Sfantul Serafim de Sarov, calauza catre vesnicie

“La moastele Sf. Serafim de Sarov” este numele capitolului prin care Arhimandritul Lazarus Moore incheie biografia duhovniceasca pe care i-o inchina Sfantului. Va indemnam sa cititi randurile scrise acum un veac de Arhimandritul Evdokim, prin care cinstea canonizarea Batranului, atat pentru valoarea profetica si pentru actualitatea lor, cat si pentru invataturile ce pot fi desprinse din cuvantul sau.

Cititi si:

• Seminte pline de Duh Sfant din intelepciunea Sf. Serafim de Sarov
• Sf. Serafim: Atentie la inima rece si la purtarea lingusitoare!
• Duhul Sfânt – untdelemnul fecioarelor înţelepte
• Sf. Ioan de Kronstadt – Descoperire cereasca aratata in vis

„Slavirea (sau canonizarea) Sfantului Serafim de Sarov reprezinta fara indoiala unul dintre cele mai mari evenimente ale timpurilor noastre. Astfel de zile sunt foarte rare in viata unei natiuni. A fost cu neputinta sa ramanem impasibili la zua de 19 iulie 1903. Acea zi ar trebui numita o zi de incercare pentru poporul rus, o zi prin care oamenii acestui popor sa se analizeze pe ei insisi, credintele sperantele si aspiratiile lor.

Asadar, haideti sa stam cu totii cu ochi mintii atintiti langa racla sfantului Serafim si sa ne analizam pe noi insine si idealurile noastre de viata. Aruncand o privire sumara asupra vietii Sfantului, esti uimit de inaltimea realizarilor sale. Analizandu-i viata mai indeaproape, incepi sa crezi ca Sfantul Batran nu a trait in zilele noastre, ci pe vremea marilor asceti din vechime – Antonie, Pahomie, Macarie, Sava, Ilarion, Eftimie si toti ceilalti – atat de stransa a fost legata viata sa de cea a marilor asceti. Si, de fapt, e greu sa observi ceva anume din viata Sfantului Serafim care sa nu poata fi comparat cu tot ceea ce au experimentat vechii asceti, fiindca el a trecut prin toate formele de asceza clasica.

El a vietuit ca un insingurat, ca un stalpnic, ca un sihastru, in permanenta tacere, ca pustnic si ca un avva povatuindu-si aproapele prin cuvant si fapta. Vechii asceti isi castigau bucata lor de paine cu propriile lor maini. Si el si-a dobandit hrana din munca propriilor sale maini. Vechii asceti nu aveau haine de schimb. Nici el nu a avut. Vechii asceti nu posedau niciun fel de obiecte materiale, asa incat isi lasau intotdeauna colibele deschise. Nici el nu poseda nimic, asa incat chilia sau coliba sa erau deschise tuturor. Vechii asceti dormeau pe pamantul gol si se hraneau foarte sumar. Nici el nu a dormit pe paturi confortabile, iar hrana sa era saraca si putina. Vechii asceti au vietuit ani de zile in pustie. Iar el a trait timp de 55 de ani in manastirea sa. Vechii asceti faceau minuni prin rugaciunile si smerenia lor. La fel si prin rugaciunile Sfantului Serafim s-au infaptuit nenumarate minuni. Aceia erau mari oameni de rugaciune. La fel a fost si el.

Intr-un cuvant, daca facem comparatie intre vietile ascetilor de odinioara si cea a Sfantului Serafim, observam o uimitoare asemanare. Aceasta asemanare este atat de mare incat incepi sa te intrebi daca el ne apartine cu adevarat noua si daca cumva a trait in vremea noastra.

Fara indoiala ca viata monahala este dificila. Corabia monahala trebuie sa infrunte permanent cele mai grozave furtuni launtrice si exterioare. Nu toti luptatorii stau neclintiti in lupta. In multe cazuri, pagina dupa pagina, sunt rupte treptat din cartea vietii din acele prea sfinte scrieri din care ei au fagaduit candva sa se calauzeasca de-a lungul intregii lor vieti. Voturile monahale incep sa para aproape impracticabile, iar vietile ascetilor de odinioara, ale caror fapte au luminat intreaga lume sunt vag intelese si par foarte indepartate de noi si chiar imposibil de pus in practica in ziua de azi. Astfel, viata ii indeparteaza treptat pe oameni de pe vechile temelii si ii aseaza pe altele noi, care sunt uneori cu totul straine principiilor monahismului stravechi.

Veniti si stati langa racla Sfantului Serafim, monahul rus. Acolo, la Sarov, in padurile acelea a inflorit atat de frumos si in chip minunat adevarata viata monahala aproape sub ochii nostri. Vremile stravechiului monahism pareau sa fi revenit la noi. Doar acum noi nu citim sau nu auzim despre ele, ci le vedem cu propriii nostri ochi si le atingem cu propriile noastre maini. Dar sa nu-ti pierzi curajul, monahule! Mergi neclintit tot inainte, sfintindu-ti fiecare pas al vietii tale cu invataturile sfintilor asceti si batrani. Iar tu, popor rus, vino la racla Sfantului Batran.

In ciuda tuturor incercarilor si necazurilor patimite, nu ti-ai pierdut credinta fierbinte in voia lui Dumnezeu fata de acest pamant. Ai pazit regulile si poruncile Bisericii. Ai indragit mai presus de orice pe pamant ca sa cugeti la Imparatia lui Dumnezeu si in timp ce treceai prin mari greutati, nu te-ai plans de soarta ta. Ai crezut cu tarie ca dreptatea si credinciosia lui Dumnezeu pot fi pretutindenea pe pamant. Ele pot salaslui chiar si in coliba celui mai sarac taran. Imparatia lui Dumnezeu nu se masoara prin palate si bogatii. Dar, in ultima vreme, asa-numitii dascali au inceput sa va tulbure si sa va submineze credintele si nadejdile voastre stravechi. Unii dintre oamenii simpli din popor au inceput deja sa sovaie. Altii au mers mai depate si au inceput intentionat sa dea uitarii vechile traditii. Multi oameni au abandonat credinta parintilor lor si se refugiaza la diferite credinte noi si ratacitoare. Popor rus, du-te la racla moastelor Sfantului Batran si invata ca nu degeaba ti-ai pastrat credinta ta straveche. Acolo iti este taria si puterea si nu in toanele si capriciile acestei lumi moderne.

Sfantul Batran este eroul vostru si calauza catre vesnicie. El a intrupat si implinit toate visele si toate credintele voastre de mantuire si de fericire pe pamant. Acolo veti vedea ca sensul si scopul vietii nu consta in lupta zilnica pentru o bucata de paine in care sunteti atrasi uneori cu forta sau chiar prin inselaciune, ci in dreptatea si credinciosia lui Dumnezeu. Veti vedea ca credinciosia lui Dumnezeu si-a aflat salas in padurile Sarovului, intr-un piept adapostind o inima mare, la un om care a dormit pe pietre si pe pamant si care o viata intreaga  mancat numai legume. Veti vedea ca aceasta dreptate, dreptatea lui Dumnezeu si nu orice alt fel de dreptate specifica unor interese, avantaje si privilegii omenesti, a adunat in jurul ei sute de mii de oameni. Totul a plecat acum dinaintea acestei dreptati: bogatie, faima si intelepciune. La bietul pustnic din padurile Sarovului toti au venit, in frunte cu tarul: printi, curteni, nobili, bogati, invatati, prelati, duhovnici, monahi si monahii, saraci, nenorociti ai soartei, batrani, copii, tineri si tinere, mame si tati. Ce i-a aduat pe toti acolo? Toti au fost adunati acolo de credinciosia lui Dumnezeu intrupata in viata bietului Batran de la Sarov. Cum altfel ar fi putut fi atrasi atatia oaspeti la sfantul Batran?

Oamenii Rusiei s-au dus la Sarov pentru a venera acolo credinciosia lui Dumnezeu, pentru a se spovedi si a depune marturie pentru credinta lor arzatoare in dreptatea divina. Pastrati aceasta credinta in dreptatea si mila lui Dumnezeu pe pamant; paziti-va pacea sufletului. Nu cedati niciunei ispite. Fiti fermi si neclintiti si predati stafeta mai departe si copiilor vostri. Si atunci va fi bine pentru voi. Dar daca va uitati mostenirea duhovniceasca veti pieri blestemati intr-o lupta sangeroasa pentru existenta. Iar intelectualitatea ruseasca nu va pleca de la aceasta sfanta racla fara zidire duhovinceasca. Nu mai e nevoie sa vorbim de progresul pe care stiinta l-a facut in diferite sfere ale cunoasterii. Dar este oare omul fericit cu toata aceasta stralucire vizibila si cu diferitele binefaceri ale culturii si civilizatiei? Catusi de putin. Cate impotriviri nu auzim noi astazi de pretutindenea la adresa vietii moderne!

‘Intelectualitatea trece printr-o adanca criza morala’, afirma Ternavtev. ‘Nevoia pentru ceva mai inalt decat propriile cunostinte si realizari, pentru o pace mai adanca decat cea dobandita prin eforturi proprii e ca un foc ce arde in suflet. Toata cunoasterea naturala dimpreuna cu stiinta atat de dezvoltata se dovedeste a fi inumana si goala, fiindca este neputincioasa in ceea ce priveste rezolvarea indoielilor noastre chinuitoare cu privire la sensul suprem al existentei. Schemele socialiste ale intelectualitatii se prabusesc. Este cu neputinta sa-i luminezi pe altii si sa le comunici comorile propriei teorii de economie politica, atunci cand acele comori sunt contestate de catre constiinta si socotite a fi fictive. Zdrobita de complexul suficientei de sine, intelectualitatea se afla intr-o stare de faliment duhovnicesc‘.

De aici si ratacirile ei pe cai laturalnice imposibile. De aici si nenumaratii dascali si reformatori. Unii afirma: ‘Salvarea noastra este in Occident; sa mergem acolo‘ . Altii spun: ‘E timpul sa ne intoarcem acasa. Occidentul e in plina decadere‘. Un alt grup predica idealul omului deplin, ca si cum un om deplin ar fi eliberat de problemele chinuitoare ale vietii si mortii. Un al patrulea grup afirma ca este esential sa ne ridicam deasupra conceptelor obisnuite ale binelui si raului. Un al cincilea grup predica o noua credinta. Un al saselea grup de fanatici, inarmati cu foc, sabie si orice fel de arme pline de cruzime, s-au pus sa construiasca Imparatia lui Dumnezeu pe pamant de parca Hristos Mantuitorul si-ar fi intemeiat Imparatia Sa printre oameni in acest fel. Destul! De ce sa mai zugravim imagini familiare tuturor?

Sihastria din Sarov va deslusi multe lucruri tuturor celor care vor merge acolo. Ea ii va invata pe oameni cum sa-si creeze propria lor fericire, cum sa-i indrumi pe altii spre fericire, ce este de fapt fericirea si in ce consta bunastarea omului, cum sa lupti cu slabiciunile tale omenesti si cu propriile tale neputinte. Ea ii va impaca pe cei ce sustin ideologii rasaritene cu cei ce le sustin pe cele occidentale. Aici oamenii vor invata cum sa se iubeasca unii pe altii si cum sa se ajute reciproc. Ne vom aminti aici ca nu numai oameni de toate felurile si conditiile sociale, ci si animale salbatice au fost intampinate cu dragoste si ajutor din partea Sfantului Batran. Bolnavii si suferinzii nu vor pleca de la racla sfintelor moaste fara mangaiere, fiindca prin rugaciunile Sfantului pustnic, Domnul le va vedea in curand bolile si le va asculta necazurile, raspunzand rugaciunilor si cererilor lor.

Nici generatiile viitoare nu vor pleca de acolo fara mangaiere. Raze din atotsfantul izvor al vietii si credinciosiei au luminat inca o data in chip stralucitor pamantul Rusiei si l-a inundat cu lumina sa. Niciun singur coltisor ascuns al inimii omenesti nu a ramas neluminat de catre aceste noi raze aducatoare de viata, pace si bucurie in lume. Toate indoielile s-au risipit. Pamantul de sub noi a devenit mai tare Acum putem merge inainte plini de indrazneala. Un nou izvor s-a revarsat peste pamantul nostru aducand cu sine o extraordinara prospetime, farmec si vitalitate. Sa ne reimprospatam si sa ne reinnoim pe noi insine si sa ne indreptam caile vietii. Sa ne intoarcem la punctul de unde ne-a pierdut busola si sa punem inceput bun dupa indrumarile Sfantului Batran. Putem noi oare sa nu ne plecam genunchii dinaintea Sfantului ascet al Sarovului? Sa ne plecam nu numai genunchii, ci si inimile noastre. Sa-l fericim si sa-l preamarim pe Sfantul om al lui Dumnezeu nu numai prin cuvinte, ci si prin fapte. Sa-l luam drept model, sa facem din invataturile sale cheia de bolta a vietilor noastre si sa incercam sa ardem cu aceeasi dragoste fata de Dumnezeu si de aproapele nostru asa cum a ars el, vietuind pe acest pamant pacatos ca in padurile din Sarov.“

(Arhimandritul Lazarus Moore, Sfantul Serafim de Sarov. O biografie spirituala, Editura Agapis, Bucuresti)