Patimirea Sfintilor Mucenici Hrisant si Daria si a celor impreuna cu dansii
Un barbat oarecare vestit de neam domnesc si boieresc, cu numele Polemie, din cetatea Alexandriei, impreuna cu fiul sau Hrisunt s-a dus la Roma si a fost primit de boieri cu cinste, iar de catre imparat s-a cinstit cu locul de senator. Acela pe unul nascut fiul sau, Hrisunt, sarguindu-se sa-l invete toate cartile, l-a dat la invatatura filosofiei. Iar cata intelepciune avea tanarul, vor arata lucrurile lui cele din urma. Pentru ca, dupa ce a cercat cu pricepere toata Sfanta Scriptura, citind cu luare aminte Sfanta Evanghelie si cartile Apostolilor si cugetand la dansele, graia catre sine: "Ti se cadea tie, Hrisunte, sa citesti scripturile paganilor, cele pline de intuneric, pana ce nu cunosteai lumina adevarului, pe care afland-o, tine-te numai de ea, caci nu este intelept sa te intorci iarasi din lumina la intuneric.
Caci iti vei pierde ostenelile pe care le-ai suferit la invatatura, daca vei lepada roadele ostenelilor.
Acestea graindu-le in sine, cauta cine sa-i fie invatator al dumnezeiestilor Scripturi. Mai inainte a fost ascultator la intelepciunea cea retorica si filosofica si ucenic al dascalilor celor preain-telepti, iar acum dorea sa afle dascali simpli, precum altadata au fost pescarii cei necarturari, dar care pe toata lumea au vanat-o, spre cunostinta lui Hristos. Invatatori ca aceia cu sarguinta cauta tanarul cel cu buna intelegere, pentru ca citise pe apostolul, care zice: Unde este inteleptul? Unde este carturarul? Unde este intrebatorul acestui veac? Au n-a socotit Dumnezeu nebunie intelepciunea acestei lumi? De vreme ce n-a cunoscut lumea, cu intelepciunea ei, pe Dumnezeu, bine a voit Dumnezeu ca prin nebunia propovaduirii, sa mantuiasa pe cei ce cred.
Acestea cugetand in sine Hrisunt in toate zilele si pe robii lui Hristos cautandu-i, a gasit pe cineva spunandu-i ca stie un barbat crestin, cu numele Carpofor, preaiscusit in dumnezeiestile Scripturi, ascunzandu-se in munti, intr-o pestera, la un loc putin stiut. Auzind fericitul tanar, s-a bucurat foarte tare si, staruind la cel ce i-a spus, il ruga cu lacrimi sa-i arate locul unde vietuieste acel om al lui Dumnezeu. Deci, instiintandu-se, a venit la cunostinta acelui fericit Carpofor, care era cu vrednicia preot, si a auzit de la dansul cuvantul lui Dumnezeu si taina credintei crestinesti; apoi, adeseori mergand la dansul, se povatuia la calea mantuirii.
In cateva luni, povatuindu-se de Carpofor preotul, a inteles desavarsit tainele dumnezeiestii Scripturi si a primit Sfantul Botez de la dansul. Apoi, atat s-a intarit in sfanta credinta si in dragostea lui Hristos s-a facut desavarsit, incat, dupa sapte zile de la botezul sau, a inceput a propovadui la aratare in popor pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Despre aceasta auzind unii barbati vestiti dintre rudele lui, au zis tatalui sau: "Cauta, ca asupra ta va fi o pricina si asupra capului tau va cadea ceea ce indrazneste fiul tau a face; pentru ca indrazneste a grai de rau pe zei si zice ca este un oarecare Iisus Hristos, adevaratul Dumnezeu. Acest lucru de va ajunge la auzul imparatului, apoi nici tu, nici noi, rudele tale, nu vom fi iertati pentru dansul si vom pierde mila imparateasca. Pentru ca cine indrazneste sa graiasca asupra zeilor unele hule ca acelea, decat numai cei ce se impotrivesc legilor imparatesti?"
Maniindu-se, Polemie a inchis pe Hrisunt, fiul sau, intr-o camara intunecoasa si rece si-l muncea cu foamea, dandu-i putina mancare seara. Iar fericitul Hrisunt socotea inchisoarea aceea si foamea nu ca o pedeapsa, ci ca o deprindere la post, la liniste si la stramtorarea vietii crestinesti si binevoia sa fie in inchisoarea aceea stramta si intunecoasa mai mult decat in palatele cele desfatate si luminoase. Instiintandu-se despre aceea casnicii si vecinii, sfatuiau pe tatal, zicand: "Daca voiesti sa-ti intorci fiul de la gandul crestinesc, apoi sa-l randuiesti mai mult sa petreaca in veselie si in desfatari si, gasind o fecioara frumoasa si inteleapta, s-o insotesti cu el sa-i fie femeie si, cunoscandu-se ca este barbat, sa uite crestinatatea, caci temnita, legaturile si foamea cu care tu il muncesti, crestinii le socotesc mai mult spre slava si lauda, decat ca pedeapsa".
Acestea auzindu-le, Polemie a poruncit sa gateasca deosebit palat foarte luminos si sa infrumuseteze peretii cu podoabe scumpe. Apoi, a pregatit acolo pat de mult pret, bine asternut si toate cele de veselie si frumoase si, scotand pe fiul sau din inchisoarea cea intunecoasa, l-a imbracat in haine tesute cu aur si l-a dus in palatul acela. Si, alegand din slujnicile sale fecioare mai frumoase la fata si infrumusetandu-le cu podoabe scumpe, le-a inchis in palatul acela impreuna cu fiul sau, poruncind fecioarelor ca in tot chipul sa se sarguiasca sa amageasca pe Hrisunt spre dragostea placerii trupesti si sa-l intoarca de la Hristos. Deci, s-au dat acolo multime de bucate si bauturi din cele mai bune, iar fecioarele cantau si dantuiau in fata Sfantului Hrisunt, mancand, band, veselindu-se, jucand, cantand cantece desfranate, vorbind cuvinte de rusine. Caci in toate chipurile se sarguiau sa vaneze sufletul copilului cel tanar spre fapta de desfranare si spre dulceti trupesti.
Iar tanarul, nu ca un tanar, ci ca un barbat cu marime de suflet, rabda dantuirile si amagirile fecioarelor si, fiind in mijlocul curselor, petrecea neprins. In astfel de razboi ostasul lui Hristos statea nebiruit si de manacarile cele desfatate si de bauturile cele dulci se lepada foarte; iar spre fecioare cauta ca spre aspide si de atingerea lor se pazea cu dinadinsul, ca de atingerea de sarpe, si neincetat se ruga. Cand avea nevoie sa doarma, se culca pe pamant, fara de asternut; iar cuvintele cele amagitoare si de rusine ale fecioarelor, ca pe niste sageti le socotea si cu pavaza credintei le izgonea de la sine; iar catre Dumnezeu striga, zicand:
"Fii, Doamne, in ajutorul meu. Zi sufletului meu: Mantuirea ta sunt Eu. Cine va putea birui pe diavolul acesta, care a ridicat razboi asupra mea, de nu-l va supune si nu-l va birui dreapta Ta? Se amageste acela care socoteste ca prin a sa putere biruieste patima trupeasca si pazeste curatia, daca ploaia milostivirii Tale nu va stinge vapaile cele trupesti; nici nu va putea sufletul sa ajuga la curtile Tale, daca nu-l vei duce Tu singur acolo. Pentru ca dulceata trupeasca este o fiara vicleana, ce se ascunde in pustia desertaciunii vietii spre inghitirea sufletelor. De ai sai dinti de va scapa cineva, este dator sa-Ti dea multumire din tot sufletul, Tie, Dumnezeule, Mantuitorul nostru, caci prin Tine este izbavirea dintr-o pierzare ca aceasta. Tot asa si fericitul si placutul Tau Iosif a scapat, cu ajutorul Tau, din mainile desfranatei, ca din dintii unei fiare neimblanzite, pentru care, plangand tatal sau, graia:
O fiara cumplita a mancat pe fiul meu! Caci, cu adevarat, femeia lui Putifar a sarit asupra lui ca o fiara cumplita si ca o leoaica zgiria cu unghiile pe Iosif, mielul cel fara de rautate, atragandu-l spre faradelege. Si care fiara poate sa fie mai cumplita, decat diavolul si femeia? Trupul si sangele ridicandu-se in tanar din fire si aprinzandu-l spre pofta, iar femeia, indemnandu-l mai mult prin facerea cu ochiul, prin podoaba hainelor, prin frumusetea fetei, prin imbracamintea cea de mare pret, prin bogatii, prin stapanire si prin cuvinte amagitoare, atrage la pierzare si la moarte pe cel mai intelept. Si minunat lucru este cum a scapat de vanarea acelei fiare viclene! Nu in desert zicea tatal sau: "Mare lucru imi este aceasta, daca fiul meu este viu". Pentru ca din mare si de la moarte s-a izbavit, mai cumplita fiind aceasta grea ispita, decat aceea cand voiau fratii lui sa-l ucida. Si a scapat numai cu ajutorul Tau, o, Atotputernice Dumnezeule!, pentru ca Tu ai fost cu dansul.
Si acum ma rog Tie, Doamne, cu smerenie, da-mi ajutor asupra fiarelor si serpilor acestora, cu care tatal meu m-a inchis in acest loc; caci precum serpii dorm, fermecandu-se de glasul fermecatorilor, asa, in vremea rugaciunilor mele, sa doarma aceste necurate fecioare, ca sa nu ridice in trupul meu cel tanar razboaie de dulci patimi! Ajuta-mi, Mantuitorul meu, ca pe Tine Te stiu Unul, adevaratul Dumnezeu, Cel ce mantuiesti pe cei ce cred intru Tine si le dai lor putere nebiruita!"
Astfel rugandu-se el, fecioarele acelea au cazut intr-un somn atat de greu, incat n-au putut nicidecum a se scula si a se destepta din somnul acela, pana ce nu le-au dus afara din palatele acelea. Apoi, scotandu-le afara, indata s-au desteptat si au cerut mancare. Iar dupa ce au intrat in palat la sfantul tanar, indata au adormit cu somn greu. Deci, in toate zilele facandu-se aceasta, s-a instiintat despre acest lucru tatal lui, care a inceput a se tangui dupa fiul sau ca dupa un mort. Iar unii din prietenii lui ziceau: "Fiul tau a invatat de la crestini mestesugul vrajitoresc si cu inlesnire pe fecioarele cele nestiutoare le-a fermecat cu vraji. Deci, logodindu-l cu o fecioara inteleapta si invatata, s-o duci la dansul cu randuiala de nunta si sa se insoare chiar si nevrand, caci stand impreuna cu dansul totdeauna, il va atrage vreodata la trupeasca impreunare si-l va intoarce de la crestinatate".
Polemie raspunse: "Dar unde vom gasi o fecioara asa de inteleapta, care ar putea sa-l inmoaie pe impietritul acela si sa-l plece a se intoarce la legile noastre?" I-au zis lui vecinii: "Este intre fecioarele care slujesc zeitei Atena o fecioara invatata, cu numele Daria, bine incuviintata la fata si foarte inteleapta, care a trecut toate cartile si toata invatatura retorica si acum este vremea ei de nunta; deci, apuca tu mai inainte, pana n-o ia altcineva si, logodind-o, du-o la fiul tau".
Ascultand tatal un sfat ca acela, a rugat pe rudele sale sa se duca la fecioara aceea, sa-i spuna despre tanarul Hrisunt, in-stiintand-o despre intoarcerea lui la credinta crestineasca si sa roage pe fecioara sa faca aceste doua fapte: adica, sa-l aduca si la insotire cu dansa si sa-l intoarca de la crestinatate. Fecioara s-a invoit la insotirea cu Hrisunt si intai a invatat cuvinte amagitoare, cum ar putea sa plece pe mire spre dragostea trupeasca si sa-l schimbe spre inchinarea zeilor romanilor. Dupa aceea, a fost dusa cu cinste in casa lui Polemie.
Deci, impodobind-o cu haine preafrumoase si de mare pret, dupa fireasca sa cuviinta, a dus-o in camara la sfantul, unde, fiind singura cu dansul, ce cuvinte de dragoste nu-i graia? Cu ce amagiri nu-l amagea, atragand spre desfranare pe tanarul cel curat? Iar ostasul lui Hristos petrecea ca un diamant tare, ca un stilp neclintit si ca un munte nemiscat, biruind dragostea trupeasca prin dragostea lui Dumnezeu si cu arma Crucii gonind sagetile cele aprinse impotriva sa de vicleanul diavol. Apoi, suspinand din adancul inimii catre Dumnezeu si chemand in ajutor pe Duhul Sfant, a inceput a grai catre fecioara astfel:
"Daca pentru insotirea cea de putina vreme cu mine, omul cel muritor, o, minunata fecioara, te-ai impodobit cu atata cuviinta si-mi aduci cuvinte atat de dulci si de miere curgatoare, ca sa ma intorci de la scopul cel bun, sa-mi indaratnicesti sufletul cel cuprins de dragostea lui Dumnezeu si sa-mi schimbi gandul, apoi cu atat mai mult ti se cade sa te ingrijesti ca sa poti afla dragostea Celui fara de moarte, Imparatul si Fiul lui Dumnezeu; si-ti va fi cu inlesnire aceasta, daca vei voi. Pentru ca, daca iti vei pazi curat si fara prihana sufletul tau, impreuna cu trupul, si, precum ti-ai impodobit trupul cu haine de mare pret, iti vei impodobi tot asa si inima cu obiceiuri imbunatatite, apoi ingerii iti vor fi tovarasi, apostolii prieteni, mucenicii vecini si iti vor mijloci ca Insusi Hristos sa-ti fie Mire, Care iti pregateste la cer camara nestricacioasa, cu neasemanare mai frumoasa si mai luminoasa decat cea pamanteasca. El iti va da veseliile Raiului cele vesnice, floarea tineretelor tale o va face nemuritoare si-ti va scrie zestre in cartile vietii vesnice".
Auzind Daria niste cuvinte ca acestea ale Sfantului Hrisunt, s-a umilit si a zis: "Nu m-a adus aici nici o pofta trupeasca asa de mare, ci dragostea catre tine si lacrimile tatalui tau, ca sa te intorc la slujirea zeilor nostri". Sfantul Hrisunt raspunse: "Daca la acestea ai oarecare dovezi si luminate aratari, prin care sa ma incredintezi ca slujba facuta de voi zeilor este dreapta, te voi asculta si-mi voi schimba gandul. Deci, sa vorbim de aceasta pentru folosul de obste". Daria zise: "Nimic nu este mai de folos si mai de trebuinta oamenilor, decat a cinsti pe zei si a se pazi cu dinadinsul, ca nu cumva, defaimandu-i, sa-i pornim spre manie. Ci, se cade a-i imblanzi cu jertfe, ca sa ne fie pazitori".
A grait sfantul: "Cum pot, o, inteleapta fecioara, sa ne fie pazitori zeii aceia, care singuri au trebuinta de pazire de la altii si-i strajuiesc noaptea ciinii cei legati de dansii, ca nu candva sa se fure de tilhari? Pentru aceasta se pironesc cu piroane de fier si cu plumb se intaresc, ca nu cumva, surpandu-se de cineva, sa cada la pamant si sa se sfarame". Daria zise: "De ar fi putut poporul cel simplu fara chipuri cioplite a cinsti zeii, nu s-ar fi cuvenit sa-i ciopleasca si sa-i puna in picioare. Ci se cioplesc in aur, argint, arama, marmura si in lemn ca oamenii, vazandu-i pe ei cu ochii, sa stie la cine vor gandi cu mintea si-i vor cinsti si se vor teme".
A zis Sfantul Hrisunt: "Pe cine inchipuiesc idolii cei ciopliti? Sa cercetam si sa socotim. Oare sunt vrednici de dumnezeiasca cinste aceia ai caror idoli se pun in picioare? Nu se poate numi Dumnezeu, acela care nu are toata sfintenia, toata dreptatea si dumnezeiasca slava. Caci ce fel de sfintenie, de dreptate si dumnezeiasca slava are purtatorul de secera Cronos al vostru, care manca pe ai sai fii ce se nasteau, precum au scris ai lui slujitori? Sau ce lucru vrednic de lauda vei afla in Dia, care, cate zile a trait, atatea faradelegi, atatea desfranari, atatea ucideri a facut, fiind tatalui sau prigonitor, pierzator fiilor sai, preadesfranat cu femei maritate, barbat al surorii sale, tiran al imparatiei, lucrator de farmece, de moarte mijlocitor si cu atatea faradelegi si necuratii era cuprins, incat nici nu este cu putinta a le auzi. Atat erau de rusinoase si necurate lucrurile lui.
Pe un om necurat ca acela oare il crezi tu a fi Dumnezeu? Iar ca ei au fost astfel, marturisesc chiar ai vostri scriitori de carti, care au scris ca imparatii cei tari in razboaie s-au numit zei de oamenii cei fara de minte. Dar toti in vremea lor au pierit. Arata-mi ce fapta buna a facut Dia al vostru, care pana la moarte a fost vrajmas a toata curatia si cinstea, incat chiar vazduhul a intinat cu rapirea pruncului Ganimid si pamantul a necinstit cu siluirea surorilor sale. Apoi si in Ermis al vostru, ce fel de dumnezeire vei afla? Capul lui era ca o aratare intr-aripata. Acela, cu mestesugul vrajitoresc, afla aur ascuns in pamant; apoi, cu farmece si cu toiag de vrajitorie, potolea veninul cel de sarpe. El facea aceasta cu ajutorul diavolilor, carora in toate zilele le aducea ca jertfa un porc sau un cocos. Dar ce fel de sfintenie a fost si in Ieraclie, care, ucigand pe vecinii sai, dupa ce s-a ostenit, singur - cu dumnezeiasca voie - s-a aruncat in foc si a ars ticalosul cu pielea si cu parul pe care-l purta. Ce bunatate vei afla si in Apolon? Si inca sa mai pomenim si de imparateasa Ira, sora si femeia lui Dia, de nebuna Palada si de Venera cea fara de rusine, care, sfadindu-se intre ele si pizmuindu-se si maniindu-se una asupra alteia si certandu-se pentru frumusetea fetei, care dintre dansele ar fi mai frumoasa decat alta, au avut trebuinta de judecata.
Acestia toti neavand dumnezeire, nici vreo sfintenie si dreptate, pe cine judeca intelegerea poporului a fi vrednic de dumnezeiasca cinste? Iar pentru ceilalti zei mai mici, nici a grai nu se cade, caci unul este capul, caruia celelalte madulare ii urmeaza. Si care dintre ei se va socoti zeu sau zeita, daca Cronos, Dia si Venera - fata de care nimeni nu se socoteste intre zei mai mare -, nu sunt zei? Daca - precum am aratat - ai vostri zei sunt ticalosi si deserti, apoi cu cat mai mult sunt ticalosi aceia, care ca pe niste zei ii cinstesc pe dansii?"
Daria, ascultand cu luare-aminte cuvintele lui Hrisunt, a zis: "Daca povestirile si basmele facatorilor de stihuri sunt desarte, apoi sa ne intoarcem la filosofi. Acestia invata a lasa tot obiceiul rau, iar fapta buna a o alege; apoi, cu felurite tilcuiri inchipuind asezarea lumii si tilcuind numele zeilor, pe Cronos, care pe toate le mistuie si nimic nu intoarce, il numesc vreme, iar pe Dia, zaduf; pe Ira, vazduh o numesc; pe Afrodita, foc; pe Poseidon, mare; pe Ceres, pamant si, cu celelalte nume de zei, numesc pe celelalte lucruri".
A grait Sfantul Hrisunt: "S-a obisnuit a se face chipuri pentru acele lucruri care nu pot totdeauna a ramane, ci cu vechimea vremii au trecut. Iar pamantul totdeauna este, asijderea si marea si focul, totdeauna sunt, si vazduhul, de toti se vede. Si nu pricep pentru ce ati legiuit a cinsti acele stihii intre idolii cei ce au asemanare omeneasca, facuti de maini omenesti, si cu asemanarea lui Dumnezeu a-i cinsti. Pentru ce cinstiti chipurile stihiilor cioplite in omenesti asemanari, mai mult decat lucrurile singure? Pentru ce nu va inchinati pamantului, vazduhului si marii? Oare este vreun imparat sau domn, care ar fi poruncit ca pe sine, imparatul si domnul, sa-l treaca cu vederea, iar chipului sau cel facut sa i se inchine? Dar, de vreme ce nu este nici un imparat astfel, nici domn, cu cuviinta este sa marturisim adevarul, ca prin chipurile idolesti nu sunt stihii, nici zei inchipuiti, ci oameni muritori".
Daria a zis: "Dovezile tale intaresc a mea intelegere, caci chipurile cele cioplite le cinstesc oamenii nestiutori, iar noi cinstim lucrurile acelea ale caror chipuri sunt puse inainte". Grait-a Sfantul Hrisunt: "Daca voiesti sa intaresti a ta intelegere cu ale noastre dovezi, apoi sa aducem in mijloc pe toti cei ce cinstesc stihiile. Aceia, daca cinstesc pamantul, apoi cu vrednicie sa-l cinsteasca ca pe un dumnezeu al lor, iar necinste sa nu-i faca lui; adica sa nu-l are, nici sa-l sape, nici sa-l scurme in vreun chip, ci nelucrat sa fie pamantul de aratura si de sapatura. Iar lucratorul de pamant care nu-l marturiseste a fi Dumnezeu, pune pe dansul plugul si sapa, nedandu-i nici o cinste dumnezeiasca.
Deci, socoteste caruia ii face mai roditoare tarinele si gra-dinile? Oare celui ce nici il ara, nici il sapa, ci il cinsteste ca pe un Dumnezeu? Sau celui ce fara cinste il ara si il sapa? Iar daca pamantul intr-adevar este zeu, precum voi ziceti, apoi se cade ca voua, inchinatorilor sai, sa va dea toate roadele fara a voastra osteneala, nearandu-se, nici sapandu-se. Daca si marea este zeu, apoi sa inoti pe ea fara visle; sa te duca ori unde vei voi si sa astepti peste, nu din vanare sau din osteneala ta, ci, inchinandu-te marii ca unui zeu, prin rugaciune sa ceri cele ce-ti trebuie.
Asemenea si pentru celelalte sa intelegeti, cum ca pe inchi-natorii lor nu-i stiu, pentru ca nu au suflet, nici intelegere, ci cu voia lui Dumnezeu slujesc la trebuintele omenesti. Cu porunca Ziditorului sau, adapandu-se pamantul cu ploaie si cu roua de sus si cu razele soarelui incalzindu-se, rasar semintele, cresc rasadurile si aduc in vreme cuviincioasa roadele. Pentru aceasta, pe Unul Dumnezeu, Facatorul, Care pe toate le-a zidit si noua spre viata ni le-a dat, datori suntem a-L cinsti, iar nu lucrurile cele date noua de Dansul. Caci si copiii care invata in scoli, nu dau cinste carticelelor, scandurilor si hirtiilor, ci dascalilor. Deci, tamaduindu-se bolnavul, nu-i da doctoriei inchinaciune si multumire pentru tamaduirea sa, ci doctorului care l-a tamaduit".
Acestea si multe altele graind Sfantul Hrisunt, Daria a crezut intru Unul, adevaratul Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, sfatuindu-se amandoi sa petreaca intru insotire nenuntita, sub chipul insotirii pazindu-si neprihanita fecioria lor si petrecand in frica Domnului. Sfantul Hrisunt a luat de la tatal sau libertate pentru cea paruta insotire; pentru ca se bucurase foarte mult Polemie de casatoria fiului sau, nestiind tainele cele pazite intre dansii. Deci a dat stapanire fiului peste toata averea sa, ca unuia nascut al sau si mostenitor, iar el insusi dupa putin timp a murit, Dumnezeu randuind astfel, ca sfanta doime care pazea fecioria in insotire, adica Hrisunt si Daria, mai cu voie sa-I slujeasca Lui.
Avand viata libera, Sfantul Hrisunt a botezat in casa sa pe fericita sa sotie, Daria, care degraba toata dumnezeiasca Scriptura si toate cartile crestinesti le-a trecut; si s-a facut sfanta desavarsita roaba si mireasa a lui Hristos. Si nu numai de a lor mantuire, ci si de a multora se ingrijeau Hrisunt si Daria. Caci el intorcea multime de barbati spre Hristos si pe tineri ii sfatuia la viata fecioreasca, iar ea multime de femei si de fecioare le facea mirese lui Hristos. Apoi, despartindu-se in deosebite case, ridicate ca niste manastiri, fiecare dintre dansii avea ceata sa, din cei ce-si pazeau fecioria. El avea tineri din cei ce defaimau toate dulcetile lumii acesteia si isi fagaduiau viata curata lui Dumnezeu, iar ea avea fecioare din cele ce se faceau mirese lui Hristos.
Dupa cativa ani, amandoua cetele, adica a lui Hrisunt si a Dariei, inmultindu-se foarte mult in Roma, s-a ridicat fara de veste tulburare si gilceava mare in cetate. Pentru ca poporul, mergand la Chelerin eparhul, clevetea contra sfintilor si robilor lui Hristos, Hrisunt si Daria. Caci barbatii strigau: "Am pierdut pe femeile noastre!"; iar tinerii strigau: "Am pierdut prin Daria, pe fecioarele cele logodite!" Asemenea si femeile tipau: "Ne-am lipsit de barbatii nostri!" Iar fecioarele strigau: "Ne-am lipsit de logodnicii nostri, prin Hrisunt!" Poporul, facand gilceava, striga: "Cum se vor naste fiii, lepadandu-se insurarea? Vor lipsi popoarele, deosebindu-se partea barbateasca de cea femeiasca, cu invatatura cea straina si cu inselaciunea cea vrajitoreasca a lui Hrisunt si a Dariei". Atunci indata eparhul a poruncit sa-i prinda pe amandoi si in multe feluri sa-i munceasca, daca nu vor aduce zeilor jertfe. Deci, pe Sfantul Hrisunt l-a dat unui tribun cu numele Claudie, iar tribunul l-a dat ostasilor sai, zicand: "Duceti-l afara din cetate, la capistea lui Dia, si acolo, de nu va voi sa se inchine nebiruitului Ieraclie, munciti-l in multe feluri, pana ce se va supune si va jertfi".
Ostasii, luand pe sfantul, l-au legat fara milostivire cu vine de bou si l-au strans tare, incat i-au trecut vinele acelea pana la oase. Apoi, deodata s-a dezlegat de legaturile acelea, incat nu putea ochiul sa vada dezlegarea vinelor acelora, ce era mai grabnica decat vorbirea vreunui cuvant. Mult ostenindu-se ostasii cu legarea Sfantului Hrisunt si nimic sporind, s-au suparat si l-au bagat intr-o temnita intunecoasa, ferecandu-l cu trei obezi, si, bagandu-l in butuc, il bateau si-l batjocoreau. Dar si obezile acelea si butucul indata ca praful s-au risipit. Atunci au varsat peste dansul urina de om, zicandu-i: "Farmecele si vrajile tale nimic nu-ti vor ajuta tie". Insa deodata mirosul acela s-a schimbat in buna mirosire. Dupa aceea, au injunghiat un vitel si in pielea aceea voiau sa bage pe mucenicul gol. Deci, punandu-l la arsita soarelui pe un zaduf cumplit, nimic rau n-a patimit mucenicul. Atunci, ferecandu-l cu lanturi de fier, l-au aruncat in temnita si iarasi lanturile acelea s-au sfaramat deodata si lumina a stralucit in temnita, ca si cum ar fi ars multe lumanari.
Ostasii au spus tribunului Claudie toate cele ce se facusera. Iar el, mergand la temnita si vazand lumina, a poruncit ca pe Sfantul Mucenic Hrisunt sa-l aduca la dansul si i-a zis: "Ce fel de putere de vraji ai in tine, cu care faci unele ca acestea? Pe multi vrajitori si fermecatori i-am imblanzit eu, dar atata putere n-am aflat la dansii. Insa, deoarece te vad barbat vestit si intelept, nu cer altceva de la tine, decat numai sa lasi invatatura crestineasca cea indrazneata, pentru care se face atata gilceava si tulburare in poporul roman. Deci, fa lucrul cel vrednic numelui tau si atotputernicilor zei si ada jertfa cea datorata".
A raspuns Sfantul Hrisunt: "De ar fi fost in tine o scanteie cat de mica de intelepciune, cu inlesnire ai fi cunoscut ca nu mestesugul vrajitoresc, ci dumnezeiasca putere imi ajuta si ma intareste. Dar tu te uiti spre mine totdeauna ca si spre zeii tai, cu ochii intunecati de necredinta. Pentru ca, daca ochii tai ar fi vazut drept, ai fi inteles ca zeii tai nu vad. Si daca urechile tale ar fi auzit adevarat, ai fi cunoscut ca zeii tai nu aud glasul celor ce striga catre dansii; si, de ar fi fost in tine oarecare simtire, ai fi cunoscut ca zeii tai nu au inima inauntru, decat numai praf, tarana si plumb".
Atunci tiranul Claudie a poruncit ca, legand pe mucenic de un lemn, sa-l bata cu toiege. Si, fiind toiegele acelea tari si grele in mainile celor ce-l bateau, atingandu-se de trupul sfantului, erau moi ca papura. Acest lucru vazand tiranul, a poruncit sa inceteze de a-l bate; si, dezlegand pe mucenic de pe lemn, l-a imbracat in haina lui si, intorcandu-se spre ostasi, a zis: "Cu adevarat, eu, precum si voi stiti, am cercetat toate inselaciunile vrajitoresti si ale farmecelor si acum vad ca nu este aici vreun mestesug de farmece omenesti, ci singura puterea lui Dumnezeu. Ca si legaturile cele tari ale vinelor crude singure s-au dezlegat, obezile s-au sfaramat, iar lemnul in picioarele lui s-a facut praf si pielea cea umeda, toata ziua fiind in arsita soarelui, nu s-a uscat. Apoi lanturile cele grele cu nevazuta putere s-au dezlegat si s-au sfaramat; iar locul cel foarte intunecos al temnitei s-a luminat cu o lumina mare si toiegele cele grele din mainile celor ce le tineau, atingandu-se de trupul lui, s-au facut ca o papura de moi. Ce sa mai facem acum, vazand in el puterea lui Dumnezeu care se savarseste? Decat numai ca toti, cazand la picioarele acestui om al lui Dumnezeu, sa cerem iertare de toate rautatile si muncile cele facute lui de noi si sa-l rugam ca sa ne impace cu Dumnezeul sau Cel Atotputernic, Care a facut niste minuni ca acestea, iar pe robii Sai ii face atat de tari si nebiruiti in toate razboaiele, precum singuri vedem. Caci, iata, acest purtator de biruinta rob al Lui, precum ne-a biruit pe noi, astfel si pe ai nostri domni si imparati ii va birui si-i va rusina cu puterea cea nebiruita ce este intru dansul, adica a Dumnezeului ceresc".
Aceasta zicand Claudie, a cazut la picioarele Sfantului Hrisunt impreuna cu toti ostasii, zicand: "Cu adevarat, am cunoscut ca Dumnezeul tau este Dumnezeu adevarat. De aceea ne rugam tie ca si pe noi sa ne duci spre El si sa ne faci robi ai Lui". Iar sfantul le-a zis: "De voiti sa veniti la Dumnezeul meu, apoi nu cu picioarele, ci cu inimile veniti catre Dansul; pentru ca numai astfel Dumnezeu este aproape de fiecare, daca cineva cu toata inima si cu credinta tare Il cauta". Dupa ce Sfantul Hrisunt le-a spus multe cuvinte despre adevaratul Dumnezeu, invatandu-i catava vreme, au crezut in Hristos, Claudie tribunul, Ilaria, femeia lui, si doi fii, Iason si Mavru, si toata casa lui. Asemenea au crezut ostasii lui cu toti casnicii, si toti impreuna au primit Sfantul Botez si petreceau in invataturile lui Hrisunt ziua si noaptea, ascultand cu osardie cuvintele despre Domnul nostru Iisus Hristos, si toti doreau sa pati-measca pentru El.
Dupa ce a crezut Claudie tribunul in Hristos si s-a botezat cu toata casa si ostasii sai, s-a dus vestea despre aceea la urechile imparatului Numerian (283-284), care imparatea intr-acea vreme in Roma. Acela indata a poruncit ca pe Claudie sa-l inece in mare, legandu-i o piatra de grumaz, iar pe toti ostasii si pe amandoi fiii lui sa-i taie cu sabia. Si era in acel loc, unde au fost taiati mucenicii lui Hristos, un mormant vechi, pe care crestinii l-au curatit. Apoi, luand noaptea trupurile sfintilor mucenici, le-au pus in mormantul acela. Acolo Ilaria, femeia lui Claudie, mergand adeseori, savarsea rugaciunile sale langa moastele mucenicilor, unde amandoi fiii sai se aflau taiati. Deci a fost prinsa in acelasi loc de necredinciosi si adusa la intrebare. Iar ea se ruga lor, zicand: "Lasati-ma sa-mi savarsesc rugaciunea si pe urma duceti-ma ori unde veti voi". Iar ei slabind-o, ea si-a plecat genunchii la pamant si, ridicand mainile si inaltand ochii la cer, a zis: "Stapane, Doamne, Iisuse Hristoase, pe Tine din toata inima mea Te marturisesc, randuieste-ma impreuna cu fiii mei, care au iesit din pantecele meu, pe care i-ai chemat la patimitoarea nevointa pentru Tine si si-au pus sufletele lor pentru Tine, Domnul lor".
Astfel rugandu-se ea, si-a dat duhul sau in mainile lui Dumnezeu. Iar cei ce o prinsesera, vazand-o deodata moarta, s-au umilit si, lasand langa dansa doua roabe ale ei care erau cu dansa, s-au dus. Iar roabele, luand trupul stapanei lor, l-au ingropat cu cinste langa mormantul cel vechi, in care zaceau sfintii mucenici.
Numerian imparatul a poruncit ca pe Sfintii Mucenici Hrisunt si Daria sa-i munceasca in felurite chipuri. Pe Hrisunt, cu lanturi de fier legandu-l, l-au aruncat intr-o temnita adanca, infricosata si plina de necuratie, caci acolo iesea toata necuratia din cetate, iar pe Daria au dus-o in casa de desfranare. Dar Dumnezeu le ajuta la amandoi, facand minunata intru dansii puterea Sa cea atotputernica. Caci Sfantului Hrisunt, in acea intunecata si necurata temnita, ii stralucea lumina cereasca si, in loc de necuratie, era o mireasma placuta. Iar Sfintei Daria un leu, scapand din inchisoarea sa, i-a stat inainte in camara aceea, in care sfanta zacea cu fata la pamant si se ruga lui Dumnezeu, si o pazea.
Despre acest lucru nestiind cetatenii, au trimis pe un tanar fara de rusine ca s-o prihaneasca. Pe acela, dupa ce a intrat in camara la sfanta, indata l-a apucat leul si, aruncandu-l la pamant, il calca cu picioarele si se uita la Sfanta Daria, ca o sluga priceputa, asteptand porunca stapanei sale, sa faca ce va vrea cu acel om fara de rusine, sa-l ucida sau sa-l libereze viu. Sfanta Daria, intelegand aceea, a zis catre leu: "Te jur pe Fiul lui Dumnezeu, sa-l slabesti ca sa auda de la mine cuvantul lui Dumnezeu!"
Deci, lasand leul pe tanarul acela, a iesit afara si s-a culcat langa usa, pazind ca sa nu intre altcineva in casa. Sfanta a zis catre tanarul acela: "Iata, cruzimea leului, auzind de numele lui Hristos, s-a imblanzit si fiara, ca un om intelegator, cunoaste pe Dumnezeul cel adevarat, se teme si-L cinsteste. Iar tu, ticalosule, fiind om si avand cunostinta, nu te temi de Dumnezeu, petrecand intr-atatea rautati si intinaciuni? Ti se cadea sa te rusinezi si sa te caiesti, insa tu cu acelea te lauzi". Iar el, cazand inaintea ei, a inceput a striga si a zice: "Porunceste-mi, roaba lui Hristos, ca sa ies de aici fara vatamare si eu la toti voi propovadui ca Hristos, Caruia tu Ii slujesti, Acela singur este Dumnezeu adevarat si nu este altul afara de El". Apoi a poruncit Sfanta Daria leului si a lasat fiara iesire libera din casa aceea acelui tanar. Si s-a dus tanarul prin mijlocul cetatii, strigand cu mare glas: "Sa stiti toti, romanilor, ca Daria este zeita".
Apoi au alergat niste oameni mai indrazneti, luptatori tari de priveliste, vrand sa scoata pe leu de acolo. Dar leul, intarindu-se de Dumnezeu, pe fiecare apucandu-i, ii trantea la pamant si, asternandu-i pe toti dinaintea picioarelor Sfintei Daria, ii tinea nescapati; insa nu-i omora, nici ii ranea, ci astepta porunca Dariei. Deci, a zis sfanta catre acei barbati: "Daca veti crede in Hristos, veti putea sa iesiti de aici fara vatamare, iar de nu, apoi zeii vostrii sa va apere de la moarte". Iar ei cu un glas au strigat, zicand: "Cel ce nu crede ca Hristos este Dumnezeu adevarat si viu, acela sa nu iasa de aici viu!" Astfel strigand ei, Sfanta Daria a poruncit leului ca fara vatamare sa elibereze pe acei barbati. Iar ei, iesind, strigau cu mare glas: "Credeti, popoarele Romei, ca nu este alt Dumnezeu afara de Hristos, pe Care Daria Il propovaduieste!"
Instiintandu-se despre aceea Chelerin, eparhul, a poruncit sa aprinda un foc mare langa usile acelei case, in care era Daria cu leul, ca sa arda impreuna cu fiara. Leul, vazand focul, s-a speriat si a inceput a racni. Dar sfanta i-a zis: "Nu te teme, ca nu vei fi ars, nici prins de cineva, nici ucis; ci cu a ta fireasca moarte, la vremea ta vei muri. Deci, lepadand frica, iesi si te du cu pace in pustie, caci Acela, pe Care tu intru mine L-ai cinstit, te va apara pe tine". Iar leul, plecandu-si capul, a iesit si, prin mijlocul cetatii ducandu-se, pe nimeni n-a vatamat, ci a fugit in pustietate; iar cei ce s-au izbavit din gura lui, toti au primit Botezul.
Dupa ce s-a instiintat de acestea imparatul Numerian, a poruncit eparhului ca pe Hrisunt si pe Daria cu munci cumplite sa-i piarda. Sfantului Hrisunt, fiind spanzurat gol pe lemn, ii adusera si lumanari aprinse ca sa-l arda; dar indata lemnul s-a rupt, legaturile s-au sfaramat si lumanarile s-au stins. Iar cati au vrut sa se atinga de Sfanta Daria, mainile acelora indata se zgirceau si vinele lor se rupeau si tipau de durerea cea cumplita. Vazand aceasta, eparhul s-a temut si, alergand degraba, a spus imparatului. Iar el, socotind acele minuni, nu din puterea lui Dumnezeu, ci din mestesugul vrajitoresc, a poruncit ca pe amandoi, pe Hrisunt si pe Daria, sa-i scoata afara din cetate si, sapand o groapa adanca, pe calea ce se numeste Salaria, sa-i arunce intr-insa pe amandoi; apoi cu pietre si cu pamant sa-i acopere si sa-i ingroape de vii.
Deci, astfel fiind dusi Sfintii Mucenici Hrisunt si Daria, cantand si rugandu-se, s-au pogorat in groapa aceea si au primit muceniceasca moarte si ingropare, fiind acoperiti de vii cu pamant si cu piatra, dupa porunca tiranului. Si, precum in viata aceasta au avut viata de obste intru duhovniceasca insotire, astfel s-au sfarsit amandoi impreuna, fiind primiti de Dumnezeu ca o jertfa vie si bineprimita, castigand cununile rasplatirii celei fara de moarte.
La locul acela multe minuni si tamaduiri se faceau si multime fara de numar de crestini, barbati, femei si copii, adunandu-se intr-o pestera oarecare ce era acolo aproape, cu bucurie praznuiau ziua mucenicilor si cu dumnezeiestile Taine se impartaseau.
Instiintandu-se despre aceasta tiranul, indata a poruncit sa astupe intrarea pesterii aceleia si sa rastoarne pamant. Deci s-a facut aceea degraba si s-a savarsit acolo muceniceste toata multimea adunarii crestinesti, intre care erau Diodor presbiterul, Marian diaconul si multi clerici. Insa nu este cu putinta a numara numele credinciosilor care s-au sfarsit acolo, caci erau fara numar.
Iar acestea toate ce s-au facut, noi, fratii Varin si Armenie, le-am scris, dupa porunca preasfintitului Stefan, papa de la Roma, si in toate cetatile le-am trimis, ca sa stie toti ca Sfintii Mucenici Hrisunt si Daria au luat cununile mucenicesti intru cereasca Imparatie, de la Domnul nostru Iisus Hristos, Caruia se cuvine slava si stapanirea, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.