Colindatorii au detinut din cele mai vechi timpuri in societatea traditionala romaneasca precrestina, caracterul unor vizitatori privilegiati, in calitate de aducatori de vesti de la zei. Obiceiul colindatului are loc la intervale sacre, la sarbatori, cand au loc marile scenarii ritualice de reinnoire a timpului. In perioada din preajma solstitiului de iarna, in care renaste anul si, odata cu el, lumea toata, ceata feciorilor colindatori se mentinea ca asociatie de sine statatoare, dar latenta in intervalul urmator.
Colindatorii erau mesagerii privilegiati ai sacrului, profetii noului an, prin care comunitatea era initiata in starea spirituala, magica a sarbatorii. Aceasta functie a feciorilor profeti era atat de puternica in credintele taranilor romani, incat ocolirea unei gospodarii sau descolindatul se credea ca atrag cele mai negre nenorociri asupra gazdelor.
Din acest motiv, ceata de colindatori este si astazi asteptata, la sat, cu mare nerabdare si cu pregatirea darurilor rituale ce se cuvin mesagerilor zeilor: colacul (care, prin forma sa de cerc simbolizeaza vesnicia timpului reversibil), carnea animalului sacrificat in gospodarie (porcul este jertfit conform unui ritual amanuntit, iar carnea sa este pregatita, de asemenea, in mod ritualic), bautura, fuioare, branza (la colidatul de pacurar), lumanare, cununa s. a.
Intre Samedru (Sfantul Dumitru) si Craciun, dar mai ales in ziua lui Sanicoara (Sfantul Nicolae), cetele se refaceau, stabilindu-se numarul lor in functie de marimea satului. Tot acum se stabileau conducatorii cetelor (vataf, capitan, birau staroste, dragoman, vornic etc.), gazda feciorilor, care de aici inainte aveau sa locuiasca si sa se gospodareasca impreuna, se imparteau sarcinile (bucatar, pivnicer, pristav, stegar, desagarii etc.) si se stabilea repertoriul cantecelor ce urmau sa fie intonate.
Un inteles aparte in are in tot acest cadru colindatul cu un animal, care isi are propriul sau repertoriu de cantece si jocuri si care ne aminteste de vechile rituri totemice. Feciorii nu mai sunt mesagerii unei divinitati invizibile, indepartate, ci slujesc direct zeul care ii patroneaza si ii insoteste in fata satului. Un exemplu cunoscut este colindatul cu turca. Divinitatea venerata, turca, are o infatisare compozita, de pasare si cornuta; al doilea set de caractere este sustinut si de numele zeitatii, care se cheama, in functie de regiune, capra, cerb, brezaie, borita, cerbut, clanta, vaca, baba-turca sau Mariuta. Comunitatea respecta si se temea de acest fel de zeitati, si, in acelasi timp, le astepta binecuvantarea. Primul colac dat de gazda grupului de colindatori era agatat de ciocul caprei, si la fel alte ofrande in alimente, bani etc. La sfarsitul colindatului, de Anul Nou, la ospatul feciorilor, la care erau chemate si fetele, avea loc o adevarata nunta colectiva. Inainte, turca juca pentru ultima oara, dupa care se aseza in capul mesei. Ultimul joc avea loc la o rascruce. “Feciorii insa nu mai cantau si turca era trista. Jocul ei nu mai era zguduitor si, cu orice era imbiata, nu primea. Dadea din cap, respingand totul, stiind ca minutele-i erau numarate”, descrie acest moment etnograful Ion Chelcea. Fie ca era impuscata sau murea singura, turca era prohodita si pomenita la ospatul fecioresc. Dupa petrecere, turcasul se dezbraca si turca era asezata, cu capul in jos intr-un ungher, pentru un an de zile.
Chiar daca toate aceste datini au un evident caracter pagan, acestea s-au pastrat si in crestinism pana in zilele noastre. Vor fi consemnate in acest sens o serie de credinte si obiceiuri avand un profund caracter sincretist. Astfel, Ion Chelcea aminteste faptul ca la Putna satenii umblau cu turca numai dupa ce preotul termina liturghia. In popor, se credea ca pe feciorul turcas il paraseste ingerul pazitor vreme de sase saptamani; flacaii din alai nu au voie sa intre in biserica o perioada, iar daca mor in acest interval, mor neingrijiti, necuminecati. De aceea, unii flacai se spovedeau inainte de a intra in cetele de calusari, de colindatori cu turca sau in alaiurile altor zei pagani. De altfel, acestia le asigurau protectie atata timp cat se aflau sub influenta lor. Pe de alta parte, responsabilitatea tinerilor era imensa: nerespectarea ritualului putea atrage mania divinitatii si pedepsirea cetei, sau chiar a satului. Teama de acest fel de consecinte era mai puternica decat indemnurile preotilor crestini de a se lepada de aceste practici “necurate”.
Sursa: CrestinOrtodox.ro
-
Obiceiuri de Craciun - Sfintirea Mesei de Ajun
Publicat in : Obiceiuri de Craciun -
Obiceiuri de Craciun in Bucovina
Publicat in : Obiceiuri de Craciun -
Obiceiuri de Craciun - Turtele si colacii
Publicat in : Datini, obiceiuri si superstitii -
Obiceiuri de Craciun - Craciunul si taierea porcului
Publicat in : Datini, obiceiuri si superstitii
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.