Acatistul Sfantului Preot Marturisitor Dumitru Staniloae

Acatistul Sfantului Preot Marturisitor Dumitru Staniloae

Sfântul Sinod a aprobat în anul 2024 canonizarea a 16 sfinți mărturisitori în temnițele comuniste și mari duhovnici, printre aceștia numărându-se și Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae. Pe 4 februarie 2025 a avut loc proclamarea generală a canonizării tuturor la București. Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae va avea loc la Mănăstirea Cernica din județul Ilfov, în perioada 2-4 octombrie 2025.

Condacul 1
Pe cel ce s-a arătat glas sfânt al Cuvântului, învățându-ne făptuirea virtuoasă și luminându-ne calea desăvârșirii, pe dascălul cel înțelept, cu evlavie să-l cinstim, credincioșilor, și să-i zicem toți: Bucură-te, Sfinte Părinte Dumitru, înțelept tâlcuitor al Filocaliei!

Icosul 1
Apă duhovnicească au izvorât buzele tale prin Duhul Sfânt, Părinte Dumitru, adăpându-i cu har nezidit pe cei ce din pământ au fost zidiți. De aceea, toți, cu credință și evlavie, strigăm unele ca acestea:
Bucură-te, al dreptei credințe vlăstar;
Bucură-te, al virtuților dreptar;
Bucură-te, vas curat al luminii Cuvântului;
Bucură-te, glas ce strigi în pustia pământului;
Bucură-te, frunte ce porți cununile făptuirii omenești;
Bucură-te, munte cu înălțimile în hotare îngerești;
Bucură-te, că te cunoaștem al Împăratului crainic;
Bucură-te, cel ce întru cunoștință L-ai vestit în chip vrednic;
Bucură-te, luceafăr care arăți Soarele;
Bucură-te, fulger cu strălucirea harului;
Bucură-te, cel prin care Hristos Se slăvește;
Bucură-te, cel prin care vrăjmașul se nimicește;
Bucură-te, Sfinte Părinte Dumitru, înțelept tâlcuitor al Filocaliei!

Condacul 2
Bine lucrând talantul cel dat ție de Domnul, începând de la cele dinafară, ai sporit și, avându-le ca ajutor, ai câștigat alți zece talanți, sfintele bogății ale teologiei Bisericii, strigând cu mulțumire, din suflet: Aliluia!

Icosul 2
Cartea iubind, prin carte ți-ai deschis mintea, Părinte, crescând înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor, și ai ajuns, din smerit ucenic, mare dascăl cinstit și vestit tuturor, luminând cu învățăturile pe cei ce cu dragoste îți cântă:
Bucură-te, cel ce ai înmulțit talantul;
Bucură-te, cel ce ai îngropat păcatul;
Bucură-te, carte în care e scris numele sfinților;
Bucură-te, parte a noastră în cetele drepților;
Bucură-te, zestre a Bisericii, preoția îmbogățind;
Bucură-te, fagure al Duhului, credincioșii îndulcind;
Bucură-te, cel ce ai înrobit știința omenească;
Bucură-te, cel ce ai primit înțelepciune cerească;
Bucură-te, că la Hristos ți-a fost cugetul;
Bucură-te, că ai iubit și pe aproapele;
Bucură-te, a bunei lucrări împlinire;
Bucură-te, îndemn ce alungi lenevirea;
Bucură-te, Sfinte Părinte Dumitru, înțelept tâlcuitor al Filocaliei!

Condacul 3
Drum ai făcut, Părinte, să culegi ca albina din cunoștința Sfinților Părinți, necruțându-te și ostenind ca în inima ta să aduni nu miere, ci miruri din lucrarea lor, strigând lui Dumnezeu cu aceia: Aliluia!

Icosul 3
Eva cea nouă, Maria Fecioara, plinirea sfințeniei, prinosul omului pentru neajunsa iubire a lui Dumnezeu, ți-a mijlocit pe Noul Adam, Fiul ei, prin sfinți, duhovniceștii ei fii, pentru care te cinstim și zicem:
Bucură-te, a sfintelor cărți plinire;
Bucură-te, a lor dreaptă tâlcuire;
Bucură-te, lucrător în grădina sfințeniei;
Bucură-te, trăitor al dulceții smereniei;
Bucură-te, gură a Părinților ce grăiești și din mormânt;
Bucură-te, liră a Cuvioșilor, curățind cu al lor cânt;
Bucură-te, cel cu Grigorie Teologul de un suflet;
Bucură-te, cel cu Maxim Mărturisitorul de un cuget;
Bucură-te, cel ce ai urmat Marelui Atanasie;
Bucură-te, cel ce l-ai cuprins pe alesul Dionisie;
Bucură-te, cel ce scoți mereu mierea Scripturii;
Bucură-te, cel ce reverși tuturor mirul sfințirii;
Bucură-te, Sfinte Părinte Dumitru, înțelept tâlcuitor al Filocaliei!

Condacul 4
Focul ceresc a venit peste tine prin binecuvântarea Sfântului Grigorie Palama și, unirea în lumină aflând, ți-ai închinat viața degrab Celui de Sus, Care jos a coborât printre noi și pe Care-L lăudăm, strigându-I: Aliluia!

Icosul 4
Gura dumnezeiască a grăit în al tău suflet, făcându-l să cunoască iubirea Celui ce cu noi a viețuit și pentru noi S-a răstignit, Unul Domn Iisus Hristos, pe Care tu slăvindu-L, de-a Lui slavă te bucuri:
Bucură-te, cel ce ai găsit cheia Vieții;
Bucură-te, cel ce ai intrat prin ușa blândeții;
Bucură-te, aflător al lucrărilor harului;
Bucură-te, pătrunzător al tainelor Duhului;
Bucură-te, că pe Dumnezeu de sus L-ai arătat pe pământ;
Bucură-te, că pe pământeni de jos i-ai înălțat la cer;
Bucură-te, cel prin care filozofii au fost făcuți de rușine;
Bucură-te, cel prin care credincioșii s-au umplut de nădejde;
Bucură-te, cinstire a lucrării Domnului;
Bucură-te, primire a focului Duhului;
Bucură-te, că Domnul ți-a grăit prin zidire;
Bucură-te, că pe toate le-ai cuprins în iubire;
Bucură-te, Sfinte Părinte Dumitru, înțelept tâlcuitor al Filocaliei!

Condacul 5
Hrană îngerească a fost, Sfinte, cuvântul tău în temnițele întunecate pentru sfinții mărturisitori care crucea și-o purtau strălucit, pentru vrăjmași rugându-se și pururea aducându-I lui Hristos cântarea: Aliluia!

Icosul 5
Iarnă ucigătoare au adus peste lume cei fără Dumnezeu și omenie, și, de aceștia fiind tu închis, lui Hristos luminos te-ai deschis, neîncetat rugându-te în inimă, pentru care te lăudăm și zicem:
Bucură-te, că martor ai fost credinței;
Bucură-te, că doctor ai fost neputinței;
Bucură-te, cel ce-ai purtat a ta cruce pe umeri;
Bucură-te, cel ce pe mulți i-ai scăpat de pierzare;
Bucură-te, a mărturisitorilor mângâiere prin cuvânt;
Bucură-te, a propovăduitorilor insuflare și avânt;
Bucură-te, înțelegere prin care mintea se întărește;
Bucură-te, armă prin care diavolul se biruiește;
Bucură-te, cădere a răuvoitorilor;
Bucură-te, vădire a prigonitorilor;
Bucură-te, scăpare din negura vremii;
Bucură-te, aflare a cărării spre Lumină;
Bucură-te, Sfinte Părinte Dumitru, înțelept tâlcuitor al Filocaliei!

Condacul 6
Înger te cunoaștem, că înveți preoțimea lucrarea cea primită de la Domnul, prin lumină Lumina propovăduind și, în cuvânt, Lumina cuprinzând, Dascăle, lumină ne ești tuturor; de aceea, lui Hristos Îi cântăm: Aliluia!

Icosul 6
Jertfă cuvântătoare cu smerenie ai adus-o pe altarul Preasfintei Treimi, cu Hristos lăuntric fiind unit și prin El pe tot omul iubind. Deci, cuprinde-ne în iubirea ta sfântă și pe noi, cei ce pururea îți cântăm cu credință:
Bucură-te, făclie a preoției;
Bucură-te, îndemn al jertfelniciei;
Bucură-te, lucrător bun în via Stăpânului;
Bucură-te, slujitor drept al tainelor Duhului;
Bucură-te, al Pătimirii Domnului următor adevărat;
Bucură-te, al graiurilor Lui vestitor prealuminat;
Bucură-te, că preoția se slăvește prin tine;
Bucură-te, că sfințenia o vădești cu limpezime;
Bucură-te, coroană a teologilor;
Bucură-te, comoară a credincioșilor;
Bucură-te, cel prin care Biserica se veselește;
Bucură-te, cel prin care Duhul Sfânt ne grăiește;
Bucură-te, Sfinte Părinte Dumitru, înțelept tâlcuitor al Filocaliei!

Condacul 7
Limba dumnezeiasca ai primit, intelepte, graind cele ascunse din ceruri si, pe toate cu glas lamurind, ne-ai luminat prin har mintile, ca pe Tatal prin Fiul in Duhul Sfant sa-L cunoastem, zicand: Aliluia!

Icosul 7
Minte care priveste neapusa lumina, intru care cunoastem Treimea, ai dobandit, curatindu-te, si asa ai teologhisit dragostea prin care lumea s-a mantuit; de aceea, auzi de la noi pururea:
Bucura-te, Treimi cinstitorule;
Bucura-te, graire a dreptei slaviri;
Bucura-te, propovaduitorule al evlaviei;
Bucura-te, marturisitorule al dragostei;
Bucura-te, ca relele imprejurari le risipesti;
Bucura-te, ca vatamarile sufletesti le tamaduiesti;
Bucura-te, grai impodobit cu harul ce vesteste mantuirea;
Bucura-te, plai scaldat in soare, odihnind Dumnezeirea;
Bucura-te, cel ce ai primit priceperea;
Bucura-te, cel ce impartasesti intelegerea;
Bucura-te, potir ce cuprinzi Izbavirea;
Bucura-te, zefir ce aduci bucuria;
Bucura-te, Sfinte Parinte Dumitru, intelept talcuitor al Filocaliei!

Condacul 8
Nasterea din Fecioara a innoit firea, facandu-le pe toate bune foarte, si, prin gandul cel dumnezeiesc ce straluceste in zidiri, cugetul si inima la Ziditorul tau le-ai inaltat si ne indemni sa-I cantam: Aliluia!

Icosul 8
Ochiul cel dinlauntru curatindu-l cu osteneala, ai vazut a Stapanului mila si, dorind sa ne faci partasi frumusetii descoperite de tine prin cugetare, ne-ai dat scrierile iubitorilor de frumos; de aceea, de la noi primesti lauda:
Bucura-te, talmacitor al Filocaliei;
Bucura-te, mijlocitor al trezviei;
Bucura-te, cuvant dres cu sarea intelepciunii;
Bucura-te, floare care aduci rodul nestricaciunii;
Bucura-te, paza a simturilor, prin care ne curatim;
Bucura-te, veghe a gandurilor, prin care ne luminam;
Bucura-te, rost al suferintei de pacat izbavitoare;
Bucura-te, bold al pocaintei de suflet curatitoare;
Bucura-te, de frumos iubitorule;
Bucura-te, de Hristos cugetatorule;
Bucura-te, blandete care iubeste;
Bucura-te, smerenie care uneste;
Bucura-te, Sfinte Parinte Dumitru, intelept talcuitor al Filocaliei!

Condacul 9
Prin toate cele zidite si prin Sfanta Scriptura zarit-ai pe Ziditorul a toate, despartind intelesurile lucrurilor de intelesurile patimilor si, odihna rugaciunii afland, Stapanului Hristos cantai: Aliluia!

Icosul 9
Razele intelegerii duhovnicesti primind, de Dumnezeu cugetatorule, ai intrat in lumea Soarelui Dreptatii si, de Acesta fiind luminat, la asemanare te-ai luptat sa ajungi, pururea catre El intorcandu-te, pentru care auzi cantarea aceasta:
Bucura-te, luminare a harului;
Bucura-te, primire a Duhului;
Bucura-te, adancire a mintii in inima;
Bucura-te, iubitorule al rugaciunii;
Bucura-te, ca ai intrat dincolo de catapeteasma;
Bucura-te, ca ai aflat vietuirea cea ingereasca;
Bucura-te, mare a intelegerii, pe Cel Sfant oglindind;
Bucura-te, har al Mirungerii, miresme raspandind;
Bucura-te, tacere inaintea Nesfarsitului;
Bucura-te, uimire inaintea Necuprinsului;
Bucura-te, urcus de la cele facute;
Bucura-te, suis la cele nevazute;
Bucura-te, Sfinte Parinte Dumitru, intelept talcuitor al Filocaliei!

Condacul 10
Semn calauzitor ne-ai pus noua inainte, ca sa ne porti la dumnezeiasca iubire, intru care cu Dumnezeu si cu toti sfintii una sa fim, traind bucurii vesnice si Treimii cantandu-I: Aliluia!

Icosul 10
Sarpele amagitor a fost dat pe fata, vadindu-l de viclesug si minciuna, caci in Hristos au ajuns ca niste dumnezei oamenii, iar noi, prin tine calea afland-o, iti strigam cu cinstire:
Bucura-te, cale catre Imparatie;
Bucura-te, surpare a ereziei;
Bucura-te, lucrator al rugaciunii curate;
Bucura-te, primitor al luminii necreate;
Bucura-te, ca dreptatea de la Dumnezeu, in Hristos ai invatat;
Bucura-te, ca faptura cea noua lege a harului ne-ai aratat;
Bucura-te, dragoste tare catre Dumnezeu si oameni;
Bucura-te, platosa impotriva viclenilor demoni;
Bucura-te, salas curat al Cuvantului;
Bucura-te, lacas al Mangaietorului;
Bucura-te, sclipire a indumnezeirii;
Bucura-te, indemn neincetat al iubirii;
Bucura-te, Sfinte Parinte Dumitru, intelept talcuitor al Filocaliei!

Condacul 11
Toate dogmele drepte le-ai talcuit, Sfinte, patrunzandu-te de-a lor traire si invatandu-ne a lauda doimea firilor lui Hristos si treimea Fetelor Dumnezeirii, catre Care impreuna cu tine inaltam cantarea: Aliluia!

Icosul 11
Tie iti impletim cununa sfanta din cantari felurite si ti-o asezam pe crestet, Parinte, ca Hristos, pe Care L-ai vestit, cu intreita lumina te-a slavit, pe care de la tine o cerem si noi, glasuind:
Bucura-te, cel prin care iubim Cuvantul;
Bucura-te, cel prin care cunoastem pe Duhul;
Bucura-te, a Parintelui dreapta intelegere;
Bucura-te, a Treimii luminoasa cunoastere;
Bucura-te, ca pe Domnul Iisus L-ai teologhisit;
Bucura-te, ca prin cele vazute la El te-ai suit;
Bucura-te, cel ce cu graiul ne-ai talcuit harul;
Bucura-te, ca din cercare ne-ai infatisat raiul;
Bucura-te, desfatare de tainele fapturilor;
Bucura-te, luminare prin invatatura Scripturilor;
Bucura-te, graire a celor negraite;
Bucura-te, numire a celor nenumite;
Bucura-te, Sfinte Parinte Dumitru, intelept talcuitor al Filocaliei!

Condacul 12
Usa deschisa spre cer ne sunt cartile tale, prin care aflam mantuirea, caci adevarul din ele primind si calea virtutii gasind, trecere avem neinfruntata spre Cel Caruia I se cade cantarea: Aliluia!

Icosul 12
Vorba desarta n-ai glasuit, Fericite, ci numai de Dumnezeu cuvantare, intru smerenie pace avand si prin dragoste una fiind neincetat cu Dumnezeu si cu aproapele, de la care auzi:
Bucura-te, adanc al teologiei;
Bucura-te, rod sfintit al Liturghiei;
Bucura-te, invatator al lucrarii launtrice;
Bucura-te, talcuitor al slujirilor tainice;
Bucura-te, ca ingerul Domnului te-a cercetat bucuros;
Bucura-te, ca Maica Domnului din cele trecatoare te-a scos;
Bucura-te, Sfinte Dumitru, ca Hristos ti S-a aratat;
Bucura-te, noule astru, de Treime luminat;
Bucura-te, condei cu grabnica scriere;
Bucura-te, temei statornic al dogmelor;
Bucura-te, a tuturor blanda veghere;
Bucura-te, al nostru izvor de putere;
Bucura-te, Sfinte Parinte Dumitru, intelept talcuitor al Filocaliei!

Condacul 13
O, intelepte Parinte Dumitru, cel ce stralucesti intru toate virtutile, dar mai cu seama in cuvantarea de Dumnezeu, prin cuvant nimiceste in noi toata patima si, inaltandu-ne mintea spre Cuvantul cel vestit de tine, lumineaza-ne pe noi toti, cei ce cantam: Aliluia! (Acest Condac se zice de trei ori)

Icosul 1
Apă duhovnicească au izvorât buzele tale prin Duhul Sfânt, Părinte Dumitru, adăpându-i cu har nezidit pe cei ce din pământ au fost zidiți. De aceea, toți, cu credință și evlavie, strigăm unele ca acestea:
Bucură-te, al dreptei credințe vlăstar;
Bucură-te, al virtuților dreptar;
Bucură-te, vas curat al luminii Cuvântului;
Bucură-te, glas ce strigi în pustia pământului;
Bucură-te, frunte ce porți cununile făptuirii omenești;
Bucură-te, munte cu înălțimile în hotare îngerești;
Bucură-te, că te cunoaștem al Împăratului crainic;
Bucură-te, cel ce întru cunoștință L-ai vestit în chip vrednic;
Bucură-te, luceafăr care arăți Soarele;
Bucură-te, fulger cu strălucirea harului;
Bucură-te, cel prin care Hristos Se slăvește;
Bucură-te, cel prin care vrăjmașul se nimicește;
Bucură-te, Sfinte Părinte Dumitru, înțelept tâlcuitor al Filocaliei!

Condacul 1
Pe cel ce s-a arătat glas sfânt al Cuvântului, învățându-ne făptuirea virtuoasă și luminându-ne calea desăvârșirii, pe dascălul cel înțelept, cu evlavie să-l cinstim, credincioșilor, și să-i zicem toți: Bucură-te, Sfinte Părinte Dumitru, înțelept tâlcuitor al Filocaliei!

Rugăciune către Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae

O, cuvântătorule de Dumnezeu și înțelepte Părinte Dumitru, la ușa bunătății tale batem; trimite ajutor gândurilor noastre, otrăvite de mulțimea patimilor și de puterea întunericului, și, prin numele lui Iisus, cheia tuturor darurilor, deschide-ne ușa vistieriei cerești. Fii călăuză minții noastre când cugetăm la Domnul. Luminează-ne mintea prin cunoașterea lui Dumnezeu. Dă-ne ochi pătrunzători, care să străvadă în cele zidite pe Ziditorul lor. Ajută-ne să înțelegem taina marii iubiri a lui Dumnezeu, zugrăvită în iconomia Lui pentru lumea văzută și în taina răstignirii Fiului Său, prin care inima ni se întărește întru nădejde. Umple, Sfinte, prin mijlocirile tale, ca altădată prin cuvânt, inima noastră cu Duhul Sfânt, la Care ai îndrăzneală, ca să fim și noi cunoscători ai tainelor lui Dumnezeu și să-I slujim cu mișcările minții noastre în Sfânta Sfintelor a cunoașterii Lui. Invrednicește-i, înțelepte, cunoștinței celei adevărate, pe toți cei ce rătăcesc de la ea, ca să cunoască slava adevăratului Dumnezeu și, astfel uniți fiind toți într-un cuget și o inimă, slavă să înălțăm Treimii celei de o ființă: Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Despre Parintele Dumitru Staniloae

Parintele Dumitru Staniloae sau viata ca teologie

Parintele Dumitru Staniloae - Despre Sfanta Liturghie

Pe aceeaşi temă

26 Septembrie 2025

Vizualizari: 148

Voteaza:

Acatistul Sfantului Preot Marturisitor Dumitru Staniloae 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume Rezultat a peste jumătate de secol de susținută activitate teologică, opera părintelui Stăniloae continuă încă să intimideze prin vastitatea aproape incredibilă a abordărilor și concretizărilor. Interesul pe care acestea îl suscită în Occident este 33.83 Lei
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, fost stareț al mănăstirilor Antim și Plumbuita din București, a fost una dintre cele mai rodnice personalități ale monahismului românesc din secolul al XX-lea, un trăitor exemplar al Evangheliei Mântuitorului 42.29 Lei
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant Părintele Dumitru Stăniloae este cu siguranță cel mai mare teolog ortodox al sfârșitului secolului XX. Vastă și profundă, opera sa exprimă în același timp sensibilitatea mistică și rigoarea dogmatică a Ortodoxiei patristice, cât și geniul specific al 21.14 Lei
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae „Cartea de față - teza de doctorat a teologului german Jürgen Henkel susținută în 2001 la Facultatea de Teologie Evanghelică a Universității din Erlangen - e o excelentă introducere în teologia ascetică și mistică a Bisericii Ortodoxe așa cum a fost 42.29 Lei
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949)
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949) Într-o epocă marcată de suferință și prigoană, când credința era greu încercată, iar Biserica Ortodoxă părea aproape nimicită, Sfântul Serafim de Vîrița a fost lumină, nădejde și mângâiere pentru multe suflete rănite. Așa cum spunea adesea părintele 28.54 Lei
Stiinta si religia - editia a doua
Stiinta si religia - editia a doua Știința și religia este o lucrare de neegalat atât în literatura de specialitate rusă, cât și în cea străină. Ideea scrierii unui articol dedicat relației dintre știință și religie i-a venit lui Valentin Feliksovici Voino-Iasenețki (numele de mirean al 23.26 Lei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei Lumea nevăzută şi războiul duhovnicesc împotriva duhurilor care au încercat să uzurpe domnia lui Dumnezeu Cel slăvit în Treime sunt subiectul cărţii Domnul duhurilor. Părintele Andrew S. Damick foloseşte ca instrumente istoria, Scriptura, mitologia, scrie 42.29 Lei
Am vazut sfarsitul lumii. Marturisirile unui staret care a trait o suta de ani - vol. 2
Am vazut sfarsitul lumii. Marturisirile unui staret care a trait o suta de ani - vol. 2 Mă tot întrebi despre vremurile de la sfârșitul lumii. Oare tu chiar nu știi că, pentru un om muritor, orice timp este al sfârșitului? Cine cunoaște sau poate să prezică propriul său sfârșit? Nimeni și niciodată. Anume acesta este adevărul. Trebuie să 23.26 Lei
Adevarul si bunatatea. Parabole si istorii cu talc
Adevarul si bunatatea. Parabole si istorii cu talc Pentru mintea şi inima tuturor ­iubitorilor de noime şi tâlcuri duhovniceşti, am cules din ­cărţile Sfân­tului Nicolae Velimirovici - noul Hrisostom al Bisericii Ortodoxe - isto­rii şi pilde călăuzitoare spre viaţa veşnică. Scrise în grai ales şi drese 15.86 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact