Sfintul Sfintit Mucenic Patrichie, Episcopul Prusiei, cu cei trei nepoti: Acachie, Menandru si Polien 

 Scaunul Sfintului episcop Patrichie a fost cetatea Prusiei din tara Bitiniei. Acolo a propovaduit credinta in Hristos, certind ratacirea elineasca si intorcind pe multi de la inchinarea idolilor la Hristos Dumnezeu. De aceea a fost prins de pagini, impreuna cu cei trei preoti: Acachie, Menandru si Polien. Ei au fost adusi spre cercetare la Iulie, ighemonul Bitiniei, slujitorul cel mai osirdnic al dracilor. Mergind el la apele cele calde, a poruncit sa lege cu lanturi de fier pe episcopul crestin si pe preotii lui si sa-i aduca dupa sine.

Ajungind la apele cele calde si, scaldindu-se pentru sanatate, a adus jertfe spurcatului zeu Asclipie si uritei zeite Sotirei. Sezind apoi la judecata si, punind de fata pe arhiereul Patrichie cu preotii sai, a zis catre ei: "O, nebunule, vezi cit este de mare puterea zeilor nostri, cel ce te-ai alipit la basmele cele desarte si chemi pe Hristos? Vezi ce fel de lucrare de tamaduire a dat acestora spre sanatatea noastra? Dar mai intii sa cunosti ce fel este puterea tatalui nostru, Asclipie, ce fel este darul, caruia si tu - de voiesti sa scapi din legaturi si munci si sa petreci cu pace in patria ta - sa-i cazi inainte cu smerenie, cu rugaminte si cu jertfe".

 

Sfintul Patrichie a raspuns: "O, cit de multe rautati ai spus in putine cuvinte, ighemoane". Atunci ighemonul a zis cu minie: "Ticalosule, ce fel de rautati graiesc eu, de care ma certi pe mine? Esti dator a marturisi ca sint adevarate, fara de inselaciune si viclesug toate lucrurile care se vad cu ochii. Oare nu vezi cu ochii tamaduirile ce se fac din aceste ape calde, cu puterea zeilor nostri atotputernici?" Grait-a Sfintul Patrichie: "Luminate ighemoane, pentru incepatura, curgerea si calcarea acestor ape, de doresti sa stii adevarul, eu iti voi spune, daca voiesti sa ma asculti cu blindete".

 

Zis-a ighemonul: "Desi nu astept de la tine altceva, decit numai basme impodobite cu cuvinte, insa graieste, ca sa aud ce ai sa spui". Grait-a sfintul: "Nu am sa spun basme, ci adevarul". Zis-a ighemonul: "Deci, care este inceputul acestor ape calde? Vei zice ca nu este puterea zeilor nostri?" Iar sfintul a grait: "Sint crestin si tot cel ce marturiseste aceasta sfintenie a crestinatatii si se inchina adevaratului Dumnezeu al tuturor, are mintea plina de intelepciunea dumnezeiestilor taine; deci, si eu, macar ca sint om pacatos, insa, marturisindu-ma, voi fi rob al lui Hristos. Adevarul acestei ape stiu a-l arata". Zis-a ighemonul: "Dar cine va fi acela atit de indraznet si nesocotit, care s-ar crede ca este mai intelept decit filosofii?"

 

Grait-a sfintul: "Intelepciunea acestei lumi este nebunie la Dumnezeu, pentru ca este scris: Cel ce prinde pe cei intelepti intru viclenia lor este Domnul nostru Iisus Hristos Care, multumind Tatalui Sau, zice: "Marturisescu-ma Tie, Parinte, Doamne al cerului si al pamintului, ca ai ascuns acestea de cei intelepti si priceputi si le-ai descoperit pruncilor". Si iarasi Apostolul zice: "N-au cunoscut adevarul ca, daca l-ar fi cunoscut, n-ar fi rastignit pe Domnul slavei". Zis-a ighemonul catre el: "Mari lucruri graiesti, dar nein-telese; insa, spune-mi cu a cui putere si rinduiala curg aceste ape calde si cu a cui putere fierb cu atita caldura? Eu, cu adevarat, o socotesc fapta a purtarii de grija a zeilor nostri, care au voit cu un chip ca acesta, sa ajute sanatatii omenesti".

 

La acestea raspunzind Patrichie, arhiereul lui Hristos, a zis catre ighemon: "Mai inainte de a incepe a grai, porunceste, ighemoane, sa se ridice ingradirea aceasta ca, astfel, toti sa poata asculta cuvintele mele". Poruncind ighemonul, s-a luat acea ingradire si a umplut poporul locul acela imprejur. Deci, sfintul a inceput a grai cu glas mare, asa: "Focul si apa le-au facut din nimic acelasi Facator, Care a facut neamul omenesc prin Fiul Sau cel unul nascut, Atotputernicul si vesnicul Dumnezeu. Deci, din foc cu Cuvintul a facut lumina, soarele si pe ceilalti luminatori si i-a rinduit astfel: pe unul sa straluceasca noaptea, iar pe altul sa lumineze ziua; pentru ca pina acolo a intins puterea Lui cea atotputernica peste toata zidirea, pina unde a voit. Din ape a alcatuit taria cerului si pe aceleasi ape a intemeiat pamintul; iar cu purtarea Sa de grija cea mai inainte stiutoare, le-a rinduit pe toate acestea in cer si pe pamint, fara de care nu era cu putinta sa vietuiasca omul, pe care indata voia sa-l zideasca. Stiind mai inainte ca oamenii cei ziditi de El, vor minia pe Atotputernicul Dumnezeu, Ziditorul lor si, deci, lepadind cinstirea cea adevarata a lui Dumnezeu, isi vor face idoli fara de suflet si se vor inchina lor, de aceea doua locuri au gatit la care vor sa se mute oamenii dupa aceasta viata paminteasca. Locul cel dintii l-a numit cu lumina cea vesnica, l-a umplut de bogate si negraite bunatati; iar pe celalalt loc, l-a umplut cu intunericul cel neluminat, cu focul cel nestins si cu muncile cele vesnice.

 

Locul cel luminos va fi locuit de acei care asculta poruncile Lui si se sirguiesc a-I placea Lui, iar in cel intunecos sa se arunce acei care, prin viata lor cea rea, supara pe Facatorul lor, pentru care vor dobindi muncile cele vesnice. Deci, cei ce vor fi in locul cel luminos, vor vietui in bucurie neincetata si fara de sfirsit cu viata fara de moarte; iar cei din locul cel intunecos se vor munci neincetat in veacul cel nesfirsit. Ziditorul, despartind focul de apa si lumina de intuneric, precum le-a zidit pe fiecare din ele deosebi, tot astfel si pe fiecare le-a asezat deosebit la locul sau. Insa, foc si apa este atit deasupra tariei cerului, cit si dedesuptul pamintului. Deci, apa care se vede pe pamint, adunata in adunarile sale, s-a numit mare; iar cea de sub pamint se numeste adinc, din care se trimite apa din sinurile pamintului spre trebuinta oamenilor si a vietatilor celor ce traiesc pe pamint, ca prin niste tuburi purtatoare de ape.

 

Acea apa, iesind deasupra pamintului, se face izvoare sau puturi sau piraie; deci, din acele ape, daca vreunele se apropie cu curgerea lor de focul cel de sub pamint, acelea, incalzindu-se de fierbinteala focului, izvorasc ape calde; iar cele ce isi au curgerea departe de foc, acelea fireste sint reci. In acest chip sint ape calde, deoarece se apropie de focul cel de sub pamint in curgerea lor. In oarecare locuri adinci sint mai reci, incit se ingheata ca gheata, de vreme ce sint mai departate de foc. Deci, focul cel de sub pamint este rinduit spre muncirea sufletelor paginilor; iar apa cea mai dedesubt, care este rece ca gheata, se numeste tartar. Acolo zeii vostri si inchinatorii lor primesc munca, care nu se sfirseste niciodata, precum au scris oarecare dintr-ai vostri facatori de stihuri, zicind: marginile pamintului si ale marii nu sint nimic altceva, decit numai hotarele cele mai de pe urma ale acelora la care Iapet si Saturn - acesta este numele zeilor vostri - nu sint mingiiati nici de stralucirea luminii soarelui, nici de racorirea vintului; adica, zeii vostri, fiind in intuneric si in tartar, nu-i lumineaza, nici nu-i incalzeste lumina soarelui si, fiind in foc, vintul nu-i racoreste. Tartarul este sub pamint, cu atit mai adinc decit alte adincuri, cu cit cerul este deasupra pamintului mai inalt decit toate inaltimile. Cum ca focul cel de sub pamint este gatit pentru cei necurati, sa te incredintezi chiar din acel foc, care iese din pamint in Sitelia".

 

Ighemonul, auzind aceste cuvinte ale sfintului, a intrebat: "Dar, oare Hristos al vostru este ziditor al tuturor lucrurilor celor graite de tine?" Sfintul Patrichie a raspuns: "Cu adevarat Hristos este Ziditorul a toata faptura, iar nu altul, caci este scris: Toate printr-Insul s-au facut si fara de Dinsul nimic nu s-a facut, din ce s-a facut. Si iarasi: Zeii paginilor sint diavoli; iar Domnul a facut cerurile". Atunci, ighemonul a intrebat a doua oara: "Pe Hristos Il socotesti ca este ziditor al cerului?" Sfintul a raspuns: "Pe Hristos Il cred, dupa ceea ce este scris: Ca voi vedea cerurile, lucrul degetelor tale, luna si stele pe care Tu le-ai intemeiat".

 

Zis-a ighemonul: "Deci, de te voi arunca pe tine in aceste ape fierbinti, al caror Facator zici ca este Hristos, iar nu zeii nostri, oare te va pazi pe tine Hristos nevatamat de fierbinteala acestora?" Raspuns-a sfintul: "Stiu puterea Hristosului meu, ca poate, de va voi, sa ma pazeasca intreg si nevatamat de apele acestea, iar eu as vrea, ca prin apele acestea, sa ma dezleg din aceasta viata vremelnica si sa vietuiesc cu Hristos in veci. Insa, nu voia mea, ci voia Lui cea sfinta sa se savirseasca, fara de care nici un fir de par nu cade din capul omului si nici o pasare nu se va prinde in lat. Deci, sa stie cu adevarat, ca toti cei ce asculta acum cuvintele mele si cei care se inchina cu tine pietrei cele nesimtitoare, ca unui Dumnezeu, ii asteapta vesnica munca in focul cel nestins de sub pamint si in tartarul cel mai dedesubt".

 

Ighemonul Iulie, auzind unele ca acestea, s-a pornit spre minie si indata a poruncit ca pe sfint sa-l arunce gol, chiar in locul acela de unde iesea apa, care clocotea de fierbinteala. Iar sfintul, fiind aruncat, a strigat, zicind: "Doamne Iisuse Hristoase, ajuta robului Tau!" Cind l-au aruncat si a cazut in apa, picaturile de apa care au sarit din acel izvor erau mai fierbinti decit scinteile focului si, ajungind pe cei ce stateau imprejur, i-a vatamat cu arderea cea mare. Iar Sfintul Patrichie sedea in apele acelea ca intr-o racoreala fara vatamare, dantuind si laudind pe Hristos Dumnezeu. Pentru aceasta, ighemonul, aprinzindu-se de mai multa minie, a poruncit ostasilor sa scoata pe sfint din apa si sa-i taie capul cu toporul, asemenea si preotilor lui.

 

Deci, fiind adus la locul cel de taiere, marturisitorul si mucenicul lui Hristos si-a ridicat miinile spre cer si a zis: "Dumnezeule, Imparate si Stapine al tuturor, Cel ce tii cu puterea Ta toata faptura cea vazuta si nevazuta, ascultatorule al tuturor celor ce te cheama cu adevarat, care si aceste ape calde, spre mintuirea dreptilor si spre pedeapsa paginilor le-ai zidit, stai acum mie de fata, care mor intru marturisirea credintei Tale". Apoi, sfirsindu-si rugaciunea, si-a plecat sfintul sau cap spre taiere, si astfel s-a sfirsit prin secure. Impreuna cu el au fost taiati si cei trei preoti ai lui: Acachie, Menandru si Polien si toti impreuna au stat inaintea lui Hristos Dumnezeu, intru slava sfintilor. Deci, Sfintul Patrichie a fost ucis impreuna cu slujitorii sai, in nouasprezece zile ale lunii mai, luind cununa cea de cinste a biruintei de la Iisus Hristos Domnul nostru, Caruia impreuna cu Tatal si cu Sfintul Duh, se cuvine cinste, slava si inchinaciune, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

 

.