Patimirea Sfintelor Mucenite si surori Agapia, Hionia si Irina
Zabovind imparatul Diocletian in Acvilinia, cetatea Italiei, i s-a dat de stire de la Roma, cum ca toate temnitele Romei sunt pline de crestini care, desi patimesc mai multe feluri de munci, nu se leapada de Hristosul lor, ci toti il au de invatator pe Hrisogon si-l asculta, tinandu-se de invatatura lui. Deci, Diocletian a poruncit ca pe toti crestinii sa-i dea la moarte, iar pe Hrisogon sa-l aduca la dansul spre cercetare.
Deci, Hrisogon, marturisitorul lui Hristos, fiind adus legat din Roma in Acvilinia, la imparatul Diocletian, Sfanta Anastasia, vindecatoarea de rani, ii urma de departe, ca unui invatator al sau. Deci, cercetandu-se de catre imparat mucenicul lui Hristos si nesupunandu-se paganestii porunci a imparatului, l-a condamnat la moarte si i-a taiat capul afara din cetate, departe, la un loc pustiu. Si se afla cinstitul lui trup pe malul marii, fiind aruncat spre mancare fiarelor si pasarilor.
Nu departe de acel loc era locuinta unui oarecare preot cu numele Zoil, barbat crestin si sfant si aproape de el isi aveau locuinta aceste trei fecioare surori dupa trup si dupa duh: Agapia, Hionia si Irina. Acel preot, prin descoperire dumnezeiasca, afland de trupul Mucenicului Hrisogon, l-a luat pe el impreuna cu capul si, punandu-l intr-o racla de lemn, l-a ascuns in camara sa. Dupa treizeci de zile i s-a aratat in vis Sfantul Hrisogon, zicandu-i: "Sa stii ca in timpul celor noua zile, cele trei fecioare ale lui Hristos vor fi supuse la chinuri. Deci, tu sa spui roabei lui Dumnezeu Anastasia ca sa se ingrijeasca de dansele, desteptandu-le spre vitejeasca nevointa pana ce se vor incununa prin patimire. Si sa fii si tu cu buna nadejde, ca iti vei lua rodadele cele dulci ale ostenelilor tale; pentru ca degraba de cele de aici te vei libera si la Hristos vei trece cu bucurie si te vei odihni impreuna cu sfintii".
S-a descoperit despre aceasta si Sfintei Anastasia si, pornindu-se cu Duhul lui Dumnezeu, a mers la casa preotului pe care niciodata nu l-a cunoscut inainte si-l intreba unde sunt fecioarele acelea de al caror mucenicesc sfarsit ce avea sa fie i s-a descoperit lui. Deci, aflandu-le casa, a mers la dansele, le-a sarutat cu dragoste si a petrecut o noapte, vorbind cu dansele multe cuvinte folositoare de suflet si pline de dragostea dumnezeiasca. Apoi le indemna sa stea cu barbatie in munci pentru Hristos, Mirele lor, pana la sange; si au vazut in casa preotului si moastele Sfantului Hrisogon, mucenicul lui Hristos si iubitul sau invatator si au plans peste moaste mult timp cu lacrimi fierbinti, incredintandu-le rugaciunilor aceluia.
Dupa aceea iarasi s-a intors in cetatea Acvilinia sa faca obisnuita slujire legatilor lui Hristos celor din temnita. Si a fost dupa cum a grait Sfantul Hrisogon preotului Zoil in vedenie. Acel sfant preot, in timpul celor noua zile s-a mutat catre Domnul, iar pe sfintele fecioare Agapia, Hionia si Irina le-au prins paganii si le-au dus la imparatul Diocletian la cercetare. Vazandu-le imparatul, a zis catre dansele: "Ce nebunie v-a indemnat pe voi sa urmati ratacirii celei desarte si de prisos, sa dati defaimare legii celei drepte, iar pe zei, ca pe o uriciune, sa-i treceti cu vederea? Dar, deoarece va vad ca sunteti de bun neam, tinere si frumoase, de voi fiindu-mi mila, va crut si va sfatuiesc ca, lepadandu-va de Hristos al vostru, sa aduceti zeilor jertfe, iar eu va voi da din palatele mele tineri de mare neam, vrednici de frumusetile voastre, ca sa aveti pentru voi barbati slaviti, pentru care veti fi cinstite".
Cea mai mare dintre surori, Sfanta Agapia, a raspuns zicand: "Imparate, tie iti sta inainte purtarea de grija pentru trebuintele poporului, a neamurilor si ostirilor, iar tu graiesti cele nedrepte spre defaimarea Dumnezeului Celui viu, al Carui ajutor iti este de trebuinta si a Carui bunatate indelung te rabda, iar tu il hulesti pe El". Diocletian a raspuns: "A innebunit aceasta; sa se apropie cealalta". Deci, apropiindu-se cealalta, Sfanta Hionia, a zis: "Nu a innebunit sora mea, ci sfatul tau cel nedrept l-a mustrat cu dreapta judecata". Iar imparatul, lepadand-o si pe aceea, a poruncit ca pe a treia sa o aduca mai aproape de dansul. Si a zis catre ea: "Deoarece s-au facut rele surorile tale, macar tu, cea mai tanara, pleaca-ti capul zeilor ca si surorile tale, uitandu-se la tine, sa faca la fel".
Sfanta Irina a raspuns: "Sa-si plece capul idolilor toti cei ce staruiesc zadarnic in nebunia lor, cei ce-L supara pe adevaratul Dumnezeu. Si ce poate sa fie mai desert si mai nebunesc lucru decat acesta, ca sa se inchine omul idolului facut de maini omenesti, care pentru pret a fost lucrat; caci mai intai te sfatuiesti cu mesterul cu ce pret si ce fel de idoli sa-ti faca tie, adica ori stand, ori sezand, ori culcat, ori jucand, ori rizand, ori plangand si din ce fel de materie sa-l faca, adica ori de lemn, ori de piatra, ori de arama, sau din oricare alta materie. Si, daca il lucreaza rau, atunci ii lepezi lucrul; iar daca este bine, ii dai pretul ce te-ai tocmit. Apoi lucrului aceluia cumparat iti pleci capul, numind pe acel idol zeu al tau, pe care mai bine se cade a-l numi rob cumparat".
Zis-a Diocletian: "La niste cuvinte ca acestea, cu munci se cade a raspunde". Si a poruncit ca pe sfintele fecioare sa le arunce in temnita, iar Sfanta Anastasia indata, dupa obiceiul ei mangiia pe cei ce patimeau in legaturi si a mers la sfintele fecioare, mangiindu-le cu nadejdea ajutorului celui nedepartat al lui Hristos si cu nadejdea slavitei biruinte asupra vrajmasilor.
Nu dupa multe zile, a trebuit ca imparatul sa se duca in Macedonia pentru oarecare randuieli ale poporului si au fost dusi dupa dansul toti crestinii cei ce se aflau in temnitele Acviliniei, intre care erau si aceste trei sfinte fecioare - Agapia, Hionia si Irina -, iar Sfanta Anastasia le urma de departe. Dar dupa ce au ajuns in Macedonia, imparatul a incredintat lui Dultie, ighemonul, cercetarea crestinilor, ca sa-i sileasca la jertfa idoleasca; iar pe cei ce nu se vor indupleca, sa-i piarda cu felurite munci. Dar patimile acelor multi sfinti mucenici, munciti in acea vreme acolo, in multe feluri, nu s-a putut a le scrie, ci, numai cumplitele chinuri ale acestor trei sfinte fecioare se pun inainte. Pe aceste mirese ale lui Hristos, cand le-au pus la cercetare inaintea ighemonului Dultie, acela, vazand frumusetea cea mare a lor, a nutrit ganduri necurate pentru dansele si le-a dat in paza la un strajer, care le fagaduia libertate si daruri de se vor invoi cu ighemonul la necurata pofta. Insa sfintele fecioare voiau mai bine sa moara de o mie de ori, decat o data sa se prihaneasca; incat nici cu imbunari, nici cu ingroziri, nici cu daruri, nici cu chinuri, nu se induplecau la pofta ighemonului. Iar ighemonul, nemairabdand focul desfranarii celei aprinse intr-insul, a gandit ca singur sa se duca la dansele noaptea, in casa in care erau tinute si sa le sileasca la pacat.
Deci, dupa ce a innoptat, sfintele fecioare stateau la ruga-ciune, inaltand lui Dumnezeu rugaciuni de toata noaptea, cantand psalmi. Iar ighemonul, vrand sa intre la dansele, cand s-a atins de pragul usii lor, indata a innebunit. Si era acolo o bucatarie si stateau vasele bucatariei, oalele, caldarile, tigaile innegrite de funingine. El, neintrand la sfintele fecioare, a mers la vasele acelea si in loc de fecioare, cuprindea si saruta caldarile cele innegrite, oalele si tigaile, pentru ca mintea lui se intunecase de diavolul desfranarii si nu era cunostinta intru el. Si a fost chinuit de necuratul duh multa vreme, parandu-i-se ca vasele cele innegrite sunt sfintele fecioare. Si cu totul i s-a innegrit fata; mainile si toate hainele intinandu-se foarte mult. Apoi a iesit afara la slujitorii cei ce-l asteptau pe el, stand cu lumanarile. Iar aceia, vazandu-l cu totul innegrit si infricosat ca un arap, sau mai bine zis ca un diavol, s-au spaimantat si, aruncand lumanarile au fugit de dansul. Parandu-i-se ca este defaimat de dansii, s-a maniat asupra lor.
Apoi a inceput a se lumina de ziua si oriunde se ducea, in toate partile fugeau de dansul slugile, strajerii si strainii, ca de o naluca infricosata. Deci, s-a dus la palatul imparatesc, vrand sa se jeluiasca imparatului de ostasii care erau sub stapanirea lui, ca nu-l asculta si isi bat joc de dansul. Dar, dupa ce s-a apropiat de palat, toti au ris in hohote de el si unii fugeau de dansul, iar altii il impingeau, nelasandu-l si dandu-i branci de la usile palatului, ca nu-l cunostea nimeni, cum ca este ighemonul Dultie, ci li se parea ca este un nebun. Nici el nu putea sa se cunoasca pe sine ca este innegrit, fiindu-i schimbati ochii de lucrarea diavoleasca; ci i se parea ca este la fata alb, iar la haine si la maini curat.
Si, abia intelegand slugile ca a innebunit stapanul lor, au alergat dupa dansul si, prinzandu-l, l-au dus in casa, zicandu-i: "Vezi-te singur in ce chip esti". Iar dupa ce a intrat in casa, femeia lui si toti cei din casa, slugile si slujnicile au inceput a se tangui pentru dansul, ca pentru un indracit, iar altii se mihneau pentru el, ca de un iesit din minte; insa el nu intelegea si se mira pentru ce unii plangeau pentru dansul, iar altii fugeau. Dar abia atunci i s-au deschis ochii lui necurati si s-a vazut innegrit, fata sa in oglinda a vazut-o ca de arap si s-a cunoscut pe sine ca este batjocorit de diavolul.
Atunci s-a maniat asupra sfintelor fecioare, socotind ca acelea i-au facut aceasta cu oarecare vraja si gandea in ce chip sa le pedepseasca. Spalandu-si trupul si hainele schimbindu-si, a sezut la judecata la vedere, inaintea poporului. Iar uneltele cele de muncire punandu-le inainte si pe sfintele fecioare aducandu-le de fata, a poruncit sa le dezgoleasca, ca sa vada trupurile lor. Insa cand au inceput slujitorii sa dezbrace hainele de pe dansele, nu puteau sa le dezbrace nicidecum, pentru ca prin lucrarea lui Dumnezeu, hainele lor atat de mult se lipisera de sfintele lor trupuri, ca pielea de trup si toti se mirau de o minune ca aceea; deci, mult s-au ostenit slujitorii ca sa le dezbrace si nimic n-au sporit. Iar ighemonul, sezand la judecata, deodata a dormit un somn greu, incat nici nu puteau a-l destepta. Pentru ca il clatinau si cu mare glas strigau spre dansul, iar el dormea ca un mort. Si, luandu-l, l-au dus in casa lui. Iar dupa ce l-au dus in casa, indata s-a desteptat.
Auzind imparatul de cele ce s-au intimplat ighemonului Dultie il batjocorea, iar pe sfintele fecioare le-a dat spre cercarea lui Sisinie comitul. Iar acela, mai intai pe Sfanta Irina punand-o inaintea sa, a intrebat-o: "Te vei supune poruncii imparatesti?" Raspuns-a sfanta: "Nu ma voi supune, caci sunt crestina si roaba a Atotputernicului Dumnezeu". Si a poruncit comitul sa o duca in temnita. Apoi pe Agapia si pe Hionia punandu-le inaintea judecatii sale a zis catre dansele: "Sora voastra cea mai tanara a fost amagita si invatata de voi ca sa defaime dumnezeiestile legi; pentru aceea i-am mutat pe urma chinuirea ei ca, privind la voi, sa se teama si sa ne asculte. Dar si voi, de voiti sa va liberati de munci, aduceti zeilor jertfa, precum aducem si noi, supunandu-ne imparatestilor porunci". Raspuns-a Sfanta Agapia: "Credinta noastra este nebiruita!" Zis-a comitul catre Sfanta Hionia: "Dar tu ce zici?" A raspuns Sfanta Hionia: "Credinta noastra este neschimbata!" Zis-a comitul: "Sunt la voi carti crestinesti?" Grait-au sfintele: "Sunt carti, dar sunt ascunse in mintea noastra, de unde nicidecum nu se pot lua de vrajmasii lui Hristos". Zis-a comitul: "Cine v-a sfatuit sa va dati de bunavoie la o primejdie ca aceasta?" Fecioarele raspunsera: "Primejdia aceasta este vremelnica, dar folositoare; caci dintr-insa se naste slava cea vesnica". Comitul zise: "Impliniti porunca imparateasca si jertfiti zeilor". Iar sfintele fecioare au raspuns: "Noi aducem jertfa de lauda lui Dumnezeu, iar diavolului nu vom jertfi niciodata. Deci nu nadajdui, ca nu ne vei intoarce de la Domnul nostru Iisus Hristos, ci fa cele poruncite tie de imparatul tau cel pamantesc, precum si noi facem cele poruncite de Imparatul nostru cel ceresc".
Atunci Sisinie comitul a dat un raspuns ca acesta asupra lor: "Agapia si Hionia, care nu s-au supus prin ingrozirea de judecata sa implineasca imparateasca porunca, poruncesc sa se arda". Auzind aceasta, sfintele fecioare s-au umplut de bucurie si au strigat cu mare glas: "Multumesc Tie, Doamne Iisuse Hristoase, ca ne-ai invrednicit a fi marturisitoare numelui Tau celui Preasfant, in mainile Tale, Stapane, primeste sufletele noastre". Si le-au aruncat in foc si, rugandu-se, si-au dat sufletele in mainile Domnului lor, iar acel mare foc arzand, nu numai ca nu s-a atins de trupurile acelor sfinte fecioare, dar nici de hainele lor si nici urma nu era pe dansele de arderea focului, spre aratarea necredinciosilor ca nu au murit de arderea focului, ci cu rugaciune si-au cerut de la Dumnezeu acel sfarsit fericit. Iar trupurile lor, fiind nevatamate, le-au furat noaptea din foc slugile Sfintei Anastasia, vindecatoarea de rani si le-au dus la stapana lor, in casa in care locuia. Iar Sfanta Anastasia, ungand cu aromate acele trupuri mucenicesti, le-a pus cu cinste in mormantul cel nou, bucurandu-se cu duhul si rugandu-se Domnului, ca sa o invredniceasca si pe ea a fi partasa darului acelora.
A doua zi, Sisinie comitul, sezand la judecata, a adus pe Sfanta Irina si a zis catre dansa: "Jertfeste zeilor ca sa nu pieri in foc ca si surorile tale". Sfanta raspunse: "Nu voi jertfi, ci ma sarguiesc a fi partasa surorilor mele, ca sa nu fiu straina de dansele cand voi sta inaintea fetei lui Dumnezeu!" Comitul zise: "Supu-ne-te, ca sa nu cazi in mai mari munci decat surorile tale". Sfanta raspunse: "Sunt gata pentru toate muncile, pentru ca doresc sa mor pentru adevar; apoi prin moarte sa dobindesc viata si prin foc trecand, sa ajung la odihna si la racorire". Comitul zise: "Voi porunci sa te duca in casa de desfranare, ca acolo sa fii batjocorita pana vei muri". Sfanta raspunse: "Trupul meu va patimi de la desfranati, mancandu-se ca de un ciine, sau de lup, sau de urs, sau de balaur muscandu-se si mai cu voie imi este sa patimesc prihanirea aceea a trupului, decat sa-mi intinez sufletul cu inchinarea la idoli; pentru ca necuratia care se face fara de voie si pe care sufletul nu o voieste nu se socoteste pacat inaintea lui Dumnezeu. Oare s-au intinat sfintii care au patimit mai inainte pentru marturisirea numelui lui Hristos, carora calaii le turnau in gura cu sila din sangiuirile cele jertfite idolilor?"
Comitul zise: "Cu adevarat nu s-au intinat mancand din jertfele noastre?" Sfanta Irina raspunse: "Cu adevarat nu s-au intinat; inca s-au si incununat. Caci, avand mainile legate si gura deschizandu-le cu sila, le-ati turnat sangele cel jertfit; ca placerea ce se primeste de voie are pedeapsa pacatului, iar ceea ce se da de sila aduce cununa celui silit. Asa si mie, care mi-am dat trupul Hristosului meu, chiar orice fel de silire imi veti face in acest fel, nadajduiesc ca neprihanita voi fi inaintea Mirelui meu Cel fara de moarte; inca nadajduiesc ca voi lua si cinste de la Dansul, ca una ce patimesc pentru Dansul nevoie si sila. Deci n-am nici o grija de orice veti voi sa faceti trupului meu ori la batai, ori la foc de il veti da, sunt gata a le patimi pe toate pentru numele Dumnezeului meu, caci este puternic Dumnezeul meu sa nu va lase sa-mi faceti ceea ce ati gandit asupra mea".
Atunci comitul a dat-o ostasilor, ca s-o duca in casa de desfranare si s-o batjocoreasca oricati vor voi, pana ce va muri. Deci, fiind dusa sfanta de ostasi, i-au ajuns alti doi ostasi al caror chip era minunat si luminat, ca trimisi de la comitul si au grait catre cei ce o duceau pe sfanta: "Ne-a trimis comitul sa duceti pe aceasta fecioara la locul unde va vom arata". Apoi i-au dus dupa cetate si, suindu-i pe un deal foarte inalt, au zis ostasilor: "Duce-ti-va si ziceti comitului Sisinie ca am pus fecioara pe deal cum ne-a poruncit". Deci, s-au dus ostasii la comit, iar cei doi luminati s-au facut nevazuti, caci fusesera ingerii lui Dumnezeu. Si statea Sfanta Irina pe deal, laudand si multumind lui Hristos Dumnezeu, Cel ce a izbavit-o de mainile desfranatilor.
Afland de aceea, comitul s-a maniat ca nu i s-a indeplinit porunca si incalecand pe cal a alergat la dealul acela. Si vedea pe sfanta fecioara stand pe deal, dar nu putea sa se suie, pentru ca i se arata dealul acela ingradit ca de un zid mare si de nesuit. Deci, umbland imprejurul dealului, se trudea cu manie, ca nu putea sa ajunga la aceea ce o vedea; si, ostenindu-se asa de dimineata pana seara, nimic n-a sporit. Dar unii din ostasi care erau langa el au intins arcurile, au slobozit sageti catre dansa si au ranit-o. Iar ea a strigat cu glas mare catre comit: "Eu rid de tine, ticalosule, caci ca la un barbat tare ai iesit cu oaste si cu razboi catre mine neputincioasa. Insa, iata, ma duc curata la Domnul meu Iisus Hristos, Care ma insoteste acum cu surorile mele!" Zicand aceasta si lui Dumnezeu dand multumire s-a culcat pe pamant si si-a dat duhul sau Domnului. Aceasta a fost cu o zi mai inainte de Pasti, iar dupa ce a innoptat, Sfanta Anastasia a trimis pe slugile sale si au luat cinstitul trup al Sfintei Mucenite Irina din deal si, ungandu-l cu miruri binemirositoare, l-au pus alaturi de trupurile surorilor ei.
Astfel s-a savarsit patimirea Sfintelor trei mucenite, surori si fecioare Agapia, Hionia si Irina si indata sfintele mucenite fecioare au stat inaintea Scaunului Prea Sfintei Treimi, al Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh, al Unuia Dumnezeu, Caruia se cade slava in veci. Amin.
.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.