Predica la Duminica Sfantului Apostol Toma

• « Inapoi
• Inainte »

Predica la Duminica Sfantului Apostol Toma - a doua dupa Pasti

Iubiti credinciosi,

Asadar, a trecut o saptamana de la luminatul praznic al Invierii Domnului si suntem cuprinsi de bucuria acestei stralucitoare sarbatori, care reprezinta pentru noi crestinii biruinta binelui asupra raului, a dreptatii asupra nedreptatii, a luminii asupra intunericului si mai presus de toate a vietii asupra mortii.

Si daca acum opt zile, alaturi de intreaga crestinatate, cei mai multi dintre noi, am luat parte la slujba invierii si am urmarit cu ochii credintei pe ingerul Domnului ridicand piatra de pe mormantul sfant, pazit cu strasnicie de ostasii romani, am asistat sufleteste la intalnirea Mantuitorului inviat, cu Maria Magdalena si cu celelalte femei mironosite, am alergat in graba cu Sfintii Apostoli Petru si loan la mormantul Domnului, unde am gasit numai giulgiurile si marama care fusese pe capul lui, am calatorit impreuna cu Mantuitorul Hristos, alaturi de Luca si Cieopa, pe drumul ce duce spre Emaus, iar in seara primei zile de Pasti, ne-am bucurat impreuna cu cei zece ucenici, carora li s-a aratat Domnul inviat si am primit puterea de a ierta si tine pacatele oamenilor, astazi, in Duminica a doua dupa Pasti, asistam la intalnirea Mantuitorului cu toti sfintii apostoli, de data aceasta fiind de fata si Sfantul Apostol Toma. in amintirea intalnirii si convorbirii pe care a avut-o Mantuitorul in a opta zi de la inviere cu Sfantul Apostol Toma, Duminica de astazi poarta numele de "Duminica Tomii".

Iubiti credinciosi,

Sfantul Evanghelist Ioan ne relateaza in Evanghelia de astazi, cu destule amanunte, intalnirea Mantuitorului Hristos in a opta zi de la stralucita Sa inviere, cu unul din sfintii Sai apostoli, care de aproape doua milenii este numit, sau cunoscut de cei multi dintre crestini sub numele de Toma "necredinciosul".

Dupa cum se stie, el nu a fost de fata in seara primei zile a invierii, cand Mantuitorul s-a aratat celorlalti apostoli, intr-o casa din Ierusalim, unde acestia se aflau adunati de frica iudeilor. Unde va fi fost Sfantul Apostol Toma in acea seara, nu putem sti precis. Sfantul Evanghelist loan ne spune atat ca Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamanul, nu era cu ei, cand a venit Iisus (Ioan 20.24).

Mai mult ca sigur, ca el, vazand sfarsitul tragic al iubitului invatator, a ramas adanc impresionat de rastignirea si moartea Mantuitorului si, dupa cum spune scriitorul italian Giovanni Papini, in cartea sa "Viata lui Iisus": "Toma era unul dintre cei mai zdruncinati apostoli, pana in adancul sufletului, de cele intamplate pe Golgota".

Cu putin inainte de Patimile Domnului, Sfantul Apostol Toma spusese ca este gata sa moara alaturi de Hristos, dar curajul i-a scazut si credinta i-a slabit, atunci cand a vazut ostasii romani prinzandu-L pe Mantuitorul si ducandu-L la judecata si apoi la moarte pe cruce. Dupa ingroparea Mantuitorului, Toma se desprinde de grupul sfintilor apostoli, ramanand singur, purtandu-si tristetea pasilor pe carari nestiute, mistuit poate de chinuitoarea intrebare: aceasta sa fie oare sfarsitul invatatorului sau?

Lui ii rasuna mereu in urechi strigatul multimii atatata de farisei si carturari la adresa Mantuitorului: "Rastigneste-L, rastigneste-L" si parca si mai mult ar vrea sa fuga de aceasta suparatoare intrebare: cu aceasta sa se termine oare viata celui ce a zis: "Eu sunt calea, adevarul si viata?". Ca un om ce trecuse prin multe necazuri, el devenise sceptic, neincrezator in oameni.

Cu privire la invierea Domnului, el nu se deosebeste prea mult de ceilalti sfinti apostoli, caci si acestia din urma au pus la indoiala marturiile femeilor mironosite, care le-au spus ca L-au vazut pe Domnul inviat, dar nici unul dintre dansii nu refuza atat de categoric sa creada, precum Toma. In mintea lui staruie doar imaginea trupului crucificat, plin de sange, strapuns de sulita, iar logica lui ii spune ca este cu neputinta ca un astfel de trup chinuit si slabit atat de mult, sa mai poata fi readus la viata.

Stapanit de aceste ganduri si cu sufletul adanc zbuciumat, el se intoarce la vechii lui confrati, in casa unde erau adunati ucenicii lui Iisus. ii regaseste pe cei zece apostoli cu ochii plini de bucurie si nu stie ce s-a intamplat. Dar prietenii lui de apostolat nu-l lasa prea mult in nedumerire, ci ii impartasesc si lui marea bucurie, spunandu-i: "Am vazut pe Domnul". El, care-L stia pe Mantuitorul pus intr-un. mormant pecetluit si pazit de ostasi, nu poate crede acestor cuvinte, intrucat ceea ce i se spune, este un fapt ce iese din ordinea fireasca a lucrurilor.

Desi el mai vazuse minuni savarsite de invatatorul sau, cum a fost invierea fiicei lui Iair, a fiului vaduvei din Nain si a lui Lazar din Betania, dar atunci cand le savarsise, invatatorul era viu, acum insa cine sa-L invie pe El? Confratii sai staruie in afirmatiile lor ca L-au vazut pe Domnul inviat. Atunci el pronunta cunoscutele cuvinte, care au strabatut veacurile: "Daca nu voi vedea in mainile Lui semnul cuielor si daca nu voi pune degetul meu in semnul cuielor si daca nu voi pune mana mea in coasta Lui, nu voi crede"(Ioan 20.25).

Indoiala lui Toma era sincera si trebuia risipita. O indoiala neinlaturata pericliteaza existenta adevarului, iar odata inlaturata, intareste adevarul pentru eternitate. in imprejurarea aceasta, Sfantul Apostol Toma se dovedeste a fi sceptic, neincrezator, dar cinstit, sincer. El avea impresia ca ceilalti apostoli au putut avea o vedenie falsa si pentru aceasta lui ii vine greu sa creada pana nu va avea o dovada concreta.

De aceea, Mantuitorul Hristos, cunoscand sinceritatea si buna-credinta a Sfantului Apostol Toma si zbuciumul lui sufletesc, ii inlatura aceasta indoiala in ziua a opta a invierii, cand, intrand din nou in casa unde erau adunati toti ucenicii, deci si Toma, stand in mijlocul lor, le spune iarasi: "Pace voua". Apoi, ca unul care cunoaste si cele mai ascunse ganduri ale sufletului omenesc, il invita pe Toma sa verifice personal minunea invierii, zicandu-i: "Adu degetul tau incoace si vezi mainile mele si adu mana ta si o pune in coasta mea si nu fi necredincios, ci credincios" (Ioan 20.27).

Sfintele cantari din aceasta Duminica ne arata ca Toma a vazut si a atins semnele ranilor Mantuitorului si in fata evidentei invierii si proslavirii lui Iisus, el se rusineaza de necredinta sa de pana atunci si exclama cu iubire si ardoare: "Domnul meu si Dumnezeul meu!".

In Iisus Hristos, pe care-L vede, il aude, ii simte prezenta, el adora prin credinta si va adora pana la sfarsitul vietii sale, terminata martiric, pe insusi Fiul lui Dumnezeu, intrupat, rastignit si inviat pentru mantuirea noastra.

Mantuitorul Hristos primeste credinta si marturisirea lui Toma, spunandu-i: "Pentru ca M-ai vazut, Tomo, ai crezut; fericiti cei ce n-au vazut si au crezut". Prin aceste cuvinte, Mantuitorul Hristos ne arata tuturor intaietatea credintei in actul mantuirii, de care depinde fericirea noastra vesnica. Cu aceasta, El a fericit pe cei care, ca si noi, peste veacuri si milenii, vor crede fara sa-L vada in trup si fara sa puna mana in semnele ranilor Lui. in adevar, cum a spus mai tarziu Sfantul Apostol Pavel: "Credinta este adeverirea celor nadajduite, dovada lucrurilor nevazute"(Evrei 11, 1), ea este, cu alte cuvinte, o nazuinta spre obiectul descoperirii tuturor functiilor noastre sufletesti, activate sau actionate de Harul Dumnezeiesc.

Aceste cuvinte sunt adresate nu numai lui Toma, ci si tuturor generatiilor viitoare de crestini, deci si noua celor de astazi, care avem in Sfanta Scriptura, revelata de Dumnezeu, atatea dovezi despre invierea Mantuitorului Iisus Hristos.

Sfintii Apostoli, care au avut fericirea sa-L vada pe Mantuitorul Hristos, atat inainte, cat si dupa inviere, au verificat personal acest adevar si cuvintele lor sunt marturii sfinte pentru toate neamurile si pentru toate vremurile. Sfantul Evanghelist Ioan spune in legatura cu aceasta: "Ceea ce noi insine am vazut cu ochii nostri, am auzit cu urechile noastre, am pipait cu mainile noastre, va vestim voua"(Ioan 1,1-3), iar Sfantul Apostol Petru, infruntand amenintarile sinedristilor, le spune: "Noi nu putem sa nu marturisim ceea ce am vazut cu ochii nostri si am pipait cu mainile noastre. Socotiti si voi de este drept sa ascultam mai mult de voi, decat de Dumnezeu?" (Fapte IV, 19-20).

Sfantul Apostol Pavel, cel chemat la apostolat in chip minunat, pe calea Damascului, marturiseste tuturor marea minune a invierii Domnului, pe care isi sprijina insasi propovaduirea crestinismului spunand: "Iar daca se predica ca Hristos a inviat din morti, cum zic unii dintre voi ca nu este invierea mortilor? Daca nu este invierea mortilor, nici Hristos n-a inviat. Dar daca n-a inviat Hristos, zadarnica este atunci propovaduirea noastra, zadarnica insa si credinta voastra".

Cu alte cuvinte, marea minune a invierii Domnului sta la temelia credintei noastre crestine, pe ea se sprijina propovaduirea Bisericii si daca Hristos nu ar fi inviat, atunci n-ar exista astazi nici Biserica, nici crestinii. Propovaduirea Evangheliei de catre sfintii apostoli, moartea lor martirica si alti zeci de mii de martiri, care au murit in credinta invierii lui Hristos, constituie o dovada vie, pentru toate vremurile, a minunii invierii Domnului. Pe aceasta credinta puternica, aparata cu pretul vietii a zeci de mii de martiri, trecuti sau nu in calendarul nostru, s-a inaltat maretul edificiu al Bisericii crestine, pe care nici portile iadului nu o vor zdrobi.

Iubiti credinciosi,

Aratarea Mantuitorului, in a opta zi de la inviere, tuturor sfintilor apostoli, de fata fiind si Toma si in special marturisirea acestuia din urma, prin cunoscuta exclamatie: "Domnul meu si Dumnezeul meu!", constituie o noua piatra nestemata in diadema invierii Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

In fata atator dovezi privind biruinta lui Hristos asupra mortii, se cuvine ca si noi, cei ce traim intr-un veac si intr-o vreme cand sunt puse la indoiala, sau chiar tagaduite de catre unii, multe adevaruri eterne, sau vesnice, se cuvine - zic - sa marturisim cu fermitate, impreuna cu Sfantul Apostol Toma, adevarul invierii din morti a Mantuitorului nostru si odata cu aceasta, sa cautam sa inviem si noi la o viata noua, curata si cinstita, pusa in slujba lui Dumnezeu si a oamenilor, asa cum inviaza primavara toate in natura. in felul acesta, noi ne vom invrednici sa dobandim fericirea despre care a vorbit Mantuitorul Iisus Hristos la intalnirea cu Toma, atunci cand i-a spus: "Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut".

Fie ca intalnirea si convorbirea Mantuitorului cu Sfantul Apostol Toma, sa ne intareasca in credinta invierii, sa reverse peste toti harul mantuitor si datator de viata, iar Domnul Hristos, care "a calcat cu moartea pre moarte", dand viata celor din morminte, sa ne daruiasca tuturor sanatate, pace si mantuire sufleteasca si sa ne invredniceasca si de cereasca Sa imparatie, acum si-n vecii vecilor, Amin !

Parintele Rosca Sergiu

• « Inapoi
• Inainte »