Sfantul Mucenic Bonifatie -

Era in Roma o femeie oarecare cu numele Aglaida, fata unui tata slavit, anume Acachie, care fusese mai inainte antipat al aceleiasi cetati a Romei. Aceasta fiind tanara si frumoasa la fata, avand multe averi ce-i ramasesera de la parintii ei si ducand o viata libera, fara barbat legiuit, isi petrecea zilele sale in desfrau si in pacate, fiind biruita de patima cea fireasca a neputintei trupesti. Ea avea la dansa un om, ca sluga credincioasa a casei si a toata avutia ei, cu numele de Bonifatie, tanar si frumos la chip. Cu acesta vietuia in necuratie. Nu spre rusinare se vorbeste aceasta, caci degraba se va spune fericita si minunata schimbare a acestora. Pentru ca, fiind laudati sfintii lui Dumnezeu, nici pacatele lor cele mai dinainte nu se tac. Ca sa se arate aceasta cum ca nu toti din tinerete au fost buni si drepti, ci avandu-si firea stricata, asemenea multora, s-au savarsit cu pocainta cea adevarata si cu schimbarea cea buna, facandu-se mari prin faptele cele bune si slaviti cu sfintenia, precum vom vedea. Ca si noi, pacatosi fiind, sa nu deznadajduim de mantuire, ci sa ne desteptam catre ridicarea cea grabnica, stiind, ca dupa pocainta pacatelor, putem a fi sfinti, Dumnezeu ajutandu-ne, numai noi de vom vrea.

 

Cu adevarat este frumoasa aceasta povestire, prin care se veseleste inima si cu urechea care aude, ca mai presus de nadejde, pacatosul se face sfant, ba inca si mucenic al lui Hristos. Asa si acest Bonifatie, care mai inainte se tavalea in necuratie, ba era si betiv, s-a aratat apoi marturisitor al lui Dumnezeu, viteaz nevoitor si slavit rabdator de chinuri.

 

Dar in vremea vietuirii sale, cel cu iubire de patima, desi slujea pacatului, avea si oarecare fapte bune vrednice de lauda: catre cei saraci, era milostiv, catre cei straini avea dragoste si catre cei ce patimeau in nevoi, avea durere de inima. Pe unii cu milostivire miluindu-i, pe altii cu dragoste odihnindu-i si altora cu durere de inima ajutandu-le; totdeauna avea in mintea sa dorinta ca sa-si indrepteze candva viata sa. De aceea adeseori suspina catre Dumnezeu, ca doar o scapa de cursele diavolului, ca sa se faca domn peste poftele si patimile sale. Domnul insa n-a trecut cu vederea zidirea sa si n-a lasat pe un om ca acesta, care in parte avea si fapte bune, sa se cufunde mai mult in pofta cea rea. N-a lasat mai mult a-si intina cu pacatele cele necurate faptele lui cele de milostenie. Ci a binevoit si i-a randuit lui ca sa-si spele faptele sale cele rele, prin varsarea chiar a sangelui sau, iar cu a lui roseala sa impodobeasca sufletul sau ca si cu o porfira imparateasca si cu cununa muceniciei sa se incununeze. Iata cum s-a facut aceasta:

 

In acea vreme era inca prigoana asupra crestinilor si adancul intunericului celui idolesc cuprinsese tot rasaritul, incat multime de credinciosi erau munciti pentru Hristos. Atunci stapanei sale Aglaida, i-a venit gand de mantuire si o dorinta foarte mare si nebiruita a patruns in inima ei, ca sa aiba in casa sa sfinte moaste mucenicesti. Si intrucat socotea ca din slugile sale nu este mai credincios si mai cu sarguinta spre a implini acea slujba decat Bonifatie, l-a chemat si i-a aratat dorinta sa. Deci, luandu-l la o parte, i-a zis: "Stii, frate, cu cate pacate ne-am ingreunat si nicidecum nu ne ingrijim de cele ce vor sa fie! Cum vom sta inaintea infricosatei judecati a lui Dumnezeu, unde avem sa primim munci grele dupa faptele noastre? Eu am auzit de la un oarecare barbat binecredincios ca, daca cineva are sfinte moaste ale celor ce au patimit pentru Hristos si le cinsteste pe cat se poate, acela mult ajutor afla catre mantuire si in casa aceluia nu se mai inmulteste pacatul. Apoi, inca si de rasplatire vesnica se invredniceste, pentru ca in aceeasi fericire vesnica se va indulci, de care se satura si sfintii mucenici. Si multi chiar acum, dupa cum se spune, intra pentru Hristos in nevointele cele frumoase, dandu-si trupurile spre rani si primesc cununa muceniceasca.

 

Deci, slujeste-mi, tu, la aceasta, caci a venit vremea ca sa arati cata dragoste ai catre mine. Mergi cu sarguinta in partile acelea unde se aude de prigoana si de muncirea crestinilor si te sarguieste a aduce moastele oricaror sfinti mucenici, ca sa le tinem la noi cu cinste si sa-i zidim acelui sfant biserica. Caci il vom avea pe acela totdeauna noua pazitor, ajutor si de-a pururea mijlocitor catre Dumnezeu".

 

Zicand acestea, Bonifatie cu bucurie voia sa savarseasca lucrul ce i se poruncea si s-a aratat gata spre o cale ca aceea. Deci, i-a dat stapana sa multime de aur, pentru ca in alt chip nu se puteau lua sfintele moaste ale unui mucenic, daca n-ar fi dat daruri si multime de aur. Caci paganii muncitori, vazand dragostea si osardia cea mare a credinciosilor catre moastele mucenicilor, nu le dadeau in dar, ci le vindeau cu mare pret si multa avere cistigau ei cu acestea.

 

Luand Bonifatie de la stapana sa multime de aur, pe de o parte pentru rascumpararea moastelor mucenicesti, iar pe de alta spre a da milostenie saracilor, a pregatit si diferite feluri de aromate, panza curata si toate cele ce se cuvin pentru cinstita infasurare a trupurilor sfintilor. Apoi, a luat caii si robii stapanei sale ca tovarasi si a plecat la drum.

 

Iesind din casa, a zis catre stapana sa, razand: "Ce va fi, doamna, de nu voi gasi vreun mucenic acolo unde ma duc si de vor aduce la tine trupul meu muncit pentru Hristos? Oare il vei primi cu cinste?" Iar ea, razand si numindu-l betiv si pacatos, a inceput a-l dojeni zicand: "Acum nu este vreme de glumit, frate, ci de buna cucernicie. Caci trebuie in calea aceasta a te pazi cu mare grija, de toata neoranduiala si gluma; si cu cinste si cu buna credinta sa savarsesti toate, apoi cu blandete si cu infranare sa calatoresti, ca vezi ca slujesti moastelor sfintilor, de care nu suntem vrednici nu numai a ne atinge, ci nici macar a cauta spre dansele. Deci, mergi in pace, iar Domnul Care a primit chipul robului si Si-a varsat sangele pentru noi, sa trimita cu tine pe ingerul Sau, neaducandu-Si aminte de pacatele noastre, ci sa indrepteze mergerea si intoarcerea ta bine si cu sporire buna".

 

Bonifatie, punand mustrarea stapanei sale in inima sa, a mers la drum si cugeta in mintea sa cum se va atinge de sfintele moaste, avand maini necurate. Deci se caia de necuratia sa cea mai dinainte si a inceput a posti, a nu manca deloc carne si a nu bea vin, a se ruga cu sarguinta si des. Astfel, incet, incet a venit intru frica lui Dumnezeu, caci frica era tatal luarii-aminte, iar luarea-aminte era maica a odihnei celei dinauntru, care naste stiinta, si face ca sufletul sa-si vada grozavia sa, ca intr-o oarecare apa curata si netulburata. Asa se nasc inceputurile si radacinile pocaintei, incepand de la frica lui Dumnezeu, de la luarea-aminte de sine si de la socotirea constiintei sale.

 

Apoi s-a aratat intru dansul dorinta vietii celei desavarsite, din post, din infranare si din rugaciunile cele neincetate. Dupa ce a ajuns in partile Asiei si a intrat in Tars, preaslavita cetate a Ciliciei, in care atunci erau munciti sfintii, pe vremea imparatiei lui Diocletian si Maximian, a lasat pe ceilalti robi la gazda, cu caii, poruncindu-le sa se odihneasca de osteneala. Iar el singur indata, nici praful scuturandu-si, s-a dus sa vada pe cei despre care a auzit ca se muncesc; si, venind in priveliste, a vazut multime de popor adunat, care privea la muncile ce se faceau sfintilor.

 

Deci a vazut pe sfinti in multe feluri de chinuri schingiuiti, carora, tuturor deopotriva, o vina le era pusa inainte: credinta cea crestineasca si viata cea cu dreapa credinta. Iar muncile cu care erau chinuiti, nu erau deopotriva. Unul era spanzurat cu capul in jos si dedesubtul lui era foc aprins; altul era intins in patru parti si legat de patru stalpi; altul zacea fiind taiat cu fierastraul; altul de mainile muncitorilor, cu unelte ascutite se zdrobea; unuia i se scoteau ochii, altuia i se taiau madularele; altul era infipt in teapa si ridicat de la pamant si intra teapa pana la grumazi, altuia i se frangeau si i se zdrobeau oasele, iar altul era cu mainile si picioarele taiate, tavalindu-se pe pamant ca un ghem. Si toti aveau atata rabdare si atata barbatie, incat pe fetele lor se arata o veselie crestineasca, duhovniceasca, pentru ca, fiind intariti cu darul lui Dumnezeu, rabdau cele nesuferite firii omenesti.

 

Vazand acestea fericitul Bonifatie si socotindu-le toate cu sarguinta, pe de o parte minunandu-se de barbatia mucenicilor, iar pe de alta poftind si el cununa, s-a aprins cu totul de ravna dumnezeiasca. Deci, stand in mijlocul privelistii si facandu-se tuturor aratat, pe mucenicii care erau douazeci la numar ii imbratisa pe cate unul, apoi a zis cu glas mare, in auzul tuturor: "Mare este Dumnezeul crestinilor, mare este Cel ce ajuta robilor Sai si ii intareste intru atatea munci". Zicand acestea, se apropia de mucenici si le saruta picioarele cu multa dragoste, iar care nu aveau picioare, le cuprindea madularele ramase din trupurile lor si le punea la pieptul sau, numindu-i fericiti, ca in putina vreme, rabdand acele munci cu barbatie, indata vor dobindi vesnica usurare, odihna si bucuria cea fara de sfarsit. Iar pentru dansul se ruga sa le fie tovaras in acea nevointa si partas al cununilor pe care vor sa le dobindeasca de la Hristos, punatorul de nevointe.

 

Atunci si-a intors tot poporul ochii spre dansul, dar mai ales judecatorul, care sedea la judecata si chinuia pe sfintii rabdatori. Acela, vazand un om strain si necunoscut, intreba: "Cine si de unde este acesta?" Apoi, indata porunci sa-l prinda si sa-l aduca la el, intrebindu-l cine este? Iar sfantul a raspuns: "Sunt crestin". Judecatorul a vrut sa stie numele lui si de unde este, iar el a raspuns: "Numele cel dintai cu care iubesc foarte mult a ma numi, este crestin si acum am venit aici din Roma. Iar de voiesti a-mi sti si numele cu care m-au numit parintii, iata: Bonifatie ma numesc". Iar judecatorul a zis: "Apropie-te, Bonifatie, mai inainte pana nu-ti rup trupul si oasele si jertfeste zeilor, ca sa-ti mijlocesti multe bunatati; caci si pe zei vei milostivi si de muncile ce au sa-ti fie te vei izbavi, iar de la noi cu multe daruri te vei imbogati". La acestea Bonifatie raspunse: "Nu se cuvine nici macar a raspunde la aceste cuvinte ale tale; insa, zic ceea ce am zis de multe ori: sunt crestin si numai aceasta vei auzi de la mine, iar daca nici aceasta nu suferi a auzi, atunci fa cu mine ceea ce-ti place". Judecatorul atunci a poruncit sa-l dezbrace si sa-l spanzure cu capul in jos si sa-l bata tare.

 

A fost batut cumplit, incat carnea a cazut de pe el, de i se vedeau oasele goale. Iar el ca si cum n-ar fi simtit dureri, nu baga in seama ranile ce i se facusera, ci isi intorcea ochii catre sfintii mucenici si, avand patimirea acelora pilda, se mangiia ca in tovarasia acelora s-a invrednicit a patimi pentru Hristos.

 

Dupa aceasta, poruncind muncitorului a-l slabi putin, il ispitea din nou, poate il va indupleca: "O! Bonifatie, inceputurile muncilor sa-ti fie in destul pentru sfatuirea ta, ca sa-ti alegi ce este mai bun. Ai gustat acum dureri cumplite, deci miluieste-te acum, ticaloase si apropiindu-te, jertfeste zeilor, iar de nu, indata sa incepi a patimi mai mari si mai cumplite munci". Iar sfantul a raspuns: "Pentru ce imi poruncesti a face cele necuviincioase, o! nebunule. Eu nici cu auzul nu pot rabda de pomenirea zeilor tai si tu imi poruncesti sa le jertfesc lor?" Maniindu-se iarasi, judecatorul a poruncit sa-i bage trestii ascutite pe sub unghiile mainilor si picioarelor; iar sfantul, ridicandu-si ochii si mintea catre cer, tacea rabdand.

 

Apoi a poruncit sa topeasca plumb si sa-l toarne in gura lui si, fiind topit plumbul, sfantul, ridicandu-si mainile in sus, se ruga, zicand: "Doamne, Iisuse Hristoase, Cel ce m-ai facut mai tare decat muncile, fii si acum impreuna cu mine, usurandu-mi durerile, Cela ce Insuti esti mangiierea mea si cu dinadinsul arata ca-mi ajuti a birui pe satana, cum si pe acest judecator nedrept, ca pentru Tine patimesc acestea, precum Insuti stii". Zicand acestea, a rugat pe sfinti sa-i ajute, cu rugaciunile lor, ca sa poata rabda acea munca infricosata. Si apropiindu-se muncitorii, i-au deschis gura cu o unealta de fier si i-au turnat plumbul, dar nu l-au vatamat pe sfant.

 

Poporul, vazand o muncire atat de cumplita, s-a cutremurat si, facand zgomot, striga: "Mare esti Dumnezeule al crestinilor! Mare esti, Imparate Hristoase si toti credem in Tine, Doamne!" Strigand toti asa, s-au intors catre o capiste idoleasca ce era aproape, vrand s-o risipeasca. Apoi strigau asupra judecatorului si aruncau cu pietre asupra lui, vrand sa-l omoare. Judecatorul, sculandu-se de la locul de judecata, a fugit rusinat la casa sa, iar pe Bonifatie a poruncit sa-l tina sub straja.

 

A doua zi, incetand tulburarea poporului, judecatorul a venit din nou la judecata si, aducand pe Sfantul Bonifatie, hulea numele lui Hristos si batjocorea numele Lui, ca unul ce a fost rastignit. Iar sfantul, nerabdand a auzi hula asupra lui Dumnezeu, a raspuns cu batjocura judecatorului, batandu-si joc de zeii sai cei fara de suflet si ocarand orbirea lor si nebunia celor ce se inchina lor. Si, maniind iarasi judecatorul, a poruncit de a fiert un cazan cu smoala si a aruncat pe sfantul mucenic intr-insul. Insa, Domnul n-a lasat pe robul Sau, caci, pogorandu-se indata ingerul, a rourat pe mucenic in acel cazan, iar smoala, varsandu-se, s-a aprins si a ars pe multi din paganii care stateau imprejur. Sfantul a iesit sanatos, neavand nici o vatamare de la foc si de la smoala.

 

Atunci muncitorul vazand puterea lui Hristos si temandu-se ca sa nu patimeasca ceva rau, a poruncit sa taie indata cu sabia pe Bonifatie. Deci, luandu-l pe el ostasii, l-au scos spre ucidere. Iar sfantul, cerand vreme de rugaciune, s-a intors catre rasarit si a zis: "Doamne, Doamne, Dumnezeule, sa ma intampine pe mine milele Tale si acum fii mie ajutor ca vrajmasul meu sa nu-mi impiedice calea vazduhului, pentru pacatele mele cele facute intru nebunie. Primeste sufletul meu in pace si ma randuieste impreuna cu cei ce si-au varsat sangele pentru Tine si si-au pazit credinta pana la sfarsit. Iar pe turma cea cistigata cu cinstitul Tau sange, adica pe poporul Tau, Hristoase, cel de o fire cu mine, izbaveste-l de toata necuratia si ratacirea paganeasca, caci bine esti cuvantat in veci, Amin".

 

Astfel rugandu-se, si-a plecat capul sub sabie si a fost taiat, dar a curs din rana sange si lapte. Vazand acest lucru, necredinciosii si-au intors privirile la Hristos in numar de cinci sute cincizeci si scuipand pe idolii cei uriciosi, s-au crestinat. Astfel a fost sfarsitul Sfantului Bonifatie. Si ceea ce a zis mai inainte stapanei sale in gluma, atunci cand pornea de acasa, s-a adeverit.

 

Iar tovarasii, robii Aglaidei, cei ce venisera cu dansul spre cautarea sfintelor moaste, sedeau la gazda, nestiind nimic din cele ce facuse Bonifatie si il asteptau. Si vazand ca nu se mai intoarce nici seara, nici toata noaptea, la fel si a doua zi nevazandu-l, au inceput a cugeta despre dansul lucruri rele (precum singuri au marturisit mai pe urma), caci socoteau ca el s-a imbatat undeva si zaboveste cu femeile desfranate. Apoi ziceau, razand: "Iata, Bonifatie al nostru a venit spre cautarea sfintelor moaste". Dar vazand ca nici in cealalta noapte nu se mai intoarce la dansii, au ramas intru nepricepere si au inceput a-l cauta, umbland prin toata cetatea si intrebind. Din intamplare sau mai bine zis prin purtarea de grija a lui Dumnezeu, au intalnit un om, ce era fratele logofatului, care scrisese la judecata intrebarile mucenicilor, cum si raspunsurile cele de moarte asupra lor. Si l-au intrebat pe acela: "N-ati vazut un om strain, care a venit pe aici?" Iar el a zis: "Ieri a venit un strain, patimind pentru Hristos in priveliste si s-a osandit la moarte, taiat fiind cu sabia. Nu stiu de este acela pe care il cautati voi, insa spuneti, cum arata la chip?". Iar ei i-au dat toate cate cerea, ca nu era mare de stat, cu parul galben, aratandu-i si asemanarea chipului. Acela a zis lor: "Cu adevarat acela este pe care il cautati". Dar ei nu credeau, zicand: "Nu stii, omule, pe care cautam noi". Si vorbind intre dansii, pomeneau naravurile lui Bonifatie si razand ziceau: "Au doara betivul si desfranatul va patimi pentru Hristos?" Iar fratele logofatului intarea zicand: "Cu acel chip precum spuneti voi, un om alaltaieri s-a intrebat la judecata. Dar ce va opreste pe voi ca sa mergeti si sa-i vedeti trupul zacand la locul unde este taiat?".

 

Deci au mers dupa acel om si ajungand la locul de ucidere, unde era straja de ostasi pentru ca sa nu fure crestinii trupurile mucenicilor, le-a aratat pe mucenic, zicand: "Au nu este acesta pe care il cautati?" Ei, vazand trupul, l-au cunoscut si luand capul lui care zacea deoparte, l-au lipit de trup. Atunci l-au cunoscut ca este Bonifatie, s-au mirat foarte si s-au rusinat de gandurile lor de rau graite pentru dansul si se temeau sa nu patimeasca vreun rau pentru osandirea sfantului cu gandurile lor urate si pentru ca au ris de viata lui, nestiind inima lui cea buna si nici voia lui.

 

Apoi, cautand ei la fata sfantului cu spaima au vazut ca sfantul cate putin si-a deschis ochii sai si, privindu-i cu dragoste, le-a zimbit si, cu fata luminandu-se, le-a aratat ca le iarta lor greselile. Iar ei, spaimantandu-se si mai mult, lacrimau zicand: "Nu pomeni, robule al lui Hristos, faradelegile noastre, caci cu nedreptate osandeam viata ta si nebuneste radeam de tine". Apoi, dand paganilor cinci sute de galbeni, au luat trupul si capul Sfantului Bonifatie si, ungandu-l cu aromate, l-au infasurat in panza curata care era pregatita pentru aceea si, punandu-l in racla, s-au intors ducand pe mucenicul doamnei sale.

 

Cand s-au apropiat de Roma, ingerul Domnului s-a aratat in vis Aglaidei, zicand: "Primeste pe acela care odinioara ti-a fost sluga, iar acum este frate al nostru si impreuna slujitor. Primeste pe acela care ti-era rob, iar acum este stapan al tau si de acum cu buna cinstire sa il cinstesti, caci este pazitor al sufletului tau si aparator al vietii tale". Iar ea, desteptandu-se inspaimantata, a luat pe unii din clericii bisericii, barbati cinstiti si au iesit intru intampinarea Sfantului Mucenic Bonifatie. Deci acela, pe care il trimisese in cale ca un rob, l-a primit in casa sa, ca pe un domn al sau, cu cinste si cu multe lacrimi de bucurie. Apoi si-a adus aminte de proorocia sfantului cand a plecat la drum. Si multumea lui Dumnezeu care a randuit asa. Caci Sfantul Bonifatie s-a facut jertfa bine primita lui Dumnezeu, pentru pacatele sale si ale ei. Apoi a zidit o biserica prealuminata, in numele Sfantului Bonifatie, intr-un sat al sau, care era la o departare de cincizeci de stadii de Roma. Acolo a dus cinstitele lui moaste cu mare cinste, unde se savarseau multe minuni cu rugaciunile mucenicului, caci izvorau tamaduiri celor bolnavi, diavolii se izgoneau din oameni si isi cistigau cererile multi din cei ce se rugau la mormantul acestui sfant.

 

Dupa aceasta, fericita Aglaida, impartindu-si averile sale la saraci si scapatati, s-a lepadat de lume si a vietuit cincisprezece ani in mare pocainta, a adormit intru Domnul si s-a adaugat catre Sfantul Mucenic Bonifatie, fiind pusa langa mormantul lui. Astfel, aceasta doime, schimbindu-si viata cea mai dinainte, cu schimbare minunata, si-a dobindit sfarsit bun; unul, spalandu-si pacatele cu sangele s-a invrednicit cununii mucenicesti, iar cealalta, cu lacrimile si cu viata cea aspra si-a curatit viata si asa s-au aratat indreptati si fara prihana inaintea lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, Caruia I se cuvine slava in veci. Amin.

Cuviosul  Grichentie

 

 

Cuviosul parintele nostru Grichentie era de loc din cetatea Milan. Parintii lui se numeau Agapie si Teodota. Grichentie, ca un pamant bun, a primit semintele cele dumnezeiesti, si a dat rod insutit. De aceea, cand s-a marit, s-a aratat ascultator si implinitor al poruncilor lui Hristos.

 

Cu voia lui Dumnezeu a fost hirotonit diacon si se supunea fericitul la post si la aspra vietuire. Din ziua aceea, primind dumnezeiescul Duh, facea semne si minuni. Dupa aceea a venit iar in Milan. Aici a gasit intr-un loc retras de lume pe un batran preaintelept, de la care a aflat tot ce i se va intampla in viitor. Aceleasi lucruri i le-a spus mai tarziu si marele Apostol Petru, care i s-a aratat fata catre fata.

 

Pe vremea aceea, pe cand carmuia imparatia romanilor Iustin, s-a intamplat de a scris Elesvan, imparatul etiopienilor, lui Proterie patriarhul Alexandriei, cu rugamintea sa-i trimita ca episcop un om desavarsit. Patriarhul se mahnea ca nu stia unde se gaseste un astfel de barbat. Dar in zilele acelea, printr-o descoperire dumnezeiasca, i s-a aratat patriarhului fericitul Marcu, care i-a spus de minunatul Grichentie, care, cu purtarea de grija a lui Dumnezeu, venise nu de multa vreme in oras si era gazduit de un crestin. Patriarhul l-a luat cu multa bucurie, l-a hirotonit episcop si l-a trimis indata in Etiopia, intarindu-l cu scrisori si cu tot ce se cuvenea arhiereilor.

 

Imparatul etiopienilor, incredintat din scrisori, l-a imbratisat si l-a primit ca pe un apostol si facator de minuni. Apoi a multumit lui Dumnezeu si i-a dat Sfantului Grichentie toata puterea. Sfantul a hirotonit preoti si diaconi, a sfintit bisericile zidite de curand de imparat in Arabia si a botezat pe multi iudei, caci mai inainte aproape tot poporul era iudeu. Dupa aceasta a convins cu temeiuri din Scriptura si cu dovezi pe dascalii si mai-marii iudeilor, uimindu-i cu minunile lui, si i-a adus pe toti la credinta cea adevarata. Apoi a dat poporului legi si a facut tot ce este placut lui Dumnezeu.

 

Pastorind bine turma sa si savarsind multe minuni spre slava lui Dumnezeu, s-a odihnit cu pace, dupa ce ajunsese la adanci batraneti.