Sfintii Mucenici Galaction si Epistimi

In cetatea Emesiei, din Fenicia, era un om de neam bun, slavit si bogat, cu numele Clitofon, care avea femeie pe Levchipia, fiica a lui Memnont ighemonul, si care era stearpa. De aceea era foarte mahnita de vreme ce barbatul sau o ocara, iar uneori rabda de la dansul ocari si batai, pentru ca n-avea copii. Amandoi erau necredinciosi, tinandu-se de credinta cea elineasca, fiind foarte sarguitori catre templul Artemidei.

In acea vreme stapanea cetatea un oarecare Secund, de neam sirian, care era nemilostiv si foarte cumplit cu cei care credeau in Domnul nostru Iisus Hristos, pentru care, afland multe feluri de unelte de moarte, le-a pus in mijlocul cetatii spre infricosarea crestinilor. De aceea multi din cei credinciosi, temandu-se de chinurile cele crude, se ascundeau; iar altii, cu indrazneala marturisind pe Hristos, singuri se predau in mainile chinuitorilor si mureau pentru numele Domnului.

Acolo era un calugar cu numele Onufrie. Acela, ca sa nu fie cunoscut cum ca este crestin, si-a acoperit chipul calugaresc cu niste haine zdrentaroase si, umbland din loc in loc si din casa in casa, ca un sarac, cerea cate o bucatica de piine. Iar pe unde putea, invata sfanta credinta si intorcea sufletele omenesti catre Dumnezeu.

Asa umbland, a venit si la casa lui Clitofon si, stand la poarta, a inceput a cere piine. Iar Levchipia, femeia lui Clitofon, vazandu-l imbracat in haine zdrentaroase si cerand piine, a trimis o slujnica sa inchida poarta inaintea lui, fiindca atunci era manioasa, caci o batuse barbatul in acea zi pentru nerodirea sa. Iar calugarul a mai asteptat putin, dupa cum este obiceiul saracilor; si stand la poarta cerea. Apoi, dupa putin timp milostivindu-se, Levchipia a poruncit sa vina batranul acela in ograda si l-a dus in casa sa dandu-i cele de trebuinta.

Batranul, luand milostenie, a vazut pe Levchipia suspinand din inima si a zis catre dansa: "Ce intristare ai, doamna mea, de oftezi asa, din toata inima?" Iar ea a zis catre dansul: "Sunt fara de fii, batrane; pentru aceea sunt necajita si prigonita de barbatul meu. Mult aur am impartit la doctori si vrajitori, ca sa-mi ajute si sa-mi dezlege nerodirea mea, dar nu am avut nici un folos de la dansii, ci in mai mare mahnire sunt". Iar batranul a intrebat-o: "Carui Dumnezeu slujesti?" Iar ea i-a raspuns: "Slujesc zeitei celei mari, Artemida".

Batranul a zis: "Pentru aceea esti stearpa, pentru ca nu nadajduiesti spre Dumnezeu, Care poate sa dea rod pantecelui tau". Apoi ea l-a intrebat: "Spre care Dumnezeu voi nadajdui ca sa-mi dea acel dar si sa pot fi maica de fii?" Iar batranul i-a raspuns: "Nadajduieste spre adevaratul Dumnezeu, Iisus Hristos, si crede in El si in Parintele Lui Cel fara de inceput si in Sfantul Cel de o fiinta si de viata facatorul Duh". Dar ea a zis: "Despre acel Dumnezeu imi spui, pe care Il cinstesc galileenii?" El a zis: "Despre Acela iti vorbesc, caci El a facut cerul, a intemeiat pamantul, a zidit pe om si toata suflarea".

Levchipia a zis: "Ma tem, omule, de boierul Secund, ca nu cumva sa fie instiintat si sa ma omoare, precum a ucis si pe multi altii; caci pe toti cei ce cred intr-acel Dumnezeu, de care imi povestesti tu, ii omoara cu nemilostivire". Iar batranul a zis: "Daca te temi de stapanitor, apoi, in taina crezand, poti sa slujesti Sfintei Treimi. Si eu, temandu-ma de ingrozirile chinuitorului, in taina slujesc Dumnezeului meu si nadajduiesc ca ma voi mantui cu darul Lui. Ca iata, precum ma vezi, sunt crestin, monah si preot. Dar mi-am schimbat portul ca sa nu fiu cunoscut. Deci, sunt socotit de toti ca unul dintre mirenii cei saraci, dar de fapt sunt monah si rob al lui Hristos; asa si tu poti sa-i slujesti lui Hristos in taina, si nu te vei pagubi de mantuirea ta".

Ea a zis: "Parinte, daca voi primi eu credinta aceasta, iar barbatul meu va petrece in necredinta, apoi nu va fi credinta mea desarta si fara de nadejde pentru barbatul meu cel necredincios?" Raspuns-a batranul: "Primeste numai tu pecetea lui Hristos, Care este Sfantul Botez, si crede fara indoiala in Dumnezeul cel adevarat si, daca vei petrece bine in credinta, apoi te vei mantui si tu, si barbatul tau. Caci zic scripturile noastre ca se sfinteste barbatul cel necredincios prin femeia credincioasa.

Cu aceste cuvinte intarind sfantul batran pe femeie, ea a zis catre dansul: "Parinte, poti sa-mi dai Sfantul Botez?" Iar el a raspuns: "Numai apa sa fie, caci chiar acum este vremea!" Iar ea, poruncind slugilor sale sa nu spuna nimanui, le-a zis sa umple o cada cu apa, si asa fericitul Onufrie a botezat pe Levchipia in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, si a invatat-o tainele crestinatatii si toate poruncile. Iar cand a vrut sa plece batranul, l-a rugat cea nou botezata sa n-o uite, ci adeseori sa o cerceteze si sa o invete buna credinta si rugaciunea.

Ducandu-se batranul de la dansa, ea s-a prefacut a fi bolnava, pentru ca sa nu se atinga de dansa barbatul ei opt zile. Si cu astfel de socoteala a pazit curat darul Preasfantului Duh cel luat prin Sfantul Botez. Iar dupa implinirea celor opt zile, a vazut in vedenie pe Domnul nostru Iisus Hristos pironit pe Cruce si i se paru cum ca ea cade la picioarele Lui si ca aude din preacurata Lui gura niste cuvinte mangaietoare, fagaduindu-i ca ii va dezlega nerodirea si-i va da un fiu care va fi urmator patimilor Lui, si partas imparatiei Lui.

Dupa vedenia aceea, Levchipia s-a umplut de mare mangaiere duhovniceasca si de dragoste catre Dumnezeu; iar de atunci nu s-a mai dus de la dansa pomenirea patimilor Domnului, ci totdeauna cu mintea sa, lua aminte spre Hristos Cel rastignit si i se parea ca-L vede stand inaintea ei. Apoi degraba a zamislit in pantece, de care lucru fiind instiintat barbatul ei, s-a bucurat foarte si a zis catre dansa: "Acum cunosc ca bine ai placut zeilor, caci ti-a dat rod pantecelui. Deci sa mergem si sa le ducem lor jertfa!" Iar ea, oftand, a zis barbatului sau: "Nu acei zei, catre care tu ma chemi, mi-au dat darul acesta, ci alt Dumnezeu, Care mi s-a aratat in vis mai inainte de zamislire si pe Care L-am vazut, avand palmele Sale pironite pe Cruce; Acela mi-a facut mie acest dar. Si daca voiesti, domnul meu, apoi Aceluia sa-i aducem jertfa de lauda!"

El i-a zis: "Acel Dumnezeu pe Care tu L-ai vazut este Dumnezeul galileenilor, despre Care am auzit de la multi ca a fost rastignit pe lemn si face minuni mari". Deci, a zis catre dansul femeia: "Pentru ce sa nu credem Aceluia, daca El este tare, puternic si milostiv catre noi? Caci a implinit dorinta inimii noastre si a dezlegat nerodirea mea". Barbatul a raspuns: "Au n-ai auzit de mania voievodului care, fara de mila, chinuieste si omoara pe cei ce cred in Cel rastignit?" Iar femeia a zis: "Dar noi in taina vom crede intr-Insul si vom sluji Lui, daca nu va fi cu putinta pe fata; si asa vom indrepta bine viata noastra".

Sotul Levchipiei a zis: "Este cineva sa ne invete pe noi credinta aceea si sa ne povatuiasca in ce chip sa slujim acelui Dumnezeu bun, Care ti S-a aratat in vis si de la Care ai primit darul de zamislire?" Ea, vazand pe barbatul sau plecandu-se spre buna credinta, i-a spus toate cele ce i s-au intamplat si cum ca este crestina si ca credinta a invatat-o in taina de la un calugar. Iar barbatul, auzind acestea, s-a bucurat atat de mult, incat dorea si el Botezul. Iar cand a venit fericitul Onufrie in casa lor, ca sa cerceteze pe cea nou botezata, ea i l-a aratat pe barbatul sau. Astfel, si Clitofon a fost botezat de acel sfant batran. Si vietuiau acesti de curand luminati in toata buna credinta si curatenie, slujind Domnului in ascuns.

Cand a venit vremea, femeia a nascut un baiat si, chemand pe batranul cel mai sus pomenit, parintele si invatatorul sau duhovnicesc, a botezat pruncul punandu-i numele Galaction. Iar sfantul batran a proorocit pentru dansul, zicand: "Acest prunc va uri viata aceasta pamanteasca si o va dori pe cea cereasca".

Facandu-se pruncul mare, parintii l-au dat la invatatura cartii si, cu ajutorul lui Dumnezeu, a invatat degraba facerea de stihuri, s-a deprins cu frumoasa vorbire retoriceasca, a cunoscut intelepciunea cea filosofica si a invatat bine astronomia.

Cand avea douazeci si patru de ani, iar fericita maica lui murind, tatal sau a voit sa-l casatoreasca. Si afland o fecioara foarte frumoasa, cu numele Epistimia, a logodit-o cu Galaction, fiul sau. Dar fiind amanata nunta o vreme, fericitul Galaction se ducea adeseori pentru cercetarea logodnicei sale, insa nu-i da ei obisnuita inchinaciune, de vreme ce nu era botezata. Pentru aceasta s-a mahnit Epistimia.

Tatal ei, vazand-o astfel si intelegand pricina, a zis catre Galaction: "Pentru ce tinere, nu dai obisnuita inchinaciune fiicei noastre si logodnicei tale sau, daca nu o iubesti pentru ce te-ai logodit cu dansa?" Iar Galaction, neraspunzandu-i, s-a dus la fecioara si i-a zis: "Fecioara Epistimia, oare stii pentru ce nu-ti dau inchinaciune?" Iar ea a zis: "Nu stiu, domnul meu, si ma mahnesc foarte mult de aceasta". Iar Galaction a zis: "De vreme ce nu esti crestina, ci ai credinta necurata, de aceea nu voiesc a ma impartasi cu tine, ca sa nu mahnesc Duhul lui Dumnezeu. Insa de voiesti sa ai dragostea mea, leapada-te de idoli si crede adevaratului Dumnezeu, in Care eu cred si primeste Sfantul Botez. Numai atunci iti voi da sarutare si te voi iubi ca pe mine insumi. Apoi te voi numi sotia mea si in nedespartita dragoste vom petrece pana la sfarsit".

Epistimia a zis: "Ce-mi vei porunci, domnul meu, aceea voi face; cred Dumnezeului tau, si voiesc sa ma botez". Iar el a zis: "Bine, fecioara inteleapta, de acum cu adevarat incep a te iubi. Dar de vreme ce nu este cine sa te boteze - caci, din cauza cumplitei prigoniri a crestinilor, unii preoti si clerici au fost omoriti, iar altii au fugit prin pustie -, pentru aceea este nevoie ca eu singur sa te botez. Deci, ia imbracaminte alba si iesi catre raul Chifos prefacandu-te ca vrei sa mergi sa te speli, apoi voi iesi si eu din casa mea, ca si cand as vrea sa ma duc la cimp, si aflandu-te acolo, te voi boteza".

Deci, a facut asa. A iesit Epistimia spre rau si s-a dus si Galaction acolo, apoi a botezat pe logodnica sa in raul Chifos, in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Dupa aceea, invatand-o a se ruga lui Dumnezeu, s-au despartit, nestiind nimeni taina aceasta. Intr-acea vreme fericitul Galaction a mai intors catre sfanta credinta si pe unul din robii socrului sau si l-a botezat si pe el, precum si pe logodnica sa; iar numele robului aceluia era Eutolmie, care mai pe urma s-a facut monah si a scris viata acestuia.

Epistimia, dupa botez, sedea in casa sa, indeletnicindu-se cu gandirea la Dumnezeu si cu rugaciuni pe care le facea in ascuns, tainuindu-si credinta inaintea tatalui sau. Dupa opt zile, venind la dansa Galaction, i-a zis: "Voiesc a-ti spune un lucru minunat, domnul meu. De cand am luat Sfantul Botez, vad in vis niste palate foarte frumoase in care canta trei cete: o ceata de monahi, alta de fecioare frumoase si o a treia de oameni cu buna cuviinta, avand aripi de foc. Din pricina acelei minunate vedenii si acelei dulci cantari, se veseleste mult inima mea".

Galaction, explicand vedenia, a inceput a-i spune asa: "Monahii sunt oamenii care si-au lasat bogatiile lor, femeile si prietenii si au urmat lui Hristos in saracie, in curatie si in rabdare, umbland pe calea cea stramta si grea; fecioarele cele frumoase sunt acelea care si-au lasat logodnicii si pe parintii lor, cum si toata dulceata lumii acesteia, infrumusetarea hainelor, averile si toata desertaciunea, si au urmat lui Hristos. Iar barbatii cei cu aripi sunt ingerii lui Dumnezeu cu care bucurandu-se impreuna, dantuiesc in ceruri si slavesc cu cantari pe Dumnezeu".

Atunci Epistimia a zis: "O, de ne-ar da si noua Dumnezeu a dantui cu acele cete!" Iar Galaction a zis: "Daca vom pazi fecioria noastra fara prihana si daca ne vom lepada de lume, precum si aceia, atunci ne va invrednici si pe noi Bunul Dumnezeu de partea celor ce I-au placut Lui". Epistimia a zis: "Daca voiesti, stapanul meu, eu sunt gata a-mi pazi fecioria, dar nu voiesc a ma desparti de tine; caci, daca ne vom desparti, atunci cum vom putea sa ne bucuram unul cu altul totdeauna?" Iar Galaction i-a zis: "Da-mi cuvantul in ceasul acesta ca iti vei pazi fecioria si vei merge cu mine la viata monahiceasca, si eu nu ma voi desparti de tine nici in veacul acesta, nici in cel ce va sa fie". Iar ea a fagaduit, zicand: "Precum cred in Domnul nostru Iisus Hristos, asa iti fagaduiesc a face toate cele poruncite de tine si a-ti urma, oriunde vei merge".

Atunci Galaction a zis: "Sa multumim Dumnezeului nostru ca a cautat asupra noastra cu milostivire si a plecat urechea Sa catre noi. El sa intareasca si sa pazeasca invoiala noastra pana la sfarsit!" Apoi a zis catre Sfanta Epistimia: "Iata, eu ma duc in casa mea si ma voi gati de cale, asemenea fa si tu; apoi imparte saracilor cele ce ai si voi imparti si eu toate cele ce am. Iar a treia zi vom iesi impreuna din casele noastre si vom merge unde ne va povatui Dumnezeu; si ia impreuna cu tine si pe robul Eutolmie, caci este om bun si va fi monah". Astfel, sfatuindu-se Galaction cu Epistimia, s-au despartit si au impartit saracilor, in taina, toate cele ce aveau, pregatindu-se de cale; apoi au iesit din casele lor noaptea si au mers impreuna, luand cu ei si pe robul Eutolmie.

Mergand ei zece zile, au ajuns la muntele ce se numea Puplion, in care era o manastire ce avea zece calugari. Mai departe, era alta manastire mica, de fecioare, avand patru pustnice imbatranite, intre care mai batrana era o diaconita cinstita si cu viata sfanta. Intrand Galaction cu Epistimia si cu Eutolmie in manastirea de barbati si plecandu-se egumenului, i-au spus gandul lor, cum ca voiesc sa fie calugari. Iar egumenul, vazand intr-insii chemarea lui Dumnezeu, i-a primit si i-a tuns in sfantul chip calugaresc. Deci, pe fecioara Epistimia a trimis-o la manastirea de fecioare, la cele patru pustnice sfinte, iar pe Galaction cu Eutolmie i-a lasat in manastirea sa si le-a poruncit sa faca toate ascultarile manastirii, dupa obiceiul calugaresc.

Acolo petrecea Cuviosul Galaction, supunandu-se egumenului si fratilor, slujind lui Dumnezeu cu toata osardia. Iar nevointele si ostenelile lui cine le poate spune, ca niciodata n-a fost vazut stand, ci ori lucra ceva pentru trebuinta manastirii, ori se ruga. Iar postul lui era fara masura, ca uneori toata saptamana nu gusta nimic. Si atat de mult si-a pazit curatenia sa, incat in toata vremea pustniciei sale s-a ferit cu dinadinsul sa vada fata femeiasca. Apoi de multe ori ii graia vreunul dintre frati: "Frate Galactioane, sa mergi cu noi ca sa vezi pe sfanta diaconita care petrece de nouazeci de ani in chipul calugaresc, de vreme ce este spre folos tuturor celor ce asculta cuvintele ei pentru mantuirea sufletului, caci este priceputa si vestita cu cuvantul si cu viata. Apoi sa vezi si pe sora ta, Epistimia!" Iar el nu voia, graind: "Destul imi este a ma folosi de la voi, parintilor sfinti, iar pe sora mea nu voiesc a o vedea, pana cand va veni vremea si imi va porunci Domnul a ma vedea cu dansa".

Deci si sora lui, fericita Epistimia, vietuia in manastirea sa langa sfanta diaconita, ca ingerul lui Dumnezeu, in asa nevointe si osteneli, incat n-a ramas mai prejos cu viata sa decat fratele sau Galaction, ci in toate s-a asemanat lui. Si erau amandoi ca doua faclii inaintea lui Dumnezeu, arzand cu dragoste catre Dansul, spre a caror viata imbunatatita privind cei ce petreceau impreuna cu dansii in viata monahala, se foloseau si preamareau pe Parintele Cel ceresc.

In vremea aceea, inca nu incetase prigoana asupra crestinilor si toti erau siliti sa jertfeasca idolilor, iar cei ce nu voiau sa aduca jertfa erau cautati pentru a fi chinuiti. In acea vreme instiintandu-se unii din paganii inchinatori la idoli despre monahii care pustniceau in acel munte, l-au vestit pe stapanitor despre dansii. Si indata a trimis ighemonul pe ostasii sai ca sa prinda pe toti monahii si sa-i aduca la dansul pentru judecata.

Dar mai inainte de navalirea acelor ostasi asupra manastirii, Sfanta Epistimia a avut noaptea acest vis. I se parea ca sta in niste palate imparatesti impreuna cu logodnicul si cu fratele sau cel duhovnicesc, cu fericitul Galaction, si un imparat prea luminat ii incununa pe dansii cu cununi. Desteptandu-se din somn, s-a minunat de ceea ce vazuse si facandu-se ziua a trimis la egumen, rugandu-l sa vina la dansa caci are a-i spune un cuvant duhovnicesc - caci era obicei a nu veni calugaritele in manastirea de barbati. Numai egumenul, care era parinte duhovnicesc la amandoua manastirile, mergea la aceste pustnice, randuindu-le cele cuvenite pentru viata lor si ascultandu-le marturisirea. Apoi, savarsind dumnezeiasca Liturghie, le impartasea cu dumnezeiestile Taine, si iarasi se intorcea in manastirea sa.

Egumenul, primind scrisoarea de la Epistimia, a mers la manastirea sfintelor pustnice si ea i-a spus vedenia pe care o avusese in noaptea trecuta. Atunci egumenul a zis: "Palatele sunt imparatia cerurilor, imparatul este Iisus Hristos, Domnul si Dumnezeul nostru, iar cununile inseamna rasplatirea durerilor si a ostenelilor pe care tu, fiica mea, precum si fratele tau cel duhovnicesc, Galaction, le veti primi in curand. Insa mai intai aveti mult a patimi si a muri cu muceniceasca moarte. Te rog, fiica mea, sa nu te temi, nici sa te infricosezi de chinurile cele cumplite, nici sa slabesti in dureri. Sa stii ca pentru patimirile acestea vremelnice te asteapta bunatatile cele negraite si vesnice, pe care impreuna cu fratele tau le vei primi din dreapta datatorului de nevointa". Iar ea, lacrimand, a zis: "Fie voia Domnului! Precum voieste El, sa randuiasca pentru noi, dupa a Sa bunatate!"

Intorcandu-se egumenul la chilia sa, indata au napadit ostasii cei trimisi de ighemon asupra manastirii de barbati si toti calugarii, vazand navalirea lor, au fugit, numai singur Cuviosul Galaction a ramas. Pe acesta, aflandu-l in chilie citind dumnezeiasca Scriptura, l-au prins, iar pe nici un altul dintre frati n-au putut sa mai prinda, caci toti, fugind prin pustiu si prin munti, s-au ascuns bine. Asemenea si sfintele pustnice, impreuna cu fericita Epistimia, fugind de prin chiliile lor s-au ascuns, si toti au scapat nevatamati, numai singur Galaction, vrednicul de lauda, a fost prins si ca pe o oaie spre junghiere l-au dus inaintea ighemonului spre judecata si chinuire.

Cuvioasa Epistimia, ascunzandu-se in munti impreuna cu celelalte fecioare, a auzit ca iubitul ei logodnic si frate este prins de pagani si dus la chinuri, singura vazand aceasta din inaltimea muntelui. Deci a cazut plangand la picioarele sfintei diaconite, zicand: "Rogu-te pe tine, doamna mea, elibereaza-ma sa ma duc in urma domnului meu Galaction; caci iata, aud ca l-au prins ostasii si-l duc la lemnul de tortura si nu vreau a ma desparti de dansul, caci ma doare inima si doresc a muri impreuna cu dansul pentru Hristos, Domnul nostru!"

Diaconita a zis: "Fiica mea, Epistimia, nu te duce dupa dansul, nu te da in mainile paganilor, ca sa nu cazi in cursa vrajmasului, caci esti tanara si ma tem pentru tine ca nu cumva infricosindu-te de chinuri sa te lepezi de Hristos si sa-ti pierzi fecioria ta. Apoi nu vor mai insemna nimic toate nevointele tale cele calugaresti, si te vei pagubi de mantuirea ta".

Sfanta Epistimia a zis: "Nu pot sa raman vie fara domnul meu Galaction, caci printr-insul am cunoscut pe Hristos, Dumnezeul meu Cel adevarat si iubitor de oameni; el cu mainile lui m-a spalat de necuratia mea in apa Botezului; el m-a povatuit sa iau calea mantuirii si m-a imbracat in chipul calugaresc si m-a adus intre voi; rugaciunile lui mi-au ajutat in toate trebuintele mele; el imi este logodnic, frate, invatator, parinte dupa Dumnezeu si pazitor al fecioriei mele, si nu ma pot desparti de dansul nici in veacul acesta, nici in cel ce va veni; ci ma voi duce si voi muri impreuna cu dansul. Daca isi va pune sufletul sau pentru adevaratul Dumnezeu, imi voi pune si eu, ca sa se verse si sangele meu impreuna cu sangele lui pentru Ziditorul tuturor, si ma voi duce impreuna cu dansul sa stau inaintea scaunului Imparatului slavei, pe Care L-am vazut in vis si Care ne-a incununat. Deci slobozeste-ma, stapana mea, slobozeste-ma si te roaga pentru mine!"

Cuvioasa diaconita, vazand lacrimile ei si dragostea catre Dumnezeu si catre logodnicul sau, a zis: "Sa fii binecuvantata de Domnul, fiica mea, si binecuvantata sa fie calea pe care savarsesti alergarea patimirii tale, ca si intaia mucenita Tecla! Mergi dar in calea cea fericita si mana Domnului sa fie cu tine, intarindu-te!" Si astfel, fericita Epistimia, sarutand pe maica sa cea duhovniceasca, pe sfanta diaconita, si pe toate surorile, a alergat degraba in urma iubitului sau frate.

Ajungand pe ostasi si vazand pe Sfantul Galaction ce era dus legat, a strigat in urma lui: "Iubitul meu domn si frate, invatatorul si povatuitorul mantuirii mele, prin care eu am cunoscut pe Hristos, adevaratul Dumnezeu, asteapta-ma si nu ma lasa pe mine, saraca ta sora si roaba; ia-ma impreuna cu tine la chinuri, caci tu m-ai scos din inselaciunea idoleasca si din toata desertaciunea lumii acesteia. Du-ma la cununa cea muceniceasca, tu care m-ai dus la nevointele cele calugaresti. Adu-ti aminte de fagaduinta ta, care mi-ai dat-o, ca nu ma vei lasa pe mine nici in veacul acesta, nici in cel ce va veni!" Iar ostasii, intorcandu-se, au luat-o si pe dansa.

Vazand Cuviosul Galaction pe fericita Epistimia, s-a bucurat de nevointa ei cea cu osardie, spre patimirea pentru Hristos Dumnezeu. Apoi a lacrimat de bucurie si multumea lui Dumnezeu in inima sa ca a dat asemenea indrazneala surorii sale si a aprins inima ei cu vapaia dumnezeiestii iubiri. Deci se ruga din inima pentru dansa sa o intareasca pana la sfarsit in nevointa cea muceniceasca, adica sa nu se infricoseze de chinurile cele cumplite. Si legand-o ostasii impreuna cu Galaction, cu care de mult era legata prin legatura dragostei celei duhovnicesti, ii duceau pe ei la ighemon. Mergand ei pe cale, Sfantul Galaction invata pe sora sa Epistimia, zicand: "Vezi, sora mea, sa nu te amagesti cu oarecare inselaciuni ale lumii acesteia viclene, nici sa te temi de chinurile cele multe, caci rabdand putin aici, vom fi incununati vesnic de Domnul nostru in camara cea cereasca!"

Sfanta Epistimia a zis: "In urma ta voi merge, domnul meu, si ceea ce te voi vedea pe tine facand, aceea voi face si eu, si cred ca Domnul nostru Iisus Hristos nu ne va lasa pe noi, ci te va intari si pe tine, si imi va ajuta si mie neputincioasei, ca sa sufar chinurile pentru Dansul deopotriva cu tine, sa patimesc si sa mor; apoi sa ma satur si eu deopotriva, cand ni se va arata slava Lui". Astfel vorbind intre ei, au ajuns la curtea ighemonului, si a iesit o sluga in intampinarea ostasilor, zicand: "Ighemonul porunceste sa fie paziti crestinii acestia pana dimineata". Deci sfintii au fost tinuti de ostasi in legaturi toata noaptea.

Iar dimineata a venit paganul la judecata; si au fost adusi inaintea lui Cuviosul Galaction si fericita Epistimia. Apoi, privind la dansii, a zis: "Cine sunteti voi, negrilor?" Sfantul Galaction a raspuns: "Suntem crestini si calugari". Ighemonul a zis: "Cine este Hristos?" Sfantul a zis: "Hristos este Dumnezeul adevarat, Care a facut cerul si pamantul si toate cele de pe ele". Ighemonul a zis: "Daca Hristos al vostru le-a facut pe toate, apoi zeii nostri ce sunt si ce au facut?" Sfantul a raspuns: "Zeii vostri sunt pietre si lemne, lucru stricacios, si nu ei au facut pe cineva, ci ei singuri sunt facuti de maini omenesti, iar voi va inchinati la lucruri facute de maini omenesti si cinstiti niste zei pe care voi i-ati lucrat din diferite feluri de materiale".

Atunci ighemonul a zis cu manie catre cei ce stateau inainte: "Dezbracati pe hulitorul acesta si-l bateti cu vine de bou!" Deci, batand pe Sfantul Galaction, Sfanta Epistimia plangea si ocara pe ighemon, zicand: "O! chinuitorule nemilostiv, nu te rusinezi a chinui pe nevinovatul rob al lui Dumnezeu si a rani cu batai trupul lui cel slabit de post?" Iar chinuitorul a zis: "Dezbracati-o si pe aceasta si o bateti mai tare!" Si cand slugile cele fara de rusine o dezbracau pe dansa de hainele cele calugaresti si o dezgoleau pana la camasa cea de par, sfanta a zis catre ighemon: "Blestemat sa fii, chinuitorule fara de rusine, caci goliciunea mea nimeni n-a vazut-o din copilaria mea, iar tu poruncesti sa ma aduca goala inaintea intregului popor! Sa orbeasca dar ochii vostri cei necurati, ca sa nu vedeti goliciunea fecioriei mele!" Si indata, cu cuvantul sfintei, ighemonul a orbit, precum si toti cei ce erau cu dansul, incat cauta fiecare cu mainile sale zidurile si povatuitori, dar nu era intre dansii nici unul care sa vada lumina.

Atunci, temandu-se, toti au strigat: "Mantuieste-ne pe noi, roaba lui Hristos, de intunericul acesta, si vom crede in Dumnezeul tau!" Iar sfanta s-a rugat lui Dumnezeu si iarasi au vazut toti si au crezut cincizeci si trei de suflete. Insa tiranul, desi vedea cu ochii cei trupesti, cu cei sufletesti era orbit; caci, indemnandu-l pe el diavolul, nu a socotit minunea aceea a fi a lui Hristos Domnul, ci a desertilor sai idoli, zicand: "In mintea noastra am pierdut credinta in marii nostri zei si de aceea, maniindu-se asupra noastra, ne-au certat putin, ca sa ne inteleptim si sa nu indraznim a cugeta asupra lor ceva rau; iar pe acestia, ca adevarati defaimatori, sa nu-i crutam, ci sa razbunam ocara zeilor nostri".

Deci a poruncit slugilor ca, ascutind niste trestii, sa le bage sub unghiile mainilor si ale picioarelor. Aceasta facandu-se, sfintii rabdau cu barbatie si strigau: "Noi slujim lui Hristos, adevaratului Dumnezeu, iar de zeii cei deserti ne lepadam". Dupa aceasta, ighemonul a poruncit sa le taie mainile; iar ei strigau: "Binecuvantat este Domnul Dumnezeul nostru, Cel ce invata mainile noastre spre razboi si degetele noastre spre ostire; mila noastra si scaparea noastra, aparatorul si izbavitorul nostru, Care degraba ne-a izbavit din mainile vrajmasilor nostri". Apoi a poruncit sa le taie si picioarele.

Facandu-se aceasta, sfintii strigau: "Scoala, Doamne, ajuta-ne noua si ne izbaveste pentru numele Tau. Stii, Stapane, ca, cu dragostea Ta fiind raniti, Ti-am urmat Tie si am calatorit pe calea cea anevoioasa; deci acum scoate-ne pe noi la odihna, ca sa stea picioarele noastre in curtile Tale ceresti, unde stau inaintea Ta toti cei ce Tie Ti-au placut". Si iarasi au strigat, zicand: "Blestemati sa fie zeii paganilor si toti cei ce slujesc lor". Iar chinuitorul a zis: "Inca nu inceteaza acestia a ne huli zeii? Taiati-le si limbile, ca sa nu mai huleasca". Deci le-au taiat limbile si sfintii marturisitori ai lui Hristos au tacut cu gurile, dar cu inimile nu incetau, strigand catre Dumnezeu. Atunci a poruncit chinuitorul sa le taie capetele. Apoi ducandu-i pe amandoi afara din curtea boiereasca, i-au taiat si le-au lasat trupurile neingropate.

Iar calugarul Eutolmie, cel pomenit mai sus, care fusese rob socrului lui Galaction si care pustnicise cu el, acela, cand au fost prinsi Sfantul Galaction si Sfanta Epistimia, i-a urmat de departe schimbandu-si hainele calugaresti ca sa nu fie cunoscut. Deci, vazand patimile si sfarsitul lor, a luat pe ascuns sfintele si cinstitele moaste ale stapanului si ale stapanei sale si, plangand mult langa dansele, le-a ingropat cu cinste. Apoi a scris viata cea plina de fapte bune si patimirea lor, spre folosul celor ce vor citi si celor ce vor asculta si spre slava lui Dumnezeu Celui slavit in Sfanta Treime, a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, in veci. Amin.

.