Cinstirea Maicii Domnului


Cinstirea Maicii Domnului

Dintre toti sfintii, pe care trebuie sa-i cinstiti, sa cinstiti mai tare pe Maica Domnului ! Auziti cum lauda Biserica pe Maica Domnului ? Scaun de Heruvimi, Fecioara. Ai auzit axionul Marelui Vasile ? Ati auzit " ca pantecele tau mai desfatat decat cerul a lucrat !" Comoara si vistieria tuturor darurilor Duhului Sfant a fost Maica Domnului !

Prin Maica Domnului, Dumnezeu S-a pogorat pana la noi si firea noastra s-a ridicat pana de-a dreapta maririi intru cele inalte, pana de-a dreapta lui Dumnezeu-Tatal. Firea cu care este imbracat Hristos astazi, adica firea omeneasca fara de pacat, a luat-o din preacuratele sangiuri ale Maicii Domnului.

Iata, ea este scara lui Iacov pe care, ai vazut, se pogorau si se suiau ingerii lui Dumnezeu, pe care a vazut-o Iacov cand dormea, cand mergea spre Laban Sirianul. Ca Dumnezeu S-a pogorat pe aceasta scara prin intrupare pana la noi, S-a intrupat de la Duhul Sfant si din preacuratele sangiuri ale Fecioarei Maria si a ridicat firea noastra pana de-a dreapta maririi intru cele inalte, de unde era cazuta toata firea lui Adam in fundul iadului, cu toti patriarhii si proorocii.

Sa aveti mare evlavie, fratilor, la Fecioara Maria si fericita este casa si familia aceea care are in casa icoana Maicii Domnului si in fiecare dimineata ii citeste Acatistul si cinstitul ei Paraclis si toti stiu rugaciuni catre Maica Domnului.

Mult pot si sfintii lui Dumnezeu, dar nici unul cat Maica Domnului. Daca nu era Maica Domnului in ceruri, intre Sfanta Treime si noi, lumea asta se pierdea de mult. Ea pururea sta in genunchi si se roaga Preasfintei Treimi.

Ea este a patra fata duhovniceasca din ceruri. Intai este Tatal, Fiul si Duhul Sfant, adica Sfanta Treime, apoi a patra este Maica Domnului.

Auziti cum canta Biserica : Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii... Ati auzit ? De ce ? Ea a purtat in pantecele ei pe cel ce a zidit serafimii si heruvimii din nefiinta. Ea n-a purtat un sfant in pantecele ei; ci pe Fiul lui Dumnezeu, pe Cel ce a facut heruvimii si serafimii numai cu gandirea, pe care L-a purtat in pantecele ei. Si ea n-are impartasire de Dumnezeu cu participare, cum au heruvimii sau serafimii sau preafericitele tronuri.

Dumnezeu se odihneste pe tronuri cu darul, nu cu fiinta. Iar in preacuratele sangiuri, adica in pantecele Maicii Domnului si in bratele ei preasfinte, Dumnezeu nu se odihneste cu darul, ci cu fiinta. Toata dumnezeirea S-a unit cu toata omenirea din preacuratele sangiuri ale Maicii Domnului !

Pentru ca Cel ce era in bratele ei nu era numai om, era Dumnezeu desavarsit si Om desavarsit. De aceea Biserica intelege ca "...pantecele tau s-a facut mai desfatat decat toate cerurile". Dumnezeu nu incape in toate cerurile, ca nu-L cuprinde nici o fiinta dar a incaput in pantecele Preacuratei Fecioare.

Stiti voi cine-i Maica Domnului ?

Ea este Imparateasa Heruvimilor, imparateasa a toata faptura; camara intruparii lui Dumnezeu Cuvantul ! Usa Luminii, ca lumina cea neapropiata ganditoare prin ea a venit in lume. Usa vietii, ca Viata Hristos prin ea a intrat! Poarta cea incuiata prin care n-a trecut nimeni decat Domnul, cum spune Proorocul Iezechiel ( cap. 44, 2 ).

Scara catre cer, pod catre cer; porumbita care a incetat pierderea sau potopul pacatelor, precum porumbila lui Noe a adeverit incetarea potopului. Cadelnita dumnezeiasca, ca a primit focul dumnezeirii si Biserica a Preasfantului Duh.

Cine este Maica Domnului ?

Este Mireasa Tatalui, Maica Cuvantului, si Biserica Duhului Sfant.

Stiti voi cine-i Maica Domnului ?

Cand auzi un blestemat de sectar ca nu crede in Maica Domnului, fugi, ca acesta este fiu al iadului. Vor vedea in ziua judecatii ceea ce spune la Psalmul 44 : De fata a statut imparateasa de-a dreapta Ta, imbracata in haina aurita si prea infrumusetata ( vers. 11 ).

Maica lui Dumnezeu, Imparateasa cerului si a pamantului, cata mila are de cei care au crezut in ea si au laudat-o, si cata urgie are sa vina peste cei care n-au crezut in ea !

Ce vor face sectele care nu cred in Maica Domnului si popoarele care n-o cinstesc ? Cand ea sta de-a dreapta maririi, sta de-a dreapta Sfintei Treimi ! Si cate miliarde de suflete care au credinta si nadejde in Maica Domnului vor trece usor vamile vazduhului si din moarte la viata, pentru ca au cinstit-o pe Maica Domnului. Deci, va rog sa nu lipseasca din casa Acatistul Maicii Domnului, Paraclisul si alte rugaciuni catre Maica Domnului ! Si la icoana ei sa arda candela permanent.

Cand vezi icoana Maicii Domnului cu Pruncul Hristos in brate, tu stii ce vezi acolo ? Cerul si pamantul ! Cerul este Hristos, Cel mai presus de ceruri; Ziditorul cerului si al pamantului; si Maica Domnului reprezinta pamantul, adica toate popoarele de pe fata pamantului, ca ea este din neamul nostru. Este din semintie imparateasca si arhiereasca.

Bratele Maicii Domnului sunt mult mai puternice decat umerii heruvimilor si ale preafericitelor tronuri. Deci pe cine tine Fecioara Maria in brate ? Voi stiti pe cine tine ? Pe Cel ce a facut cerul si pamantul si toate cele vazute si nevazute.

Stiti voi cine este Maica Domnului si cata cinste, cata putere si cata mila are ? Este mama noastra, ca are mila si de saraci si de vaduve si de crestini. Pururea se roaga Mantuitorului Hristos pentru noi toti.

De cand i-a spus arhanghelul puterilor ceresti, Gavriil, care venise in Nazaret la ea cu crin, cine este Cel Care se va naste, zicandu-i : Bucura-te ceea ce esti plina de har, Marie, Domnul este cu tine ( Luca 1, 28 ), ea fiind fecioara, nestiind de barbat, l-a intrebat pe arhanghel : Cum va fi aceasta sa nasc, ca eu nu stiu de barbat ? Si i-a spus chipul zamislirii, ca prin auz va fi. Duhul Sfant va veni peste tine si puterea celui Preainalt te va umbri. Pentru aceasta si Sfantul care se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema ( Luca 34, 35 ).

Ea s-a umplut de toate darurile Duhului Sfant devenind camara. Daca un om credincios intelege tainele mari dumnezeiesti, cu atat mai mult Maica Domnului. Ea si-a dat seama ca este camara lui Dumnezeu-Cuvantul. Si ganditi-va, cand Il purta in brate pe Hristos si-L alapta, sa suga laptele de la ea : " Pe cine m-am invrednicit eu sa nasc si sa port in brate ?" De aceea ea s-a numit " roaba " (Luca 1, 38).

Iata cat har avea Maica Domnului ! Si fecioria, ca era de neam imparatesc, al lui David, si arhieresc, al lui Aaron, si nu facea nimic, daca nu era smerita. Cand a vazut ce misiune are ea pe pamant, i-a spus ingerului : Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau ! S-a numit " roaba ".

Dar a proorocit, cand s-a dus ea la Ierusalim : Iata, de acum ma vor ferici toate neamurile ! (Luca 1, 48) Ea isi dadea seama. A devenit maica dupa trup a lui Dumnezeu-Cuvantul. " Toate popoarele si ingerii si heruvimii, toate ma vor slavi de-acum. Asa a voit Dumnezeu sa ma aleaga din toate fecioarele de pe fata pamantului ".

Si atunci, cum Spune istoria, cand Mantuitorul era mic, ea il alapta, il punea intr-o fasa curata, alba si incepea a face sute de metanii la El si-I saruta piciorutele. Ca ea isi dadea seama : " Acesta pe care Il vezi prunc, este Dumnezeu cel mai inainte de veci ", cum canta Biserica : Fecioara astazi, pe Cel mai presus de fiinta naste si pamantul pestera, Celui neapropiat aduce. Ingerii cu pastorii slavoslovesc si magii cu steaua calatoresc, ca pentru noi S-a nascut Prunc tanar, Dumnezeu cel mai inainte de veci. Isi dadea seama pe cine naste si pe cine poarta in brate.

Carti Ortodoxe
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact