Ioan Casian - Viata si scrierile

• « Inapoi
• Inainte »

Ioan Casian

Viata si scrierile

Ioan Casian este intemeietorul monahismului in Apus, inainte de Benedict. Fiind cel mai citit dintre scriitorii duhovnicesti de acolo, cu tot semipelagianismul sau, invatatura sa a nutrit nenumarate generatii de monahi, influentand scrisul pios pana in zilele noastre. Aceasta se datoreste faptului ca scrierile sale sunt cea mai buna sinteza a evlaviei vechiului monahism rasaritean, desi nu una perfecta, iar el a fost puntea de legatura intre monahismul rasaritean si cel apusean.

Ioan Casian s-a nascut la anul 360, insa nu se stie sigur in care parte a lumii. Cei mai multi istorici socotesc ca e originar din Scythia Minor (Dobrogea), altii din Franta de Sud.

Inca din frageda tinerete s-a facut monah in Vifleem, dupa ce isi adunase o frumoasa cultura. Pe la anul 385 primi, impreuna cu prietenul sau Gherman, ingaduinta sa viziteze in doua randuri patria anahoretilor, Egiptul. Cea dintai calatorie a durat 7 ani, a doua aproape tot atata. Pe la anul 400 se duc la Sf. Ioan Gura de Aur, patriarhul Constantinopolei, care pe Casian il hirotoneste intru diacon. La anul 405 cei doi prieteni se afla la Roma, unde apara cauza Sf. Ioan Gura de Aur, care in 404 fusese trimis a doua oara in exil. De aici inainte de Gherman nu se mai stie nimic. Casian, devenit intre timp preot, se duse la Marsilia, unde intemeie pe la 415 o manastire pentru barbati si alta pentru femei. Acolo vietui pana la moartea sa, intamplata, la anul 435.

La dorinta episcopului Castor din Apta Julia (in Franta), care de asemenea intemeiase o manastire in dieceza lui, Casian a alcatuit pe la 420 scrierea sa: "Despre randuielile chinoviilor si despre vindecarea celor 8 patimi de capetenie", in 12 carti.

In primele 4 carti, care formeaza partea I, se ocupa cu imbracamintea monahilor din Palestina si Egipt (cartea 1), cu rugaciunile si psalmii de noapte (cartea 2), cu slujbele zilnice (cartea 3) si cu conditiile de primire a novicilor (cartea 4.2)

In cele 8 carti din partea II se ocupa cu cele 8 patimi, in fiecare carte cu o patima in urmatoarea ordine: lacomia pantecelui (gastrimargia), curvia, iubirea de argint (philargyria), mania, intristarea, lenea (acedia), slava desarta (cenodoxia), mandria.

In aceste 8 carti Casian nu face decat sa-si insuseasca teoria celor 8 patimi, care era in preocuparea monahismului rasaritean din veacul IV si careia prima formulare scrisa i-a dat-o Evagrie Ponticul. Cele 4 nume grecesti folosite de Casian pentru patima 1, 3, 6, 7 (cele din paranteza), arata ca el n-a facut decat sa treaca in Apus o teorie din Rasarit. Din aceasta scriere s-a pastrat in limba greaca un extras, care era cunoscut inca lui Fotie in veacul IX. Se pare ca acest extras e dintr-o traducere greceasca a intregii scrieri, care dateaza inca din veacul V. Extrasul are si el partea I si partea II, dupa cum e impartita si scrierea in intregime. Ambele parti ale extrasului sunt puse sub numele lui Atanasie cel Mare, ca prima si a doua epistola catre Castor. Prima scriere a lui Casian din Filocalia greaca nu e decat partea II a acestui extras (sau epistola a II-a), adeca cel care rezuma invatatura din cele 8 carti despre cele 8 patimi.

La scurta vreme dupa aceea Casian a compus a doua scriere, mult mai intinsa, cu titlul: "Convorbiri cu Parintii". Sunt 24 de convorbiri pe care el cu prietenul sau Gherman le-au avut cu pustnicii din Egipt in cele 2 calatorii. Scrierea are trei parti. Cea dintai cuprinde primele 10 convorbiri, avute in a doua calatorie cu Parintii din pustia sketica. Partea a doua cuprinde convorbirile 11-l7 cu Parintii din tinutul Panefisis, iar a treia convorbirile 18-24 cu Parintii din tinutul Diolcos. Prima parte este dedicata episcopului Leontie, un frate al lui Castor, intrucat cel din urma, care ii ceruse si aceasta scriere, murise intre timp, de asemenea unui monah - mai tarziu episcop - Heladie. A doua si a treia altor episcopi.

A doua scriere a lui Casian cuprinsa in Filocalie nu este decat un extras grec al primelor doua convorbiri avute cu Ava Moise.

Daca in prima scriere Casian s-a ocupat cu lucrarea de curatire de patimi, in a doua se ocupa cu tinta pozitiva a vietii duhovnicesti, cu felul in care se poate ajunge la desavarsire. Cu multa staruinta arata aici ca asceza negativa are numai o insemnatate relativa. Saracia, postul, privegherea sunt numai unelte pentru dobandirea desavarsirii, nu sunt scop in sine. Corpul se mortifica nu pentru mortificare, ci pentru a-l face unealta ascultatoare a duhului. Idealul este de a face ca mintea sa aiba necontenit gandul la Dumnezeu. Contemplatia este pentru Casian tocmai aceasta indeletnicire cu Dumnezeu. Iar desavarsirea este contemplarea permanenta. Ea este o rugaciune necontenita. Piedica cea mai mare in calea ei sunt gandurile straine de Dumnezeu. Impotriva lor trebuie sa lupte ascetul.

S-a spus despre Casian ca descrie cu atata pricepere miscarile patimase ale sufletului, incat aproape sileste pe cititor sa-si descopere greselile si sa le ocoleasca, de unde inainte nu le vedea decat ca printr-o ceata.

In ce priveste rugaciunea, Casian cunoaste mai presus de rugaciunea obisnuita "o rugaciune a focului", pe care numai putini o cunosc din experienta proprie. Este o rugaciune fara cuvinte ce intrece intelegerea si care urca la Dumnezeu prin revarsarea luminii ceresti in inima.

• « Inapoi
• Inainte »

› ‹

Scrieri ascetice

Scrieri