Sfantul Cuvios Daniil Sihastrul; Sfintii Mucenici Sebastian si Zoe; Sfantul Cuvios Modest

Sfantul Cuvios Daniil Sihastrul; Sfintii Mucenici Sebastian si Zoe; Sfantul Cuvios Modest

Sfantul Mucenic Sebastian

Sfintii Zoe, Tranchilin, Nicostrat, Claudiu, Castor, Tiburtie, Castul, Marcelin si Marcu

Acestia au fost pe vremea imparatiei lui Diocletian si Maximian (284-305). Dintre toti, Sfantul Sebastian era unul din sfetnicii imparatiei. S-a nascut in Galia, dar a crescut la Milano, de unde se si tragea neamul sau. A cunoscut din copilarie, pe Hristos si, macar ca intrase in armata imparateasca si era comandant al ostasilor din Roma, in ascuns a ramas ucenic infocat al Domnului. Gandul lui era sa ajute ucenicilor sa marturiseasca credinta, la ceasul greu al chinurilor.

Sfantul Mucenic Sebastian

Asa a facut el mai intai cu cei doi frati Marcelin si Marcu. Ca, rabdand ei multa vreme la inchisoare, si pusi fiind la tot felul de chinuri, se hotarase sa li se taie capetele. Dar parintii lor, Tranchilin si Marcia, pagani fiind, aproape ca i-au induplecat pe ei, cu lacrimile lor, sa se lepede de credinta in Hristos. Acestea auzind, Sfantul Sebastian, prin cuvantul sau si prin puterea minunii ce s-a facut prin el atunci, ca a vindecat de mutenie pe Zoe, femeia lui Nicostrat, scriitorul imparatesc, fiind ea de sase ani muta, i-a intors pe toti sa stea cu barbatie in credinta, in fata chinurilor. Si s-au plecat a crede in Hristos, Nicostrat si femeia lui, Zoe. Si fericitul Sebastian ii invata ca datori sunt sa fie prieteni imparatilor, dar in ascuns, fiecare din ei sa fie crestini desavarsiti. Si s-au botezat atunci, prin Sfintii Policarp, preotul si prin fericitul Sebastian, ca la saizeci de ucenici, intre care Tranchilin si Marcia, parintii Sfintilor Marcelin si Marcu, Claudiu eparhul si copiii lui, Hromatie, eparhul Romei si fiul sau Tiburtie s.a.

Si era atunci episcop in Roma fericitul Gaius. Si se adunau crestinii, pentru Sfintele Taine, in casa lui Castul, dregator imparatesc, fiind si acesta crestin, in taina, impreuna cu cei ai casei sale. Si, fericitul Gaius, episcopul, a hirotonit diaconi pe fratii Marcelin si Marcu si pe Tranchilin tatal lor, l-a sfintit preot, iar pe fericitul Sebastian, ca unul ce purta haine ostasesti, l-a facut aparator al Bisericii.

Si, pornindu-se prigoana impotriva crestinilor, atunci au fost prinsi Nicostrat, Claudiu, Castor, Tiburtie, Castul si Zoe si in multe feluri chinuindu-i, si-au dat sufletul. Deci, si Tranchilin preotul a fost ucis cu pietre la mormantul Sfantului Pavel Apostolul, iar feciorii sai, diaconii Marcelin si Marcu, au murit spanzurati cu capul in jos si strapunsi de lanci. Iar fericitul Sebastian, fiind chemat de Diocletian si marturisind credinta in Hristos, din porunca imparatului a fost luat ca tinta si ostasii au tras cu sageti in tot trupul lui; si, fiind ei inca viu, i-au zdrobit trupul cu toiege si asa, taiat in bucati, si-a dat sufletul la Dumnezeu. Si se afla sfintele lui moaste in catacomba Sfantului Sebastian din Roma, pana in ziua de astazi.

Sfantul Ierarh Modest - Arhiepiscopul Ierusalimului (+634)

Acesta s-a nascut din parinti crestini numiti Eusebie si Teodula, in cetatea Sevastiei. Deci, fiind maica sa stearpa, li s-a dat lor ca fiu, prin rugaciunea parintilor lui, pe acest mare crestin, dupa patruzeci de ani, de la insotirea lor. Deci, dupa ce s-a nascut acesta, a fost parat tatal sau la Maximian ca este crestin. Si, fiind legat, a fost dus la inchisoare. Despre aceasta, fiind instiintata Teodula, femeia sa, s-a dus si ea la inchisoare, impreuna cu fiul ei. Iar acolo, in inchisoare aflandu-se, s-au rugat amandoi lui Dumnezeu si asa si-au dat sufletele lor in mainile Sfintilor Ingeri si asa s-au facut mucenici, dupa vointa si dorinta. Si aflandu-i pazitorii temnitei morti, iar pe copil viu, intre cei doi, luandu-l pe el, l-au dus la Maximian. Copilul era de cinci luni atunci. Iar Maximian, vazandu-l pe el curat si frumusel, l-a dat la unul din oamenii palatului, ca sa-l creasca cu osardie, spre a se face vrednic de slujba lui Zeus.

 Sfantul Ierarh Modest

Deci, find crescut langa omul acesta, fericitul Modest a aflat ca parintii lui au murit la inchisoare pentru Hristos. Iar cand a ajuns varsta de treisprezece ani, atunci a aflat pe un crestin, de la care a invatat credinta si, cu tot sufletul, s-a apropiat si s-a lipit de ea. Se mahnea, insa, ca traia impreuna cu paganii. Si, odata, cand Maximian a poruncit ca tot poporul sa aduca jertfa zeilor, Sfantul s-a dus la mormantul parintilor sai si-i ruga pe ei sa fie eliberat din mainile paganilor si sa se invredniceasca de Sfantul Botez.

Deci, aflandu-l pe el un argintar, ce era din Atena, l-a luat si l-a dus in acest oras, unde l-a infatisat arhiereului. Si, acolo, invatand credinta mai cu dinadinsul, s-a si botezat. Iar cand se boteza Sfantul, s-a intamplat minune preaslavita, ca s-a vazut un stalp de foc pogorandu-se din cer si care-si avea reazemul pe capul celui ce se boteza. Acesta, dupa botez, numai cu rugaciunea si cu atingerea mainii, a vindecat pe fratele argintarului de o boala grea; asemenea, a vindecat si un indracit. Apoi, argintarul si femeia lui au murit si, in testamentul lor, a fost trecut, impreuna cu fiii lor, si Sfantul acesta, ca mostenitor al averii lor. El insa, daruind partea sa de mostenire fiilor argintarului, s-a dus in locurile cele mai adanci al pustiului si, acolo, petrecea viata sa pustniceste. Iar fiii argintarului, nerabdand din invidie sa vada pe Sfantul cinstit de catre toti, cand s-au dus la targ pentru negutatorie, au induplecat si pe Fericitul Modest sa mearga impreuna cu ei. Si, acolo ducandu-se, l-au vandut pe Sfantul, ca rob la un raucredincios, de la care a suferit multe necazuri, vreme de sapte ani. Insa, Sfantul, prin fierbinte si staruitoare rugaciune, a izbavit pe stapanul sau in inselaciunea relei credinte si l-a induplecat pe el ca sa creada si sa se boteze. Inca, patimind el de o grea boala, l-a facut si sanatos.

Iar, dupa ce a murit stapanul sau, s-a dus Sfantul la Ierusalim, ca sa se inchine purtatorului de viata Mormant si, de acolo, a plecat la muntele Sinaiului, unde, retragandu-se si numai la Dumnezeu cautand, multe minini a facut. Deci, murind atunci patriarhul Ierusalimului, din dumnezeiasca iconomie, a fost hirotonit patriarh al Ierusalimului, Sfantul Modest, avand el, atunci, cincizeci si noua de ani. Si facut inca multe minuni, arhiereu fiind. Asa, unui om din Ierusalim ii piereau vitele, pentru ca apa fantanii din care beau era otravita de un sarpe, prin lucrarea diavolului. Si Sfantul, mergand la acea fantana, si vitele pierite le-a inviat si pe sarpe l-a omorat, iar pe diavolul l-a facut sa se arate inaintea tuturor celor ce stau de fata. Si se jura diavolul, ca nu se va mai apropia vreodata de locul acela, unde ar fi chemat numele Sfantului Modest. Acest Sfant nu savarsea niciodata raul. Ca, iata, fiii argintarului, care l-au vandut pe el, s-au dus la Ierusalim, fara sa stie ei ca cel de ei vandut se afla acolo patriarh. Iar cel ce niciodata nu pomenea raul, Sfantul Modest, nu numai ca nu i-a pedepsit pe ei, pentur raul ce-i facusera, ci, dimpotriva, i-a primit cu dragoste, i-a gazduit cu osardie si le-a facut bine cu darnicie.

Dar, asa vietuind cu sfanta cuviinta, fericitul a trait nouazeci si sapte de ani, si a fost patriarh treizeci si opt, dupa care s-a mutat la vesnicele locasuri.

Sfantul Cuvios Daniil Sihastru

Sfantul Daniil Sihastrul este cunoscut si sub numele de "Daniil Schimonahul" sau "Daniil cel Nou", nume care nu mai fac posibila confuzia cu prorocul din Vechiul Testament. S-a nascut la inceputul secolului al XV-lea, intr-un sat din apropierea orasului Radauti. Ajunge la Schitul Sfantul Lavrentie, la 6 km de Putna, locul intrarii sale in monahism. Mai tarziu alege sa se retraga pe o stanca de pe malul paraului Viteul, unde va daltui un paraclis, la care se mai vede si azi pridvorul, naosul si altarul, iar dedesubt o incapere, sapata tot in piatra, care ii va sluji drept chilie. Potrivit traditiei, Cuviosul Daniil i-ar fi prezis Sfantului Stefan cel Mare ca va urca pe tronul de domnie al Moldovei. Dupa spusele cronicarului Ion Neculce cuviosul Daniil este cel care l-a indemnat pe Stefan Voda sa continue lupta impotriva turcilor si tot de la el a venit si indemnul de a zidi Manastirea Putna.

 Sfantul Cuvios Daniil Sihastru

Nu se cunoaste data trecerii sale la cele vesnice. A fost inmormantat in partea sudica a pronaosului bisericii Manastirii Voronet. Un deget, ferecat in argint si impodobit cu unsprezece margaritare si un granat, se pastreaza si astazi la manastirea Putna. El poarta inscriptia: "Aceste relicve le-am ferecat eu Ghedeon, igumen ot Voronet, cu toata cheltuiala mea in anul 7257 (1749), in 4 decemvrie". Parintele profesor Petru Rezus marturiseste ca acest deget, ferecat in argint, arata ca sfintele moaste ale lui Daniil Sihastrul au fost, pe la mijlocul veacului al XVIII-lea, expuse in manastire. Despre acest deget, care este pastrat la manastirea Putna, traditiile spun ca este degetul aratator de la mana dreapta a Sfantului Daniil, cu care el a aratat voievodului valea Putnei, unde l-a indemnat sa ridice manastirea.

Hotararea sinodala de "canonizare" s-a luat la 20 iulie 1992, randuindu-se ca el sa fie praznuit in fiecare an, pe 18 decembrie.

Chilia Sfantului Daniil Sihastru

23 Decembrie 2009

Vizualizari: 6640

Voteaza:

Sfantul Cuvios Daniil Sihastrul; Sfintii Mucenici Sebastian si Zoe; Sfantul Cuvios Modest 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Predici si Cuvantari
Predici si Cuvantari Cuviosul a slujit și a predicat cu timp și fără timp. Omiliile sale, rostite ori de câte ori avea ocazia, însă cu precădere în duminici și sărbători, precum și în ajunul praznicelor și în serile de vineri și de duminică, au ajutat foarte mult la 80.00 Lei
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica Cuvinte care vindecă s-a născut din întâlnirea noastră – un preot ortodox și un psiholog, amândoi preocupați de același lucru: cum putem reda cuvintelor greutatea lor firească și cum putem crea spații de viață în care oamenii să se simtă înțeleși, respect 63.32 Lei
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume Rezultat a peste jumătate de secol de susținută activitate teologică, opera părintelui Stăniloae continuă încă să intimideze prin vastitatea aproape incredibilă a abordărilor și concretizărilor. Interesul pe care acestea îl suscită în Occident este 33.83 Lei
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, fost stareț al mănăstirilor Antim și Plumbuita din București, a fost una dintre cele mai rodnice personalități ale monahismului românesc din secolul al XX-lea, un trăitor exemplar al Evangheliei Mântuitorului 42.29 Lei
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant Părintele Dumitru Stăniloae este cu siguranță cel mai mare teolog ortodox al sfârșitului secolului XX. Vastă și profundă, opera sa exprimă în același timp sensibilitatea mistică și rigoarea dogmatică a Ortodoxiei patristice, cât și geniul specific al 21.14 Lei
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae „Cartea de față - teza de doctorat a teologului german Jürgen Henkel susținută în 2001 la Facultatea de Teologie Evanghelică a Universității din Erlangen - e o excelentă introducere în teologia ascetică și mistică a Bisericii Ortodoxe așa cum a fost 42.29 Lei
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949)
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949) Într-o epocă marcată de suferință și prigoană, când credința era greu încercată, iar Biserica Ortodoxă părea aproape nimicită, Sfântul Serafim de Vîrița a fost lumină, nădejde și mângâiere pentru multe suflete rănite. Așa cum spunea adesea părintele 28.54 Lei
Stiinta si religia - editia a doua
Stiinta si religia - editia a doua Știința și religia este o lucrare de neegalat atât în literatura de specialitate rusă, cât și în cea străină. Ideea scrierii unui articol dedicat relației dintre știință și religie i-a venit lui Valentin Feliksovici Voino-Iasenețki (numele de mirean al 23.26 Lei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei Lumea nevăzută şi războiul duhovnicesc împotriva duhurilor care au încercat să uzurpe domnia lui Dumnezeu Cel slăvit în Treime sunt subiectul cărţii Domnul duhurilor. Părintele Andrew S. Damick foloseşte ca instrumente istoria, Scriptura, mitologia, scrie 42.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact