Viata si patimirea Sfintului si Marelui Mucenic Talaleu 

 

Talaleu, acest mare mucenic al lui Hristos, era din partile Feniciei, dintr-un sat ce se numeste Libanon Dasos. El era de neam stralucit, fiind fiul lui Veruke, arhiereul crestinilor. Deci, crescind in invatatura si sfatuirea Domnului, a invatat sfintele si dumnezeiestile Scripturi; iar dupa ce a ajuns in virsta, a dorit sa invete mestesugul doctoricesc ca, prin acest mestesug, sa fie mai de folos oamenilor, decit prin toate celelalte mestesuguri. Aflind un doctor iscusit si cinstitor de Dumnezeu, in scurt timp a invatat desavirsit, fiindca era istet din fire. Tinarul acesta era foarte cucernic si cinstitor de Dumnezeu.

El isi impodobea sufletul sau cu toate faptele bune si cu tot lucrul placut lui Dumnezeu. De aceea, primea si odihnea in casa sa cu toata dragostea pe orice om strain care venea la dinsul, caci casa lui era loc de primire al tuturor, al saracilor si al bogatilor.

 

Aceasta fapta buna o facea, fiindca iubea foarte mult primirea de straini, bucurindu-se sa vada cit se poate de multi, care se tamaduiau de catre dinsul. Dar avea mai multa mila si milostivire catre saraci; pentru dinsii avea mai mare grija pentru ca neputintele si durerile lor le socotea ca sint si ale sale. De multe ori, ca sa-i usureze de osteneala, ii ridica pe umerii sai si ii ducea in casa lui, stind inaintea lor ca un rob, alegind mai bine sa slujeasca lor, decit sa faca altceva, si se nevoia in tot felul sa caute si sa-i vindece de toate bolile lor.

 

Atita milostivire avea mucenicul lui Hristos pentru cei care aveau trebuinta de ajutorul lui, incit nu astepta sa vina la dinsul; ci se ducea Talaleu la ei si le ajuta la orice trebuinta ce aveau, dindu-le sanatate in dar, fara de argint si fara de daruri. Pentru ca pe linga iubirea si milostivirea de oameni, avea si neagoniseala, adica nu voia sa cistige argint sau orice alt lucru al lumii acesteia, avea inca si atita smerenie, incit el singur spala ranile bolnavilor si le tamaduia.

 

Vietuind astfel, s-a invrednicit si de apostolestile daruri, propovaduind cu indrazneala numele lui Hristos. El singur tamaduia toate bolile fara de doctorii, sirguindu-se cu toata silinta sa aduca la buna credinta pe slujitorii de idoli si sa-i faca crestini. De aceea, nu facea nici o deosebire intre credinciosi si necredinciosi, ci pe toti ii vindeca si citi alergau la dinsul, luau indoita tamaduire a sufletului si a trupului; caci catre toti era de obste milostiv si indurator; nu numai ii vindeca, dar se si ruga fierbinte lui Dumnezeu pentru toti. Pentru crestini se ruga sa se pocaiasca si sa-si indrepteze greselile lor; iar pentru slujitorii de idoli, sa se departeze si sa creada in Hristos. Afara de acestea, el certa pe cei care nu se milostiveau cu cei necredinciosi in primejdiile si neputintele lor.

 

Odata, cind a vazut pe un crestin ca era minios asupra unui slujitor de idoli si se bucura de reaua lui pornire, s-a mihnit foarte mult si mustrindu-l pentru asprimea lui, a zis catre dinsul: "Frate, nu se cade sa te bucuri de raul vrajmasului tau, ca este primejdie si patimire pentru toti de obste, pentru ca nu stie nimeni ce o sa se intimple pina la sfirsit". Iar cind crestinul i-a spus ca mai bine este sa moara paginii, decit sa traiasca, ca ce folos este daca traiesc, de vreme ce au imbatrinit in paginatate si in toate rautatile, fericitul Talaleu i-a raspuns: "Frate, noi avem porunca de la Domnul nostru, sa ne rugam pentru binele vrajmasilor nostri, iar nu sa ne bucuram de raul lor, ci sa ne fie mila de dinsii, pentru ca in acest fel gonim necredinta lor si ii aducem la buna credinta". Cu aceste cuvinte si multe altele de acest fel, a scos din invirtosare pe acel crestin si l-a adus spre milostivire.

 

Deci, avind sfintul multa rivna spre buna credinta, se nevoia in diferite chipuri sa stearga ratacirea idolilor. De aceea, de multe ori se ducea noaptea si taia copacii cei inalti ai Libanului, in care se adunau elinii de faceau jertfe zeilor lor, intinindu-si sufletele cu desfrinatele; pentru ca acolo se faceau felurite jocuri de femei si diferite cintece de organe muzicesti. Prin taierea copacilor, el taia jertfele idolilor si-i abatea de la faptele lor cele infricosate; iar prin mijloace doctoricesti atragea pe multi la dinsul si-i tamaduia indata de neputinta trupului si a sufletului, aducindu-i pe ei la credinta in Hristos.

 

Odata, un sarpe veninos a muscat pe un om de piept si, din pricina veninului fiarei, i-au putrezit pieptul si coastele, astfel ca era in primejdie de moarte. Din aceasta pricina a mers la doctori, cu care cheltuind tot ce avea, n-a aflat nici o tamaduire; deci, deznadajduindu-se desavirsit, isi astepta moartea. S-a aflat insa alt doctor osirdnic sa-l tamaduiasca si care a cerut de la dinsul numai sa creada in Hristos, de se va tamadui. Sfintul, indata si-a pus mina dreapta pe pieptul lui si, pecetluindu-l cu semnul Sfintei si de viata facatoarei Cruci, l-a tamaduit, neraminind nici un semn pe dinsul din patima lui. Deci, acel om, multumind foarte mult sfintului, slavea pe Dumnezeu pentru indoita tamaduire care a luat-o, si la trup si la suflet.

 

Altadata, un doctor s-a imbolnavit de o boala grea si din aceasta pricina si-a pierdut glasul, neputind deloc sa mai vorbeasca. Deci, rudele lui, deznadajduindu-se de toti doctorii si de toate doctoriile, au alergat la sfintul si, luind pe bolnav, l-au adus inaintea lui, rugindu-l sa-l tamaduiasca. Atunci, milostivul Talaleu s-a apropiat de dinsul si i-a zis: "De voiesti tamaduirea ta, este de trebuinta sa crezi in Hristos si indata Hristos te va tamadui". Bolnavul, auzind aceste cuvinte, a cazut la picioarele lui si, udindu-le cu lacrimi, facea semn ca va crede in Hristos din tot sufletul sau, numai de isi va dobindi tamaduirea. Atunci s-a facut o minune, ca indata a venit dumnezeiescul dar la dinsul si i-a dezlegat limba lui, vorbind ca si mai inainte.

 

Pentru acestea, sfintul umbla prin toata Poligia, cautind sa gaseasca vreun bolnav sau vreun sarac flamind sau vreun ratacit in paginatate, ca sa le tamaduiasca si sufletele si trupurile. Deci, aflind un slabanog gol, zacind pe pamint, i s-a facut mila si, apropiindu-se de dinsul, l-a intrebat de boala lui. Acela i-a raspuns astfel: "Intr-una din zile umblam pe un drum prapastios si, deodata, impiedicindu-ma, am cazut si mi-am zdrobit piciorul. Deci, intrebuintind mult timp diferite feluri de doctorii, n-am putut sa aflu vindecare de la nici una; si astfel sint ranit si zac la pat deznadajduit, ca cel mai ticalos dintre toti oamenii; iar tu, care esti mai milostiv decit tatal cel trupesc, fie-ti mila de mine, nenorocitul, si ma tamaduieste".

 

Atunci sfintul i-a zis: "Voi pune doctoria credintei lui Hristos si te vei tamadui; dar sa crezi in Hristos si, indata ti se va da darul tamaduirii tale". Deci, dupa ce a spus bolnavul, ca el crede din tot sufletul in Hristos, sfintul i-a apucat piciorul lui si i l-a pus la loc, si indata ce a fost apropiat, s-au amestecat vinele si s-au tamaduit ranile, iar cel neputincios si schiop s-a tamaduit si alerga multumind sfintului. Acesta i-a poruncit, ca daca voieste sa-i multumeasca, sa nu arate nimanui aceasta minune, fiindca nu voia sa fie slavit si laudat de oameni. Dar, slabanogul facea dimpotriva, alergind pe drum si spunind tuturor tamaduirea, care o luase de la dinsul.

 

Auzind de minunea aceasta, o femeie ce avea in ea diavol si o spurca, indata a alergat la casa sfintului si i-a povestit primejdia sa, rugindu-l sa o scape de duhul cel rau si necurat; atunci, indata diavolul a trintit-o la pamint si o muncea. Sfintul, vazind ca era asa de rau chinuita de diavol, i s-a facut mila de dinsa si, insemnind-o pe frunte cu semnul Sfintei Cruci, a chemat numele lui Iisus Hristos si indata a lasat-o diavolul si a fugit.

 

Dupa ce femeia a scapat de diavolul cel necurat, alerga cu mare bucurie de la casa sa, propovaduind cu mare glas maririle lui Dumnezeu. Dupa ce a trecut printr-un loc, a vazut pe un om orb, cunoscut ei, si i-a zis: "Omule, ce stai aici fara de nici un folos? N-ai auzit ca aici se afla un doctor minunat, care tamaduieste pe toti bolnavii cu preaslavire, goneste diavolii, scapa trupurile oamenilor de vatamare si de orice alta rana si tuturor le da mintuire? Acela nici un dar nu voieste sa ia, ci invata si sfatuieste pe oameni la lucrurile cele bune si pe toti bolnavii care alearga la dinsul ii primeste in casa lui. El este mingiiere fiecaruia, fiindca este milostiv, purtator de grija al celor bolnavi si le da tuturor doctorie; deci, vino sa te duc si pe tine la dinsul, ca sa-ti dea vindecare". Femeia aceea, zicind aceste cuvinte, l-a dus si pe el la sfint.

 

Acela, dupa cum era orb cu ochii trupului, tot asa era de orb si cu ochii sufletului, pentru ca se inchina la idoli. Cu toate acestea, cerind vindecare de la dinsul, a cazut la picioarele Sfintului Talaleu, zicindu-i: "Pina acum am fost vrednic de mila si ticalos, iar de acum inainte voi fi fericit si bine norocit; pentru ca de la tine voi lua lumina ochilor mei". Dar ce i-a raspuns sfintul? "Omule, ochiul cel neadormit al lui Dumnezeu priveste inimile tuturor, socotelile si faptele; deci, crede in Hristos, Ziditorul firii si vei lua tamaduire ochilor tai. De-L vei cunoaste pe Dinsul ca este doctor al trupurilor si al sufletelor, vei cistiga tamaduire de la Dinsul".

 

Auzind orbul acestea, i-a zis: "Cred din tot sufletul meu in Hristos, numai sa cistig lumina ochilor mei". Si, apucind miinile sfintului cele de trei ori fericite, le-a pus pe ochii lui si, indata si-a cistigat vederea, slavind pe Dumnezeu si multumind sfintului.

 

Deoarece sfintul tamaduia cu preaslavire pe toti bolnavii, a strabatut vestea lui in toata lumea. Iar bolnavii alergau de pretutindeni la sfintul, care ii vindeca trupeste si sufleteste. Fericitul Talaleu, pornindu-se cu rivna dumnezeiasca, umbla din loc in loc, sa tamaduiasca pe cei bolnavi; dar lucrul cel mai adevarat era sa propovaduiasca numele lui Hristos si sa aduca pe multi la buna credinta. Pentru aceasta s-a dus in Edesa si facea si acolo ceea ce stia, adica, prin puterea doctoriei sale, a facut pe multi de au crezut in Hristos. Dar diavolul, uritorul de bine nesuferind sa vada latindu-se credinta lui Hristos, a trimis pe oarecare oameni rai la stapinitorul acelui loc, care se numea Tiberian, si l-a vindut.

 

Fiindca in vremea aceea imparatea Numerian si era cu totul dat la ratacirea idolilor, a pornit mare prigoana impotriva cresti-nilor si a trimis in toata stapinirea sa stapinitori cu porunci infricosatoare, ca sa omoare pe crestini si sa se stinga cu totul numele lui Hristos. Pentru aceea, fiecare stapinitor se silea sa arate mai multa supunere poruncilor imparatesti. Deci, auzind Tiberian despre Sfintul Talaleu ca propovaduia numele lui Hristos, a trimis indata ostasi si l-au adus inaintea lui, poruncind sa-l bata cumplit. Apoi, socotind ca era fara de minte, i-a dat drumul, poruncindu-i sa nu mai umble in locul care este sub stapinirea lui.

 

Atunci sfintul s-a dus de acolo si a mers in partile Ciliciei si cu pricina doctoriei propovaduia si acolo, numele lui Hristos. De aceea, oarecare slujitori de idoli, l-au pirit la Teodot, stapinitorul laturei, de linga Marea Egee, zicind: "A venit in latura aceasta un galileean crestin si, cu mestesug doctoricesc mincinos, amageste poporul cel de obste si se lauda ca tamaduieste bolnavii cu numele lui Iisus Hristos, pe Care L-au rastignit evreii, propovaduindu-L pe El, ca este Mintuitorul si Izbavitorul lumii; pe linga acestea, necinsteste si pe zeii nostri si chiar acum nu inceteaza a taia sfintitele saduri ale Libanului".

 

Stapinitorul, auzind acestea, a trimis indata ostasi sa-l aduca inaintea lui. Ostasii, legind pe sfint, l-au adus, batindu-l. In cealalta zi, stapinitorul a stat in capistea lui Adrian; iar ostasii, dezbracind pe sfint, l-au adus inaintea lui ca pe un osindit. Atunci l-a intrebat stapinitorul sa-i spuna locul, numele si mestesugul lui. Sfintul i-a raspuns: "Locul meu este Fenicia, sint fiu de parinti liberi, ma numesc Talaleu, cu mestesugul meu sint doctor, iar cu credinta sint crestin si rob al lui Iisus Hristos". Iarasi l-a intrebat stapinitorul: "Cum ai venit in latura aceasta?" Sfintul a zis: "Umblu din loc in loc, ca sa propovaduiesc credinta in Iisus Hristos si sa intorc poporul de la ratacirea idolilor, deoarece nimic nu este mai bine placut lui Dumnezeu ca aceasta". Auzind stapinitorul acestea, s-a miniat si a poruncit sa-i gaureasca gleznele si sa-l spinzure cu capul in jos. Atunci ostasii, schimbindu-se la minte cu puterea dumnezeiasca, au gaurit un lemn si l-au spinzurat, socotind ca este Sfintul Talaleu. Vazind stapinitorul lemnul spinzurat, a socotit ca ostasii l-au batjocorit si pentru aceea i-a pedepsit cumplit, poruncind altor ostasi sa bata pe mucenic cu vine de bou, crezind prin aceasta ca il va speria cu asemenea pedepse. Dar viteazul ostas al lui Hristos a ramas nebiruit. Desi acei ostasi aspri i-au ranit tot trupul cu bataile cele mai cumplite, n-au putut nicidecum sa clinteasca credinta lui catre Hristos, ci era tare si neschimbat, ca si cum n-ar fi simtit nici o durere. El suferea cu barbatie ranile si pedepsele, pentru dragostea cea mare ce avea catre Hristos.

 

Tiranul, vazind ca ostasii au obosit de muncile ce le faceau mucenicului, fara de folos, si, minunindu-se de rabdarea lui, a inceput sa-i zica aceste cuvinte faradelege: "Talaleu, in ce chip tamaduiesti bolnavii? Spune-mi adevarul, de voiesti dragostea mea! Spune-mi daca ii tamaduiesti cu vraji; iar daca ii tamaduiesti cu puterea zeilor, voi crede si eu ca aceia pot sa tamaduiasca toata boala, iar nu Hristos, care a fost rastignit de evrei, si care nu face oamenilor nici un lucru bun si nu este aducator de bucurie al acestei lumi, ci aduce mihnire, primejdii si moarte. La zeii nostri sint desfatari, petreceri, dantuiri, cintari jalnice, risuri si toate lucrurile aducatoare de bucurie. Aceia sint care gonesc de la oameni toate bolile, iar nu Hristos si Crucea Lui, care este cea mai mare osinda a lumii".

 

Aceste hule si altele de acest fel a zis paginul impotriva lui Hristos. Auzind mucenicul aceste hule impotriva lui Hristos, s-a ranit mai mult decit de pedepsele pe care le-a primit si a zis: "Eu nu sint vrajitor si nu tamaduiesc cu vraji pe bolnavi, nici cu zeii tai, care sint surzi si neinsufletiti, idoli nesimtitori, care nu pot sa-si ajute nici lor, nici altora, ci cu numele lui Iisus Hristos cad jos si se zdrobesc. De voiesti sa te incredintezi de adevarul cu care tamaduiesc pe cei bolnavi, intreaba pe aceia care s-au tamaduit, si iti vor spune, ca nu s-au tamaduit cu altceva, decit cu numele lui Iisus Hristos si cu semnul Sfintei si de viata facatoarei Cruci. Pe aceasta tu o defaimi, deoarece nu stii ca ea goneste dracii, indrepteaza slabanogii, da lumina orbilor, inviaza mortii si tamaduieste orice boala; dupa cum propovaduiesc aceia, care au incercat cu lucrul aceasta. Fiindca si Unul Nascut Fiul lui Dumnezeu, vazind chipul Sau, pe om, zidirea miinilor Sale, care pentru neascultare s-a izgonit din rai si a cazut din toate bunatatile acelea, s-a robit de diavol si a cazut in slujirea idolilor si in toate rautatile diavolului. Pentru acestea I s-a facut mila de zidirea Sa si S-a pogorit din cer, S-a facut om, ca sa mintuiasca pe om si cu dumnezeiasca Sa invatatura si cu pilda Sa cea buna, ne-a povatuit pe noi la calea mintuirii. In scurt, zic, S-a rastignit pentru dragostea noastra si ne-a rascumparat pe noi cu preacuratul Sau singe, mintuindu-ne din robia diavolului. Dar ce bine n-a facut El in lume? A vindecat slabanogi, surzi, idropicosi, indraciti si tot felul de bolnavi si a inviat morti, aratind tot felul de bunatati oamenilor. Iar cind a voit sa se inalte la cer, a dat darul Sau Apostolilor Sai si tuturor care vor crede in El si vor pazi poruncile Lui, ca astfel sa faca facerile Sale de bine oamenilor.

 

Tot asa mi-a daruit si mie, smeritul Sau rob, puterea Sa, ca, prin numele Sau cel preasfint si cu semnul Sfintei si cinstitei Lui Cruci, sa tamaduiesc orice boala. Deci, pentru ce hulesti impotriva lui Iisus Hristos, Izbavitorul si Mintuitorul lumii? Se cadea mai ales sa crezi in El, ca sa cistigi viata vesnica si sa-ti lasi zeii tai cei deserti. Asculta-ma pe mine, stapinitorule: de-ti voiesti binele, crede in Hristos, adevaratul Dumnezeu, si atunci vei cunoaste milostivirea Lui, iubirea Lui de oameni si puterea Lui cu care tamaduieste pe pacatosi, nu numai de bolile cele trupesti, ci si cele sufletesti, pentru ca voieste si doreste sa se mintuiasca toti oamenii".

 

In vremea cind zicea mucenicul acestea si poporul asculta cuvintele lui cele mintuitoare cu multa dorinta, tiranul s-a aprins de minie si a zis: "O, ce bun izbavitor al lui Hristos te-ai facut, osinditule, sa-ti arat eu tie acum, ca in desert nadajduiesti in Hristosul tau". Si s-a pornit asupra lui ca sa-l loveasca cu miinile sale si, o, minunile Tale, Hristoase, Imparate! Deodata s-au uscat amindoua miinile stapinitorului aceluia si au ramas nelucratoare. Cu toate acestea, de trei ori blestematul, nu s-a inteleptit, ci a poruncit ostasilor sa munceasca pe mucenic cu tot felul de munci. Deci, acei slujitori salbatici il munceau fara de mila cu unghii de fier, cu foc, cu cutite si cu alte feluri de pedepse. Iar Sfintul Talaleu le primea pe toate cu mare barbatie si bucurie, pentru ca avea pe Hristos cu dinsul si ii usura toate muncile. Desi era ranit cu nenumarate rani pe tot trupul, desi era strujit cu unghii de fier si ars cu foc, cu toate acestea, a stat viteaz si tare in gind. Apoi, defaimind tot felul de pedepse si de munci, a zis tiranului: "Sa nu socotesti in mintea ta ca o sa ma tem de muncile tale si de moartea cu care ma infricosezi pe mine, pentru ca ma voi lupta cu mare indrazneala si ma voi bate in razboi cu ea.

 

Mai bine imi este mie sa mor in buna credinta, decit sa traiesc in paginatate. Dar, daca tu vei strica pintecele trupului meu, sa stii ca comoara sufletului meu nu vei putea s-o iei. Si, daca ma vei scoate afara din acest cort sfintit al trupului meu, nu ma vei lipsi insa de locasul cel gindit al Imparatiei ceresti. Eu laudam mai inainte biruintele celorlalti viteji, dar oare acum, cind sint in razboi, este cu putinta sa lepad armele Hristosului meu si sa nu biruiesc? Hristos nu da darurile Sale celor fricosi si lenesi, nici nu incununeaza pe cei care dorm; de aceea, arderea focului tau mi se pare jucarie, pentru ca ma racoreste pe mine, robul Mintuitorului meu. Toate pedepsele tale le iau ca pe o frunza de copac, deoarece gindul meu s-a facut intocmai ca o piatra; astfel sint gata sa jertfesc trupul meu lui Hristos ca pe o oaie si deci sint dator sa-l jertfesc pentru Dinsul, dupa cum si El s-a jertfit pentru mine".

 

Dar, judecatorul socotea in gindul sau: "Eu sint de vina, ca-mi zice niste cuvinte ca acestea din cauza bunatatii mele; inca nu a ajuns la virsta de optsprezece ani si ne vorbeste noua mai bine decit un ritor iscusit. Eu socoteam ca, muncindu-l, am sa-l aduc la scopul meu, dar el nu se teme nicidecum de ele, nici nu se schimba din gindul sau. Poate sa-l aduc la scopul meu prin bogatie? Dar, nici nu se uita la ea. Am cautat sa-l induplec cu cuvinte dulci, dar nici de ele nu se biruieste. Deci, altfel am sa-l momesc. Am sa-l pun intr-o barca si sa-l las singur in mijlocul apei; si, de va fi om dreptcredincios si bun, il va pazi dumnezeiasca pronie; iar de va fi rau, il va ineca dumnezeiasca osinda. Astfel nu va fi ucis de miinile mele". Acestea socotindu-le judecatorul in cugetul sau, indata s-a apucat de lucru.

 

Deci, Sfintul Talaleu a fost pus intr-o barca si umbla pe ape de colo pina colo ca si cum ar umbla pe pamint uscat, fara sa aiba frica de ceva. Apoi, ridicindu-si miinile la cer, a zis: "Catre Tine, Doamne, Cel ce locuiesti in cer, am ridicat ochii mei; de multe ori Te-am rugat pe Tine si Te-ai milostivit spre mine. Deci, milostiveste-Te si acum spre mine si povatuieste-ma la limanul mintuirii ca sa nu ma inghita adincul marii si astfel sa ma pagubesc de marturisirea Ta. Ci savirseste dorinta care o am, ca sa-mi jertfesc trupul meu Tie, Hristoase, si prin rabdarea mea sa ma invrednicesc a sta cu indrazneala inaintea infricosatului Tau divan, ca ochii sufletului meu spre Tine nadajduiesc, Doamne". Si indata s-a facut o minune. Marea s-a domolit, ca si cum i-ar fi fost mila de sfint si cu liniste il ducea pe el la mal, scotindu-l la cealalta parte a Marii Egee, fiind imbracat intr-o haina alba.

 

Judecatorul, auzind de o minune ca aceasta, a ramas uimit si a poruncit sa-l aduca inaintea lui. Deci, ostasii indata au alergat si, ca niste lupi cumpliti si salbatici, au rapit pe oaia lui Hristos cea fara de rautate si l-au adus la judecata. Atunci au mers in divan multi slujitori de idoli, dar mai ales doctorii care pizmuiau pe sfint, pentru tamaduirile care le facea.

 

Aceia murmurau impotriva mucenicului si indemnau pe judecator sa hotarasca moartea lui. Deci, judecatorul i-a zis lui: "Ce zici Talaleu, de toate acestea care se zic impotriva ta?" Iar mucenicul a raspuns: "Dumnezeu, Caruia ma inchin si Ii slujesc, imi va ajuta, desi toata lumea imi va da razboi; pentru ca stiu, ca Dumnezeul meu face vii pe oameni si dupa moarte. De aceea se cade sa rabd ticalosia aceasta, nepunind in mintea mea vreo munca trupeasca, ca astfel sa iau moarte pentru dragostea Hristosului meu".

 

Atunci stapinitorul, ca sa inceteze glasul poporului si ca sa infricoseze pe mucenic, a zis catre el cu viclesug: "Fiindca nici un diavol rau nu te-a inecat in mare, am sa-ti dau acum sfirsit vietii tale. De aceea, poruncesc ca trupul tau sa se lege pe o scindura cu patru picioare, si sa se toarne smoala fiarta peste dinsul, de la cap pina la picioare; si astfel sa se ingroape in pietre si sa se arda in foc pina ce vei muri". Fericitul Talaleu, auzind aceste cuvinte, a asudat la fata ca un luptator ostenit si a inceput a plinge. Dar tiranul cel fara de rusine, socotind ca s-a infricosat, a zis: "Diavolii au fugit de la dinsul si de aceea se teme de munci; mie insa mi se cade sa-mi fie mila de el".

 

Deci, intorcindu-se catre sfint, i-a zis: "Talaleu, de te vei inchina zeilor, iti voi da tie multa bogatie si slava si pe linga toate acestea vei dobindi milostivirea si blindetea zeilor; iar de nu vei voi sa ma asculti pe mine, vei pierde si acelea si viata ta". Talaleu, viteazul patimitor al lui Hristos, a raspuns: "Eu rid de numele milostivirii tale si de darurile tale, pentru ca tu cauti sa ma amagesti cu dinsele, ca sa ma fac pagin din binecredincios; bogatia o socotesc ca pe niste gunoaie si nimic nu-mi da cistig mai mult ca jertfa cea curata a trupului meu. Cind eram la inceputul muncilor, gindul meu era tare si nemiscat; insa acum, cind sint la sfirsit si astept sa biruiesc, nelegiuitule, ma indemni sa ma plec socotelii tale? Eu muncile le-am primit spre bucuria mea; ranile, spre slava mea; primejdiile, spre cununi, iar dezbracarea de trupul meu o socotesc ca si cum m-as dezbraca de o haina si cu nadejdea Hristosului meu ma intaresc".

 

Vazind tiranul ca in nici un fel nu a putut sa induplece pe Sfintul Talaleu, s-a pornit spre minie si si-a zis in sine: "Multe cuvinte i-am zis si mare milostivire i-am aratat, dar cu toate acestea n-am putut sa-l induplec; in zadar i s-a facut lui atita multime de rani, fara de nici un folos s-au ostenit cu dinsul atitia ostasi, care il munceau; el voieste sa se jertfeasca, el voieste sa moara; deci, ce voi mai vorbi la urechile aceluia care nu ma aude? De aceea sa hotarasc moartea lui".

 

Atunci, indata a poruncit sa-l arunce la patru lei infricosati, ca sa-l sfisie. Dar Dumnezeul puterilor nu l-a lasat nici atunci fara de ajutor, ci a imblinzit acele fiare ca pe niste miei si, astfel, au stat linga mucenic, gudurindu-se cu cozile si jucindu-se, iar tiranul, rusinindu-se, nu se dumirea si nu stia ce sa faca. In scurt, a apucat condeiul si a scris hotarirea mortii lui, adica sa i se taie capul. Apoi l-a aruncat jos de minie si, sculindu-se din divan, a fugit. Astfel s-a savirsit Talaleu, mult patimitorul mucenic al lui Hristos, in 20 de zile ale lui mai si a luat cununa muceniciei.

 

Atunci si multi altii, vazind barbatia, rabdarea si minunile sfintului mucenic, au crezut si ei in Domnul nostru Iisus Hristos si, marturisind, au murit cu moarte muceniceasca pentru Hristos. Intre acestia era si fericitul dascal la mestesugul doctoricesc al Sfintului Talaleu si un aducator de lemne cu numele Asteri, ostasul Alexandru, Sterona, Filerghie, Timotei, Teodul, Macarie si multi altii, cu ale caror rugaciuni sa ne invrednicim si noi imparatiei cerurilor. Amin.

 

Patimirea Sfintului Mucenic Ascalon 

Ighemonul Arian, mergind din cetatea Ermopol la Atinoi, cetatea Tebaidei, a adus in calea lui pe unul din fratii cei credinciosi, cu numele Ascalon, pe care vazindu-l ighemonul, a zis: "Cine este acesta?" Iar unul din sfetnicii ighemonului a zis lui Apolonid: "Intreaba-l pe el". Apolonid a zis catre sfintul: "Cine esti tu?" Sfintul a raspuns: "Sint crestin!" Zis-a catre el ighemonul: "Nu ai auzit de poruncile imparatesti, trimise prin toate tarile, ca sa fie siliti crestinii sa aduca jertfe zeilor?"

 

Sfintul Ascalon a raspuns: "Am auzit de acele nelegiuite porunci, date spre sminteala multora". Zis-a ighemonul: "Cum defaimezi pe imparati, numind sminteala legile lor cele sfinte si mintuitoare?" Zis-a sfintul: "Fa ce voiesti, deoarece acele legi nu le am ca pe niste legi, pentru ca nu se dau drept si spre folosul de obste, ci spre pierzare si paguba; caci, ce fel este aceasta lege, ca sa zica: "Inchina-te idolului!"?" Zis-a ighemonul: "Au nu-ti ajunge ca ocarasti pe imparati, inca si pe zei ii numesti idoli? Ma jur pe ei, ca de nu-i vei marturisi ca sint zei si de nu le vei aduce jertfe, apoi vei lua muncile cele pregatite, pentru cei neascultatori".

 

Sfintul a raspuns: "Nu ma tem de ingrozirile tale, ci ma tem a trece cu vederea pe Cel ce a zis: Nu va temeti de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu-l pot ucide; ci sa va temeti mai ales, de Cel ce poate sa piarda si trupul si sufletul in gheena.

 

Deci, se cade a ne teme de Dumnezeu, Cel ce poate sa munceasca pe om in veci, iar nu de voi, care munciti numai o parte a omului, adica numai trupul, dar nu in veci, ci putina vreme".

 

Ighemonul a zis: "Primeste sfatul cel bun si jertfeste zeilor celor fara de moarte, caci, de nu vei asculta, sint gata muncile si muncitorii". Sfintul a raspuns: "Sa vedem cine dintre noi se va arata mai tare, ori tu, cu muncile ma vei domoli pe mine, ca sa numesc zei pe idoli, ori eu te voi sili pe tine sa marturisesti pe Domnul meu Iisus Hristos, Care este adevaratul Dumnezeu si ziditor a toate?"

 

Deci, ighemonul, miniindu-se, a poruncit sa dezbrace pe mucenic si sa-l spinzure spre muncire, ca sa-l bata si sa-l strujeasca cu unelte de fier. Sfintul, fiind muncit cu nemilostivire si trupul lui zdrobindu-se si cazind pe pamint, tacea, nescotind glas de durere. Iar ighemonul i-a zis: "Oare nu s-a muiat inima ta, ca sa jertfesti zeilor?" Iar un ritor, cu numele Vizamon, stind de fata, a zis: "Moartea, apropiindu-se de el, l-a facut sa-si iasa din minte". Atunci sfintul, desteptindu-se, indata i-a raspuns, zicind: "Nici din minte nu mi-am iesit, nici de Dumnezeu, Ziditorul meu, nu ma departez". Arian a zis: "Oare, iarasi te impietresti cu inima? Dar locul acesta, fiind in cale, nu este indeminatic ca sa fii muncit, deci, ajutindu-ne zeii, vom merge in cetate si acolo vei lua muncile cele vrednice de nesupunerea ta". Acestea zicind, a poruncit ca indata sa dezlege pe mucenic si sa-l duca inaintea sa.

 

In cale, aproape de cetate, era un riu mare ce se numea Nil. Acest riu l-a trecut Sfintul Mucenic Ascalon mai inainte, deoarece ighemonul venea incet in urma lor. Cetatenii, iesind in intimpinarea ighemonului pina la riu si, vazind pe sfint zacind gol pe pamint, au stat imprejurul lui, de vreme ce el nu putea sa sada de rani. Ei, vazindu-l astfel, se umileau, fiindu-le jale de el.

 

Apoi, acei cetateni, vazind pe ighemon ca ajunge la riu si se aseaza in luntre, s-au pregatit sa-l intimpine si sa-i ureze de bine, iar sfintul mucenic cind a auzit graind ca ighemonul vine cu luntrea, s-a intarit si s-a sculat de pe pamint si, ridicindu-si miinile spre cer, s-a rugat catre Domnul, zicind: "Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, pentru care patimesc aceste munci si pentru a carui dragoste stau gol in privelistea acestui popor, auzi-ma acum, pentru slava numelui Tau cel sfint. Intinde mina Ta cea atotputernica si tine in mijlocul riului luntrea aceea in care sade paginul judecator, nu-l lasa sa ajunga la malul acesta, pina ce te va marturisi ca esti adevaratul Dumnezeu, Ziditorul si Stapinul a toate si inaintea a tot poporul va preamari numele Tau cel Sfint, pe care il uraste".

 

Sfintul, rugindu-se astfel, deodata luntrea care ducea pe ighemon, a stat pe loc si nu putea sa se miste din locul acela. Ighemonul Arian, vazind acest lucru, se mira, aducindu-si aminte de cuvintele mucenicului, cu care a fagaduit ca-l va sili spre marturisirea lui Hristos Dumnezeu. Deci, a zis catre ai sai: "Ce vi se pare voua de aceasta, ca luntrea nu se mai misca; oare nu socotiti ca aceasta este vrajirea acestui crestin?"

 

Si a poruncit sa aduca alta luntre si a sezut in ea. Deci, aceea luntre, din care a iesit ighemonul, indata a pornit din locul ei, iar aceea in care a sezut, a stat ca pe pamint uscat, neputind sa se miste deloc, desi erau vislasi multi, pinza intinsa si vint in ajutor. Deci, ighemonul a trimis la mucenic, zicind: "Te-ai temut de muncile cu care te-am ingrozit, de aceea ai facut cu vrajile tale sa nu pot trece si sa intru in cetate". Mucenicul a raspuns trimisului: "Viu este Dumnezeul meu, ca nu se va misca luntrea in care este Arian, pina nu va marturisi numele Domnului meu Iisus Hristos, precum i-am zis mai inainte!" Iar trimisul a zis: "Ighemonul, chiar de va marturisi numele Dumnezeului tau precum voiesti, dar, fiind in mijlocul riului, cum vei auzi tu glasul lui de aici de pe mal? Caci riul, precum vezi, este foarte lat". Mucenicul i-a zis: "Sa scrie pe o hirtie marturisirea Domnului meu si s-o trimita la mine si in ceasul acela luntrea va porni si va sosi la mal.

 

Deci, intorcindu-se trimisul, a spus ighemonului cuvintele mucenicului. Iar ighemonul, luind indata o hirtie, a scris cu mina sa niste cuvinte ca acestea: "Unul este cu adevaratul Dumnezeu, pe care Ascalon il cinsteste si nu este altul afara de El. Acela este Ziditorul si Stapinul tuturor!" Astfel scriind, a trimis-o lui Ascalon. Iar mucenicul, citind scrisoarea, s-a rugat lui Dumnezeu si indata luntrea in care era ighemonul a pornit si a ajuns la mal. Ighemonul, intrind in cetate, a sezut la judecata si, punind pe mucenic in fata sa, a zis catre dinsul: "Toata puterea ta de farmece si urita de zei, ai pornit-o asupra mea, fiind pe apa, ca sa ma tii acolo, iar eu, pe pamint, voi arata asupra ta puterea stapinirii mele".

 

Deci, indata a poruncit sa-l spinzure gol la muncire si cu faclii aprinse sa-i arda coastele si pintecele, pina ce i se va topi tot trupul. Pe cind aceia il munceau, sfintul tacea. Atunci Arian a zis catre dinsul: "Ascaloane, precum vad, tu ai sa mori acum". Raspuns-a sfintul: "Chiar de as muri, insa tot viu voi fi!"

 

Ighemonul a zis catre ai sai: "Sa nu ne mai ostenim muncindu-l; vad ca este gata sa moara pentru credinta lui, insa noi sa facem inca ce vom putea". Atunci, a poruncit sa lege o piatra mare de picioarele lui si sa-l arunce de viu in adincul riului. Luindu-l ostasii l-au dus la riu, mergind in urma lor mult popor, intre care erau si multi crestini ce venisera sa vada sfirsitul mucenicului si care, aducind bucate, il rugau sa guste. Iar el nu voia, zicind: "Nu voi mai gusta acum din hrana cea stricacioasa a acestei lumi, ca m-am gatit sa merg si sa iau acelea, pe care ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit. Deci, osteni-ti-va si voi, fratilor, ca sa cistigati bunatatile gatite sfintilor".

 

Graind astfel sfintul, ostasii l-au pus intr-o luntre si, departindu-se de mal, au inceput a lega de picioarele lui o piatra mare. Iar intorcindu-se el spre crestinii care stateau pe mal, le-a zis: "Fiilor, sa nu fiti fara de grija pentru ingroparea mea; insa astazi si miine sa nu ma cautati. Tocmai a treia zi sa veniti in partea de miazanoapte a cetatii si, aflind la mal trupul meu cu piatra cea legata, sa ma ingropati impreuna cu ea".

 

Asa a fost, ca a treia zi dupa inecarea mucenicului, au aflat sfintul lui trup, precum le-a zis lor cu piatra de git. Si astfel l-au ingropat cu cinste, slavind pe Domnul nostru Iisus Hristos, Caruia se cuvine cinstea si inchinaciunea impreuna cu Tatal si cu Sfintul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

 

 

Nota - Sfintul Mucenic Ascalon impreuna cu Sfintul Mucenic Leonid se pomenesc la patimirea Sfintului Filimon, in 14 zile ale lui decembrie. Ighemonul Arian a crezut si el in Hristos si s-a invrednicit de cununa muceniceasca, precum se scrie despre Arian in patimirea aceluiasi Filimon.

 

.