Pomenirea Sfintului Mucenic Sabin
Tara Egiptului si cetatea Ermopolis a fost patria Sfintului Mucenic Sabin, care a fost barbat slavit in partea aceea si boier in cetatea sa. Pe vremea imparatiei lui Diocletian (284-305), pentru prigonirea cea cumplita ce era asupra crestinilor, tulburindu-se tot Egiptul si multi din cei credinciosi prinzindu-se si muncindu-se, fiind ucisi, Sfintului Mucenic Sabin si-a lasat casa sa, boieria, bogatia si prietenii si iesind pe ascuns din cetatea Ermopolis, se ascundea intr-un sat departat cu ceilalti crestini, care fugeau de prigoana si inchizindu-se intr-o casa mica si proasta, se nevoia in post si rugaciuni ziua si noaptea. Iar slujitorii de idoli au cautat mult pe Sabin, boierul din Ermopolis, ca sa-l prinda spre muncire, dar negasindu-l, s-au mihnit multa vreme.
Iar un sarac oarecare, ce venea la fericitul Sabin si lua hrana si toate cele trebuincioase din miinile lui, urmind lui Iuda vinzatorul, s-a dus la slujitorii de idoli si a zis: "Ce-mi dati, ca sa va arat unde este Sabin pe care-l cautati?" Iar ei i-au dat doi galbeni. Apoi, mergind dupa dinsul in satul acela si vazind casa, au inconjurat-o si au batut in usa.
Fiind dus la pagineasca judecata si mult silit la idoleasca jertfa, nu s-a lepadat de Hristos. Pentru aceea l-au muncit cumplit, l-au zgiriat cu unghii de fier, l-au ars cu foc, iar mai pe urma, l-au inecat intr-un riu, si astfel si-a sfirsit nevointa muceniciei si s-a dus sa-si ia cununa biruintei de la Hristos, datatorul de nevointa. Asemenea si cei sase crestini prinsi impreuna cu dinsul, fiind munciti, au cistigat de la Domnul aceeasi slava in cer.
Tot in aceasta zi, pomenirea sfantului mucenic Papa.
Acest sfant, vazand ca lumea sa gaseste in primejdia de a se cufunda in idolatrie, infatisandu-se inaintea stapanitorului locului unde traia, l-a rusinat pe acesta, cu indrazneala lui cea multa in Hristos. Fiind aruncat la pamant i s-a batut mai intai trupul si apoi si fata cu toiege si a fost chinuit in multe chipuri, dupa care si-a dat duhul. Moastele lui au fost ridicate de cei din Licaonia, care avandu-le la ei se bucura si se veselesc.
Tot in aceasta zi, pomenirea sfantului mucenic Iulian cel din Cilicia.
Acest sfant era de fel din cetatea Anazervelor, care este a doua cetate din tinutul Ciliciei si era fiul unui demnitar grec si al unei mame crestine. Invatand de la mama lui credinta crestina si indeletnicindu-se cu citirea Sfintelor Scripturi, cand a ajuns la varsta de optsprezece ani a fost dus de catre altii inaintea ighemonului locului aceluia. Si neplecandu-se a jertfi idolilor, a fost batut peste tot corpul, dupa care a fost aruncat in inchisoare. Aducandu-si aminte aici de sfatul mamei lui, cand a fost scos din nou si intrebat, a raspuns ca staruie in credinta lui si vrea sa moara in credinta lui Hristos. Deci, fiind aruncat intr-un sac plin de nisip si de serpi veninosi, a fost lasat in mare si astfel a primit cununa muceniciei.
Tot in aceasta zi, pomenirea sfantului Ioan cel din Manastirea Rufianelor, care in pace s-a savarsit.
Tot in aceasta zi, pomenirea sfantului mucenic Roman, cel din Parion, care de sabie s-a savarsit.
Tot in aceasta zi, pomenirea sfintilor zece mucenici din Fenicia, care de sabie s-au savarsit.
Tot in aceasta zi, pomenirea sfantului Alexandru, papa al Romei, care in pace s-a savarsit.
Sf. Mucenic Alexandru, Episcopul Romei, a fost timp de 10 ani pastorul Romei. El a fost ars de viu in ziua de 3 mai 119 din ordinul imparatului Hadrian (117-138).
Tot in aceasta zi, pomenirea preacuviosului parintelui nostru Aninas, facatorul de minuni.
Acest preacuvios parinte al nostru, inca de pe cand era tanar, fara nici un fel de invatatura fiind, a iubit blandetea si linistea, traind retras de toti ceilalti, in liniste. Cand a ajuns la varsta de cincisprezece ani, ramanand orfan de parinti, parasind toate s-a dus in regiunea Neocezareea-pe-Eufrat. Si gasind acolo pe un monah oarecare cu numele Maiuma, care ducea o desavarsita saracie de bunavoie, a ramas langa el priveghind si rugandu-se. Atat de mare erau lipsurile in care traiau acestia doi, incat de multe ori abia daca mancau o singura data la patruzeci de zile. Si intr-o astfel de stramtorare fiind, se bucurau tot atat de mult, ca si cum ar fi luat parte la o masa imparateasca. Dupa o oarecare vreme, invatatorul lui a voit sa plece de acolo de unde se gaseau si a si facut aceasta. Dar fericitul Aninas, i-a grait: "Iarta-ma, cinstite parinte, dar nu doresc sa plec de aici" si a ramas acolo. De multe ori iesea si inainta in pustiul cel mai indepartat, timp de douazeci sau treizeci de zile, dupa care se intorcea din nou la chilia lui. Si infrangandu-si patimile trupului, a primit ca rasplata puterea de a imblanzi fiarele salbatice. Pentru aceasta oriunde mergea, el era insotit intotdeauna de doi lei. Odata, chiar unul dintre lei, calcand intr-un spin ascutit si acesta intrandu-i adanc in laba, sfantul i l-a scos afara, i-a legat bine laba si astfel l-a facut sanatos.
Vestea despre el alergand pretutindeni, multime de barbati si de femei veneau la el, aducand cu ei tot felul de bolnavi si el, cu harul dumnezeiesc care salasluia in inima lui si numai cu rugaciunea ii tamaduia pe toti de orice boala erau cuprinsi. Lasand deci pe toti acestia sa vina la el in pustiu, el traia mai departe in chilia lui, rugandu-se. Dar apa nu se gasea prin apropiere, ci se aducea tocmai de la raul Eufrat, care se gasea la departare de aproape opt kilometri. Mai inainte numai rar se aducea, pentru ca sfantul fiind singur nici nu prea avea nevoie de ea. Dar cand multimea celor ce veneau la el a inceput sa fie din ce in ce mai mare, nevoia de apa de baut s-a facut din ce in ce mai mult simtita, de aceea el a construit un mic bazin in care sa se adune apa de ploaie, care sa poata fi intrebuintata de cei ce aveau nevoie de apa.
Dar si bazinul acesta golindu-se odata cu totul de multimea care venise, si dupa aceasta venind inca si alta multime de oameni, iar sfantul poruncind slujitorului sau sa scoata apa si pentru acestia, dupa ce slujitorul s-a dus si nu a mai putut aduna nici macar un pahar de apa, din cauza ca toata apa fusese intrebuintata, sfantul ridicandu-si ochii catre cer si suspinand adanc, cu fata plina de seninatate, a zis din nou slujitorului: "Du-te, copile, in numele Domnului iti poruncesc: scoate apa si imparte celor ce au trebuinta". Si slujitorul ascultand de porunca ce i s-a dat, s-a dus si, o, minune!, a gasit bazinul plin de apa si a strigat: "Veniti cu totii sa vedeti un lucru minunat!" Si alergand cu totii si band din destul din apa aceasta foarte curata si rece, s-au minunat si au adus multumita lui Dumnezeu.
Dupa aceasta, sfantul, voind sa ascunda faima acestei minuni, s-a gandit sa aduca el insusi apa de la raul Eufrat, tot asa cum facea si mai inainte. Deci, in timpul noptii, lucrul neaparat pe care-l facea era sa aduca apa de la Eufrat. Dar alta data venind din nou multime mare la el si apa terminandu-se, batranul luand un vas de lut, a pornit spre rau. Nu s-a indepartat insa nici macar cat o aruncatura de piatra si s-a inapoiat. Cei care erau de fata socotind ca batranul s-a inapoiat asa de repede din cauza slabiciunii, au alergat cu totii intru intampinarea lui. Unul dintre ei luand din mainile batranului vasul de lut, in care voise sa aduca apa si vazandu-l ca este plin, a strigat, zicand cu glas mare: "Dati toti slava lui Dumnezeu, ca bratele batranului izvorasc apa vie!" Deci, alergand cu totii la vasul de lut si vazandu-l plin cu apa rece, s-au minunat si au inceput sa se tarasca la picioarele lui, rugandu-l cu caldura sa inceteze sa mai savarseasca un astfel de lucru si sa nu-si mai ia asupra-si pentru ei o atat de mare osteneala. Caci ziceau: "Daca nu s-ar fi intamplat aceasta minune, ai fi adus negresit apa tocmai de la raul Eufrat!" Dar batranul, cazand si el la pamant, se numea pe sine pamant si cenusa, vierme si tot ce poate fi mai dispretuit si numai in felul acesta abia daca a putut sa-i linisteasca.
In vremea aceea Patriciu, episcopul Cezareii, auzind ca sfantul aduce el singur apa, i-a trimis batarnului, ca sa-l usureze, un animal obisnuit cu caratul apei. Dar un sarac oarecare, stramtorat de creditorul lui, venind la batran, i-a povestit acestuia nenorocirea lui. Batranul insa neavand nimic altceva cu care sa-l ajute, si nelasandu-l inima sa-i dea drumul sa plece neajutorat, dandu-i asinul pe care-l primise pentru caratul apei, i-a zis: "Vinde-l, copile, plateste-ti datoria si scapa!" Deci, episcopul afland aceasta, i-a dat din nou, alt asin, zicandu-i: "Pe acesta nu ti-l dau in dar, ci numai ca sa-ti care apa; iar cand voi avea nevoie del el, am sa ti-l iau inapoi!" Dupa putina vreme insa, venind la batran un alt sarac si cerandu-i ajutor, iar sfantul neavand ce sa-i dea, i-a dat asinul. Afland din nou si de acest lucru, episcopul a porunit sa se zideasca un bazin mare, care se pastreaza pana astazi, pe care umplandu-l cu apa, cu ajutorul unor trimisi ai sai cu animale aducatoare de apa, le-a poruncit acestora sa se intoarca inapoi.
S-a intamplat, apoi, ca in regiunea aceea sa se gaseasca un stalpnic despre care se dusese vestea. Dar acesta, prin lucrarea mestesugita a diavolului, a ajuns odata la o cearta cu un oarecare, fiind ranit de o piatra aruncata de acesta. Simtindu-se manat de o pornire launtrica sa se razbune impotriva celui ce il lovise cu piatra si sa se apere impotriva tuturor celor ce savarseau neoranduiala, caci stalpnicul socotea ca asa se cuvine sa faca, omul acesta al lui Dumnezeu, Aninas, cunoscand aceasta mai dinainte prin Duhul Sfant, scriind cele ce se cuvine stalpnicului, i-a trimis scrisoarea printr-un leu. Ucenicul stalpnicului, vazand leul s-a inspaimantat, cuprins fiind de frica. Dar intelegand ca leul aducea o scrisoare, apropiindu-se de el, i-a luat scrisoarea si a dat-o stalpnicului, care, dupa ce a citit-o, s-a umplut de cainta si lasand razbunarea in seama lui Dumnezeu, i-a raspuns fericitului Aninas, tot prin leu, aducand multe multumiri lui Dumnezeu si slujitorului Sau, pentru sfaturile primite la vreme.
Odata, o femeie, cuprinsa de o boala grea, urca spre locul unde se gasea sfantul. Un barbar insa iesindu-i in cale si napustindu-se asupra-i ca sa o necinsteasca, numai cu chemarea in ajutor a numelui sfantului, barbarul deodata s-a imblanzit si intinzand mana ca sa-si ia arma pe care mai inainte de a se napusti asupra femeii o infipisese in pamant, a gasit-o ca prinsese radacini. Minunandu-se deci si el de acest lucru cu totul neobisnuit a alergat si el catre sfantul Aninas. Si ajungand la el, dupa ce a fost catehizat, a fost botezat, ramanand mai departe pe langa sfant si devenind, cu timpul, un barbat foarte incercat in viata duhovniceasca. Iar femeia dupa ce a primit vindecarea de care avea nevoie, a plecat, bucurandu-se.
Multe alte minuni si lucruri mai presus de fire au fost savarsite de acest sfant, dar nu le mai aratam aici, cu toate ca si pe acestea aratate mai sus le-am infatisat fara sa vrem.
Deci traind timp de nouazeci si cinci de ani in sihastria lui si neplecand catusi de putin de acolo, cand a ajuns la varsta de o suta zece ani, dupa ce a vestit de mai inainte multe vedenii pe care le-a avut cu privire la viitor, simtind ca i-a venit sfarsitul, a adunat la sine pe toti cei care faceau parte din fratietatea in fruntea careia se gasea, a ales pe unul dintre frati, care intrecea pe toti ceilalti in virtute si a zis: "Pe acesta l-a pecetluit Dumnezeu ca pastor al vostru, in locul meu". Si zicand acestea a aratat pe fratele despre care era vorba, l-a imbratisat si i-a binecuvantat pe toti. Dupa aceasta traind inca sapte zile, s-a mutat la Domnul in ziua a saisprezecea a lunii martie.
Tot in aceasta zi, pomenirea preacuviosului parintelui nostru Hristodul (1020-1093), facatorul de minuni, intemeietorul Manastirii Sfantului Ioan Teologul din Patmos.
.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.