Sfintii Mucenici: Flor si Lavru

Sfintii Mucenici Fior si Lavru au fost frati dupa trup si dupa duh, pentru ca au crezut in Hristos cu un suflet si Aceluia i-au placut prin fapte bune. Si erau cu mestesugul sapatori in piatra, sub niste sfinti barbati invatatori, anume Proclu si Maxim, de la care s-au invatat nu numai mestesugul, ci si viata cea placuta lui Dumnezeu a credintei crestine. Si mai intai invatatorii lor au fost ucisi pentru Hristos, apoi si ei, dupa invatatorii lor, trecand catava vreme, s-au facut mostenitori ai cununii mucenicesti, patimind de la Lichion, ighemonul Iliricului. Inceputul patimirii lor a fost din niste pricini ca acestea:

Un oarecare stapanitor al altei tari a rugat pe ighemonul Iliricului sa-i trimita niste ziditori de piatra iscusiti, ca sa zideasca zeilor celor elinesti o frumoasa capiste de piatra. Iar de vreme ce acesti sfinti erau mult mai iscusiti decat altii in lucrul acela, Flor si Lavru au fost trimisi de ighemon la stapanitorul acela.

Si zidind ei capistea dupa porunca aceluia, pretul pentru osteneala l-au impartit saracilor, invatandu-i pe ei sfanta credinta cea in Hristos, iar ei insisi petreceau in postiri, rugaciuni si osteneli, pentru ca noaptea se rugau, iar ziua savarseau lucrul lor, primind putina hrana, iar pe cei saraci si flamanzi ii hraneau din destul.

Dar nu numai pe saracii aceia, ci si pe un popa elinesc l-au adus la credinta lui Hristos, impreuna cu fiul lui, pentru ca intr-una din zile, cioplind ei in piatra, un fiu al popii, copil tanar, venind aproape de ei, sta privind si, deodata, din piatra aceea pe care o cioplea, sarind o bucatica, a lovit pe tanar in ochi si, ranindu-l pe el, l-a vatamat. Deci racnind acela, a venit tatal lui, popa cel idolesc, si vazand fata copilului insangerata si ochiul sarit, si-a rupt hainele de jale si a inceput a ocari pe sfintii lucratori, apoi s-a repezit ca sa-i bata pe dansii, dar a fost oprit de altii care au fost acolo si care spuneau nevinovatia lucratorilor, ca singur tanarul a fost pricinuitor al primejdiei sale, de vreme ce, apropiindu-se de cei ce ciopleau, sta si se uita fara sa se pazeasca. Iar sfintii placuti lui Dumnezeu, Fior si Lavru, mangaind pe popa, fagaduiau ca au sa tamaduiasca degraba ochiul copilului si au sa-l faca sa vada ca intai.

Deci au luat noaptea pe tanar in casa lor si au inceput a-l invata pe el cunostinta adevaratului Dumnezeu, Domnul Iisus Hristos, zicandu-i: "De vei incepe a crede din toata inima in Dumnezeul cel propovaduit de noi, apoi ochiul tau degrab se va tamadui". Tanarul zicea: "Daca ochiul meu va fi asa precum a fost intai, voi crede si ma voi inchina Dumnezeului vostru, caci cu adevarat se cade a crede mai vartos in acel Dumnezeu care tamaduieste pe cei bolnavi si lumineaza orbii, decat in acei zei care, nu numai ca nu tamaduiesc pe cei bolnavi, dar imbolnavesc si pe cei sanatosi".

Si tanarul acela a povestit sfintilor acest lucru: "Este intre popii nostri un popa, anume Erm. Pe acela cu cativa ani mai inainte, cand voiau sa-l puna in popie, l-au dus la capistea lui Dia ca sa puna mana idolului pe capul lui Erm, pentru ca asa este randuiala punerii in popie, ca mana idolului cea facuta la umere, miscand-o din incheietura cu o funie de argint, alti popi o ridica deasupra, apoi o pogoara pe capul celui ce se pune. Si cand au coborat acea mana pe capul lui Erm, din intamplare a alunecat funia de argint din mainile celor ce o tineau si, cazand mana pe capul lui Erm, i-a jupuit cu unghiile toata fata lui, pana la oase, iar dintii lui se vad pana astazi de departe, si nici un zeu nu i-a ajutat, ci mai vartos spre mai rau i se sporeste aceluia". Acel tanar dupa ce a spus aceasta, Fior si Lavru s-au sculat si au inceput a se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu pentru tamaduirea si luminarea nu numai a ochiului celui trupesc, ci si a ochilor sufletesti ai acelui tanar. Si dupa multe rugaciuni, cand au insemnat ochiul lui cel bolnav cu semnul Sfintei Cruci, indata s-a facut acela sanatos desavarsit si vedea bine ca si mai inainte. Deci nu numai acel tanar tamaduit a crezut in Hristos, ci si tatal lui, popa cel idolesc, care se numea Memertin. Acela s-a facut de atunci, din slujitor dracesc, rob al Domnului nostru Iisus Hristos, impreuna cu fiul sau.

Dupa aceasta, in putine zile, sfintii lucratori Fior si Lavru, avand ca ajutator la lucrare pe ingerul lui Dumnezeu, au sfarsit capistea pe care o zideau si nu au lasat-o ca locuinta idolilor, ci au sfintit-o pe ea intru slava preasfantului nume al Domnului nostru Iisus Hristos; pentru ca au pus in ea cinstita Cruce spre rasarit, adunand ca la 300 de frati saraci si au facut cantare de toata noaptea, laudand pe Hristos Dumnezeu. Atunci a venit de sus o lumina a slavei ceresti celei negraite si a umplut locasul acela de stralucire minunata. Iar dupa savarsirea laudei celei de toata noaptea, toti au mers in locasul care era aproape si in care erau pregatiti idolii pentru noul locas. Deci, legand cu braiele lor de grumaji pe acei idoli, i-au tarat pe pamant, batandu-i si sfaramandu-i in bucati mici.

De toate acestea instiintandu-se boierul, a prins pe Sfintii Fior si Lavru si pe toti cei impreuna cu dansii, intre care era si Memertin cu fiul sau. Astfel pe toti cei ce erau cu sfintii i-a osandit la ardere, iar pe Sfintii Fior si Lavru, batandu-i cumplit, i-a trimis lui Lichion, ighemonul Iliricului. Iar acela, cercetand cele pentru dansii si aflan-du-i nemiscati in credinta crestineasca, i-a aruncat intr-un put adanc si i-a astupat cu pamant. Iar dupa multi ani, s-au gasit sfintele lor moaste, izvorand tamaduiri de toate bolile, si au fost aduse cu cinste in Constantinopol, intru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru.

.