Sfintii Mucenici Zenovie episcopul si Zenovia sora sa

In partile Ciliciei era o cetate care se numea Egea si in acea cetate s-au nascut acesti sfinti mucenici, Zenovie si sora lui, Zenovia, din parinti dreptcredinciosi, care i-au crescut in buna invatatura si in frica de Dumnezeu. Cand ei erau inca tineri, parintii lor s-au dus catre Domnul, lasandu-le multe averi. Atunci Zenovie si Zenovia, desi erau tineri cu anii, insa cu intelepciunea erau batrani si desavarsiti in fapte bune; deci, vazand desertaciunea acestei lumi, s-au sfatuit ca, lasand toate, sa urmeze lui Hristos. De aceea, Zenovia a incredintat fratelui ei si partea ei de avere ramasa de la parinti, pentru a fi impartita la saraci, si petrecea de buna voie in saracie si in liniste, pazindu-si fecioria sa fara de prihana pentru Mirele ceresc. Iar Zenovie, luand amandoua partile de avere, si a sa si a surorii sale, le-a impartit celor care le trebuiau si in putina vreme le-a dat pe toate, incat a ajuns si el ca unul dintre saraci.

Zenovia avea in toata viata sa ca ajutor mana lui Dumnezeu, care o apara de toate asupririle trupului si ale lumii si de razboaiele cele diavolesti care o suparau. Iar Zenovie a luat darul de a tamadui suferintele, pentru ca acele maini care au miluit pe saraci le-a miluit Domnul cu puterea facerii de minuni si cu tamaduirea a toate neputintele si ranile oamenilor, caci atunci cand sfantul se atingea cu mana sa, indata bolnavul primea tamaduirea. Deci indoita milostenie a facut acest placut al lui Dumnezeu in viata sa: una, cand a dat saracilor averea, si alta, cand bolnavilor le dadea sanatate, din darul lui Dumnezeu. Si multime de duhuri necurate a izgonit din oameni, pe cei mahniti i-a mangaiat si celor ce se aflau in primejdie le-a ajutat. Pentru aceste fapte bune si faceri de minuni a fost ales episcop in acea cetate, conducand bine Biserica lui Dumnezeu, ajutand si neincetat facand bine poporului si tamaduind pe cei neputinciosi.

Atunci a venit la Sfantul Zenovie o oarecare femeie din Antiohia, care avea pe pieptul ei o rana netamaduita si care a cheltuit multe averi pe la doctori, cautand la dansii tamaduire. Nu a avut insa nici un ajutor, ci mai cumplit i s-a inmultit durerea, incat era aproape de moarte. Iar sfantul, vazand-o pe ea, i s-a facut mila si s-a atins cu mana de rana aceea, facand semnul Crucii, si indata a disparut durerea, iar rana s-a tamaduit si femeia s-a facut sanatoasa si s-a intors bucuroasa la treburile ei. La fel si o alta femeie necredincioasa, care era sotia unui dregator, patimea de aceeasi durere. Aceasta a fost tamaduita tot de Sfantul Zenovie. De atunci acea femeie impreuna cu barbatul ei au crezut in Hristos, apoi si-au botezat copiii si au castigat sanatate, nu numai trupeasca, ci si sufleteasca.

Dupa aceea, sosind prigoana cea mare impotriva crestinilor din partea necredinciosului imparat Diocletian, Lisie voievodul a mers in partile Ciliciei ca sa-i chinuiasca pe toti credinciosii cei ce marturiseau numele lui Hristos. Mai intai au fost prinsi trei tineri crestini, Claudie, Asterie si Neon, pe care i-a chinuit in multe feluri, iar pe urma i-a pironit pe cruce, afara din cetate. Si auzind despre Sfantul Zenovie, episcopul crestinilor, a trimis pe ostasii sai sa-l prinda si, aducandu-l inaintea sa, i-a zis: ?Nu vreau sa intru cu tine in multa vorba, pentru ca stiu ca voi crestinii vorbiti mult, ci, graind, iti pun inainte doua lucruri: viata si moartea. Viata, daca te vei inchina zeilor, si moartea, daca nu te vei inchina. Deci sa-ti alegi ceea ce voiesti: sau sa aduci jertfa zeilor nostri si vei fi viu, ba inca te vei bucura si de cinste de la noi, sau, de vei ramane in nesupunerea ta, indata vei fi supus cumplitelor chinuri si vei muri amarnic". Iar Sfantul Zenovie cu indrazneala a raspuns: ?Viata cea vremelnica, fara de Hristos, nu este viata, ci curata moarte; iar moartea cea pentru Hristos nu este moarte, ci viata fara de moarte. Deci mai bine vreau sa mor pentru Hristos cu moarte vremelnica si in veci sa traiesc cu Dansul, decat sa ma lepad de El pentru vremelnica viata si in veci sa fiu chinuit in iad".

Auzind acestea, voievodul a poruncit ca pe sfant sa-l dezbrace si, spanzurandu-l pe un lemn, sa fie batut fara mila. Si zicea paganul: ?Vom vedea daca va veni Hristos al lui sa-l ajute". Atunci afland sora lui, fericita Zenovia, ca fratele ei, Sfantul Zenovie, patimeste pentru Hristos, s-a sculat degraba si a alergat la locul unde era chinuit sfantul si acolo, vazandu-si fratele ranit si spanzurat, s-a aprins de ravna si a inaintat spre chinuitor, zicand: ?Sunt crestina si pe acelasi Unul Dumnezeu si pe Domnul nostru Iisus Hristos il marturisesc, ca si fratele meu. Deci porunceste ca sa ma chinuie si pe mine ca pe fratele meu cel iubit, caci acelasi pahar al patimilor voiesc si eu sa-l beau si cu aceeasi cununa sa ma incununez".

Iar chinuitorul, mirandu-se de acea barbatie si indrazneala a Sfintei Zenovia, i-a zis: ?O, femeie, nu dori a te pierde pe tine si nu veni la o necinste ca aceasta, unde ai sa rabzi rusine si durere, caci vom porunci ca sa fii dezbracata si indata te vei umple de rusine si, cand vom incepe sa-ti chinuim trupul tau, grele dureri te vor cuprinde. Deci te sfatuiesc, jertfeste zeilor si te vei izbavi de toate rautatile". Iar sfanta a raspuns: ?Mai mare rusine aduce goliciunea sufleteasca, decat cea trupeasca, si mai dureroase sunt muncile cele vesnice, decat cele vremelnice. Deci nu ma ingrijesc de trupeasca goliciune, caci in Hristos m-am imbracat si nu ma tem de mainile chinuitorilor, caci cu Hristos m-am rastignit. Fa ce voiesti, o, chinuitorule, nu ma vei intoarce pe mine de la Hristos, Domnul meu". Iar prigonitorul indata a poruncit ca s-o dezbrace si s-o bata la fel ca pe Sfantul Zenovie, fratele ei. Apoi au pregatit un pat inrosit in foc si pe acela i-au intins pe amandoi si au pus foc dedesubt, zicandu-le: ?Sa vina Hristos ca sa va ajute voua". Iar sfintii raspundeau: ?Iata, Hristos al nostru este cu noi, dar tu nu-L vezi. Iata, ne roureaza pe noi cu roua cea din cer a darului Sau si nu ne ingrijim de chinuri".

Dupa aceasta i-au aruncat pe sfinti intr-o cazan clocotit, dar si acolo sfintii au ramas nevatamati si, stand ca intr-o apa calduta, cantau psalmul lui David: Mantuitu-ne-ai pe noi de cei ce ne necajesc si pe cei ce ne urasc i-ai rusinat. La sfarsit, chinuitorul a poruncit ca ei sa fie scosi afara din cetate si sa li se taie capetele. Iar sfintii mergeau la moarte cu bucurie nespusa si, sosind la locul unde aveau se fie taiati, s-au rugat, zicand: ?Multumim Tie, Doamne Dumnezeul nostru, ca ne-ai invrednicit sa ne nevoim cu nevointa buna, alergarea s-o savarsim si credinta s-o pazim. Deci fa-ne pe noi partasi slavei Tale si ne numara pe noi in ceata celor ce bine au placut sfantului Tau nume, ca binecuvantat esti in veci". Cand au sfarsit rugaciunea, indata s-a auzit un glas din cer, fagaduindu-le lor cununi si chemandu-i intru odihna cea vesnica. Apoi sfintii, fiind taiati, au trecut de pe pamant la ceruri. Iar trupurile lor zaceau neingropate. Noaptea le-a luat in taina preotul Ermoghen si le-a pus intr-un mormant, slavind pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, Unul Dumnezeu Cel de toata faptura slavit, acum si pururea si in" vecii vecilor. Amin.

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: