Predica la Sfintii Apostoli Petru si PavelSfintii Apostoli Petru si Pavel
Sfantul Apostol Petru, care mai inainte de apostolie se numea Simon, era de neam iudeu, din hotarele Galileei cea din Palestina, dintr-o cetate mica si neslavita, care se numeste Betsaida. El era fiul lui Iona, din semintia lui Simeon si frate cu Sfantul Apostol Andrei, cel intai chemat. Luand pe fiica lui Aristobol, care era frate cu Sfantul Apostol Varnava, a nascut dintr-insa un fiu si o fiica. Petru era simplu la obicei si neinvatat, insa temator de Dumnezeu; caci pazea poruncile Lui fara de prihana in toate lucrurile sale. Cu mestesugul era pescar, caci, fiind sarac, trebuia sa-si castige hrana casei sale din osteneala mainilor, ca sa hraneasca pe femeie, pe copii, pe soacra si pe batranul sau tata, Iona.
Andrei, auzind cuvintele invatatorului sau, care arata cu degetul pe Iisus, zicand: Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatele lumii. si celelalte marturii despre Domnul nostru Iisus Hristos, a lasat pe Ioan si s-a dus in urma Lui cu un alt ucenic al Botezatorului Ioan. El singur a intrebat pe Hristos despre casa si despre vietuirea Lui, zicand: Invatatorule, unde locuiesti? Domnul le-a raspuns: Veniti si vedeti. Ei s-au dus si au vazut unde locuia si au petrecut la Dansul ziua aceea.
A doua zi, ducandu-se Andrei la fratele sau, Simon Petru, i-a grait: Am aflat pe Mesia, Care se talcuieste Hristos! Apoi, l-a dus pe el la Iisus, Care, cautind spre dansul, i-a zis: Tu esti Simon, fiul lui Iona; Tu te vei chema Chifa, care se talcuieste Petru. Sfantul Petru indata s-a ranit cu dragostea pentru Domnul, crezand cu adevarat ca este Hristos, Cel trimis de Dumnezeu pentru mantuirea lumii. Dar nu si-a lasat casa si mestesugul, purtand inca grija de trebuintele casnicilor sai, la care lucru il ajuta si Andrei din cand in cand, pentru tatal sau care imbatranise. Aceasta au facut-o pana ce amandoi au fost chemati de Domnul la apostolie.
Dupa ce Ioan a fost pus in temnita de Irod Agripa, Iisus Hristos, umbland pe langa Marea Galileei, care se numeste si a Tiberiadei sau lacul Ghenizaretului, a vazut pe Petru si pe Andrei, fratele sau, aruncand mrejile in apa, si le-a zis: Veniti dupa Mine si va voi face pe voi vanatori de oameni. Dar ce fel de vanatori a vrut Domnul sa-i faca pe ei? Aceasta a aratat-o la vanarea pestelui. Caci, intrand in corabia lui Simon si poruncindu-i sa arunce mrejele spre pescuit, la acea porunca, Petru a zis: Invatatorule, toata noaptea ne-am ostenit si nimic n-am prins; iar acum voi arunca mreaja dupa cuvantul Tau.
Facand aceasta, a prins mult peste, incat se rupea si mreaja de multimea pestelui. Aceasta era mai inainte inchipuire a pescuitului cel duhovnicesc si al apostoliei; caci cu mreaja cuvantului Domnului avea sa vineze multe popoare la mantuire. Vazand Simon Petru aceasta minune, a cazut la picioarele lui Iisus zicand: Iesi de la mine, Doamne, ca om pacatos sunt eu! Aceasta a facut-o pentru ca il cuprinsese spaima pe el si pe toti cei ce erau cu el, de vanarea pestilor ce ii prinsese. Iar impotriva cuvintelor lui Petru, care zicea: Iesi de la mine, Doamne., Domnul il chema in urma Sa, zicandu-i: "Vino dupa mine, ca de acum vei fi pescar de oameni spre viata, in chipul in care ai pescuit acesti pesti spre moarte".
Din ceasul acela, Petru s-a facut urmator lui Hristos, precum si Andrei, fratele lui si ceilalti ucenici chemati. Domnul il iubea pe el pentru dragostea inimii sale. Si a cercetat Domnul casa lui cea saraca prin venirea Sa, iar pe soacra lui care patimea de boala frigurilor, a tamaduit-o prin atingerea miinii. Noaptea, cand Domnul a iesit singur la rugaciune in loc pustiu, Sfantul Petru, nesuferand acum sa fie fara Domnul nici un ceas, si-a lasat casa si pe toti ai sai si a alergat in urma Lui, cautind cu osardie pe iubitul sau invatator. Si, aflandu-L, i-a zis: Toti te cauta pe Tine, Doamne! De acum nu se mai departa de la El si petreceau impreuna, indulcindu-se de vederea fetei Lui si de cuvintele cele dulci ca mierea; fiind singur vazator al minunilor Lui celor multe si mari, care aratat il adevereau ca este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, in Care el a crezut cu neindoire. Caci, precum a crezut cu inima spre dreptate, tot asa si cu gura a marturisit spre mantuire.
Venind Domnul in partile Cezareei lui Filip, a intrebat pe ucenicii sai: Cine zic oamenii ca sunt? Si i-au raspuns: Unii, Ioan Botezatorul, altii Ilie, iar altii proorocul sau unul din prooroci. Si iar a intrebat: Dar voi cine spuneti ca sunt? Atunci Simon Petru a raspuns in numele celorlalti:Tu esti Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel viu. Si a laudat Domnul acea marturisire a lui zicand: Fericit esti, Simone, fiul lui Iona, ca trupul si sangele nu ti-au aratat tie acestea, ci Tatal Meu Cel din ceruri! Si intr-acea vreme i-a fagaduit Domnul lui, ca sa-i dea cheile Imparatiei cerului.
Petru, avand dragoste fierbinte catre Domnul, dorea sa nu i se intample nici un rau lui Hristos. Deci, afland mai inainte de patimile Domnului, Il oprea din nestiinta, zicand: Doamne, fii Tie milostiv! Sa nu Ti se intample Tie acestea! Aceste cuvinte ale lui Petru au fost neplacute Domnului, deoarece pentru aceasta venise El, ca prin patimire sa rascumpere neamul omenesc din pierzare; insa din cuvintele acelea s-a aratat dragostea cea osardnica a lui Petru catre Domnul. Tot aici s-a aratat si nerautatea lui; ca, auzind acel cuvant aspru de la Domnul: Mergi inapoia Mea, satano!, nu s-a maniat, nici nu a plecat de la El, ci a primit cu dragoste acel cuvant pedepsitor si-I urma Lui mai mult, cu toata osardia. Si, cand multi dintre ucenici nu reuseau sa inteleaga cuvintele Domnului, ziceau: Aspru este cuvantul acesta, deci, cine poate sa-l asculte pe el?; apoi s-au indepartat de Domnul. Si a zis Domnul celor doisprezece: "Oare si voi voiti sa va duceti?" Atunci, Simon Petru, i-a raspuns: Doamne, la cine ne vom duce? Caci Tu ai cuvintele vietii vesnice, iar noi am crezut si am cunoscut, ca Tu esti Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel viu.
O osardie si o credinta ca aceasta avand Sfantul Petru catre Domnul, a indraznit a cere de la Dansul umblarea pe apa; caci, iesind Petru din corabie, umbla pe apa ca sa vina la Iisus. Dar, de vreme ce inainte de primirea Sfantului Duh nu era desavarsit in credinta, vazand vantul cel tare, s-a temut si, incepind a se afunda, a strigat: Doamne, mantuieste-ma pe mine. Iisus, indata intinzandu-i mana, l-a luat si i-a zis: "Putin credinciosule, pentru ce te-ai indoit?" Si nu numai de inecarea apei l-a izbavit pe el, dar si de putina credinta, cand i-a zis: "Eu m-am rugat pentru tine, ca sa nu se imputineze credinta ta". Astfel s-a invrednicit Sfantul Petru si cu alti doi, cu Iacov si cu Ioan, a vedea pe Tabor, slava Schimbarii la Fata a Domnului, ce s-a descoperit lor. Ei au auzit acolo cu urechile lor glasul cel de la Dumnezeu Tatal, care a venit de sus spre Domnul, precum zice despre aceasta in epistola sa, zicand: Pentru ca nu basmelor celor cu mestesug umbland, v-am spus puterea si venirea Domnului nostru Iisus Hristos, ci fiind singuri vazatori ai maririi Aceluia. Pentru ca, luand de la Dumnezeu Tatal cinstea si slava glasului celui ce a venit in chipul acesta la El, de la slava cea cu mare cuviinta: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, intru Care am binevoit. Acest glas noi l-am crezut pogorandu-se din cer, fiind cu El in muntele cel Sfant.
Cand Domnul S-a apropiat spre patima Sa de bunavoie si spre moartea cea de pe cruce, atunci Petru si-a aratat rivna lui catre Domnul, nu numai cu cuvantul, zicand: Doamne, gata sunt a merge cu Tine si in temnita si la moarte, dar si cu lucrul; caci, scotind sabia si lovind pe Malh, sluga arhiereului, i-a taiat urechea. Dar, desi i s-a dat lui de la dumnezeiasca purtare de grija sa cada in cea de trei ori lepadare de Domnul, insa prin adevarata pocainta si prin amara tanguire s-a sculat si s-a indreptat, invrednicindu-se mai inainte de toti, a vedea pe Hristos dupa Invierea Lui, precum zice despre aceasta Sfantul Evanghelist Luca: Adevarat este ca S-a sculat Domnul si S-a aratat lui Simon. Sfantul Pavel scrie tot asa, zicand: "S-a sculat a treia zi dupa Scripturi si S-a aratat lui Chifa, adica lui Petru, apoi celor unsprezece". Vazand Sfantul Petru pe Domnul, s-a umplut de negraita bucurie. Si a primit de la El iertare de greselile sale. Atunci cea mai dinainte lepadare de trei ori, a rasplatat-o bine prin raspunsul cel de trei ori al dragostei sale catre Domnul, zicandu-i: Doamne, Tu toate le stii; Tu stii ca Te iubesc. Si s-a pus de Domnul pastor al oilor celor cuvantatoare si i-a dat in maini cheile Imparatiei cerului.
Dupa inaltarea Domnului nostru Iisus Hristos, Sfantul Petru, ca un mai mare intre Apostoli, a fost intiiul invatator si propovaduitor al cuvantului lui Dumnezeu. El intr-un ceas a castigat Bisericii lui Dumnezeu ca la trei mii de suflete, prin cuvantul lui Dumnezeu. Era inca si facator de minuni preaalese, caci, intrand in biserica cu Sfantul Ioan la rugaciune, a vazut pe un oarecare olog din pantecele maicii sale, stand inaintea usilor bisericii, care se numea "Frumoasa"; si, apucandu-l de mana dreapta, l-a ridicat, zicandu-i: "In numele Domnului nostru Iisus Hristos Nazarineanul, scoala-te si umbla!" Atunci indata i s-au intarit talpile si gleznele acelui schiop si de bucurie striga si umbla. Apoi, a intrat cu ei in biserica si umbla sarind si laudand pe Dumnezeu. Cu aceasta minune si inca cu propovaduirea cuvantului, au crezut in Hristos, ca la cinci mii de barbati. Pe Anania ierusalimiteanul si pe femeia lui Safira, pentru furarea celor Sfinte si pentru minciuna impotriva Duhului Sfant, Sfantul Petru i-a omorat cu cuvantul. In Lida, pe un om, Enea, care de opt ani zacea pe pat, fiind slabanog, l-a facut sanatos, zicandu-i: "Te vindeca pe tine Iisus Hristos".
In Iope, pe o fecioara, anume Tavita, care murise, a inviat-o. Dar nu numai mainile si cuvantul lui erau facatoare de minuni, ci si umbra lui singura era datatoare de tamaduiri. Oriunde voia sa mearga el, acolo poporul isi aducea pe neputinciosii lor, si-i punea pe pat si asternuturi, ca venind Sfantul Petru, macar cu umbra lui sa umbreasca pe fiecare dintre dansii. Cand imparatul Irod si-a pus mainile sa faca rau Bisericii credinciosilor din Ierusalim, ucigind cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan, si pe Sfantul Petru l-a aruncat in temnita legat cu lanturi de fier; atunci ingerul Domnului l-a eliberat pe el si l-a scos din temnita.
Acest mare apostol a deschis neamurilor cel dintai usa credintei, botezand in Cezareea pe romanul Corneliu Sutasul, aratandu-i-se mai intii vedenia mesei lasata din cer, cu taratoarele cele cu patru picioare si cu glasul care poruncea lui Petru sa le injunghie si sa le manance, zicandu-i ca, pe cele ce Dumnezeu le-a curatat, el sa nu le numeasca spurcate. Acesta este semnul intoarcerii neamurilor catre Hristos. Pe Simon, vrajitorul din Samaria, care cu fatarnicie a primit Sfantul Botez si cu argint voia sa cumpere darul Duhului Sfant, l-a mustrat, zicandu-i: Argintul tau sa fie cu tine intru pierzare, ca inima ta nu este dreapta inaintea lui Dumnezeu, pentru ca te vad stand in amaraciunea cea de fiere si in legatura nedreptatii.
Aceste si multe alte fapte ale Sfantului Petru, se afla scrise pe larg in Sfanta Evanghelie si in cartea "Faptele Sfintilor Apostoli", care totdeauna se pot auzi citindu-se in biserica si pe care nu este nevoie a le aduna pe toate aici. Iar nevointele si ostenelile lui, pe care le-a rabdat propovaduind pe Hristos, Sfantul Simeon Metafrast le povesteste astfel.
Sfantul Petru s-a dus din Ierusalim in Cezareea lui Stratonic si din acei presbiteri care urmau dupa dansul punandu-le episcop, s-a dus la Sidon, unde pe multi tamaduindu-i si punandu-le episcop, a plecat in Virit, (Beirut) si in Vivli. Punand si acolo episcop, s-a dus in Tripoli, unde a fost gazduit de un oarecare barbat intelegator Marson, pe care l-a pus episcop al credinciosilor din Tripolia Feniciei. De acolo s-a dus in Orthosie, apoi in insula ce se numea Antara. De acolo s-a dus in Valania in Pont si in Laodiceea, unde, tamaduind pe multi bolnavi, a gonit duhurile necurate din oameni si, intarind Biserica credinciosilor, le-a pus si lor episcop. Apoi, s-a dus in Antiohia, cetatea Siriei, unde se ascunsese Simon vrajitorul, ca sa nu-l pranda ostasii trimisi de Claudie, imparatul Romei. Apoi, Simon Magul, a fugit din fata lui Petru in cetatile Iudeei. Deci, Petru, apostolul Domnului, tamaduind pe multi in Antiohia si propovaduind pe Unul Dumnezeu in trei fete, a pus episcop in Siracuza din Sicilia pe Marchian si pe Pancratie la Tavromenia; apoi a venit in Tianinul Capadociei. De acolo s-a dus in Ancira Galatiei, unde a inviat pe un mort cu rugaciunile lui; si, invatand pe multi si botezandu-i, le-a facut biserici si, punandu-le episcopi, s-a dus in Sinopi, cetatea Pontului. Dupa aceea s-a dus in Amasia care este in pamantul Pontului. Apoi a mers in Gangra Paflagoniei, Claudinopoli Onoriadei, Nicomidia Bitiniei si de acolo in Niceea. De acolo, silindu-se sa mearga la Ierusalim pentru praznicul Pastilor, s-a intors si a venit in Pisinunt, Capadocia si Siria si iarasi a venit in Antiohia. Iar din Antiohia a venit in Ierusalim, unde petrecand el, a venit la dansul spre cercetare, Sfantul Apostol Pavel, dupa al treilea an al intoarcerii sale catre Hristos, precum singur graieste in scrisoarea sa catre Galateni: Dupa trei ani m-am dus in Ierusalim, ca sa vad pe Petru si am petrecut cu dansul cincisprezece zile.
In acest timp, dupa ce a asezat punerile legilor celor bisericesti, fericitul Pavel s-a pus pe lucrul la care era chemat; iar marele Petru s-a intors iarasi in Antiohia, unde, punand episcop pe Evod, s-a dus in Sinaid, cetatea Frigiei. De acolo s-a dus in Nicomidia, unde a pus episcop pe Prohor, care, dupa primirea episcopiei, urma pe Sfantul Ioan, Cuvintatorul de Dumnezeu. Din Nicomidia, Sfantul Petru a mers in Ilion, cetatea Elespontului, unde, punand episcop pe Corneliu Sutasul, s-a intors la Ierusalim, unde i s-a aratat Domnul in vedenie, zicandu-i: "Scoala, Petre, si mergi la Apus, pentru ca este trebuinta ca cu limba ta sa se lumineze Apusul si Eu voi fi cu tine".
Intr-acea vreme, Simon vrajitorul a fost prins de ostasii care il cautau, precum s-a zis mai sus, si a fost dus la Roma ca sa-si ia plata pentru faptele sale. Dar, fiind dus acolo, prin mestesugul cel vrajitoresc intuneca mintile multora. Deci, inselindu-i, nu numai ca n-a luat pedeapsa, dar multora li se parea ca este dumnezeu, pentru ca acel mergator inainte al satanei, cu vrajile sale a facut pe romani si pe imparatul Claudie intr-atat sa se minuneze, incat i-au sapat chipul lui si l-au pus intre cele doua poduri de pe Tibru, scriind pe el: "Lui Simon, dumnezeului cel Sfant!"
De acest lucru, scriitorii bisericesti Iustin si Irineu scriu mai pe larg, iar noi, zice Simion Metafrast, sa venim la cuvantul de mai inainte. Marele Apostol Petru, spunand fratilor aratarea Domnului care i se facuse lui in vedenie si sfatuindu-se cu dansii, a plecat iarasi in Antiohia cercetind bisericile, unde a si gasit pe Sfantul Pavel. De acolo s-a dus la Tars, unde a pus episcop pe Urban, pe Epafrodit in Lichia Andriatiei si pe Fugel in Efes, caruia ii zise ca s-a abatut de la calea cea dreapta si s-a invoit cu Simon; apoi pe Apelie, care era frate cu Policarp, la pus episcop la Smirna. De aici a venit la Filipeni in Macedonia, unde a pus episcop pe Olimp, iar Tesalonicenilor pe Iasona si Corintenilor pe Sila, pe care l-au gasit petrecand langa marele Pavel, iar la Patra a pus pe Irodion si dupa aceea a plecat in Sicilia. Venind in Tavromenia, a petrecut putina vreme la Pancratie, barbatul cel cuvantator.
Acolo, invatind si botezand pe unul, anume Maxim, si punandu-l episcop, a venit in Roma, unde in toate zilele propovaduia, prin adunari si prin case, pe Unul Dumnezeu Tatal cel Atotputernic si pe Domnul Iisus, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat si pe Sfantul Duh, Domnul de viata facator. El a atras pe multi la credinta lui Hristos si, prin Sfantul Botez, i-a izbavit de inselaciunea idoleasca. Simon vrajitorul, vazand acestea, n-a voit sa taca si a inceput sa tainuiasca asupra lui rautatea sa; pentru ca el socotea ca este rusine propovaduirea apostolului, prin care se biruia mandria lui. Deci, a inceput la aratare sa se impotriveasca invataturii celei adevarate, prin cuvintele si lucrurile sale cele mincinoase, clevetind pe Sfantul Petru prin mijlocul cetatii, fara de rusine. El facea inaintea poporului niste naluciri si aratari care mergeau inainte si in urma lui si carora le zicea ca sunt sufletele celor morti, si astfel arata pe cei inviati din morti, care i se inchinau lui ca unui Dumnezeu. Pe schiopi ii facea sa umble drept si sa sara; insa toate acestea prin nalucire, iar nu cu adevarat, dupa asemanarea acelui Proteu, vorbitor de basme, care se schimba in diferite chipuri. Caci uneori se arata avand doua fete, apoi, dupa putin, se prefacea in capra, in sarpe, in pasare, se asemana focului si in toate chipurile se schimba, neincetat inselind pe cei prosti. Dar marele apostol al Domnului, numai de se uita putin de departe spre lucrurile lui, indata toate nalucirile aceluia se stingeau.
Despre cearta Sfantului Apostol Petru cu Simon vrajitorul, se mai povesteste inca, afara de Metafrast, in Prolog si in Mineiul cel mare, unde citim: Sfantul Petru, cand a venit in Roma si i s-a instiintat de acel Simon, care se numea "Hristos" si facea inaintea poporului minuni multe, s-a aprins de ravna si a mers in casa lui Simon Magul. Acolo a gasit pe multi stand la poarta lui si care il oprira pe el a intra inautru, Petru a zis catre dansii: "Pentru ce ma opriti a intra la vrajitorul cel amagitor?" Iar ei au zis: "Nu este vrajitor, ci este zeu puternic". El a pus paznici la poarta sa, ca sa stie gandurile omenesti". Aceasta spunand, au aratat apostolului un caine negru ce zacea la poarta, zicandu-i: "Acest caine omoara pe toti cei ce gandesc nedrept despre Simon". Sfantul Petru a zis: "Eu graiesc adevarat pentru el, ca Simon este de la diavol". Deci, apropiindu-se, a zis cainelui: "Mergi si spune lui Simon ca Petru, Apostolul lui Hristos, vrea sa intre la tine".
Cainele, mergand, cu glas omenesc a spus lui Simon ceea ce ii poruncise Petru. Toti, vazand si auzind vorbind pe caine omeneste, s-au inspaimantat. Simon, asemenea, pe acelasi caine l-a trimis, zicandu-i: "Sa intre aici Petru". Intrand Petru, Simon a inceput a face naluciri inaintea poporului, fiind Petru de fata. Sfantul cu puterea lui Hristos, a aratat minuni si mai mari. Si ce minuni? Din minunile cele multe pe care le-a facut Sfantul Petru, cel mai vechi istoric grec bisericesc, Eghisipos, care a vietuit aproape de apostoli, povesteste una singura.
Unei vaduve oarecare din Roma, de bun neam, care se tragea din semintie imparateasca, i-a murit fiul de varsta tanara; iar maica lui plangea pentru el cu tanguire. Dar cei ce o mangiiau si-au adus aminte de barbatii care s-au aratat in Roma, adica de Petru si de Simon vrajitorul, ca inviaza mortii. Deci, indata au chemat unii pe Petru, iar altii pe Simon sa vina la acel mort. Acolo se adunasera si oameni cinstiti si mult popor ca sa petreaca pe cel mort la mormant. Sfantul Petru a zis lui Simon vrajitorul care se mandrea cu puterea sa inaintea poporului: "Cine din noi va invia pe acest mort, toti sa creada invataturii aceluia, fiind adevarata". Poporul a laudat cuvantul lui Petru. Deci Simon, nadajduind spre mestesugul sau cel vrajitoresc, a zis catre popor: "De voi invia eu pe acel mort, apoi veti ucide pe Petru?" Poporul a strigat, zicand: "Il vom arde de viu inaintea ochilor tai". Simon, apropiindu-se de patul mortului a inceput a-si face vrajile sale prin lucrarea diavoleasca, care ii ajuta lui si a facut astfel, ca mortul si-a miscat capul. Poporul indata a inceput sa strige: "Tinarul este viu. A inviat mortul". Iar pe Petru voiau indata sa-l arunce in foc. Apostolul insa, facandu-le semn cu mana, ii ruga sa taca.
Deci, poporul tacand, el le-a zis: "De este viu tanarul, apoi sa se scoale, sa vorbeasca si sa umble; iar, pana ce aceasta nu o veti vedea, sa stiti cu adevarat ca Simon va inseala cu nalucirile si cu vrajile sale!" Simon, umbland mult imprejurul patului si chemand diavolul cu puterea lui, nimic n-a putut spori; deci, umplandu-se de rusine, voia sa fuga, dar poporul l-a oprit. Sfantul Petru, ca unul ce inviase pe Tavita cea moarta si facuse si alte minuni preaslavite, stand departe, si-a ridicat mainile spre cer si, inaltandu-si ochii in sus, se ruga: "Doamne, Iisuse Hristoase, Tu ne-ai poruncit noua, zicand: Cu numele Meu pe cei morti sa-i inviati. Deci, ma rog Tie, inviaza pe acest tanar mort, ca sa cunoasca popoarele acestea, ca Tu esti adevaratul Dumnezeu si nu este altul afara de Tine, care traiesti si imparatesti impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, in veci. Amin".
Astfel rugandu-se, a strigat catre cel mort, zicand: "Tanarule, scoala! Domnul meu Iisus Hristos te inviaza si te tamaduieste pe tine!" Si indata mortul, deschizandu-si ochii, s-a sculat si a inceput a grai si a umbla. La aceasta povestire a lui Eghisipos, Marcel romanul, care mai inainte fusese ucenic al acelui Simon vrajitorul si s-a luminat de Sfantul Petru prin credinta si prin Sfantul Botez, intr-o scrisoare a sa catre Sfintii mucenici Nereon si Arhilie, scriind despre aceea, adauga ca tanarul care a inviat, cazand la picioarele lui Petru, striga: "Am vazut pe Domnul Iisus poruncind ingerilor, ca pentru rugaciunile tale sa ma intoarca pe mine maicii mele celei vaduve".
Atunci tot poporul a inceput a striga, zicand: "Unul este Dumnezeu, pe Care il propovaduieste Petru". Simon vrajitorul, cu nalucirea sa facandu-si cap de caine, fugea, insa poporul l-a prins si unii voiau sa-l ucida cu pietre, iar altii sa-l arda. Dar Sfantul Petru i-a oprit, zicandu-le: "Domnul si Invatatorul nostru ne-a poruncit sa nu rasplatim rau pentru rau. Lasati-l sa mearga unde va voi, ca destul ii este rusinea si ocara ce i s-a facut prin cunostinta neputintei sale, caci nimic nu pot vrajile lui".
Marcel mai zicea: "Simon, fiind liber, a venit la mine, socotind ca eu nu stiu de acel lucru minunat ce se facuse si a pus la usa casei mele un caine mare legat cu lant de fier, zicand catre mine: "Voi vedea daca va veni Petru la tine, precum s-a obisnuit". Dupa un ceas, Sfantul Petru a venit la usa si dezlegand acel caine, a zis catre dansul: "Du-te si spune lui Simon vrajitorul sa inceteze a insela pe oameni cu lucrarea diavoleasca, pentru care Hristos si-a varsat sangele". Cainele, ducandu-se, a grait lui Simon cu glas omenesc, spunandu-i cele poruncite de apostol. Eu, auzind si vazand aceasta - zice Marcel -, am iesit degraba in intampanarea Sfantului Petru si l-am primit cu cinste in casa mea, iar pe Simon vrajitorul si pe cainele acela i-am gonit afara. Cainele atunci, nevatamand pe nimeni, s-a repezit numai la Simon si, apucandu-l cu dintii, l-a trantit la pamant. Iar Petru, privind la aceea pe fereastra, poruncea canelui, in numele lui Hristos, sa nu vatame trupul lui Simon. Deci, cainele, nevatamandu-i trupul, i-a rupt toate hainele de pe dansul, incat nici o parte a corpului nu mai ramasese acoperita.
Poporul, vazand aceasta, striga contra lui Simon, ocarandu-l si batjocorandu-l. Astfel, l-a gonit din cetate, impreuna cu acel caine. Simon, pentru niste rusini si infruntari ca acestea, un an intreg nu s-a mai aratat in Roma, pana ce a venit ca imparat dupa Claudie, Nero. Atunci, inrautatitul, venind inaintea lui Nero, care, cercetand despre el, a fost laudat de cei rai, incat imparatul l-a iubit foarte mult si l-a facut prietenul sau.
In Prolog si in Mineiul cel mare se mai povesteste despre Simon si aceasta: Odata a zis ca are sa se lase sa fie taiat si a treia zi are sa invieze. Atunci, el a pus in locul sau un berbece, facandu-l om prin nalucire si a fost taiat berbecul in locul lui. Sfantul, gonind diavoleasca nalucire de la berbecul cel taiat, s-a vazut lucrul cel mincinos al lui Simon, cunoscandu-se de toti, ca nu Simon este taiat, ci berbecul. Despre biruinta desavarsita a Sfantului Petru asupra acelui vrajitor si despre pierzarea lui, de toti se scrie cu un glas astfel: Simon vrajitorul, neputand intru nimic sa biruiasca pe Apostolul Petru, nici sa sufere mai mult infruntarea si rusinea sa, s-a fagaduit ca se va inalta la cer.
Deci, adunand el toata puterea diavolilor care ii slujeau, s-a dus in mijlocul cetatii Roma si, suindu-se pe o zidire inalta, avand capul incununat cu cununa de dafini, a inceput din inaltime cu manie a grai catre popor: "Romani, deoarece pana acum ati petrecut in nebunie si lasandu-ma pe mine, ati urmat lui Petru, acum si eu va voi lasa si nu voi mai apara cetatea aceasta. Deci, voi porunci ingerilor mei ca in fata voastra sa ma ia in mainile lor si sa ma inalte la tatal meu din cer. De acolo voi trimite mari pedepse asupra voastra, ca n-ati ascultat cuvintele mele, nici n-ati crezut lucrurilor mele".
Vrajitorul Simon, zicand acestea, a plesnit din maini, s-a inaltat in vazduh, a inceput a zbura si a se sui in sus inaltandu-l diavolii. Poporul, mirandu-se foarte, zicea unul catre altul: Acest lucru este de la Dumnezeu, ca sa zboare trupul prin vazduh. Atunci marele Apostol Petru a inceput a se ruga in auzul tuturor, zicand: "Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, arata inselaciunea acelui vrajitor, ca sa nu sminteasca popoarele, care cred in Tine!" Apoi iar a strigat, zicand: "Voua, diavolilor, va poruncesc, in numele Dumnezeului meu, sa nu-l purtati mai mult, ci sa-l lasati acolo in vazduh unde este acum!"
Atunci diavolii cei certati de apostol, indata au fugit de la Simon prin vazduh si ticalosul vrajitor a cazut jos, precum odinioara a cazut diavolul cel lepadat din cer, si astfel i s-a sfaramat tot trupul. Poporul, vazand acestea, a strigat multa vreme, zicand: "Mare este Dumnezeul propovaduit de Petru. In adevar, nu este altul decat Dumnezeul cel adevarat!"
Vrajitorul cazand, desi se zdrobise foarte rau, era inca viu, dupa randuiala lui Dumnezeu, ca sa cunoasca neputinta si ticalosia sa cea diavoleasca, sa se umple de rusine si sa inteleaga puterea lui Dumnezeu cel Atotputernic. El zacea sfaramat pe pamant, suferind dureri cumplite in toate madularele si fiind de ras la tot poporul; iar a doua zi si-a lepadat raul si spurcatul sau suflet, dandu-l in mainile diavolilor, ca sa-l duca la tatal lor, satana. Sfantul Petru, dupa caderea lui Simon, stand la un loc inalt si facand semn cu mana poporului, care striga, sa taca, a inceput a-l invata cunostinta adevaratului Dumnezeu; si vorband mult catre dansii, pe cei mai multi i-a povatuit la credinta crestineasca.
Imparatul Nero, afland de moartea cea rusinoasa a prietenului sau, s-a maniat pe Sfantul Apostol Petru si voia sa-l ucida. Dar acea manie si rautate imparateasca nu s-a savarsit indata asupra Sfantului Apostol, ci dupa cativa ani, dupa cum spune Sfantul Simeon Metafrast.
Dupa moartea lui Simon vrajitorul, Sfantul Petru n-a mai stat mult in Roma (Deci zadarnica este credinta papistasilor, caci Sfantul Petru a fost 25 de ani episcop al Romei, credinta pe care-si sprijina ei primatul papal), ci, luminand pe multi prin Sfantul Botez, le-a facut biserica si, punandu-le pe Lin episcop, s-a dus in Parachin, unde a pus episcop pe Epafrodit, altul, nu cel dintai. Dupa aceea s-a dus in Sirmia, cetatea Spaniei, de unde, punand episcop pe Epenet, s-a dus in Cartagina, cetatea Africii. De acolo, sfintind episcop pe Crescent, s-a dus in Egipt, in cetatea cea cu sapte porti, care se numeste Teba, punandu-l episcop pe Ruf, iar in Alexandria l-a pus episcop pe Marcu Evanghelistul. Apoi s-a dus in Ierusalim, avand descoperire despre Adormirea Preacuratei Fecioare Maria, Nascatoarea de Dumnezeu.
Deci, dupa aceea s-a intors iarasi in Egipt. Apoi, trecand Africa, s-a dus la Roma si de acolo la Mediolan (Milan) si la Fotichin, din care, punand episcopi si preoti, s-a dus in Britania. Acolo, petrecand multa vreme si aducand multe popoare la credinta in Hristos, a vazut pe un inger, care i s-a aratat, zicandu-i: "Petre, s-a apropiat vremea ducerii tale din viata aceasta; deci, se cade sa te intorci la Roma, unde, suferand moarte pe cruce, vei lua rasplatire dreapta de la Domnul nostru Iisus Hristos". Petru, multumind lui Dumnezeu de aceasta, a mai zabovit cateva zile in Britania, intarand Bisericile, punand episcopi, preoti si diaconi. Iar in al doisprezecelea an al imparatiei lui Nero, s-a intors in Roma. Aici a pus episcop pe Clement, in ajutorul ocarmuirii bisericesti, care se lepada si nu voia un jug ca acela. Insa Clement, plecandu-se cuvintelor Apostolului Petru, si-a plecat grumazul sub jugul lui Hristos si, impreuna cu invatatorul sau si cu ceilalti barbati, trageau caruta cuvantului lui Dumnezeu. Deci, in Roma multi barbati si femei, din cei de bun neam si prealumanati si chiar din randuiala senatorilor, s-au lumanat cu Sfantul Botez si astfel au imbratisat religia crestina.
Imparatul Nero avea doua femei frumoase, pe care le iubea mai mult decat pe celelalte femei ale sale. Ele, primind sfanta credinta, s-au intarit in viata cea curata si nu voiau sa se supuna vointei imparatului care era patimas. Dar el, fiind fara de rusine in pofte si nesatios in fapte necurate, s-a maniat asupra Bisericii credinciosilor, dar mai ales asupra Apostolului Petru, care era pricinuitorul intoarcerii la crestinism si la viata cea curata a celor doua femei ale sale. Aducandu-si aminte, pe langa aceasta, si de moartea lui Simon vrajitorul, care ii era prieten bun, cauta pe Petru ca sa-l ucida.
Aici Eghisipos, istoricul bisericesc cel mai sus pomenit, scrie: "Pe cand Sfantul Petru era cautat spre ucidere, l-au rugat credinciosii sa se ascunda si sa iasa din Roma, pentru folosul multora. Dar Petru n-a voit sa faca aceasta, ci dorea sa patimeasca si sa moara pentru Hristos. Poporul credincios, plangand, ruga pe apostol sa-si pazeasca viata atat de trebuincioasa Sfintei Biserici, care se inviforeaza in mijlocul primejdiilor de valurile necredinciosilor. Deci, vazand Sfantul Petru lacrimile turmei celei cuvantatoare a lui Hristos, a fagaduit sa iasa din cetate si sa se ascunda; iar noaptea, facand soborniceasca rugaciune si sarutand pe toti, a plecat singur. Pe cand era la portile cetatii, a vazut inaintea sa pe Mantuitorul Hristos venind catre cetate; iar Petru, inchinandu-se Lui, I-a zis: Doamne, unde mergi? Raspuns-a Domnul: Ma duc in Roma, ca iarasi sa ma rastignesc!
Zicand Domnul acestea, S-a facut nevazut. Petru, minunandu-se, a cunoscut ca Hristos, patimind pentru robii Sai, ca intru adevaratele Sale madulare, voieste ca si cu trupul sa patimeasca in Roma. Deci, s-a intors iarasi in biserica si a fost prins de catre ostasi, care l-au dat spre moarte.
Sfantul Simeon Metafrast povesteste, ca nu a fost prins numai Sfantul Petru singur, ci si multi credinciosi, intre care erau si Clement, Irodion si Olimp. Pe acestia, tiranul Nero i-a osandit la taiere cu sabia, iar pe Sfantul Petru, la rastignire. Luandu-i ostasii pe toti, i-a dus la locul de moarte. Pe Clement, iertandu-l, l-au lasat in pace, ca pe unul ce era rudenie imparateasca, iar pe Irodion si Olimp, care venisera cu Sfantul Petru in Roma, i-au ucis cu sabia si impreuna cu ei au taiat si o multime de credinciosi. Sfantul Petru a rugat pe rastignitorii sai sa-l rastigneasca cu capul in jos si nu drept, cinstand intru aceea pe Domnul sau, Care de voie S-a rastignit pe cruce, ca sa nu semene Aceluia intru rastignire, ci sub picioarele Lui sa-si plece capul.
Astfel s-a sfarsit marele Apostol al lui Dumnezeu, Sfantul Petru, prin moarte pe cruce, preamarind pe Dumnezeu, pentru ca din pricina piroanelor din maini si din picioare, suferea multa durere si fara de prihana si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezeu, in 29 de zile ale lunii iunie. Sfantul Clement, ucenicul Sfantului Petru, cerand trupul apostolului, l-a luat de pe cruce si, invelindu-l, a chemat pe credinciosii care ramasesera si pe arhierei si l-au ingropat cu cinste. Asemenea si trupurile Sfintilor Irodion si Olimp, care au patimit cu el, si pe ale celorlalti credinciosi, ingropandu-le cu cinste, au slavit pe Hristos Dumnezeul, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh in veci. Amin.
Sfantul Apostol Pavel, care mai inainte de apostolie se numea Saul, era de neam iudeu din semintia lui Veniamin. El s-a nascut in Tarsul Ciliciei, din parinti cinstiti, care mai inainte au petrecut in Roma, apoi s-au mutat in Tarsul Ciliciei cu cinstitul titlu de cetateni romani, pentru care Pavel s-a si numit roman. El era rudenie cu Sfantul intaiul Mucenic si Arhidiacon Stefan. A fost dat de parintii sai in Ierusalim la invatatura cartii si a toata legea lui Moise si a fost ucenic al slavitului dascal Gamaliel. El avea un prieten la invatatura, cu care impreuna era ucenic, pe Varnava, care s-a facut dupa aceea apostol al lui Hristos si se deprinsese bine la legea parinteasca, era foarte ravnitor dupa ea si se lipise de farisei.
Pe vremea aceea, in Ierusalim si in cetatile dimprejur, precum si prin sate, se raspandise buna vestire a lui Hristos, de catre Sfintii apostoli. Si ei aveau multa intrebare cu fariseii, cu saducheii si cu toti carturarii si invatatorii legii evreiesti, carora, propovaduitorii lui Hristos le erau urati si prigoniti. Deci, Saul ura si el pe Sfintii Apostoli si nici nu voia sa auda propovaduirea lor cea despre Hristos, iar pe Varnava, care era acum apostol al lui Hristos, il batjocorea, vorband hule impotriva lui Hristos.
Pe cand rudenia lui, Sfantul Mucenic si Arhidiaconul Stefan, era ucis cu pietre de catre evrei, lui Saul nu numai ca nu-i era jale de sangele care se varsa fara de vina a rudeniei sale, ci se invoia la acea ucidere si pazea hainele evreilor celor ce ucideau pe Stefan. Deci, luand putere de la arhierei si de la batrani, facea mult rau Bisericii. El intra in casele credinciosilor, de unde tira pe barbati si pe femei si ii ducea in temnite. Nu era destul ca prigonea pe credinciosii din Ierusalim, dar s-a dus si in Damasc cu scrisoare arhiereasca, sufland cu izgonire si cu ucidere contra ucenicilor Domnului, vrand ca si acolo, de va afla barbati si femei crezand in Hristos, sa-i pranda si sa-i duca legati la Ierusalim. Aceasta a fost pe vremea imparatiei lui Tiberiu.
Apropiindu-se el de Damasc, deodata l-a stralucit o lumana din cer si, cazand la pamant, a auzit un glas, zicandu-i: Saule, Saule, pentru ce ma prigonesti? Iar el, inspaimantandu-se, a zis: Cine esti, Doamne? Iar Domnul a zis: Eu sunt Iisus, pe Care tu il prigonesti. Cu greu iti este tie a lovi cu piciorul impotriva boldului. Iar el, tremurand si inspaimintandu-se, a zis: Doamne, ce imi poruncesti sa fac? Iar Domnul i-a zis: Scoala-te si intra in cetate si ti se va spune ce ti se cade sa faci.
Asemenea s-au inspaimantat si ostasii care erau cu Saul, minunandu-se pentru ca glasul care graia lui Saul il auzeau, dar nu vedeau pe nimeni. Atunci Saul, sculandu-se de la pamant si deschizandu-si ochii sai, n-a vazut pe nimeni, pentru ca orbise de ochii cei trupesti, incepand a i se lumina ochii cei duhovnicesti. Deci, altii l-au luat de mana si l-au dus in Damasc, unde a petrecut trei zile, fara sa vada, nemancand, nici band nimic, ci rugandu-se neincetat. In Damasc era si Sfantul Apostol Anania, caruia i se aratase Domnul in vedenie si caruia i-a poruncit sa-l caute pe Saul, care locuia in casa unui om, anume Iuda; deci, sa se duca acolo si sa-i lumineze ochii lui cei trupesti prin atingere, iar pe cei sufletesti prin Sfantul Botez.
Atunci Anania a raspuns: Doamne, am auzit de la multi despre barbatul acesta, cate rautati a facut Sfintilor Tai in Ierusalim, si chiar aici a venit cu putere sa lege pe toti cei ce cheama numele Tau! Iar Domnul a zis catre dansul: Mergi fara de frica, fiindca acesta Imi este vas ales, ca sa poarte numele Meu inaintea neamurilor, imparatilor si fiilor lui Israil, pentru ca ii voi spune cate i se cade lui sa patimeasca pentru numele Meu. Sfantul Anania, mergand dupa porunca Domnului si gasind pe Saul, si-a pus mainile peste dansul. Atunci, deodata au cazut de pe ochii lui niste solzi si indata a vazut. Apoi, sculandu-se, s-a botezat si s-a umplut de Duhul Sfant, care l-a sfintit pe el spre apostoleasca slujba, fiind numit din Saul, Pavel. Dupa aceea, Pavel a inceput prin sinagogi a propovadui pe Hristos, ca este Fiul lui Dumnezeu; iar cei ce-l auzeau se mirau toti si ziceau: Oare nu este acesta acela care in Ierusalim gonea pe cei ce chemau numele lui Iisus Hristos? Aici n-a venit oare ca sa lege pe unii ca aceia si sa-i duca la arhierei? Dar iata ca el mai mult se intareste si tulbura pe evreii care petrec in Damasc, atragandu-i pe dansii catre Iisus Hristos.
Atunci iudeii s-au umplut de manie asupra lui si s-au sfatuit sa-l omoare. Ei strajuiau portile cetatii ziua si noaptea ca sa nu poata scapa de dansii. Dar ucenicii lui Hristos, care erau in Damasc cu Anania, afland de sfatul iudeilor, ca vor sa-l ucida pe Pavel, l-au luat noaptea si l-au lasat intr-o cosnita peste zidul cetatii. Deci, plecand el din Damasc, nu s-a intors la Ierusalim, ci mai intai s-a dus in Arabia, precum despre aceasta scrie catre Galateni: Nu m-am lipit de trup si sange, nici m-am suit in Ierusalim la apostolii cei mai inainte de mine ci m-am dus in Arabia, si de acolo m-am intors iarasi in Damasc; iar mai pe urma, adica dupa trei ani, m-am dus in Ierusalim, ca sa vad pe Petru.
Venind in Ierusalim, Sfantul Pavel se ispitea sa se lipeasca de ucenicii Domnului, iar ei se temeau de dansul, necrezand ca este ucenicul Domnului. Sfantul Apostol Varnava, vazandu-l si intelegand intoarcerea lui spre Hristos, s-a bucurat si l-a dus la apostoli. Iar el le-a spus lor, cum a vazut in cale pe Domnul, ce i-a zis si cum in Damasc propovaduia numele lui Iisus Hristos. Deci Sfintii Apostoli, auzind aceasta, s-au umilit si, de bucurie, slaveau pe Domnul Hristos, iar Sfantul Pavel si in Ierusalim se intreba cu iudeii si cu elinii pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos.
Odata, stand in biserica si rugandu-se, a ramas uimit si a auzit pe Dumnezeu, zicandu-i: Sarguieste-te si iesi degraba din Ierusalim, fiindca aici nu vor primi marturia ta pentru Mine. Iar el a zis catre Domnul: "Singuri iudeii stiu ca eu puneam in temnita si bateam prin adunari pe cei ce credeau in Tine, iar cand se varsa sangele lui Stefan, marturisitorul Tau, stateam singur acolo, pentru ca si eu voiam uciderea lui si pazeam hainele celor ce-l ucideau pe el". Atunci Domnul a zis catre dansul: Mergi, ca Eu te voi trimite pe tine la neamuri departe!
Dupa vedenia aceasta, Sfantul Pavel, desi voia sa mai zaboveasca in Ierusalim cateva zile, ca sa se indulceasca de frati si de vorbele apostolilor, insa nu se putea, fiindca aceia cu care se intreba despre Hristos, se pornisera spre manie si cautau sa-l ucida. Dar fratii, intelegiad aceasta, l-au dus in Cezareea si l-au lasat in Tars, unde Sfantul Pavel a petrecut invatand poporul cuvantul lui Dumnezeu, pana ce a venit Varnava de l-a luat si l-a dus in Antiohia. Acolo, invatand in biserica un an intreg, mult popor a intors la Hristos; numindu-i pe ei crestini. Dupa implinirea anului, amandoi Sfintii Apostoli, Varnava si Pavel, s-au intors in Ierusalim si au spus Sfintilor Apostoli cum darul lui Dumnezeu a lucrat in Antiohia si cum Biserica lui Dumnezeu din Ierusalim s-a veselit foarte mult. Apoi, a adus multa milostenie de la antiohienii cei de bunavoie datatori, pentru fratii cei saraci si scapatati, care petreceau in Iudeea; deoarece pe atunci, imparatind Claudie, era foarte mare foamete, dupa proorocia Sfantului Agav, care era unul din cei saptezeci de ucenici.
Plecand ei din Ierusalim, s-au dus iarasi in Antiohia, unde petrecand catva timp in post si rugaciuni, in slujba dumnezeiestii Liturghii si in propovaduirea cuvantului lui Dumnezeu, Duhul Sfant a voit sa-i trimita pe dansii la popoare spre propovaduire, zicand catre cei mai mari ai Bisericii din Antiohia: Deosebiti-Mi pe Varnava si pe Pavel la lucrul pentru care i-am chemat pe dansii. Atunci ei, postind, rugandu-se si punandu-si mainile pe dansii, i-au eliberat, iar Pavel si Varnava, fiind trimisi de Duhul Sfant, s-au dus in Seleucia. Apoi, de acolo au plecat in Cipru si, venind in Salamina, au vestit Cuvantul lui Dumnezeu in adunarile iudeilor.
Dupa aceea, strabatand insula pana la Iafa, au aflat pe un oarecare prooroc iudeu vrajitor si mincinos, cu numele Bariisus sau Elimas, care era impreuna cu antipatul Serghie Pavel, barbat intelept. Acest antipat, chemand la dansul pa Varnava si pe Pavel, incerca sa auda de la dansii cuvantul lui Dumnezeu. Deci, a crezut cele graite de dansii. Dar Elimas vrajitorul se impotrivea lor, cercand sa intoarca pe antipat de la credinta. Iar Sfantul Pavel umplandu-se de Duhul Sfant si cautand spre acel vrajitor, a zis: "O, plinule de toata inselaciunea si rautatea, fiu al diavolului, vrajmas a toata dreptatea, nu incetezi a razvrati caile Domnului cele drepte? Acum, iata, mana Domnului sa fie peste tine si vei fi orb, nevazand soarele pana la o vreme!" Atunci, deodata a cazut peste dansul o ceata si intuneric si, pipaind, cauta povata. Antipatul, vazand cele ce se facusera, a crezut, minunandu-se de invatatura Domnului. Impreuna cu dansul a crezut si mult popor, iar Biserica lui Hristos se inmultea. Sfantul Pavel si cei ce erau cu el, plecand de la Iafa, au mers in Perga Pamfiliei si de acolo in Antiohia Pisidiei, care este alta, afara de Antiohia cea mare a Siriei.
Acolo a propovaduit pe Hristos, pana ce multi au crezut. Iar zavistnicii iudei, au indemnat pe mai marii cetatii, care erau de paganatatea elineasca, sa izgoneasca cu necinste din cetate si din hotarele lor pe Sfintii apostoli. Iar ei, scuturand praful de pe picioarele lor, au plecat in Iconia, unde, petrecand multa vreme, au indraznit la propovaduirea cuvantului. Acolo au adus la credinta multime multa de iudei si elini, nu numai cu propovaduirea, ci si cu semne si minuni, care se faceau prin mainile lor. Acolo au adus la credinta si pe Sfanta fecioara Tecla, facand-o mireasa a lui Hristos. Iudeii care nu crezusera au indemnat pe elini, cu mai marii lor, sa ocarasca pe apostoli si sa-i ucida cu pietre. Ei, afland de aceasta, au fugit in partile Liconiei, in Listra, Derbe si in cele din jurul lor. Acolo au fost binevestitori, caci au ridicat in picioare, cu numele lui Hristos, pe un om schiop din nastere, care nu umblase niciodata si care indata a sarit si umbla. Poporul, vazand aceasta minune, si-a ridicat glasul, zicand: Zeii, asemanandu-se oamenilor, s-au pogorit la noi.
Ei numeau pe Varnava, Die, iar pe Pavel, Hermes. Deci, aducand tauri si impletindu-le cununi, voiau sa le faca jertfe. Dar Varnava si Pavel, rupandu-si hainele de pe ei, au venit intre popor strigand si zicand: "Oamenilor, de ce faceti aceasta, ca si noi suntem oameni patimasi ca si voi". Apoi, au inceput a le vorbi despre un Dumnezeu Care a facut cerul, pamantul, marea si toate cele dintr-insele; Care da ploaie din cer, randuieste vremuri roditoare si umple de hrana si de veselie inimile omenesti.
Graindu-le acestea, abia au potolit poporul, ca sa nu le jertfeasca. Deci, petrecand ei in Listra si invatand, au venit din Antiohia si din Iconia niste iudei si au indemnat poporul sa se departeze de apostoli, zicandu-le: "Aceia nu graiesc nimic adevarat, ci spun numai minciuni". Ei au razvratat si mai rau pe acei oameni, incat pe Sfantul Pavel, ca pe un mai mare al cuvantului, l-au batut cu pietre si l-au scos afara din cetate, socotind ca a murit. Dar el, sculandu-se, a intrat in cetate si a doua zi a plecat cu Varnava in Derbe, binevestind si invatand pe multi in cetatea aceea, apoi s-au intors iar in Listra, in Iconia si in Antiohia Pisidiei. Aici, intarand sufletele ucenicilor, i-a rugat sa petreaca in credinta si le-a hirotonisit preoti la toate bisericile; apoi, rugandu-se cu post, i-au incredintat Domnului in Care crezusera.
Dupa aceea, trecand Pisidia, au venit in Pamfilia si in Persia, vorbind cuvantul Domnului si s-au pogorat in Italia. De acolo s-au dus cu corabia in Antiohia Siriei, de unde au fost trimisi de la inceput de Duhul Sfant sa propovaduiasca neamurilor cuvantul Domnului. Deci, ajungand in cetatea Antiohia, au adunat Biserica si au spus tuturor, cate a facut Dumnezeu cu dansii si cate popoare din neamuri au fost aduse la Hristos. Dupa catava vreme, in Antiohia se facuse cearta pentru taierea imprejur, intre iudeii si elinii care crezusera. Unii ziceau ca nu este cu putinta a se mantui fara taierea imprejur, altii socoteau lucrul greu acea taiere imprejur. Pentru aceea a fost nevoie ca Sfintii Apostoli Pavel si Varnava sa se duca in Ierusalim la apostoli si la batrani ca sa-i intrebe de taierea imprejur si sa le vesteasca ca Dumnezeu a deschis paganilor usa credintei.
Aceasta vestire a bucurat foarte mult pe toti fratii Ierusalimului. Si Sfintii Apostoli si batranii, sfatuindu-se soborniceste in Ierusalim, au lepadat cu totul taierea imprejur a Legii vechi, ca netrebuincioasa darului cel nou si le-au poruncit sa se fereasca de mancarile jertfite idolilor si de lucrurile necurate si intru nimic sa nu faca strambatate aproapelui. La plecare, cei din Ierusalim au trimis in Antiohia, cu Sfintii Pavel si Varnava, pe Iuda si pe Sila. Ajungand ei in Antiohia, au petrecut acolo multa vreme, apoi s-au dus iar la neamuri, despartindu-se unul de altul, Varnava a luat pe Marcu, rudenia sa si s-a dus la Cipru, iar Pavel, luand pe Sila, s-a dus in Sicilia si in Siria si, strabatand cetatile de acolo, a intarit Bisericile. Apoi, venind in Derbe si in Listra, a taiat imprejur pe Timotei, ucenicul sau, pentru iudeii care carteau.
De acolo s-a dus in Frigia si in partile Galatiei. Apoi s-a dus in Misia si voia sa se duca si in Bitinia, dar Duhul Sfant n-a voit sa-l lase sa se duca acolo. Pentru ca Pavel, fiind in Troada cu cei ce ii urmau lui, i s-a aratat noaptea o vedenie in felul acesta: un barbat oarecare, cu chipul macedonean, statea inaintea lui si-l ruga, zicandu-i: "Vino in Macedonia si ne ajuta". Pavel a cunoscut, dupa vedenia aceea, ca il cheama Domnul in Macedonia, ca sa propovaduiasca. Deci, plecand din Troada, s-a dus la Samotracia, a doua zi la Neapoli si de acolo la Filipi, care este cea dintai cetate a acestei parti a Macedoniei si colonie romana. Acolo, pe o femeie oarecare, cu numele Lidia, vanzatoare de porfira, invatand-o credinta in Hristos si botezand-o, a fost rugat de dansa sa petreaca in casa ei impreuna cu ucenicii sai.
Pavel, mergand odata la adunarea bisericeasca spre rugaciune, l-a intampanat o fecioara care avea un duh necurat si facea multa dobanda stapanilor sai, vrajind. Ea urma lui Pavel si ucenicilor lui, strigand: "Acesti oameni sunt slugile Dumnezeului celui de sus, care ne vestesc calea mantuirii". Aceasta o facea in mai multe zile; iar Pavel, suparandu-se si intorcandu-se spre dansa a certat duhul in numele lui Iisus Hristos si l-a gonit dintr-insa. Stapanii ei, vazand ca le-au pierit nadejdea castigului lor, au prins pe Pavel si pe Sila si s-au dus la boieri si la voievozi, zicand: "Oamenii acestia ne tulbura cetatea si, fiind evrei, au niste obiceiuri care nu ni se cade a le primi, nici a le face, noi fiind romani".
Voievozii, rupandu-le hainele, au poruncit sa-i bata cu toiege. Deci, dandu-le multe batai, i-au bagat in temnita, dar ei rugandu-se, pe la miezul noptii temnita s-a cutremurat, usile s-au deschis si legaturile s-au dezlegat. Strajerul temnitei, vazand acest lucru, a crezut in Hristos, i-a dus in casa sa, i-a spalat de rani si s-a botezat cu toata casa, apoi le-a pus masa si s-au intors iar la temnita.
A doua zi, voievozii, caindu-se ca au batut cu asprime pe oamenii cei nevinovati, au trimis la temnita, poruncind sa-i lase liberi si sa se duca unde vor voi. Pavel a zis catre dansii: "Pentru ce ne-au batut pe noi inaintea poporului, fiind nevinovati si de neam romani si, punandu-ne in temnita, acum voiesc sa ne scoata? Dar nu asa: Sa vina ei singuri sa ne scoata!" Trimisii, intorcandu-se, au spus voievozilor cuvintele lui Pavel. Voievozii s-au temut, aflind ca legatii care i-au batut sunt romani.
Deci, ducandu-se, i-au rugat sa iasa din temnita si din cetate. Iesind ei din temnita s-au dus in casa Lidiei, femeia la care gazduise mai inainte si a mingiiat pe fratii ce se adunasera acolo, sarutandu-i. Si s-au dus apoi in Amfipoli si la Apolonia, iar dupa aceea au venit in Tesalonic, unde pe multi au castigat prin buna lor vestire. Zavistnicii iudei, adunand pe niste oameni rauclevetitori, au navalit asupra casei lui Iason, unde gazduiau apostolii si, negasind pe apostoli, au prins pe Iason si pe unii din frati, pe care-i dusesera la mai mari cetatii, clevetindu-i ca pe niste potrivnici Cezarului, zicand ca este alt imparat, care se numeste Iisus. Deci, Iason abia a fost liberat din supararea aceea.
Sfintii apostoli, care se ascunsesera de acei zavistnici, au iesit noaptea din cetate si au mers in Veria. Dar si acolo zavistia evreiasca n-a dat odihna Sfantul Pavel, pentru ca, instiintandu-se evreii din Tesalonic ca Pavel propovaduieste Cuvantul lui Dumnezeu si in Veria, au mers si acolo, pornind si tulburand popoarele si ridicandu-le contra lui Pavel. Deci Sfantul apostol a fost nevoit sa iasa si de acolo, nu ca se temea de moarte; ci, fiind rugat de frati ca sa-si fereasca viata pentru mintuirea multora. El a fost lasat de ei sa mearga pe langa mare, iar pe Sila si pe Timotei i-a lasat acolo sa intareasca pe cei nou lumanati, pentru ca stia ca iudeii cauta numai capul lui.
Deci, a sezut in corabie si a plecat la Atena. Acolo, vazand cetatea plina de idoli, se rupea cu duhul, fiindu-i jale de pierzarea atator de multe suflete. Se intreba in toate zilele cu iudeii in adunari si in tirguri, asemenea si cu elinii si cu filosofii lor. Astfel, el a fost dus de ei la Areopag, un loc care se numea asa fiindca se faceau judecatile cele de moarte la capistea lui Area. L-au dus pe el acolo, pe de o parte, pentru ca voiau sa auda ceva nou de la dansul; iar pe de alta - precum zice Sfantul Ioan Gura de Aur -, ca sa-l dea judecatii, muncilor si mortii, de vor auzi de la dansul ceva vrednic de pedeapsa. Sfantul Pavel, luand pricina de la o capiste care avea scrisa deasupra: "Necunoscutului Dumnezeu", a inceput a le propovadui pe adevaratul Dumnezeu, care le era nestiut pana atunci, zicandu-le: "Pe care Dumnezeu, nestiindu-l il cinstiti cu bunacuviinta, pe Acesta si eu Il propovaduiesc voua!" Si le spunea cele despre Dumnezeu, Ziditorul a toata lumea, pentru pocainta, pentru judecata si pentru invierea mortilor.
Auzind ei de invierea mortilor, unii isi bateau joc, altii inca voiau sa mai auda despre aceea. Deci, Pavel a iesit din mijlocul lor neosandit ca un nevinovat, iar Cuvantul lui Dumnezeu nu era fara de folos si fara de castigarea sufletelor, caci unii barbati, lipindu-se de el, au crezut in Hristos, intre care era si Dionisie Areopagitul si o cinstita femeie cu numele Damar si altii multi cu dansii s-au botezat.
Pavel, iesind din Atena, a mers in Corint si a petrecut acolo la un iudeu cu numele Acvila. La dansul a venit din Macedonia si Sila cu Timotei si slujeau impreuna cuvantului. Acvila si femeia sa, Priscila, erau cu mestesugul facatori de corturi. Pavel, deprinzandu-se cu mestesugul lor, lucra impreuna cu ei castigandu-si hrana lui si a celor impreuna cu dansul din osteneala mainilor sale, precum zice in epistola catre Tesaloniceni: Nu in zadar am mancat paine de la cineva, ci lucrand ziua si noaptea, ca sa nu ingreunez pe nimeni. Si iarasi: Trebuintei mele si celor ce au fost cu mine, au slujit mainile mele. Si se intreba cu iudeii prin adunari in toate simbetele, marturisindu-le ca Iisus Hristos este adevaratul Mesia. Iudeii, impotrivindu-se, huleau, iar Pavel si-a scuturat hainele, zicand catre dansii: Sangele vostru asupra capetelor voastre, ca eu sunt curat; de acum ma voi duce la neamuri.
Cand Pavel voia sa se desparta de Corint, Domnul i S-a aratat noaptea in vedenie, zicandu-i: Nu te teme, ci propovaduieste cuvantul Meu, fiindca mult popor am in aceasta cetate, care va crede in Mine, iar Eu sunt cu tine si nimeni nu va putea sa-ti faca tie rau. Sfantul Pavel a petrecut in Corint un an si sase luni invatand pe elini si pe iudei Cuvantul lui Dumnezeu. Multi, crezand, s-au botezat; asemenea si Crisp, mai marele soborului, crezand cu toata casa sa, s-a botezat. Iar unii iudei potrivnici, pornind cu un suflet asupra lui Pavel, l-au dus la judecata, la antipatul Galion, care era fratele filosofului Seneca. Dar acela n-a voit sa-l judece pe Pavel, zicand: De ar fi facut vreun lucru rau, l-as fi judecat, dar fiindca intrebarea voastra este pentru cuvinte si pentru legea voastra, nu voiesc sa va fiu judecator. Si i-a gonit pe ei afara din divan.
Dupa aceasta, Sfantul Pavel, petrecand acolo inca cateva zile si pe frati sarutandu-i, a plecat in Siria cu cei ce erau cu dansul si-i urmau lui: Acvila si Priscila. Deci, a sosit in Efes, unde, propovaduind cuvantul Domnului, multe minuni facea Sfantul Apostol Pavel, pentru ca nu numai mainile lui erau facatoare de minuni, tamaduind toate neputintele prin atingere, dar si basmalele lui si mahrama capului, cea adapata cu sudorile trupului sau, avea aceeasi putere de facere de minuni. Acelea, fiind puse pe cei bolnavi, indata ii tamaduia si gonea din ei duhurile cele viclene. Aceasta vazand unii dintre iudei rataciti si fermecatori, au indraznit a chema numele Domnului Iisus asupra celor indraciti, zicand: Ne juram pe voi cu Iisus, pe Care Pavel Il propovaduieste! Iar duhul cel viclean a raspuns: Pe Iisus il stiu si pe Pavel il cunosc, dar voi cine sunteti?
Deci, sarind spre ei omul in care era duhul cel viclean, i-a biruit si, intarindu-se contra lor, ii batea si-i ranea, incat abia scapara goi din mainile indracitului. S-a aflat aceasta in tot Efesul, incat si in evrei si in elini a cazut o frica mare peste toti si se marea numele Domnului Iisus. Multi au crezut in El si chiar vrajitorii, care erau in cetate, au primit Sfanta credinta. Si-au adunat cartile lor cele vrajitoresti si, numarand pretul lor, au aflat cinci arginti, adica cincizeci de mii de bani, si si-au ars cartile inaintea tuturor. Astfel, crestea si se intarea cuvantul Domnului. Pavel dorea sa mearga la Ierusalim si zicea: "Fiind eu in Ierusalim, se cade mie sa vad si Roma".
Cand s-a ridicat tulburare in Efes, de slujitorii capistei Artemisei, Sfantul Pavel, dupa zabovirea lui acolo timp de trei ani, a plecat in Macedonia. De acolo a venit la Troa, unde a petrecut sapte zile. Aici, intr-o zi de Duminica, s-au adunat ucenicii sa franga paine si s-a facut catre dansii vorbire lunga, pentru ca a doua zi voia sa iasa de acolo. Astfel, a lungit cuvantul pana la miezul noptii, arzand multe lumanari in foisorul acela. Atunci un tanar, anume Eutihie, sezand la fereastra, se ingreuiase tare de somn si a cazut jos din casa de sus, de la randul al treilea, si l-au luat mort.
Pogorandu-se Pavel, a cazut peste el si, cuprinzandu-l, a zis: "Nu va tanguiti, ca sufletul lui este in el!" Si iarasi s-a suit Pavel in foisor si a adus pe tanar viu, mangaindu-se mult. Sfantul Pavel, vorband pana la ziua si, sarutand pe toti credinciosii, a plecat de acolo. Venind in Milet, a trimis la Efes ca sa cheme la dansul preotii bisericesti, pentru ca nu voia sa se duca singur acolo, ca sa nu zaboveasca, deoarece se sirguia sa fie in Ierusalim.
Venind din Efes duhovniceasca randuiala, apostolul i-a invatat, zicand: Luati aminte de voi si de turma voastra, in care Duhul Sfant v-a pus episcopi, ca sa pasteti Biserica Domnului, pe care a castigat-o cu scump sangele Sau. Si le-a poruncit pentru eretici, care, dupa ducerea lui, aveau sa intre la ei ca lupi rai. El le-a mai spus si scopul calatoriei sale, zicand: Eu, cel legat cu Duhul, voi merge in Ierusalim, nestiind de cele ce va fi sa mi se intample in el. Imi graieste Duhul Sfant ca ma asteapta in Ierusalim legaturi si chinuri. Mie nu-mi este nici o grija de acestea, nici nu am sufletul meu necurat. Ma silesc numai sa-mi savarsesc alergarea mea cu bucurie si slujba pe care am luat-o de la Dumnezeu sa o implinesc. Apoi a zis catre ei: Eu stiu aceasta, ca voi toti nu veti mai vedea fata mea.
Atunci toti au plans si, cazand pe grumazii lui Pavel, il sarutau, mahnindu-se mai ales pentru cuvantul care le-au zis ca de acum nu vor mai vedea fata lui. Deci, au petrecut pe Sfantul Apostol pana la corabie. Iar el, dandu-le cea mai de pe urma sarutare, a luat calea marii. Trecand prin multe cetati si tari care erau pe langa mare si prin insule si pretutindeni cercetind pe credinciosi si intarandu-i, a sosit la Ptolemaida si a mers in Cezareea, gazduind in casa Sfantului Apostol Filip, care era unul din cei sapte diaconi. Atunci a venit la Sfantul Pavel un prooroc, anume Agav si, luand braul lui, si-a legat mainile si picioarele, zicand: Asa graieste Sfantul Duh, ca pe barbatul a carui brau este acesta, asa il vor lega iudeii si-l vor da in mainile neamurilor! Auzind fratii aceasta, au rugat cu lacrimi pe Pavel sa nu se duca in Ierusalim. Sfantul Pavel a raspuns catre ei: Ce faceti plangand si zdrobandu-mi inima? Pentru ca eu nu numai ca voiesc a fi legat, dar sunt gata a muri in Ierusalim pentru numele Domnului Hristos. Iar fratii au tacut, zicand: Voia Domnului sa fie!
Dupa aceasta, Sfantul Apostol Pavel s-a suit in Ierusalim cu ucenicii sai, intre care era si Trofin Efeseanul, care se intorsese din elini la crestini si cu dragoste a fost primit Pavel de Sfantul Apostol Iacov, fratele Domnului si de toate Bisericile credinciosilor. In vremea aceea au venit din Asia in Ierusalim la praznic, iudeii care erau potrivnici lui Pavel si care pretutindeni in Asia ridicasera clevetiri contra lui. Vazand aceia pe Pavel in cetate umbland cu Trofin Efeseanul, au spus de el arhiereilor iudei, carturarilor si batrinilor, cum ca Pavel strica legea lui Moise, neporuncind sa se taie imprejur si pretutindenea propovaduieste pe Iisus cel rastignit. Si intarand pe toti asupra lui Pavel, doreau sa-l pranda. Deci, cand acei iudei din Asia au vazut pe Sfantul Pavel la praznic in biserica lui Solomon, indata au pornit clevetire contra lui prin tot poporul si, repezindu-se, au pus mainile pe el, strigind: "Barbati israiliteni, ajutati! Acesta este omul care graieste hule asupra poporului, asupra Legii si asupra acestui loc. El a bagat pana si elinii in biserica, spurcand acest Sfant loc". Ei au crezut ca si pe Trofin l-a bagat Pavel in biserica. Deci, s-a pornit toata cetatea contra Sfantului Apostol Pavel si, prinzandu-l, il trageau afara din biserica. Indata s-au inchis usile si voiau sa-l ucida; dar nu in biserica, pentru ca sa nu se spurce acel loc Sfant.
In vremea aceea, s-a instiintat comandantul ostirii ce pazea cetatea, cum ca tot Ierusalimul s-a tulburat. Acela, luand indata ostasi si sutasi, au alergat la biserica. Vazandu-l poporul, a incetat a-l mai bate pe Pavel. Iar comandantul, prinzandu-l, a poruncit sa-l lege cu doua lanturi de fier si l-a intrebat cine este si ce rau a facut. Iar poporul striga: "sa-l ucida pe Pavel!"
El, neputand sa inteleaga pricina galcevii din pricina poporului care facea galagie, a poruncit sa-l duca in ceata ostaseasca. Multimea poporului urma ceata ostasilor, strigind sa se ucida Pavel. Fiind pe un loc inalt care avea trepte, Pavel s-a rugat de comandant sa-l lase sa graiasca catre popor ceva. Deci, comandantul i-a dat voie. Pavel, intorcandu-se spre popor si stand pe pietre a strigat catre ei in limba evreiasca: "Barbati, frati si parinti, ascultati raspunsul meu catre voi". Si a inceput a le spune de ravna de mai inainte dupa Legea lui Moise, cum a mers in Damasc, cum a stralucit o lumina cereasca si cum a vazut pe Domnul trimitandu-l la neamuri!
Poporul, nevoind ca mai mult sa-i asculte cuvintele lui, si-a ridicat glasul catre comandantul ostirii: "Ia de pe pamant pe unul ca acesta, pentru ca nu i se cade sa traiasca!" Strigand acestea, isi aruncau hainele, facand praf in vazduh de minie si voind sa-l ucida pe Pavel. Iar comandantul a poruncit sa-l duca in ceata, vrand sa-l cerceteze cu batai ca sa inteleaga, pentru care pricina poporul striga contra lui. Si, intinzand pe Pavel cu funii sa-l bata un sutas, Pavel a zis catre el: "Va este ingaduit sa bateti pe un roman nejudecat?" Apropiindu-se de comandant, i-a zis: "Vezi, ce vrei sa faci? Omul acesta este roman!" Atunci comandantul, apropiindu-se de el, l-a intrebat: "Roman esti tu?" Iar el a zis: "Da". Si a zis comandantul: "Eu cu mult pret am castigat numirea acestei vieti. Si indata l-a scos din lanturi. A doua zi, comandantul a poruncit sa vina arhiereii si tot soborul lor; si a pus inaintea lor pe Sfantul Pavel. Acesta, cautand spre sobor, a zis: "Barbati frati, eu cu toata bunastiinta am vietuit inaintea lui Dumnezeu pana in ziua de azi".
Atunci arhiereul Anania a poruncit celor ce statea inaintea lui, sa-l bata peste gura. Iar Pavel i-a zis lui: "Te va bate pe tine Dumnezeu, perete varuit, pentru ca vrei sa ma judeci dupa Lege, calcand legea si poruncind sa ma bata fara vina!"
Sfantul Pavel, cunoscand ca in soborul acela, o parte sunt saduchei, iar alta parte farisei, a strigat in adunare, zicand: "Barbati, frati, eu sunt fariseu, fiu de fariseu si pentru nadejdea si invierea mortilor primesc judecata". Zicand el acestea, s-a facut cearta intre saduchei si farisei si s-a despartit poporul, pentru ca saducheii ziceau ca nu este invierea mortilor, nici inger, nici duh, iar fariseii marturisesc ca sunt acestea. Atunci s-a facut strigare mare, pentru ca fariseii ziceau: "Nici un rau nu aflam in omul acesta". Saducheii ziceau dimpotriva si din aceasta pricina se facuse mare cearta. Comandantul ostasilor, temindu-se ca Pavel sa nu fie omorat de dansii, a poruncit ostasilor sa-l scoata din mijlocul lor si sa-l duca in ceata.
Deci, sosind noaptea, Domnul S-a aratat Sfantului Pavel si i-a zis: Indrazneste, Pavele, ca precum M-ai marturisit pe Mine in Ierusalim, tot asa se cade sa Ma marturisesti si in Roma! Apoi, facandu-se ziua, unii dintre iudei facand sfat, s-au jurat intre ei: sa nu manance, nici sa bea, pana ce nu vor omori pe Pavel. Ei erau mai mult de patruzeci de barbati. Deci, de acest lucru instiintandu-se comandantul, a trimis pe Pavel cu multi ostasi inarmati in Cezareea la ighemonul Felix. Arhiereii cei batrani, afland de aceea, s-au dus si ei in Cezareea, unde parau pe Pavel la ighemon. Si, intrebandu-se cu dansul inaintea ighemonului, ii cereau moartea lui. Dar n-au sporit nimic, pentru ca nici o vina de moarte n-au aflat intr-insul. Dar ighemonul, ca sa faca pe placul iudeilor, tinea pe Pavel in legaturi.
Dupa trecerea a doi ani, Felix ighemonul a plecat de la stapanirea ighemoniei si in locul lui a venit un alt ighemon, Festus. Pe acela il rugau arhiereii ca sa-l trimita pe Pavel in Ierusalim. Si aceasta o faceau iudeii vrand ca sa ucida pe apostolul lui Hristos pe drum. Festus a intrebat pe Pavel, daca voieste sa mearga in Ierusalim la judecata. Acesta i-a raspuns: "Eu stau aici la judecata Cezarului, de la care mi se cade sa primesc judecata. De am facut ceva vrednic de moarte, nu ma lepad de ea, iar de nu se afla nimic asupra mea din cele ce graiesc iudeii, apoi nimeni nu poate sa ma dea pe mine lor, pentru ca sunt cetatean roman!"
Atunci ighemonul Festus, sfatuindu-se cu sfetnicii sai, a zis catre Pavel: "Pe Cezarul l-ai pomenit, la Cezar te vei duce!" Deci, dupa cateva zile, imparatul Agripa, venind in Cezareea ca sa cerceteze pe Festus si afland despre Pavel, a voit ca sa-l vada pe el. Cand Pavel a fost dus inaintea imparatului Agripa si a ighemonului Festus, el le-a vorbit despre Domnul Hristos si despre marea sa credinta. Atunci imparatul Agripa a zis catre dansul: "Putin de nu m-ai convins si pe mine, ca sa fiu si eu crestin!" Iar Pavel a zis: Eu m-as fi rugat lui Dumnezeu, ca si intru putin si intru mult, nu numai tu, ci toti cei ce ma aud astazi, sa fie intr-acest chip, precum sunt eu, insa afara de legaturile acestea!
Acestea zicandu-le el, imparatul, ighemonul si toti ceilalti sculandu-se, s-au aplecat unul catre altul, zicand: Omul acesta n-a facut nimic vrednic de moarte si de legaturi. Iar Agripa a zis lui Festus: "Omul acesta ar fi putut fi liber, de n-ar fi numit pe Cezarul. Acum l-au judecat pe el ca sa-l trimita la Cezarul, dandu-l cu alti ostasi legati unui sutas, anume Iuliu din ostile sevastienesti". Acela, luand pe cei legati impreuna cu Pavel, i-a dus pe ei in corabie si au plecat.
Mergand ei pe mare, nu fara de primejdie le-a fost calea, din cauza vinturilor celor potrivnice. Deci, cand au ajuns pana la Creta si au mers la un loc, care se numea "Limanuri Bune", Sfantul Pavel, vazand de mai inainte cele ce aveau sa fie, ii sfatuia pe ei sa ramana acolo cu corabia. Dar sutasul asculta mai mult pe carmaci, decat pe Pavel. Cand erau in mijlocul noianului, a suflat un vant puternic cu vifor, care a ridicat valuri foarte mari si era atata ceata, incat paisprezece zile nu s-a vazut ziua cu soarele, nici noaptea cu stelele, nestiind in ce loc sunt. Deci, fiind purtati de valuri si deznadajduindu-se, n-au mancat in zilele acelea, asteptand cu totii moartea, pentru ca erau in corabie ca la doua sute saptezeci si sase de suflete.
Dar Pavel, stand in mijlocul lor, ii mangiia, zicandu-le: "O, barbatilor, mai bine era sa ma fi ascultat pe mine, ca sa nu iesiti din Creta; insa ma rog sa fiti cu buna nadejde, pentru ca nici unul din voi nu va pieri, decat numai corabia, de vreme ce asta-noapte ingerul Dumnezeului meu mi-a stat inainte, zicandu-mi: Nu te teme, Pavele, ca se cade tie sa stai inaintea Cezarului. Iata, Dumnezeu ti-a daruit pe toti cati sunt cu tine! De aceea indrazniti, barbatilor, ca eu cred lui Dumnezeu ca asa va fi. Atunci Pavel ruga pe toti ca sa primeasca hrana, zicandu-le: Nu va temeti, ca nici unuia dintre voi nu-i va cadea nici un fir de par din cap.
Acestea zicandu-le si luand painea, a multumit lui Dumnezeu inaintea tuturor si, rupand-o, a inceput a manca. Apoi, toti facandu-se cu buna nadejde au inceput a minca, primind hrana. Dupa ce s-a facut ziua, au vazut pamantul, dar nu cunosteau in ce tara este si a indreptat corabia spre mal. Dar fiind aproape de mal, un loc intre doua maluri, corabia s-a infipt in nisip cu partea dinainte, iar parte dinapoi se rupea de furia valurilor. Atunci ostasii s-au sfatuit intre dansii sa omoare pe cei legati, ca nu cumva sa scape cineva inotand. Iar sutasul, vrand sa fereasca pe Sfantul Pavel, l-a oprit pe el; iar la ceilalti le-a poruncit sa inoate, care cum vor putea si sarind in apa sa iasa la mal. Ceilalti care il priveau, au inceput si ei a inota, unii pe scanduri, iar altii pe ce apucau din corabie, asa ca toti au ajuns sanatosi la pamant, scapand din mare.
Atunci ei au cunoscut ca insula aceea se cheama Malta, iar locuitorii, fiind barbari, nu le-au facut lor nici o mila. Deci, aprinzand ei un foc, din cauza ploii si a frigului ce era atunci, ca cei udati de apa sa se incalzeasca, Sfantul Pavel a adunat o multime de uscaturi si, punandu-le pe foc, o vipera iesind din caldura, s-a agatat de mana lui, stand atarnata. Barbarii, daca au vazut vipera atarnata de mana Sfantului Pavel, ziceau intre dansii: Cu adevarat, ucigas este acesta, deoarece izbavandu-se de mare, judecata lui Dumnezeu nu l-a lasat sa traiasca. Dar Sfantul Pavel, scuturand vipera pe foc, nici un rau nu a patimit. Iar aceia asteptau sa se apranda de veninul sarpelui si sa cada mort. Asteptand ei mult si nevazand nici un lucru de acesta, si-au schimbat socoteala, zicand ca acela este de la Dumnezeu.
Deci, mai marele insulei aceleia, cu numele Publius, primind in casa sa pe toti citi iesisera din mare, i-a ospatat cu dragoste. El avea pe tatal sau patimind de friguri si de idropica, zacand pe patul durerii. Atunci Pavel, intrand la el, s-a rugat Domnului si punand mainile pe cel bolnav, l-a tamaduit. Aceasta facand, toti neputinciosii din insula aceea, veneau la el si se tamaduiau. Dupa ce au trecut trei luni, plecand cu alta corabie, au ajuns la Siracuza si de acolo in Regium, apoi in Puteoli, si dupa aceasta au ajuns in Roma. Cand fratii din Roma au aflat de venirea lui Pavel, toti au iesit intru intampinarea lui, pana la Forul lui Apius si pana la cele trei Taverne. Pavel, vazandu-i, s-a mangiiat cu duhul si a multumit lui Dumnezeu. Atunci sutasul, care adusese din Ierusalim la Roma pe cei legati, i-a dat voievodului. Acela i-a poruncit lui Pavel sa petreaca deosebit si a poruncit unui ostas sa-l pazeasca. Deci, Pavel a petrecut in Roma doi ani, primind pe toti care veneau la dansul si carora cu indrazneala si fara temere le propovaduia Imparatia lui Dumnezeu si ii invata cele despre Domnul nostru Iisus Hristos.
Cele spuse pana aici despre viata si ostenelile lui Pavel sunt luate din Faptele Apostolilor, scrise de Sfantul Luca. Iar despre celelalte patimiri ale lui, el singur le spune in scrisoarea sa catre Corinteni, scriind astfel: In osteneli am fost de multe ori, in batai cu asprime, in temnita peste masura si in primejdie de moarte adeseori. Am luat de la iudei de cinci ori cite 40 de lovituri fara una. Am fost batut cu toiege de trei ori; odata am fost improscat cu pietre, corabia s-a sfaramat cu mine de trei ori, stand o zi si o noapte in adancul marii. Am fost de multe ori si in calatorie, caci precum a masurat lungimea si largimea pamantului cu umblarea si marea cu inotarea, tot asa am stiut si inaltimea cerului, fiind rapit pana la al treilea cer, pentru ca Domnul, mangiind pe apostolul Sau in ostenelile cele suferite cu multe dureri, pentru numele Lui cel Sfant, i-a descoperit bunatatile ceresti, pe care ochiul nu le-a vazut si urechea nu le-a auzit; cuvinte negraite, pe care nu este liber omului a le grai.
Dar cum s-a savirsit acest Sfant apostol si celelalte nevointe si alergari ale sale, povesteste Evsevie Pamfil, episcopul Cezareii Palestinei, scriitorul istoriei bisericesti. Acesta zice ca, dupa ce Sfantul Pavel a stat doi ani legat in Roma, a fost lasat liber ca un nevinovat. Dupa aceea el a mai propovaduit acolo cuvantul lui Dumnezeu, cum si prin alte tari ale Apusului. Sfantul Simeon Metafrast scrie ca dupa ce Apostolul Pavel a scapat de legaturile din Roma, ostenindu-se inca cativa ani in bunavestirea lui Hristos, a iesit din Roma si a trecut in Spania, Galia si in toata Italia, stralucandu-i pe toti cu lumana credintei si intorcandu-i la Hristos de la inselaciunea diavoleasca. Pe cand era in Spania, o femeie oarecare bogata si de bun neam, auzind de propovaduirea apostolului despre Hristos, dorea ca sa-l vada. Deci a indemnat pe barbatul sau, Prov, sa roage pe Sfantul Apostol Pavel sa vina in casa lor, ca sa-l ospateze cu dragoste. Sfantul Apostol intrand in casa lor, femeia l-a privit in fata si a vazut pe fruntea lui scris cu slove de aur aceste cuvinte: "Pavel, Apostolul lui Hristos!"
Vazand femeia ceea ce nimeni nu putea sa vada, a cazut la picioarele apostolului cu bucurie si cu frica, marturisind ca Hristos este adevaratul Dumnezeu, si a cerut Sfantul Botez. Deci, a primit mai intai botezul femeia aceea, care se numea Xantipi, apoi barbatul ei Prov si dupa aceea toata casa lor. Asemenea a primit botezul si Filotei, mai marele cetatii si multi altii. Apoi, strabatand el prin toate partile Apusului, i-a lumanat pe toti cu lumana Sfantei credinte.
Sfantul Apostol Pavel, vazand mai inainte sfarsitul sau cel mucenicesc s-a intors in Roma si a scris Sfantului Timotei, ucenicul sau, acestea: Vremea ducerii mele a sosit si acum ma jertfesc. Eu m-am nevoit cu buna credinta, alergarea am savirsit si credinta am pazit; deci, de acum mi se pastreaza cununa dreptatii, pe care mi-o va da Domnul in ziua aceea.
Despre vremea patimirii Sfantului Apostol Pavel, istoricii bisericesti nu scriu toti intr-un fel. Nichifor Calist, in cartea a doua a istoriei sale, cap. 36, scrie ca Sfantul Apostol Pavel a patimit pentru Simon vrajitorul in acelasi an si in aceeasi zi cu Sfantul Apostol Petru, ajutind lui Petru ca sa-l biruiasca pe Simon. Altii spun ca dupa moartea Sfantului Petru, trecand un an, Pavel a patimit tot in luna iunie in 29 de zile, zi in care Petru fusese rastignit cu un an mai inainte. Pricina patimirii Apostolului Pavel spun ca a fost aceasta: El, prin propovaduirea lui Hristos, indemna pe fecioare si pe femei la viata cea inteleapta. Insa nu se pare a fi nici o deosebire de aceea, caci se scrie in viata Sfantului Petru, de catre Simeon Metafrast, ca, dupa pierzarea lui Simon vrajitorul, Sfantul Petru n-a patimit indata, ci dupa citiva ani. El a patimit si pentru cele doua femei iubite ale lui Nero, care crezusera in Hristos si le-a invatat a petrece in curatie. Dar, de vreme ce si Sfantul Pavel a vietuit multi ani in Roma si in partile Apusului cele dimprejur, in aceeasi vreme cand traia si Sfantul Petru, s-a putut intampla ca si Sfantul Pavel sa fi ajutat Sfantului Petru la lupta ce s-a dus contra lui Simon vrajitorul, in vremea petrecerii sale cea dintai in Roma.
Venind a doua oara in Roma, slujea cu Sfantul Petru la mantuirea oamenilor, povatuind partea barbateasca si femeiasca la viata cea curata. Prin aceasta a pornit spre minie pe cel necurat si spurcat cu viata, pe imparatul Nero, care, cautindu-i pe amandoi, i-a osandit la moarte. Pe Petru, ca pe un strain, l-a dat spre rastignire; iar pe Pavel, ca pe un cetatean roman, pe care nu se cadea sa-l omoare cu moarte necinstita, l-a osindit la taiere cu sabia. Aceasta desi nu s-a intamplat intr-un an, insa in aceeasi zi. Cand s-a taiat cinstitul cap al Sfantului Apostol Pavel, a curs din rani sange si lapte. Iar credinciosii, luand Sfantul lui trup, l-au pus la un loc cu al Sfantului Petru.
Astfel s-a sfarsit vasul lui Hristos cel ales, invatatorul neamurilor, propovaduitorul a toata lumea, vazatorul cerestilor inaltimi si al frumusetilor Raiului, privelistea si mirarea ingerilor si a oamenilor, marele nevoitor si patimitor, care a purtat pe trupul sau ranile Domnului, Sfantul si marele Apostol Pavel. A doua oara, desi fara de trup, s-a inaltat pana la al treilea cer si a stat inaintea luminii cele intreite, impreuna cu prietenul si ostenitorul sau, cu Sfantul marele Apostol Petru, trecand de la Biserica care se lupta, la Biserica cea biruitoare, care praznuieste in glasul bucuriei si al marturisirii sunetului ce praznuieste. Ei slavesc pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh, pe Unul Dumnezeu in Treime, Caruia si de la noi pacatosii sa-I fie cinste, slava, inchinaciune si multumire, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.