Sfantul Casian Romanul - Despre iubirea de argint

• « Inapoi
• Inainte »

Sfantul Casian Romanul - Despre iubirea de argint

A treia lupta o avem impotriva duhului iubirii de argint. Razboiul acesta este strain si ne vine din afara firii, folosind necredinta monahului. De fapt atatarile celorlalte patimi, adica a maniei si a poftei, isi iau prilejurile din trup si isi au oarecum inceputul in rasadul firii, de la nastere. De aceea sunt biruite abia dupa vreme indelungata. Boala iubirii de argint insa, venind dinafara, se poate taia mai usor, daca este silinta si luare aminte. Dar de nu e bagata in seama, se face mai pierzatoare decat celelalte patimi si mai cu anevoie de infrant. Caci e "radacina tuturor rautatilor", dupa Apostolul.

Boala aceasta cand gaseste sufletul caldicel si necredincios, la inceputul lepadarii de lume, strecoara intr-ansul niscai pricini indreptatite si la parere binecuvantate ca sa opreasca ceva din cele ce le are. Ea ii zugraveste monahului in cuget batranete lungi si slabiciune trupeasca si-i sopteste ca cele primite de la chinovie nu i-ar ajunge spre mangaiere, nu mai zic cand este bolnav, dar nici macar cand este sanatos; apoi ca nu se poarta acolo grija de bolnavi, ci sunt foarte parasiti si ca de nu va avea ceva aur pus de o parte va muri in mizerie. Mai apoi ii strecoara in minte gandul ca nici nu va putea ramane multa vreme in manastire, din pricina greutatii indatoririlor si a supravegherii amanuntite a Parintelui. Iar dupa ce cu astfel de ganduri ii amageste mintea, ca sa-si opreasca macar un banisor, il indupleca vrajmasul sa invete si vreun lucru de mana de care sa nu stie Avva, din care isi va putea spori argintul pe care il ravneste. Pe urma il insala ticalosul cu nadejdi ascunse, zugravindu-i in minte castigul ce-l va avea din lucrul mainilor si apoi trait fara griji. Si asa, dandu-se cu totul grijii castigului, nu mai ia aminte la nimic din cele protivnice, nici chiar la intunericul deznadejdii, care il cuprinde in caz ca nu are parte de castig; ci precum altora li se face Dumnezeu stomacul, asa si acestuia aurul. De aceea si fericitul Apostol, cunoscand aceasta, a numit iubirea de argint, nu numai "radacina tuturor rautatilor", ci si "inchinare la idoli".

Domnul zice: "Daca vrei sa fii desavarsit, vinde-ti averile tale si le da saracilor si vei avea comoara in ceruri; si venind urmeaza-mi Mie". Ei chibzuiesc ca decat sa fii sarac mai fericit lucru este a stapani peste o bogatie proprie si din prisosul ei a da si celor ce au lipsa. Sa stie insa unii ca acestia ca inca nu s-au lepadat de lume, nici n-au ajuns la desavarsirea monahiceasca, cata vreme se rusineaza de Hristos si nu iau asupra lor saracia Apostolului, ca prin lucrul mainilor sa-si slujeasca lor si celor ce au trebuinta, spre a implini fagaduinta calugareasca si a fi incununati cu Apostolul, ca unii care, dupa ce si-au risipit vechea bogatie, lupta ca Pavel lupta cea buna in foame si in sete, in ger si fara haine. Caci daca Apostolul ar fi stiut ca pentru desavarsire mai de trebuinta este vechea bogatie, nu si-ar fi dispretuit starea sa de cinste, caci zice despre sine ca a fost om de vada si cetatean roman. Asemenea si cei din Ierusalim, care isi vindeau casele si tarinile si puneau pretul la picioarele Apostolilor, n-ar fi facut aceasta, daca ar fi stiut ca Apostolii tin de lucru mai fericit si mai chibzuit ca fiecare sa se hraneasca din banii sai si nu din osteneala proprie si din ceea ce aduc neamurile.

• « Inapoi
• Inainte »