Patimirea Sfintilor patruzeci de mucenici din Sevastia Armeniei
Pe vremea imparatiei necredinciosului imparat Liciniu (308-324), fiind mare prigoana impotriva crestinilor si pe toti credinciosii silindu-i spre jertfirea idolilor, era in Sevastia, cetatea Armeniei, un voievod cu oaste, anume Agricolae, pierzator, salbatic si istet spre slujba idoleasca. Intr-acel timp li se poruncea crestinilor, care se aflau in cetele ostasesti, sa aduca jertfa diavolilor. Si erau in ceata lui Agricolae, in partile Capadociei, niste ostasi, patruzeci la numar, care, de asemenea, slujeau intr-o dregatorie ostaseasca si aveau dreapta credinta in Hristos Dumnezeu, fiind barbati tari si nebiruiti in razboaie, iar in dumnezeiestile Scripturi foarte iscusiti.
Instiintindu-se voievodul despre trei dintre acestia, Chirion, Candid si Domnos cit si despre insotitorii lor cum ca sint crestini, i-au prins si i-au silit spre inchinarea la idoli; ca zicea catre dinsii voievodul astfel: "Precum in razboaie ati fost cu un suflet si cu un cuget si v-ati aratat vitejia voastra, tot asa si acum, cu un cuget si un suflet, sa aratati supunerea voastra la imparatestile legi si sa jertfiti zeilor de voie, mai inainte pina a nu va sili cu muncile".
La aceste cuvinte sfintii ostasi, raspunzind tiranului, au zis: "Daca pentru imparatul cel pamintesc ne-am luptat in razboaie si am biruit pe vrajmasi, precum singur marturisesti, ticalosule, cu atit mai virtos ne vom nevoi pentru Imparatul cel fara de moarte si vom birui a ta rautate si al tau viclesug".
Sfintii ostasi au zis: "Despre ceea ce ne este noua de folos, se ingrijeste Domnul". Zis-a voievodul: "Nu graiti multe, ci, lasind vorbele cele mincinoase, pregatiti-va sa jertfiti de dimineata zeilor". Acestea zicindu-le Agricolae, a poruncit sa-i duca in temnita, unde, intrind sfintii, si-au plecat genunchii la rugaciune si ziceau catre Dumnezeu: "Scoate-ne pe noi, Doamne, din ispita si din smintelile celor ce lucreaza faradelegea". Iar dupa ce a inserat, au inceput a cinta psalmul acesta: Cel ce locuieste in ajutorul Celui Preainalt, intru acoperamintul Dumnezeului cerului se va salaslui - zicind si cealalta parte a psalmului aceluia, pina la sfirsit. Iar dupa cintare se rugau si iarasi cintau dupa rugaciune. Deci astfel au petrecut fara somn, pina la miezul noptii.
In cintare incepea stihurile Sfintul Chirion, iar Sfintii Candid si Domnos, impreuna cu ceilalti, cintind dupa Chirion, repetau acele stihuri. Iar la miezul noptii li s-a aratat Domnul, zicindu-le: "Bun este inceputul nevointei voastre, dar cel ce va rabda pina in sfirsit, acela se va mintui". Acel glas al Domnului toti l-au auzit si s-au inspaimintat, apoi s-au bucurat si n-au dormit pina a doua zi. Iar Agricolae voievodul adunind prietenii si sfetnicii sai, le-a poruncit sa aduca din temnita inaintea sa pe sfintii patruzeci de ostasi, catre care a zis: "Acestea ce voi zice catre voi, nu cu inselaciune, nici cu viclesug le voi zice, ci insusi adevarul voi grai. Citi ostasi are imparatul vostru, nu sint asemenea voua intru nimic, nici intru intelepciune, nici intru tarie, nici intru frumusete, nici asa de iubiti nu-mi sint mie ca voi. Asadar, a mea dragoste sa nu voiti a o intoarce spre ura, ca in a voastra putere sta ca ori dragostea mea, ori ura sa le aveti".
A raspuns Sfintul Candid: "Numele tau, Agricolae, se potriveste cu obiceiul, pentru ca esti inselator si salbatic". Zis-a voievodul: "Au nu v-am spus ca intru a voastra stapinire este ori spre dragoste catre voi, ori spre ura sa ma porniti?" Iar Sfintul Candid a zis: "De vreme ce, precum singur graiesti, este intru a noastra stapinire, de aceea vrem ca spre ura catre noi sa te pornim. Ca si noi te urim pe tine si numai de la Dumnezeul nostru cautam mila si dragoste. Tu, cel salbatic si fara de omenie, vrajmasule al Dumnezeului nostru, sa nu ne iubesti pe noi, fiind in faradelege si zavistnic si cuprins de intunericul ratacirii, iar numele tau cel salbatic fiind asemenea cu obiceiurile cele de fiara".
De aceste cuvinte ale sfintului minunindu-se voievodul si scrisnind din dinti ca un leu, a poruncit sa-i arunce pe sfinti in legaturi si in temnita. Iar Sfintul Chirion a zis catre dinsul: "Nu ai de la imparatul stapinire ca sa ne muncesti, ci numai ca sa ne intrebi". Temindu-se, voievodul a poruncit ca, lasindu-i liberi, sa-i bage in temnita si sa nu-i puna in legaturi; insa a poruncit strajerului temnitei ca sa-i pazeasca cu grija, caci astepta venirea voievodului Lisie.
Deci, sezind sfintii in temnita, in toate zilele si noptile invatau de la Sfintul Chirion, pentru ca le zicea: "Cu purtarea de grija a lui Dumnezeu ni s-a intimplat aceasta, o, fratilor, caci ne-am intovarasit intru cea vremelnica oaste. Pentru aceasta sa ne sirguim a nu ne desparti in veci. Ci, precum am vietuit cu un suflet si cu un cuget, astfel si mucenicia s-o savirsim impreuna si, precum am placut imparatului celui muritor, astfel si Celui fara de moarte, Imparatului Hristos Dumnezeu, sa ne sirguim a fi placuti".
Dupa ce au trecut sapte zile, sfintii fiind inca tinuti in temnita, Lisie voievodul a venit in tarile acelea si in cetatea Sevastiei. Apoi, sezind la judecata impreuna cu voievodul Agricolae, in ziua a opta a poruncit sa-i aduca pe sfintii patruzeci de ostasi. Sfintii mergind la judecata cea nedreapta, Chirion fericitul ii sfatuia astfel pe fratii sai: "Fratilor, sa nu ne temem. Au doar nu ne ajuta Dumnezeu in razboaie, cind Il chemam pe El si biruim pe vrajmasi? Aduceti-va aminte cind am fost intr-un razboi mare oarecind si toate cetele noastre s-au pus pe fuga, iar noi singuri, numai patruzeci, am ramas in mijlocul vrajmasilor si ne-am rugat lui Dumnezeu cu lacrimi si, cu ajutorul Lui, pe unii i-am ucis, iar pe altii, ranindu-i, i-am izgonit. Si intru atita multime de potrivnici si intr-un atit de mare razboi, nici unul din noi n-a fost ranit. Iar acum numai trei s-au sculat asupra noastra: satana si voievozii Lisie si Agricolae. Mai bine-zis, numai vrajmasul cel nevazut ridica razboi asupra noastra. Oare unul singur va putea sa biruiasca patruzeci? Sa nu fie.
Deci se cuvine noua acum sa facem ceea ce faceam totdeauna, adica sa alergam la Dumnezeu cu fierbinte rugaciune. Iar El, ajutindu-ne, nici legaturile, nici muncile nu ne vor vatama pe noi. Oare nu totdeauna o rinduiala ca aceasta pazeam? Caci, cind intram in razboi, cintam acest psalm: Dumnezeule, intru numele Tau mintuieste-ma si intru puterea Ta ma judeca! Dumnezeule, auzi rugaciunea mea, ia in urechi graiul gurii mele. Si acum acelasi lucru sa facem, ca ne va auzi Dumnezeu si ne va ajuta!"
Atunci cintau sfintii psalmul acela, pina ce au fost dusi la judecata. La privelistea aceea se adunase tot poporul cetatii. Iar cind au stat inaintea lui Lisie si a lui Agricolae, Lisie voievodul cautind spre dinsii, a zis: "Mai mari dregatorii socotesc ca poftesc barbatii acestia". Si a zis catre sfinti: "Vrednicii mai mari si mai multe daruri decit altii veti lua de la mine, numai de va veti supune legilor imparatesti, ca sa aduceti jertfa zeilor. Vi se da voie de alegere ca, ori inchinindu-va zeilor, sa luati mai mari daruri si cinstiri, ori, de va veti lepada a face aceasta, indata va veti lipsi de dregatoria ostaseasca si la munci veti fi dati".
Raspuns-a Sfintul Candid: "Nu numai cinstea ostaseasca, ci si trupurile noastre sa se ia de la noi, ca nimic mai scump nu este noua, nimic mai cinstit, decit Hristos, Dumnezeul nostru". Atunci a poruncit voievodul ca sa bata cu pietre pe sfinti peste gura. Iar Sfintul Candid a zis: "O, boierule al intunericului si invatatorule a toata faradelegea, incepe sa faci acestea si vei vedea rasplatirea". Iar voievodul, scrisnind din dinti, a zis catre sfinti: "O, rai slujitori! Pentru ce nu faceti mai degraba cele ce se porunceste voua?"
Iar slujitorii idolesti, luind pietre, cind voiau sa arunce asupra sfintilor, ei aruncau unul asupra altuia si unii pe altii se ucideau. Iar sfintii mucenici, vazind aceea, se intareau intru Domnul si se faceau mai cu indrazneala.
Atunci voievodul, pornindu-se spre minie, a apucat o piatra si a aruncat asupra unuia din sfinti; iar piatra aceea a lovit pe voievod in obraz si i-a sfarimat gura. Atunci Sfintul Chirion a zis: Cei ce se lupta cu noi au slabit si au cazut. Cu adevarat sabia lor a intrat in inimile lor si arcele lor se vor sfarima.
Voievodul a zis: "Asa ma jur pe zei, cum ca o vrajitorie s-a aratat intru dinsii". Iar Sfintul Domnos a zis: "Astfel ma jur pe Hristos, cum ca Dumnezeu a biruit, facind ca fetele voastre cele fara de rusine, care graiau asupra Fiului Sau nedreptate, sa le acopere de rusine. Au nu te rusinezi, nebunule si diavole, plin de intunericul cel mai de jos. Strainule de tot adevarul, semanatorule de sminteli, Agricolae, tu esti cap al diavolului, iar boierul cel dimpreuna cu tine este coada a miniei si amindoi sinteti slugi ale satanei. Daca la inceputul muncilor ce ni le-ati adus nu v-ati incredintat de puterea lui Dumnezeu care este cu noi, apoi incepeti alte munci".
Slujitorii tiranului au zis catre sfinti: "O, cei mai fara de minte vrajmasi ai zeilor nostri si straini de mila lor, pentru ce nu le aduceti jertfe?" Sfintul Chirion raspunse: "Noi cinstim pe Unul Dumnezeu, pe Iisus Hristos, Fiul Sau si pe Sfintul Duh si ne sirguim a savirsi cu indrazneala alergarea nevointei noastre, ca dupa ce vom birui inselaciunea voastra, sa primim cununile vietii celei fara de moarte".
Apoi voievodul a poruncit sa-i duca iarasi in temnita ca sa se gindeasca ce le va mai face. Deci, fiind inchisi sfintii in temnita, au inceput a cinta: Catre Tine, Cel ce locuiesti in cer, am ridicat ochii nostri si, precum sint ochii slugilor in miinile stapinilor lor, asa si ochii nostri sint catre Domnul, Dumnezeul nostru, pina ce se va milostivi spre noi. Dupa rugaciune, in ceasul al saselea din noapte, s-a auzit catre dinsii glasul Domnului, Care li s-a aratat, zicindu-le: "Cel ce crede in Mine, de va si muri, viu va fi. Indrazniti si nu va temeti de muncile cele de putina vreme, ca degraba vor trece; rabdati putin, patimiti dupa lege ca sa primiti cununi".
Cu o mingiiere ca aceasta de la Domnul nostru Iisus Hristos fiind intariti sfintii, au petrecut acea noapte veselindu-se cu duhul. Iar dupa ce s-a facut ziua, din porunca tiranului au fost adusi din temnita inaintea lui. Si ei au grait catre acei necurati judecatori: "Fa-ne orice voiesti, ca noi sintem crestini si nu voim sa ne inchinam idolilor". Sfintii, graind acestea, au vazut pe diavol linga Agricolae, tinind in dreapta o sabie iar in stinga un sarpe si ii graia la ureche: "Al meu esti, imbarbateaza-te".
Atunci voievodul, impreuna cu Lisie, au poruncit ca pe toti sfintii patruzeci de mucenici sa-i duca legati la iezer; ca era un iezer linga cetatea Sevastiei, care avea apa multa. Rabdind vitejeste cele de aici si bucurindu-se de cele nadajduite, sfintii mucenici graiau unul catre altul: "Nu de haine ne dezbracam, ci pe omul cel vechi lepadam; aspra este iarna, dar dulce este Raiul; iute este gerul, dar placuta este desfatarea. Pentru Raiul pe care l-am pierdut sa nu mai rabdam astazi pe noi haina cea stricacioasa. Sa defaimam gheata care ne topeste si sa urim trupul.
Sa socotim chinurile ca pe niste desfatari si sa alergam spre lacul cel inghetat intocmai ca spre o apa placuta. Sa nu ne infricosam de vremea aceasta de iarna ca sa fugim de infricosatorul foc al gheenei. Sa arda piciorul, ca sa dantuiasca in veci; iar mina sa se rupa, ca sa se inalte catre Domnul. Sa nu ne fie mila de firea cea muritoare, ci sa alegem mai bine moartea ca sa ne incununam cu cununi de biruinta de la Hristos, Dumnezeul si Mintuitorul sufletelor noastre".
Cind patimeau acestea sfintii mucenici, era iarna, fiind un ger cumplit si vint mare. Deci i-a bagat dezbracati in mijlocul iezerului, pe cind se pleca ziua spre seara; si imprejur au pus ostasi si pe strajerul temnitei ca sa strajuiasca pe mucenici. Si era in marginea iezerului un feredeu (baie), facut inadins pentru ca daca vreunul din mucenici, slabind de ger, ar voi a se pleca la inchinarea la idoli, sa iasa din apa si sa se incalzeasca intr-acel feredeu cald.
Sosind ceasul intii din noapte si gerul intarindu-se mai cumplit, trupurile sfintilor inghetau de ger. Atunci unul dintr-insii, neputind sa rabde, s-a despartit din acea sfinta ceata si a alergat la feredeu. Dar cind si-a atins piciorul de pragul feredeului, abia simtind caldura, indata a cazut mort. Iar sfintii, daca au vazut pe acel fugar plecind de la dinsii, au strigat catre Dumnezeu intr-un glas: "Au doara in riuri Te vei minia, Doamne? Au doar in riuri este minia Ta, sau in mare pornirea Ta? Pentru ca cel ce a cazut de la noi ca apa s-a varsat si toate oasele i s-au risipit, iar noi nu ne vom departa de la Tine, caci ne vei invia si numele Tau vom chema, pe Tine, pe Care Te lauda toata faptura, balaurii si toate adincurile, focul, grindina, zapada, gheata si duhul cel de vifor; Cel ce umbli pe mare ca pe uscat si valurile cele salbatice le alini, prin amenintarea miinii Tale.
Acum Acelasi esti, Doamne, Cel ce ai ascultat rugaciunile lui Iacob, cind fugea de certarea lui Isav, fratele sau; Cel ce ai ajutat lui Iosif si l-ai izbavit din primejdie; Cel ce ai auzit pe Moise care a dat semne si minuni in Egipt impotriva lui Faraon si a poporului sau si a despartit marea si pe poporul Tau l-a scos in pustie; Cel ce ai ascultat pe Sfintii Tai Apostoli, asculta-ne si pe noi, Doamne, ca sa nu ne inece viforul apei, nici sa ne inghita adincul, ca am saracit foarte. Ajuta-ne, Dumnezeule, Mintuitorul nostru, ca am stat in adincul apei si ni s-au udat picioarele in singele nostru; usureaza-ne de sarcina si alineaza iutimea vazduhului, Doamne, Dumnezeul nostru, ca spre Tine nadajduim, ca sa nu ne rusinam si sa cunoasca toti ca ne-am mintuit, strigind catre Tine".
Dar in ceasul al treilea din noapte i-a stralucit o lumina ca soarele, atit de calda, ca in vremea secerisului si a izgonit gerul, iar gheata a topit-o si a incalzit apa. Iar ostasii cei ce strajuiau se cuprinsesera de somn, numai strajerul temnitei nu dormea. El, auzind pe sfinti rugindu-se lui Dumnezeu, cugeta in sine cum cel ce scapase la feredeu s-a topit indata ca ceara de caldura, iar ceilalti, petrecind in ger atit de mare, sint inca vii.
Si, cautind catre dinsii, a vazut o lumina stralucindu-i; si, ridicind ochii in sus, voia sa vada de unde vine spre dinsii acea lumina. Atunci a vazut pogorindu-se din cer, spre capetele sfintilor, niste cununi prealuminoase, treizeci si noua la numar; si cugeta, zicind in sine: "Nu sint patruzeci de oameni care patimesc? Pentru ce nu este cununa a patruzecea, ci numai treizeci si noua?"
Intelegind ca acela care a fugit la feredeu este lepadat din ceata sfintilor si pentru aceasta cununile nu sint in numar deplin de patruzeci, a desteptat pe strajeri si, dezbracindu-se de hainele sale, a sarit in iezer, inaintea ochilor acelora, strigind si zicind cu mare glas: "Si eu sint crestin!" Apoi, stind in mijlocul sfintilor mucenici, a zis: "Doamne, Dumnezeule, cred in Tine, precum si acestia au crezut, numara-ma in ceata lor si ma invredniceste sa patimesc pentru Tine, impreuna cu acesti robi ai Tai, ca facindu-ma iscusit, sa ma gasesc vrednic de Tine!" Si s-a facut desavirsit numarul de patruzeci al sfintilor mucenici, caci strajerul temnitei a implinit locul celui cazut. Iar numele lui era Aglaie.
Astfel, implinindu-se numarul cetei mucenicilor, diavolul, vazindu-se biruit si rusinat, s-a prefacut in asemanare de om si, tinguindu-se, striga in auzul tuturor: "Vai mie, sint biruit de barbatii acestia si acum sint la toti de ris si de ocara, ca n-am avut prieteni si slugi de un suflet ca sa nu fi fost biruit! Deci ce imi ramine mai mult, decit numai sa intorc inima boierilor mei si sa arda trupurile sfintilor si sa le arunce in riu ca nici moastele lor sa nu ramina?"
Iar Sfintul Chirion a strigat, zicind: "Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu esti Dumnezeu, Care faci minuni! Caci pe cel ce era asupra noastra, ca pe noi l-ai facut, Stapine, si micsorarea zecimii a patra ai implinit-o, iar pe satana l-ai rusinat". Deci au inceput cu totii a cinta psalmul acesta: Mintuieste-ma Doamne, ca a lipsit cel cuvios.
A doua zi au mers necuratii tirani la iezer si, vazind pe sfintii mucenici in apa fiind vii, neinghetati de frig si de ger, s-au mirat si mestesug vrajitoresc il socoteau pe acela, deoarece si apa in iezer o simteau ca este calda. Dupa aceea, vazind si pe strajerul temnitei stind in apa intre mucenici, mai mult s-au mirat si au intrebat despre dinsul pe ostasi: "Din ce pricina a facut asa?" Iar ostasii au raspuns: "Noi am fost cuprinsi de somn greu, iar el, toata noaptea nedormind, fara de veste ne-a desteptat si am vazut o lumina mare, unde stateau mucenicii; iar el, degraba dezbracindu-se si aruncindu-si hainele sale, a sarit la dinsii, strigind asa: "Si eu sint crestin!""
Atunci tiranii, umplindu-se de minie, au poruncit ca, legindu-i, sa-i tirasca la mal; si, ducindu-i de acolo la locul cel de munca, au hotarit sa li se sfarime gleznele cu ciocane. Facindu-se acea cumplita munca, maica unui tinar de treizeci de ani, anume Meliton, dintre sfintii mucenici care patimeau, venind acolo, ii intarea cu cuvinte de imbarbatare pe sfinti, spre vitejeasca rabdare. Caci, temindu-se ca nu cumva fiul ei, ca un tinar ce era, sa se infricoseze si sa slabeasca in munci, cu dinadinsul spre dinsul intinzindu-si miinile, il invata graind: "Fiul meu cel preadulce, mai rabda inca putin ca sa fii desavirsit. Nu te teme, fiule. Iata Hristos sta inainte, ajutindu-ti!"
Iar sfintii mucenici, fiind sfarimati si acum sufletele lor dindu-le Domnului, graiau: "Sufletul nostru ca o pasare s-a izbavit din cursa vinatorilor; cursa s-a sfarimat si noi ne-am izbavit. Ajutorul nostru este intru numele Domnului, Cel ce a facut cerul si pamintul!" Si zicind toti "Amin", si-au dat lui Dumnezeu sfintele lor suflete. Iar Sfintul Meliton, fiul acela care era indemnat de maica-sa, inca mai rasufla.
Deci tiranii au poruncit slujitorilor ca, punind in care trupurile sfintilor, sa le duca spre ardere; iar pe tinarul acela l-au lasat abia rasuflind, avind nadejde ca va fi inca viu. Insa maica-sa, vazind pe fiul ei singur, lasindu-si slabiciunea femeiasca si avind tarie barbateasca, a luat pe fiul sau pe umeri si fara de temere mergea dupa car. Iar Mucenicul Meliton, care era dus de maica sa, bucurindu-se, si-a dat sufletul sau in bratele lui Hristos. Iar maica sa, ajungind carele, a pus trupul fiului sau mort peste trupurile sfintilor.
Dupa ce i-au dus la locul cel de ardere, aproape fiind de riu, ostasii au adus o multime de vreascuri si de lemne si au facut un stog foarte mare si, punind pe dinsele mucenicestile trupuri, le-au aprins. Iar dupa ce a ars stogul acela, au ramas oasele sfintilor. Si au zis intre dinsii tiranii: "De vom lasa asa oasele acestea, le vor lua crestinii si vor umple toata lumea cu dinsele, impartindu-le spre pomenirea lor. Deci sa le aruncam in riu ca nici praful lor sa nu ramina!" Atunci au aruncat ramasitele de la moastele sfintilor in riu, spre pierderea desavirsita a pomenirii mucenicilor.
Iar Domnul, Cel ce pazeste toate oasele placutilor Sai, n-a lasat sa piara in apa nici o particica din ele, ci pe toate le-a pazit intregi. Dupa trei zile s-au aratat sfintii, fericitului Petru, episcopul acelei cetati, zicindu-i: "Vino noaptea si ne scoate pe noi din riu!" Iar el, luind clerul sau si barbati cucernici, a mers la malul riului, noaptea fiind foarte intunecoasa. Si iata ca deodata s-au luminat oasele sfintilor in apa ca stelele; si oriunde se afla cea mai mica particica, locul acela stralucea ca de o lumina. Deci, adunind episcopul din apa toate oasele sfintilor, pina la unul, le-a pus intr-un loc cinstit.
Astfel, cei ce au patimit pentru Hristos si s-au incununat de El, ca niste lumini stralucesc in lume. Ei in Dumnezeu au crezut si pe Hristos L-au marturisit, iar de Duhul Sfint nu s-au lepadat si s-au preamarit de catre Preasfinta si Facatoarea de viata Treime, lasind pomenirea vietii lor, spre mintuirea tuturor celor ce cred in Tatal, Fiul si Sfintul Duh.
Iar numele acestor patruzeci de Sfinti Mucenici sint acestea: "Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Valent, Vivian, Evnichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton si Aglaie".
Sfintii patruzeci de Mucenici au fost prinsi si au patimit pentru Hristos, mai inainte de patru calende ale lui martie, adica in douazeci si sase zile ale lunii februarie. Si si-au dat sufletele lor Domnului in al saptelea idis al lui martie, adica in ziua a noua a lunii martie, stapinind Liciniu in Rasarit. Dar mai ales imparatind Domnul nostru Iisus Hristos, Caruia se cuvine slava, cinstea si inchinaciunea ca si Tatalui si Sfintului Duh, in veci. Amin.
Tot in aceasta zi, pomenirea sfantului mucenic Urpasian.
De indata ce Maximian a luat in maini franele imparatiei a si inceput sa stapaneasca cu asprime partile din jurul Nicomidiei, facandu-se un inflacarat aparator al idolilor., Prietenii lui de ganduri si de bautura i-au aprins odata mania, intocmai ca o flacara puternica impotriva crestinilor. Si atunci, adunand laolalta pe toti sfetnicii si fruntasii din imparatia lui, le-a strigat: daca cineva dintre voi a cazut in credinta crestinilor si nu vrea sa se intoarca la binevoitorii nostri zei, sa-si desfaca braul sau inaintea tuturora si sa iasa din palatul si din cetatea noastra. Caci cetatea aceasta inca de la stramosi a apucat sa cinsteasca pe zei, si nu un singur Dumnezeu si chiar si acesta rastignit! Si atunci spaima a cuprins pe toti cei ce crezusera in Hristos. Dar tot atunci s-a putut vedea curat si felul adevarat in care avea sa se arate dreapta credinta in Hristos. Caci unii dintre cei de fata ascundeau ca sunt crestini, iar altii se lepadau. Cati insa purtau in sufletele lor nepatata dragostea catre Dumnezeu, dispretuind chinurile si batandu-si joc de tiran, aruncandu-si braiele se indepartau de acolo. Atunci si viteazul Urpasian cel cu sufletul de diamant, care facea parte dintre sfetnici, a aruncat hlamida si braul sau, zicand cu glas puternic imparatului: de vreme ce astazi imparate, ma declar ostas al Imparatului celui ceresc, Care este Domnul meu Iisus Hristos, ia-ti inapoi braul, cinstea si marirea.
Auzind acestea de la Urpasian, cu totul pe neasteptate, imparaul Maximian s-a schimbat indata la fata si multa vreme a ramas fara de glas. Dupa aceasta, frecandu-si ochii si privind posomorat catre Urpasian, a strigat intocmai ca o fiara salbatica, zicand: spanzurati pe ticalosul acesta si zdrobiti-i trupul cu vine de bou. Facandu-se aceasta cu mare graba si fiind batut fara de mila, ore intregi, cu vine de bou, sfantul mucenic, isi avea privirile indreptate spre cer si se ruga, nefiind mahnit catusi de putin. Tiranul poruncind sa fie dat jos de pe lemnul pe care fusese chinuit, a zis catre cei de fata: aruncati-l de aici in vreo cei de fata: aruncati-l de aici in vreo temnita intunecata si bine pazita si lasati-l acolo singur pana ce ma voi gandi cu ce fel de moarte am sa-l pierd.
In timp ce sfantul mucenic se gasea in temnita, nelegiuitul imparat a nascocit un nou mijloc de tortura; si acesta era o cusca de fier. Astfel, poruncind ca sfantul sa fie scos din inchisoare, a spus slujitorilor lui sa-l inchida in cusca si sa fie spanzurat cu cusca in sus.
Dupa ce s-a facut aceasta, iar cusca de fier acoperea tot trupul sfantului, tiranul a poruncit sa fie aprinse faclii si cu acelea sa fie arsa fara de mila cusca in care se gasea sfantul. Deci, mucenicul cel sfant al lui Hristos gasindu-se spanzurat in cusca aceea de fier si rugandu-se acolo, intr-atat a fost ars, incat toata carnea de pe el topindu-se a curs ca ceara si s-a amestecat cu pamantul, iar oasele lui s-au facut intocmai ca praful de pe arie. In felul acesta mucenicul cel sfant al lui Hristos rugandu-se si topindu-se, aerul s-a umplut de mireasma cu bun miros, iar sufletul lui s-a ridicat catre Domnul, intocmai ca un luceafar luminos, asa precum unii dintre credinciosii care au fost de fata au spus ca au vazut. Iar tiranul si nelegiuitul imparat staruind inca in nebunia lui, a poruncit sa fie adunat cu grija atat pamantul in care cursese carnea topita a sfantului, cat si praful oaselor sale si sa fie imprastiate in mare, in fata lui. Toate acestea s-au intamplat in cetatea Nicomidiei.
Tot in aceasta zi, pomenirea sfantului Cezarie, fratele sfantului Grigore Teologul.
Tot in aceasta zi, pomenirea sfintilor mucenici: un bunic, o bunica, un tata, o mama si doi copii, care de sabie s-au savarsit.
.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.