Intrarea Domnului in Ierusalim urmata de trecerea Lui prin suferinta si moarte, prefigura intrarea Sa cu trupul inviat in Ierusalimul ceresc. Acest mare episod din viata crestinismului reprezinta un indemn pentru om, de urcare de la Ierusalimul pamantesc spre cel ceresc, de la moarte spre viata, ridicandu-se din starea pacatoasa in care se afla spre atingerea culmilor bucuriei vesnice, adica infaptuirea virtutilor.
Pasim cu smerenie si vie credinta acest Ierusalim, patrie a Domnului Hristos, prin pelerinaje, prin cautarea starii netraite pana atunci, cand omul invie si devine mai usor, parca inaltandu-se spre ceruri.
Ierusalimul, inima vietii Bisericii infiintate de Mantuitorul, locul care da lumina sfanta si alimenteaza sufletele cu o dovada vie a faptelor divine, devine pentru noi leaganul crestinismului.
Acest loc sfant nu ramane doar la starea de asezare istorica, ci se inalta in inimile credinciosilor la acel spatiu special care-i leaga de mantuire. Cum zicala "omul sfinteste locul” lucru vizibil in viata de zi cu zi, aici Dumnezeu a sfintit acest loc minunat, fapt care-l transforma intr-o infaptuire a celor petrecute acum doua mii de ani acolo, dandu-i o aura vie, de loc fara margini. Lucru care da putere crestinilor de a se lega de traditie si de a transmite si generatiilor urmatoare o istorie vie legata de mantuire.
Credinta ne indeamna de a cauta dincolo de piatra - viata vesnica, dincolo de nisip - apa vietii vesnice, acest loc sfant a devenit veridic, deoarece a unit pelerinii, care-l cauta pe Dumnezeu si doresc sa-l urmeze chiar si trupeste, cu o profunzime aparte.
Sfantul Grigorie de Nyssa vorbeste despre ridicarea omului cu toata fiinta lui spre Dumnezeu, a vedea pe Dumnezeu cu adevarat sta in aceea ca acela care priveste spre El nu ajunge niciodata la sfarsitul dorintei de a-L vedea.
Nimic nu poate opri inaintarea spre Ierusalimul cel de sus, caci Binele nu are margini, iar sporirea dorintei spre Bine, tinderea spre el nu poate fi limitata de nimic.
Asupra acestui lucru au meditate si Sfintii Parinti, caci Sfantul Ioan Scararul spune ca dragostea nu ajunge niciodata la limita, atunci este fara margini, ci mereu adaugam putin cate putin, niciodata nu ajungem la sfarsit in nici un veac.
Rugaciunea - calea spre Ierusalimul de sus. Aceasta lucrare a omului creat dupa chipul lui Dumnezeu, a omului duhovnicesc, acest fir al dragostei care uneste pe om cu Dumnezeu, il inalta spre indumnezeire, oglindindu-se astfel desavarsirea dumne-zeiasca in existenta pamanteasca si o reflecta in felul in care urmeaza vietii Domnului.
Imitandu-i pe sfinti, ne ridicam deasupra celor lumesti, putem privi spre cele de jos de la o inaltime spirituala care ne apropie tot mai mult de Dumnezeu. Imitarea sfintilor inseamna o viata schimbata, o viata plina de rugaciune, spirituala si care mediteaza doar la cele de sus. Exemple de viata duhovniceasca, indumnezeita, sfintii au dobandit puterea de a-si dezlipi fiinta de cele ce-i legau de viata pamanteasca si au inceput sa vietuiasca cu cele vesnice.
Preot Robert NICOLAE
.
Preot Robert Nicolae
-
Predica la Duminica Floriilor
Publicat in : Predici de duminica
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.