barbatie scoti pe cei ferecati, Care dezlegi legaturile mortii si ale iadului si ridici din morminte cu voia dumnezeiestii Tale puteri, cauta spre roaba Ta si rupe legaturile mele, iar aceasta apa sa-mi fie spre Sfintul Botez si spre a doua nastere, cea spre viata vesnica; astfel ca, dezbracindu-ma de omul cel vechi, sa ma imbrac in cel nou si sa ma arat Tie in camara Ta in haina cea de nunta!"

 

Asa rugindu-se mucenita, slujitorii au aruncat-o in polobocul cel plin de apa si, afundindu-o, voiau sa o inece. Atunci indata s-a cutremurat pamintul si legaturile mucenitei s-au dezlegat, iar slujitorii, cuprinsi de mare frica, au fugit de linga poloboc, pentru ca venise de sus o raza de lumina negraita deasupra capului sfintei si i s-a aratat iarasi acea porumbita alba pe care o vazuse mai inainte pogorindu-se din inaltime in chipul soarelui. Aceea, purtind in gura o cununa de aur si zburind pe deasupra capului mucenitei, se atinse cu picioarele de crestetul capului ei si iarasi zbura in inaltime. Vedenia aceasta era vazuta nu numai de sfinta, ci si de unii din cei ce stateau de fata, care erau vrednici de o vedenie ca aceea; pentru ca in popor erau multi crestini tainuiti, care s-au invrednicit de a vedea acestea.

 

Sfinta, stind in apa, fara a se scufunda, cinta slavind si binecuvintind numele cel mare al Preasfintei Treimi: al Tatalui si al Fiului si al Sfintului Duh. Apoi s-a vazut un stilp de foc deasupra sfintei, ajungind pina la cer, iar pe stilp era o cruce in chipul cristalului, care arunca raze luminoase; deci, porumbita aceea, zburind, a sezut pe virful crucii. Atunci a venit un glas de sus in auzul tuturor, zicind: "Pace tie, Marino, mireasa lui Hristos! Acum vei primi din mina Domnului cununa frumusetii cea nevestejita si te vei odihni cu sfintii in imparatia cerurilor!" Poporul auzind acel glas, inca si pe mucenita vazind-o iesind din apa cu trupul sanatos, neavind pe sine nici urma de arsuri, ci fiind intreaga, alba cu trupul si frumoasa, indata o multime mare de barbati si de femei au crezut in Hristos si s-au marturisit ca sint crestini, aratindu-se gata de moarte pentru Hristos. Ighemonul s-a inspai-mintat vazind intoarcerea catre Hristos a poporului celui atit de numeros. Deci, nu stia ce sa faca.

 

El, umplindu-se de minie, a scos oastea pe care o avea inarmata cu sabiile trase asupra poporului si a poruncit ca pe toti cei ce slaveau numele lui Hristos sa-i taie. Deci, citi erau acolo necredinciosi sau fricosi, aceia au fugit. Iar citi cu adevarat au crezut, aceia singuri s-au plecat sub sabie. Atunci au cazut ucisi din amindoua partile ca la cincisprezece mii. Aceia, botezindu-se in singele lor si curatindu-se de toate pacatele, au intrat intru bucuria Domnului lor, incununati cu mucenicie.

 

Dupa aceasta, eparhul a condamnat si pe mucenita a fi taiata cu sabia. Deci, Sfinta Marina, fiind scoasa afara la locul cel de taiere, a cerut putina vreme la cei ce o duceau pe ea si, intor-cindu-se spre poporul cel ce venea dupa dinsa, ii sfatuia pe toti sa cunoasca pe Unul adevaratul Dumnezeu, facatorul lor, si sa fuga de inselaciunea diavoleasca si de pierderea inchinarii de idoli. Apoi, plecindu-se la rugaciune, s-a rugat din destul pentru toti. Atunci, deodata s-a cutremurat pamintul si a venit frica peste toti. Multi au cazut la pamint de frica, chiar si calaul, pentru ca Domnul nostru Iisus Hristos, cu sfintii Sai ingeri, S-a aratat din cer miresei Sale, chemind-o pe dinsa intru odihna Sa, intinzindu-si miinile ca sa-i primeasca sufletul ei. Ea, umplindu-se de negraita bucurie, a rugat pe calau ca degraba sa-si savirseasca porunca lui. Deci, ea si-a plecat cinstitul sau cap sub sabie si astfel a fost taiat, iar sufletul i s-a luat cu miinile Domnului si l-a dus la locasurile ceresti.

 

Sfinta Mare Mucenita Marina si-a sfirsit nevointa muceniciei sale, in 17 zile ale lunii iulie. Patimirea a scris-o cel ce a vazut cu ochii, robul lui Dumnezeu Teofim, care a privit la toate muncile ei. El s-a invrednicit de aceleasi vedenii, care i s-au descoperit sfintei. Astfel, el a dat credinciosilor spre folos si spre cinstea si pomenirea iubitei mirese a lui Hristos, Marina, si spre slava iubitorului de oameni, Hristos, Mintuitorul nostru, Caruia impreuna cu Tatal si cu Sfintul Duh, sa-I fie cinste si slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

 

.