Tatăl își cheamă copiii la Masă. Această chemare este o proclamare a veșniciei. Bilet de intrare au doar cei care au rămas inocenți, precum copiii, neobsedați nici de bani, nici de patimi trupești.
Suntem creați să fim parteneri ai iubirii lui Dumnezeu. De când ne naștem, suntem candidați la înviere. Iubirea Lui în noi se întărește numai prin păzirea poruncilor Lui (de aici, nevoia de a făptui binele continuu, ca răspuns la iubirea Lui). Veșnicia este făgăduită doar celor ce îi iubesc pe cei respinși. Într-o slujire comună adusă lui Dumnezeu ne adună Liturghia. Nu putem cuprinde iubirea lui infinită, dar o putem simți ca pe ceva ce nu se sfârșește.
Tatăl așteaptă să ne adunăm Acasă. Ne trimite invitație, Evanghelia (prima de victorie a soldaților). Această Carte-invitație trebuie citită, pentru a ști unde și când ne cheamă Tatăl la Întâlnire. Ne rugăm pentru toți cei deportați printre ciulinii Bărăganului, pentru toți cei asfixiați în vagoanele supraîncărcate, pentru toți cei morți de sete, pentru toți cei ce au suferit de dizenterie, deoarece apa fusese amestecată cu benzina. Viclean-amăgitorul ne prezintă viața ca pe un joc plin de suspans, dar ne trădează încă din prima clipă, ne înșeală, ne face farse după farse, ne face viața un calvar și avem impresia că nu vom mai scăpa. Și nici nu am avea nici o șansă, dacă Dumnezeu nu ne-ar fi iubit atât de mult...
Nu sunt importante detaliile care descriu iadul. Important e să nu ajungem acolo. Nefericirea nu caută definiții, ci soluții de a o evita. Noi tânjim după starea de rai. Asta vrem, asta ne preocupă, să facem viața altora un rai, să evităm orice contact cu întunericul.
Cei buni vor fi separați de cei răi.
Cei răi nu vor mai putea să își aplice planurile malefice.
Cei răi nu vor mai putea plănui nimic împotriva lui Dumnezeu.
Fără să Îi fie impus, cât de mult face Hristos pentru noi!
Reușește să ne atragă în comuniune cu El, în starea de rai.
Dar nu vom reuși să ne angajăm în lucrarea de despătimire fără să ne asumăm Crucea suferinței.
Preocupați prea mult de exterior. Farisei contemporani. Ori saduchei ce nu cred în înviere. Irodieni vicleni așijderea. Pescari, prea puțini pescari, care să aibă experiența furtunii și să știe unde să pescuiască. Lumina pâlpâie prea slab, insesizabil. Se așteaptă o vâlvătaie de la noi, nu un laser anemic. Dar Lumina va birui în noi. Întunericul lumii decăzute va fi învins. Păcatul actual este multitasking-ul, grija de prea multe.
Mântuirea trebuie luată în serios, câtă vreme formează preocuparea lui Dumnezeu și planul veșnic al Lui. În fața lui Dumnezeu, experiem lumina Lui, dar - paradoxal - și păcatele noastre. Orice cuvânt rostit de către noi în numele Lui cu credință ne întărește cu puterea harului. Este foarte important pentru Dumnezeu ca noi să ne mântuim. El vrea cât mai mulți să guste din veșnicia Lui. Dumnezeu ne-a creat capacitatea de a deveni subiecți ai iubirii Lui. Această iubire ne face nemuritori. Fiul vrea ca toți oamenii să iubească pe Tatăl și să împlinească voia Lui. Când vorbim cu alții, vrem să fie atenți (asta vrea și Dumnezeu de la noi).
Hristos este omul central, ne explică părintele Stăniloae: fără tendințe egoiste și fiind purtătorul de grijă al tuturor. Deși om smerit, se vede la fiecare pas că e și Dumnezeu. Îl cunoaștem pe Dumnezeu, dar numai atât cât ni S-a revelat. Din cauză că oamenii resping iubirea, credința pare de neînțeles (și speranța pare absurdă). Este cert că Hristos este tot ceea ce poate fi mai real, mai viu, mai în stare să ne ajute. Fără a sta în permanentă legătură cu El, nu ne putem mântui. Mântuirea nu se realizează prin a ști ceva sau prin a face altceva, ci prin a fi împreună cu Hristos. Astfel, a căuta mântuirea nu este nimic altceva decât a căuta comuniunea cu Hristos.
Citind Evanghelia, avem certitudinea prezenței Lui, Îl simțim în maximă apropiere de noi. Ca Învățător, El ne oferă posibilitatea de a cunoaște bunătatea lui Dumnezeu. Auzind Evanghelia (credința vine prin auzire), ne lămurim ce vrea Dumnezeu de la lumea contemporană. O singură întrebare cuprinde tot: Ce să fac să mă mântuiesc? Nu ne pune nimeni să Îi memorăm doctrina, ci să iubim din toată inima pe Dumnezeul iubirii noastre. Și, totuși, unii aleg ura. Hristos Învățătorul luminează poporul (are autoritate divină, împărtășește convingeri). Nici un alt învățător nu și-a menținut peste veacuri aceeași autoritate asupra sufletelor.
În domeniul credinței există încredințări. Cuvântul divin este o sursă demnă de crezare. E cert, e sigur. Certitudinea înseamnă încredere deplină în Cineva. Nu este nimi Cc mai frumos decât a fi cu Dumnezeu. E singura Cale, e periculos să mergi pe alt drum, necunoscut. Marele adevăr: Dumnezeu va birui în noi. Dar să nu ne culcăm pe o ureche, nu putem păcăli iadul cu un ceai. Existența Lui este o certitudine. Mai sunt locuri în Arcă. Până și melcul a ajuns. Adevărata fericire e în noi înșine, dacă în noi sălășluiește Dumnezeu. Dacă vrei să scapi de un coșmar, trebuie să te trezești. Tot ce avem este de la Dumnezeu, singurul lucru din noi care nu este de la Dumnezeu este păcatul.
Fără Evanghelie, lumea se degradează. Păcatul aduce doar strâmtorare și mâhnire, depărtare de Dumnezeu. Suntem iubiți cu iubire veșnică de Dumnezeu, El ne păstrează bunătatea Lui (Ieremia 31, 3). Păcatul este cel mai periculos somnifer. Domnul Iisus Hristos a înviat, ca mântuirea noastră să fie sigură. Vrea să ne replămădească. Așa cum suntem acum, putem trăi cu Dumnezeu? Creștinismul nu a inventat crucea romană, ci curajul de a o purta.
Obstacole în calea fericirii: oboseala, competiția, frica de ce zic alții, indiferența. Încredere: Dumnezeu prezintă suficientă garanție. Cine aleargă după bani, lasă baltă mântuirea sufletului. Hristos a dat totul, nu a păstrat nimic. Vrea să împartă veșnicia cu noi. Nimeni nu vrea în temniță, dar închisorile sunt pline. Dumnezeu este respins atunci când suntem preocupați de altceva.
Rezistența împotriva păgânismului. Prin metode pașnice, luptându-ne cu patimile din noi. A rezista înseamnă a se împotrivi, a ține piept, a nu ceda, a nu se lăsa învins. Numai citind Evanghelia înțelegem limpede vocația noastră. Tragedia provine din neînțelegerea rostului. Pierdem tot mai mult din înțelegerea duhovnicească. Tulburările sunt furtuni cauzate de patimi. Nu există mântuire în afara Bisericii, ci doar infern. Acest adevăr îl putem înțelege doar în genunchi. Hristos ne oferă cuvintele vieții veșnice. Hristos promite veșnicia și o și oferă. Singura piedică rămâne nemărturisirea păcatelor. Dumnezeu amână pedeapsa, noi să nu amânăm întoarcerea. El nu aduce dileme, ci convingeri puternice.
Naşterea Fiului lui Dumnezeu ca om în Betleemul Iudeii aduce mai multă sensibilitate, interiorizare în meditaţie, precum şi dorinţa de a fi mai buni cu cei din jur. Partenerii-sfinţii ne ajută enorm de fiecare dată, în fiecare necaz. Acum Dumnezeu semnează graţierea noastră. Vrea să ne facă partenerii Lui. Un singur lucru ni se cere: „Niciodată să nu uităm pe cei mai trişti ca noi” (cum cânta Cenaclul Flacăra). Umil se naşte Dumnezeu în iesle, pe cei umili îi colindăm, fraternizăm cu îngerii, cu magii şi cu păstorii. Crezul lor devine stindardul nostru de luptă. Îl recunoaştem pe Dumnezeu în fiecare om, în fiecare orfan, văduvă sau bolnav. Şi a trecut cam prea mult de la ultima vizită într-un penitenciar, pentru încurajarea tâlharilor, care încă mai au şanse la mântuire.
Liturghia este prelungirea atmosferei Noului Testament. Dumnezeu ne oferă Viață, nu lucruri. Să ne pregătim pentru a-L primi. Nașterea lui Hristos este o explozie de iubire... Cel mai mare risc al iubirii este să nu fie înțeleasă... Din iubire, Se naște umil și nebăgat în seamă. Exemplu desăvârșit de smerenie și ascultare. Atacurilor întețite le răspunde Claudiu Târziu:
Ținta ateilor este dărîmarea Bisericii ca instituţie, pentru că e singura redută a normalităţii rămasă în picioare. Dacă Biserica va fi trimisă înapoi în catacombe, numai acolo vă veţi mai găsi scăparea şi unii dintre voi. Nu pentru că aţi fi credincioşi, ci pentru că nu veţi putea supravieţui urgiei care va urma pe suprafaţa pămîntului.
Fiul lui Dumnezeu se naşte cu un scop precis: viaţa lui Dumnezeu să devină viaţa noastră. Naşterea Fiului lui Dumnezeu ca om aduce un plus de iubire, un plus de cunoaştere, produce un plus de viaţă. Mesia născut pentru noi este viu şi noi vom fi vii. În timp ce ne rugăm, Dumnezeu ne răspunde fiecărei bătăi a inimii. Luăm pildă de la înţelepciunea albinelor, care, atunci când văd că roiul de viespi le dă târcoale, rămân în stup şi scapă de paguba pe care ar putea să le-o facă acestea. Nu scrie nicăieri că vom trăi 99 de ani, să ne pregătim de moarte în fiecare zi! Semnal pentru a vorbi cu Dumnezeu avem permanent, doar bateria trebuie reîncărcată prin rugăciune. Ca să ne întâlnim cu Pruncul divin, important este să fim pe Drum (pe Cale), spre Betleem (Casa Pâinii), nu spre Babilon. Fugiţi de păcat, pentru că acesta doar blochează, întunecă şi îmbolnăveşte! Dumnezeu ne lasă indicii de urmat: fraţi ai Lui, sărmani şi bolnavi, ghizii noştri spre veşnicie. Hristos Se naşte! Este în mijlocul nostru…
Dacă nu Îl iubim pe Dumnezeu, nu putem înțelege nimic. O lume fără iubire este de neînchipuit. Dar Hristos nu este lăsat să Se nască în inimile multora, este alungat la periferia cetății, în grajduri. Toți păcătoșii suntem ofensatori ai lui Dumnezeu. Ne contrazicem singuri. Am putea scăpa de tirania diavolului, câtă vreme ni S-a născut Mântuitor, în cetatea lui David. Adevărul nu poate fi ignorat. Nu putem fabula la nesfârșit. E o nesăbuință să uneltim împotriva propriei mântuiri. Am putea pricepe, am putea să nu mai fim orbi voluntari. Mândria nu ne lasă să vedem absurditățile. Constatăm cu bucurie că avem o legătură cu Creatorul. Dar vedem că, de multe ori, pierdem această legătură. Greșelile care conduc la pierderea accesului la iubirea Lui trebuie evitate, pentru a păstra frecvența.
De Crăciun, nu vreau nici un Obiect (Euro), nici un Loc (Dubai), ci doar o Persoană, un Prunc. Doar să mă bucur de naşterea Lui. Mereu mai multe plăceri nu poate fi principiul unuia care nu vrea să fure Crăciunul. Am văzut şi filmul cu Grinch. Nu mi-a plăcut, sincer. Dar am reţinut o replică: Crăciunul nu vine din magazine.
Ce pot aştepta de Crăciun? Un brad, un DVD, o ghirlandă sau o scânteie de lumină?
Dacă semănăm zăpadă, nu putem culege bumbac. Bijuteriile noastre sunt lacrimile de pocăinţă. Fiecare om este o bijuterie divină. Cea mai mare bogăţie este cea de a fi pururea cu Domnul şi nici o clipă fără El. Uneori acceptăm prea uşor o bijuterie urâtă (numai pentru că e făcută din aur). Cele mai frumoase persoane sunt cele fără bijuterii, dar pline de virtuţi.
Dacă nu oferim nimic, nu avem Crăciun. Colinda este cântecul de dor de Acasă. Noi nu doar sărbătorim Crăciunul, noi credem în Dumnezeu. Să nu lăsăm ca dimensiunea spirituală să fie sufocată nici de comerţ, nici de gastronomie. Transcedentul nu se pierde în faţa orizontului de mezeluri. Dumnezeu nu ne vizitează doar o dată pe an, de Ajun. Dacă nu credem în Dumnezeu, cum să ajungem asemenea Lui?! Dumnezeu ne ajută în înfrânarea de la rău, în râvna pentru păzirea Poruncilor, în deprinderea discernamântului duhovnicesc, în lucrarea virtuţilor, în înţelegerea celor duhovniceşti, în consimţământul faţă de Legământ şi în înălţarea noastră spirituală. Când uităm de Dumnezeu, ne comportăm de parcă nu am mai muri niciodată. Când uităm de Dumnezeu, nu ne mai preocupă călătoria către veşnicie). Când uităm de Dumnezeu, viaţa noastră devine o continuă gustare a morţii. În schimb, când ne aducem aminte de Dumnezeu, înmulţim rugăciunea (ca atunci când vom uita, să Îşi aducă El aminte de noi). Întotdeauna, primul semn al uitării de Dumnezeu este uitarea rugăciunii (o socotim o activitate facultativă). Fără rugăciune, încălcăm mai uşor poruncile şi uităm de veşnicie.
Dumnezeu este prezent în mijlocul colindătorilor, dar este oare prezent şi în inima noastră? Să ne pregătim să Îi întimpinăm pe Musafirii din altă Cetate. Să ne lepădăm de păcatele “moderne” (aroganţa, plictiseala, respingerea pocăinţei). L-am rugat pe Dumnezeu să ne dea toate lucrurile (ca să ne putem bucura de viaţă), dar El ne-a dat viaţă (ca să ne putem bucura de toate lucrurile). Hristos nu a venit ca să pună capăt morţii Sale, ci morţii noastre!
Fără Mesia, nu există iubire. Fără El, totul pare o nebunie. De ce a venit: ca noi să avem viaţă. Dar câţi magi Îl mai caută azi? Păstorii au primit vestea (colinda îngerilor) numai că erau treji, privegheau.
Poate nu sunt timpuri prospere, dar suntem mai aproape de Dumnezeu. Asta e tot ce contează. Dacă Dumnezeu nu e pe primul loc în viaţa mea, nu mai e deloc! În loc ca rugăciunea să fie cel mai tare punct al nostru (e cel mai la îndemână), e cel mai slab… Cum să vină Dumnezeu în “gunoiul” nostru?! Viaţa nu este o pradă, ci un psalm, o colindă, un acatist de mulţumire, o euharistie.
Nu e de ajuns ca Mosul sa intre pe ho-ho-horn. Nu ajunge masa festiva. Craciunul este in primul rand o sarbatoare a credintei. A cauta permanent globul fragil inseamna a-ti hrani vulnerabilitatea, a lua otrava. A refuza dragostea parinteasca echivaleaza cu a sparge acest glob. De aici rezulta depresia modernismului. Fara dragoste, ne suparam ca diamanatul este fals, ca nu este al nostru. Este un nou fruct oprit, pe care nu il mancam, ci il ciobim, ranind pe altii. Cerem prea multa beteala si instalatie defecta, uitand sa ne curatam ieslea.
Nasterea Domnului Hristos ne invata smerenia. Suntem atenti si ce fel de muzica ascultam, dar si ce fel de emisiuni urmarim la TV. Sa nu exageram, sa fim cumpatati si increzatori in puterea lui Dumnezeu. Se naste Painea vietii: nu vom mai flamanzi in veac. Nu ne mai ingrijoram pentru painea de maine: Tatal are grija de copiii Lui. Cel drept nu piere de foame, zice psalmistul. Vom salva de inanitie pe cei pe care Maica Domnului ni-i scoate in cale. Nu putem fi indiferenti fata de cei trimisi de Sfanta Fecioara. Domnul Hristos care ne da Trupul Sau, ne va da si paine (Sf. Ioan de Kronstadt). Suntem imbracati in Hristos: Domnul ne va da si haine. El locuieste in noi: nu ne lasa fara casa! Nu crezi in Sfantul Duh? Raspunde Sf. Ioan de Kronstadt: Negi propria ta existenta daca faci asta, deoarece Duhul Sfant este Datator de Viata. Prin Duhul ne nutrim duhovniceste. Nu renunta la rugaciune, ca sa nu pierzi adevarul si sfintenia. Mangaierea duhovniceasca este data de catre firescul Mangaietor. De Craciun, Dumnezeu ne descopera ca nu suntem iremediabil cazuti. Se naste Speranta, distrugatorul iadului. Prin post, ne-am micsorat partasia cu materia. Sa fim noi pacea adusa pe pamant! De Nasterea Domnului Hristos, suntem chemati sa primim pacea mesianica. Eliminam Saturnaliile pagane. Sa punem emotie in colinde (pr. Staniloae), colinda sa vina din adancul sufletului (Sfantul Ioan Gura de Aur). Craciunul nu este un sezon, ci o stare de spirit, dar nu e nevoie sa asteptam doar Craciunul pentru a ne arata dragostea fata de ceilalti. De Craciun, toate drumurile duc Acasa. Colindul saracilor: Copiii strang din dinti, chiar de stiu ca au fost cuminti, fiindca Mosul nu a venit de atatia ani!...
Marius MATEI
Marius Matei
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.