Nu ne închinăm lui Dumnezeu pentru că El ar avea nevoie de slavă, pentru că ar avea nevoie să se simtă bine, pentru că ar avea nevoie de noi în vreun fel, ci pentru că, în mod inerent, noi avem nevoie de comuniune cu El - acesta este lucrul după care însetăm atât de mult. Firea noastră are nevoie de această comuniune pentru a ne împlini, pentru sănătate duhovnicească, deoarece Dumnezeu nu ne-a creat să fim indivizi izolaţi, ci persoane comunitare, comunicând unii cu alţii, şi în special cu El.
Prin urmare, cultul în context creştin nu constă doar în a-I spune lui Dumnezeu cât de măreţ este sau în a ne face servitorii Săi, ci este predarea totală a persoanei umane Persoanelor divine, primind în schimb viaţa treimică divină, legătura şi unirea creatului cu necreatul, însă fără ca cele două să fuzioneze într-una singură.
Pentru a putea face această unire posibilă, noi, cei care suntem creaţi, avem nevoie de acces la ceva creat care este unit cu Cel Necreat. Numai prin întruparea lui Hristos este posibil acest lucru, deoarece El este şi creat şi necreat, asumându-Şi firea umană creată în Persoana divină necreată. Prin umanitatea Sa putem ajunge la divinitate.
Nu putem atinge divinitatea fără această umanitate. Această legătură ce o stabilim cu Cel Necreat prin creat era simbolizată în timpurile străvechi prin sângele animalelor, însă, odată cu venirea Fiului lui Dumnezeu, este făcută prezentă şi reală prin trupul şi sângele Său. Acestea se fac cu adevărat prezente credinciosului prin anamneză, prin pomenirea care trece dincolo de o simplă amintire şi devine invocare.
Am văzut şi că norma, atât pentru evrei, cât şi pentru primii creştini, era reprezentată de cultul liturgic. Credinţa care implică persoana umană, compusă din trup şi suflet, trebuie să le includă pe ambele. Dintotdeauna a existat un aspect fizic în a fi duhovnicesc, o idee înţeleasă nu doar de evrei şi creştini, ci şi de păgâni şi de aproape orice religie din istoria omenirii. Dumnezeu priveşte şi la forma ce o are cultul nostru, nu pentru că ar avea un „stil" favorit, ci pentru că I ne închinăm conform poruncilor Sale, conform modului în care a creat persoanele umane să comunice cu Cele divine. Pentru ortodocşi, forma pe care cultul o ia nu ţine de gust, ci de ce anume funcţionează cu adevărat potrivit planului lui Dumnezeu.
Pentru ortodocşi, cultul nu este numai ceva practicat de creştini, ci este ceea ce ei înşişi sunt - cu adevărat, el este fiinţa tuturor oamenilor. Numai în cadrul actului de cult persoana umană este cu adevărat ea însăşi. Numai în actul cultic se constituie Biserica cu adevărat. Episcopatul, preoţia şi diaconatul sunt ele însele cu adevărat numai în contextul cultului. Aceste roluri nu sunt de administratori, ci de săvârşitori ai slujbelor dumnezeieşti. în cele din urmă, tot ceea ce fac creştinii ortodocşi are referinţă şi este definit de Euharistie şi de slujbele dumnezeieşti ce o înconjoară. Pentru noi, nu există creştinism fără Euharistie.
Prin urmare, devine limpede că centrul şi apogeul vieţii creştine ar trebui să fie Euharistia, care are profunde implicaţii doctrinare şi eclesiologice. Nu există Euharistie în afara unităţii Bisericii celei una şi nu există nici în afara Ortodoxiei doctrinare, despre care Sfântul Irineu a spus: „Credinţa noastră este în acord cu Euharistia şi Euharistia certifică credinţa noastră".
Motivul pentru care mergem la biserică îl reprezintă cultul. Dacă este posibil să ne gândim la Dumnezeu, să II iubim pe Dumnezeu, să învăţăm despre Dumnezeu şi chiar să lăudăm pe Dumnezeu în afara bisericii - aceste acţiuni putând avea un aspect cultic - deplinătatea cultului se poate afla numai în comunitatea euharistică, al cărei cult nu include doar acele momente când este primită Euharistia, ci întreaga tradiţie liturgică.
Chiar şi atunci când nu ne împărtăşim cu Sfânta Euharistie la slujbă, întregul cult ortodox presupune o viaţă cultică centrată pe Euharistie. Fizicalitatea inerentă a tuturor slujbelor ortodoxe, modul în care ele angrenează trupul, ne pun în contact cu Dumnezeu care S-a întrupat, luând trup. Cultul ortodox nu se rezumă doar la Euharistia primită la Dumnezeiasca Liturghie, ciclul liturgic incluzând şi multe slujbe neeuharistice precum Vecernia, Utrenia şi Ceasurile.
Viaţa duhovnicească ortodoxă creştină cuprinde toate aspectele vieţii, nu doar slujbele bisericeşti, deşi slujbele sunt cele care se află în centrul vieţii. Creştinii ortodocşi văd cu siguranţă pe Dumnezeu în adâncul pădurii, în măreţia şi puterea unui apus, pe vârfurile munţilor şi în nepătrunsele deschideri ale oceanelor. Însă toate acestea ne aduc de fiecare dată la împlinirea deplină a legăturii lui Dumnezeu cu noi prin creaţie, care este Euharistia. Chiar şi Euharistia, cart? Incepe ca grâu şi struguri crescuţi în câmpuri, cuprinde creaţia. Nu este separată de ea.
Cultul autentic necesită comunitate si, deoarece comunitatea este condusă în cult de către o preoţie hirotonită haric, deplinătatea cultului nu poate fi găsită în afara comunităţii. Ar fi ca şi cum un copil, de unul singur, ar insista că el reprezintă o familie. De asemenea, el nu poate deveni o familie nici când va creşte mare, atât timp cât este de unul singur. Precum viaţa de familie necesită o familie, cultul ortodox implică întotdeauna o comunitate. Iar precum o familie are nevoie de părinţi, Biserica are nevoie de preoţii săi. Toate aceste elemente lucrează împreună pentru a ne aduce în comuniune cu Hristos, iar prin El şi în El, cu Tatăl Său şi cu Sfântul Duh.
Deci, de ce ar vrea cineva să meargă la biserică? Creştinii ortodocşi merg la biserică pentru a intra în legătură directă cu Dumnezeu - nu pentru că nu ar fi de găsit altundeva în creaţie, ci pentru că El poate fi cunoscut cel mai mult în cultul pe care l-a rânduit şi, într-un mod unic, în Euharistie.
Dacă este să căutăm Euharistia şi întreaga spiritualitate ortodoxă care o înconjoară, avem nevoie să ştim care este cea mai bună cale pentru a o găsi. Astfel, ne întrebăm: In cine ne putem încrede?
Pr. Andrew Stephen DAMICK
Sa facem cunostinta cu Dumnezeu, Editura Doxologia
Cumpara cartea "Sa facem cunostinta cu Dumnezeu"
-
De ce trebuie sa merg la Biserica
Publicat in : Editoriale -
Miruirea de la sfarsitul slujbelor
Publicat in : Viata liturgica -
Ectenia – forme si semnificatii
Publicat in : Viata liturgica -
De ce nu avem banci in biserica ?
Publicat in : Arhitectura Bisericeasca -
Noile biserici si odihna celor vechi
Publicat in : Locasurile de cult
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.