Sinaxar 26 Iulie
 

În aceasta luna, în ziua a douazeci si sasea, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Ermolae, si cei împreuna cu dânsul, Ermip si Ermocrat.

Acesti sfinti erau preoti din clerul Bisericii Nicomidiei, ramasi dintre sfintii douazeci de mii ce au fost arsi acolo de tiranul Maximian (284-305) in anul 303 (28 decembrie), fiind ascunsi într-o camara.

Dar fiind prins tânarul Pantoleon (nimeni altul decât Marele Mucenic Pantelimon, praznuit la 27 iulie) si nestiind sa minta, a spus ca de preotul Ermolae era învatat în cele crestinesti si a fost botezat.

Si îndata au trimis de l-au adus pe Ermolae la Maximian, si cu el au adus slujitorii si pe insotitorii lui, Ermip si Ermocrat.

Stând sfintii la întrebare, si propovaduind cu îndrazneala ca Domnul Iisus Hristos este Dumnezeu adevarat, li s-au taiat capetele, in anul 305 de la Hristos.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Preacuvioasei Mucenite Parascheva din Roma.

Sfânta si Marea Mucenita Parascheva s-a nascut intr-un sat pe lânga Roma, in vremea domniei lui Hadrianus (117-138), din parinti crestini, Agaton si Politeia, care multa vreme il implorasera pe Domnul sa le dea un prunc. Dumnezeu, care intotdeauna raspunde rugaciunilor celor care se tem de el, le dadu deci o fiica, pe care ei o numira Parascheva, caci era nascuta intr-o vineri (Paraskevi in greceste inseamna "vineri") dar si din evlavie pentru Patima intaritoare a Domnului nostru Iisus Hristos.

Inca din frageda copilarie ea s-a consacrat cu totul celor dumnezeiesti. Nefiind deloc atrasa de jocurile copilaresti, isi petrecea vremea fie in biserica pentru a participa la Slujbe fie acasa, pentru a medita cuvântul lui Dumnezeu sau rugaciunea. La moartea parintilor sai, pe când era in vârsta de 12 ani ea imparti bogatiile lor celor lipsiti, apoi se retrase intr-o Manastire unde primi mahrama, semn al inchinarii vietii ei lui Dumnezeu. Dupa ce si-a petrecut o vreme in ascultare desavârsita fata de maica superioara, cu sufletul insetat de a impartasi si celorlalti oameni comoara credintei, ea parasi Manastirea pentru a se duce sa propovaduiasca numele lui Hristos in orase si sate. Astfel aduse pe multi pagâni la dreapta credinta, suscitând nemultumirea si ura iudeilor, care au denuntat-o regelui acelui tinut in care ea se afla (dupa altii, noului imparat, Antonin cel Pios, catre 140). Suveranul dadu ordin pe data ca nobila crestina sa fie arestata si adusa inaintea lui. Când o vazu, ramase mai intâi surprins de frumusetea ei apoi incerca sa o atraga prin maguliri spunând : "Daca te lasi convinsa de cuvintele mele si accepti sa aduci sacrificii idolilor, vei primi multe bogatii, dar daca te incapatânezi, sa stii ca vei avea multe de suferit". Tânara fata, desi gingasa, ii raspunse cu barbatie : "Nu ma voi lepada niciodata de prea blândul meu Iisus Hristos si nici un chin nu va putea sa ma desparta de dragostea Lui. Caci El a zis : Eu sint Lumina lumii ; cel ce Imi urmeaza Mie nu va umbla in intuneric, ci va avea lumina vietii (Ioan 8:12). Cât despre idolii vostri, care nu au facut nici cerul nici pamântul, ei vor disparea de pe pamânt si de sub cer (Ieremia 10:11)". Atunci mânia regelui se inflacara si dadu ordin soldatilor sa puna pe capul Sfintei o casca de fier inrosit in foc. Acoperita de roua, precum cei Trei Tineri din cuptor, Sfânta Parascheva nu simti nici o suferinta. Dupa ce i-au fost smulsi sânii, fu aruncata in inchisoare, cu o piatra grea pusa pe piept, dar fu vindecata de un Inger ce si-a facut aparitia dintr-un mare cutremur. Constatând minunea, 70 de soldati din garnizoana s-au convertit si au fost imediat executati din ordinul tiranului care o aduse din nou inaintea lui pe Parascheva. Repetându-si inflacarata marturie de credinta, Sfânta fu aruncata intr-un cazan de cupru si bronz umplut cu plumb incandescent. Dar si acolo, trupul sau - care primise prin asceza si feciorie arvuna cinstirii vietii viitoare - ramase neatins. Crezând ca amestecul nu era cu adevarat arzator, tiranul se apropie si fu orbit de vapaie5. Sub efectul durerii isi dadu seama de greseala sa si incepu sa strige : "Fie-ti mila de mine, slujitoare a adevaratului Dumnezeu si reda-mi lumina ochilor si voi crede in Dumnezeul pe care il propovaduiesti". La rugaciunea Sfintei el nu numai ca isi regasi vederea ci primi si lumina credintei si la cererea sa fu botezat in numele Sfintei Treimi, impreuna cu toti cei apropiati lui.

Eliberata, Sfânta Parascheva parasi tinutul pentru a-si continua misiunea. Pe când se afla intr-un oras condus de un oarecare Asclepios si propovaduia pe Hristos, fu arestata si adusa in fata tribunalului. La intrebarea lui Asclepios care ii ceru sa isi spuna numele, Sfânta se inchina cu semnul Sfintei Cruci si declara ca era slujitoarea lui Hristos Facatorul cerului si al pamântului, Care s-a dat crucii si mortii pentru Mântuirea noastra, si Care va reveni cu marire sa judece viii si mortii. Tiranul dadu ordin sa fie batuta cu vergile dar Sfânta continua sa il slaveasca pe Dumnezeu, cu privirea intoarsa spre cer, iar când Asclepios ii intrerupse pe calai pentru a-i cere sa aduca sacrificiu idolilor, ea il scuipa in fata cu dispret. Iesindu-si din fire el ceru sa fie biciuita pâna la os. Dar dupa o noapte petrecuta la inchisoare, soldatii o gasira a doua zi nevatamata. Cum ea cerea regelui sa fie lasata sa se duca la Templul lui Apolo, toti pagânii se bucurara, crezând ca accepta sa aduca sacrificii idolilor. Când insa - dupa ce se rugase indelung - isi facu semnul Crucii, idolii se sfarâmara cu zgomot mare iar poporul striga : "Mare este Dumnezeul Crestinilor!". Preotii idolilor, cuprinsi de furie, au cerut regelui sa sfârseasca cu ea si fu aruncata in fosa unde prin rugaciune provoca moartea unui balaur si a reptilelor care se mai gaseau acolo. Constatând ca toate tentativele sale erau zadarnice, Asclepiios o trimise in alta imparatie, condusa de crudul Tarasios6 . Dar cum prin chemarea Numelui lui Hristos ea ii vindeca pe toti bolnavii care erau adusi la ea, regelu ceru sa fie adusa inaintea lui si o acuza de vrajitorie, dând ordin sa fie aruncata intr-o fosa urât mirositoare, plina de animale veninoase. Prin semnul Crucii, aceasta cloaca deveni asemeni unei pajisti inmiresmate primavara, iar Sfânta, ocrotita de un Inger, ramase nevatamata la toate celelalte chinuri la care fu supusa. De aceea, nemaiputându-si conteni mânia, regele ordona calailor sai sa taie capul slujitoarei lui Dumnezeu. Cazând in genunchi, Parascheva se ruga cu lacrimi, incredintându-si sufletul viteaz Mirelui sau Hristos si ii ceru sa ierte pacatele celor care aveau sa-L cinsteasca. Atunci când capul ii cazu sub spada, se auzi un glas ceresc urându-i bun venit in Imparatia Cerurilor, a carei venire ea o vestise prin cuvântul sau si prin lucrarile sale. De atunci, parti din moastele sale, imprastiate in Sfintele Biserici, nu au incetat sa infaptuiasca nenumarate vindecari, in special pentru cei bolnavi de ochi.

Viata si patimirea sfintei Parascheva Romana a fost scrisa de Ioan de Eubeea in secolul al VIII-lea. Ea este uneori praznuita si in ziua de 9 noiembrie.

De Sf. Ermolae am auzit prima dată citind acatistul Sf. Pantelimon.

De Sf. Muceniţă Parascheva Romana (mai este numită şi Paraschevi??) am auzit după ce i-am cumpărat icoana, de la poalele Meteorei, cu dorinţa de a cumpăra o icoană a Sf. Parascheva de la Iaşi.

Nu ştiam că sunt prăznuiţi astăzi...

Sfantul Pantelimon - doctorul fara de arginti
 

Sfantul Pantelimon este unul dintre cei mai cunoscuti si iubiti sfinti ai Bisericii lui Hristos. Pomenit in data de 27 iulie, acest sfant este adesea numit "doctor fara de arginti", aratandu-se prin aceasta cum ca el n-a umblat dupa averi si s-a multumit cu ceea ce putea avea din rosturile lui si nu cerea de la nimeni sa-i plateasca pentru binefacerile facute. Sfantul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor si tamaduitor al bolnavilor, el este un model de doctor, slujitor si crestin urmator lui Hristos.
Sfantul Pantelimon - o viata inchinata slujirii aproapelui
Sfantul Mare Mucenic si Tamaduitor Pantelimon a trait in vremea imparatului Maximian Galeriu si era originar din cetatea Nicomidiei. El a vazut lumina zilei in anul 284, dintr-un tata pagan, senator la curtea imparatului, si o mama crestina. Primul sau nume a fost "Pantoleon", adica "cel in toate puternic ca un leu". Mama lui Pantoleon, Evula, il iubea pe Hristos in taina, numindu-se crestina. Ea ii vorbea despre implinirea sufletului si despre tainele credintei in nemurire.
http://www.crestinortodox.ro/sfinti/...mon-96365.html

Mulțumim, Annytza, că ne-ai scris despre acești sfinți. :53:
Căutam ceva pe site-ul Mănăstirii Ghighiu și am dat peste o icoană a acestor sfinți, sărbătoriți astăzi 26 iulie.
La noi in America e tot "azi" :)

http://www.sinaxar.ro/26_7.jpg
http://www.sinaxar.ro/cale/26_7.gif

28 Iulie - St. Irene Chrysovalantou
 

A doua zi după Sfântul Pantelimon, pe 28 Iulie, o sărbătorim pe Sfânta Irina din Hrisovalant.

De pe blogul Dositeea :

http://1.bp.blogspot.com/-3_UX3B6XmP...icture+062.jpg

"[...] In prima zi a lunii ianuarie, Sf. Irina din Hrisovalant avea obicei să prăznuiască pe Marele Vasile, pentru că îl avea pe el spre mare evlavie, ca pe unul ce era dintr-o patrie cu ea. Intr-acea zi, la a patra strajă a nopţii, a venit un glas nevăzut, zicând către sfânta: „Primeşte pe corăbierul care îţi aduce astăzi poame şi mănâncă-le bucurându-te, că sufletul tău se va veseli!" Deci, când cântau Utrenia, a trimis două monahii, zicând: „Duceţi-vă la poartă şi băgaţi înăuntru pe corăbierul care se află afară". Deci, venind omul acela la cuvioasa, s-au închinat unul altuia şi, rugându-se, au şezut. Apoi l-a întrebat cum a venit acolo şi el a zis către dânsa: „Doamna mea, eu sunt corăbier din insula Patmosului şi am plecat cu corabia să vin aici în Constantinopol pentru oarecare trebuinţă a mea. Şi călătorind pe lângă marginea insulei noastre, am văzut pe mal un bătrân frumos şi cu chip dumnezeiesc, care ne-a strigat să-l aşteptăm. Iar noi, neputând sta, fiind aproape de pământ şi de stânci şi vântul fiind bun, alergam. De aceea omul acela a strigat mai tare, poruncind să stea corabia. Atunci îndată - o, minune! - corabia a stat până ce bătrânul acela a venit umblând peste valuri şi ajungând la corabie, a scos trei mere din sânul său şi mi le-a dat mie, zicându-mi: «Cum vei ajunge în cetatea împărătească, să le dai patriarhului şi spune-i că i le-a trimis din Rai Atotbunul Dumnezeu şi robul Lui, Ioan!» Apoi, scoţând din sân alte trei mere asemenea, mi-a zis: «Acestea să le dai egumenei Hrisovalantului, cea cu numele Irina, şi spune-i ei: „Mănâncă din acestea, pe care sufletul tău le-a poftit". Căci acum am venit din rai şi i le-am adus!» Aşa zicând, ne-a binecuvântat şi îndată corabia a plecat, iar el s-a făcut nevăzut. Deci am dat cele trei mere patriarhului, iar pe acestea le-am adus sfinţiei tale". Acestea auzindu-le cuvioasa, a lăcrimat de bucurie şi multe mulţumiri a dat Sfântului Ioan, iubitul ucenic şi apostol al lui Hristos.

Atunci corăbierul a scos merele dintr-o basma de mătase ţesută cu aur, căci le avea păzite cu cinste ca pe nişte lucruri dumnezeieşti, şi i le-a dat cuvioasei cu multă evlavie. Iar merele acestea atâta covârşeau merele cele pământeşti şi vremelnice prin aceste trei daruri: cu frumuseţea, cu mirosul şi cu mărimea, încât erau vedere de mirare. Şi acesta nu este lucru de necrezut, fiindcă erau din Rai. Deci corăbierul acela, luând binecuvântare şi iertare de la sfânta, s-a dus. Iar ea a postit o săptămână, mulţumind Domnului pentru darul ce i l-a trimis. Apoi, întru slava Lui, a început a mânca dintr-un măr, în fiecare zi câte o bucăţică, fără a gusta pâine, verdeţuri sau orice altă mâncare, nici măcar apă nu bea, până la patruzeci de zile.

Şi atâta miros ieşea din gura ei în vremea când mânca, încât se umplea tot mirosul surorilor şi întreaga mănăstire, ca şi cum ar fi făcut în fiecare zi miruri şi aromate de mult preţ; deci tot văzduhul se umplea de această minunată veselie a Raiului. După acestea, când a venit Sfânta şi Marea Joi, a poruncit tuturor surorilor să se împărtăşească cu dumnezeieştile Taine, iar după împărtăşire a tăiat al doilea măr în bucăţele şi a dat fiecăreia câte o bucăţică de a mâncat, însă ele nu ştiau ce este, numai mirosul şi dulceaţa o simţeau în gură şi se minunau; şi mai ales simţeau în sufletul lor multă veselie şi bucurie când mâncau. Iar pe celălalt măr l-a păstrat cu pază şi multă cinste, şi în fiecare zi îl mirosea spre îndulcirea şi veselia sufletului ei. [...]

Pentru cei care înțeleg engleza, mai multe pot citi aici despre această mult iubită sfântă a Greciei :
http://oca.org/FeastSaintsViewer.asp?FSID=102119

Saint Irene was the daughter of a wealthy family from Cappadocia, and was born in the ninth century.

After the death of her husband Theophilus, the empress Theodora ruled the Byzantine Empire as regent for her young son Michael. St Theodora (February 11) helped to defeat the iconoclast heresy, and to restore the holy icons. We commemorate this Triumph of Orthodoxy on the first Sunday of Great Lent.

When Michael was twelve years of age, St Theodora sent messengers throughout the Empire to find a suitably virtuous and refined girl to be his wife. St Irene was chosen, and she agreed to the marriage. While passing Mt. Olympus in Asia Minor, Irene asked to stop so she could receive the blessing of St Joannicius (November 4), who lived on the mountain. The saint, who showed himself only to the most worthy pilgrims, foresaw the arrival of St Irene, and also her future life.

The holy ascetic welcomed her and told her to proceed to Constantinople, where the women's monastery of Chrysovalantou had need of her. Amazed at his clairvoyance, Irene fell to the ground and asked St Joannicius for his blessing. After blessing her and giving her spiritual counsel, he sent her on her way.

When the party arrived in Constantinople, Irene's relatives met her with great ceremony. Since "the steps of a man are rightly ordered by the Lord" (Ps. 36/37:23), God arranged for Michael to marry another girl a few days before, so that Irene might be free to become a bride of Christ. Far from being disappointed, Irene rejoiced at this turn of events.

Remembering the words of St Joannicius, Irene visited the Monastery of Chrysovalantou.

*** St. Irene este foarte iubită și aici în Statele Unite, și are chiar o Mănăstire închinată ei în Astoria, NY. În fiecare an de hram mănăstirea este vizitată de mulțime de credincioși, greci și de alte naționalități, din toate statele învecinate. Mulți și-au găsit vindecare și alinare în suferințe și năzuințe, prin intermediul acestei sfinte, căreia nu încetează a îi aduce mulțumire.

http://inlinethumb18.webshots.com/50...600x600Q85.jpg

Sfantul Valentin
 

Astazi, 30 iulie, il praznuim pe Sfantul Valentin.
http://www.crestinortodox.ro/sfinti/...ei-123499.html

http://www.crestinortodox.ro/files/i...ortodoxiei.jpg

Sfantul Iosif din Arimateea
 

Sfantul Iosif din Arimateea este cinstit si pe 31 iulie. Este cel care a cerut trupul Mantuitorului de la Pontiu Pilat ca sa-l ingroape. Tot el este cel care a daruit mormantul sau pentru ingroparea Domnului.
http://www.crestinortodox.ro/sfinti/...ea-124429.html

Sfantul Evdochim - 31 iulie
 

Sfantul Evdochim s-a nascut in Capadocia, din parinti crestini. Ajunge ofiter in armata imperiala, in vremea imparatului iconoclast Teofil (829-842). Datorita virtutilor sale, curatie trupeasca si sufleteasca, grabnic ajutator al celor in suferinta, mult milostiv cu cei nevoiasi, a fost numit de imparat guvernator al Capadociei.

Sfantul Evdochim a trecut la cele vesnice la varsta de 33 de ani. A fost ingropat in Capadocia, iar moastele sale au fost mutate la Constantinopol.
http://www.crestinortodox.ro/calenda...ii-120521.html

Sfintele lui moaste sunt facatoare de minuni, vindecand bolile oamenilor. Un nebun s-a atins odata de racla lui, si s-a facut imediat sanatos; un copil paralitic, atingandu-se si el de sfanta racla, s-a ridicat pe picioarele lui si a mers bine. Dupa optsprezece luni, mama lui a deschis racla si a aflat trupul lui Evdochim de parca ar fi fost viu, fara nici un semn de putreziciune sau stricare. Din el iesea miros de bunamireasma. Sfintele moaste ale Dreptului Evdochim au fost mai dupa aceea mutate la Constantinopol si ingropate intr-o biserica noua inchinata Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, si ctitorita de parintii Dreptului Evdochim. (Proloagele de la Ohrida)

O Sfanta mai putin cunoscuta dar atat de minunata; multumim Mirela pentru postare.

Sf. Iosif din Arimateea - sărbătorit de BO pe 31 Iulie
 

:105: Un OM extraordinar, Iosif din Arimateea ! Este unul din sfinții cu care aș fi dorit să mă întâlnesc în realitate, dacă aș fi trăit pe vremea întrupării Mântuitorului.

Avem și un topic mai vechi dedicat lui (și Sfântului Nicodim) - de către colegul și prietenul Scoțian. :)

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=10023

P.S. ptr Ekaterina : :53: mulțumesc de apreciere, să știi însă că Sf. Irina din Hrisovalant este foarte cunoscută aici la New York (printre credincioșii ortodocși, firește).

Spre rusinea mea, eu am aflat de aceasta Sfanta din postarea ta, imi cer iertare ca am generalizat, poate Sfanta este cunoscuta si in Romania. Am ramas impresionata de multele minuni pe care Sfanta Irina le-a facut inca din timpul vietii, de icoana Sfintei din New York care a plans de mai multe ori si printre altele am aflat ca Sfanta este si ajutatoarea femeilor ce nu pot avea copii. Pe site am gasit si o Manastire ce ii poarta numele: Manastirea Sfanta Irina de Hrisovalant - Lykovrisi
http://www.crestinortodox.ro/biseric...si-121528.html

Am gasit aici si acatistul Sfintei Irina din Hrisovalant
http://mirelasova.over-blog.com/arti...-96158059.html

Sfintii Isachie, Dalmat si Faust - 3 august
 

Sfantul Isachie este cinstit aparte pe 30 mai. Este sfantul care a luptat pentru inapoierea bisericilor ortodoxe luate de arieni. Inainte de a trece la cele vesnice, Sfantul Isachie l-a numit staret pe ucenicul sau, Dalmat. Acesta a fost ostas in armata imperiala a imparatului Teodosie cel Mare. Dalmat si-a parasit sotia si copiii si a vietuit in obstea Cuviosului Isachie, impreuna cu fiul sau, Faust.

Dalmat s-a dat pe sine unei aspre postiri, incat ajungea sa nu manance nimic timp de 40 de zile. A fost unul din Parintii prezenti la al treilea Sinod Ecumenic, tinut in anul 431, la Efes, unde a luptat impotriva invataturii lui Nestorie care sustinea ca Fecioara Maria este nascatoare numai de om. Faust, fiul lui Dalmat, i-a fost sprijin in toate tatalui sau. A trecut la cele vesnice in obstea in care a intrat impreuna cu Dalmat.
http://www.crestinortodox.ro/calenda...st-120584.html

Sfintii sapte tineri din Efes - 4 august
 

"Sfintii sapte tineri din Efes sunt: Maximilian, Exacustodian, Iamvlih, Martinian, Dionisie, Ioan si Constantin. Ei au fost ostasi si au trait in vremea imparatului Deciu (249-251). Au refuzat sa participe la un festival pagan si s-au rugat lui Dumnezeu ca toti crestinii care erau torturati din cauza credintei lor, sa fie mantuiti.

Cand au aflat ca numele lor au fost citate acuzator inaintea imparatului, ei s-au ascuns intr-o pestera. Afland imparatul despre aceasta, a poruncit zidirea intrarii in pestera, ca acestia sa moara prin infometare sau sufocare".
http://www.crestinortodox.ro/calenda...es-120606.html

Un articol interesant despre Sfintii care au dormit 200 de ani.
http://www.crestinortodox.ro/sfinti/...200-96886.html

Dumnezeu lucreaza intotdeauna, prin sfintii Sai, pentru unitatea Bisericii si pentru randuirea celor de folos credinciosilor rugatori. Pentru a spune totul in cateva cuvinte, vom spune astfel: intr-o perioada in care invatatura despre invierea mortilor era atacata de eretici, Dumnezeu ii trezeste pe acesti sapte tineri cu viata aleasa, adormiti cu mai bine de doua sute de ani in urma. Aceasta minune are drept scop intarirea credintei oamenilor in inviere.

Pe 5 august il praznuim pe unul din cei mai iubiti sfinti romani :Sfântul Ioan Iacob
 

 http://www.basilica.ro/_upload/img/1...1796782825.jpg


Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ s-a născut la 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, comuna Horodiştea, din fostul judeţ Dorohoi, într-o familie de ţărani credincioşi, Maxim şi Ecaterina, fiind singurul copil la părinţi. La Botez a primit numele de Ilie, şi din pruncie s-a dovedit un copil ales şi binecuvântat de Dumnezeu.

După şase luni de la naştere, mama sa, fiind o fire bolnăvicioasă, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, lăsând copilul în grija bunicii sale, Maria. După doi ani moare şi tatăl său, în război, în toamna anului 1916, copilul rămânând în grija rudelor apropiate. Primii ani de şcoală îi face în satul natal, apoi urmează gimnaziul la Lipcani-Hotin, şi liceul la Cozmeni-Cernăuţi, fiind cel mai bun elev din şcoală.

În vara anului 1932, rudele voiau să-l dea la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, ca să-l facă preot. Dar el, simţindu-se chemat de Dumnezeu la o viaţă mai înaltă, le-a spus: Nu, eu vreau să mă fac călugăr! După un an, tânărul Ilie, pe când lucra la câmp, se ruga lui Dumnezeu să-i descopere calea pe care să o urmeze. Deodată a auzit un glas de sus, zicând: Mănăstirea! Din clipa aceea nu a mai avut odihnă în suflet. Cerând binecuvântarea duhovnicului său, fericitul Ioan şi-a luat cărţile sfinte, crucea şi icoana Maicii Domnului din casa natală, fiind în zi de duminică, şi, călăuzit de Duhul Sfânt, a intrat în obştea Mănăstirii Neamţ. Stareţul mănăstirii, Episcopul Nicodim, l-a primit cu multă dragoste şi, după ce l-a trimis să se închine în faţa icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului din biserica voievodală, i-a rânduit ascultare la infirmerie şi la biblioteca mănăstirii. Era foarte tăcut, ascultător şi smerit.

Între anii 1934-1935, face serviciul militar la Dorohoi ca infirmier, având multă milă de cei bolnavi şi fiind iubit de toţi. În toamna anului 1935 se reîntoarce în obştea Mănăstirii Neamţ, şi continuă aceeaşi ascultare de bibliotecar şi îngrijitor la bolniţă. Toţi se foloseau de smerenia, de blândeţea şi de dragostea lui, şi cugetau că este un ales al lui Dumnezeu.

La 8 aprilie 1936, în miercurea din Săptămâna Sfintelor Patimi, fericitul rasofor Ilie Iacob este tuns în îngerescul cin călugăresc de arhiereul Valerie Moglan, noul stareţ al marii lavre, împreună cu alţi doi fraţi rasofori, primind la călugărie numele de Ioan. Dorind viaţă pustnicească şi arzând cu inima pentru Hristos şi pentru Sfintele Locuri, unde S-a născut, a pătimit şi a înviat Domnul, fericitul monah Ioan Iacob pleacă în Ţara Sfântă împreună cu alţi doi monahi din lavră, Claudie şi Damaschin. După ce se închină la toate Sfintele Locuri şi sărută Crucea Golgotei şi Mormântul Domnului, cei trei călugări se retrag să ierneze în obştea Mănăstirii „Sfântul Sava” din pustiul Iordanului. Apoi, însoţitorii săi întorcându-se la Mănăstirea Neamţ, fericitul monah Ioan Iacob se nevoieşte, în continuare, în Mănăstirea „Sfântul Sava” de lângă Betleem, timp de zece ani, răbdând grele ispite, boli şi încercări de la oameni şi de la diavoli. Prima ascultare în obştea Mănăstirii „Sfântul Sava” a fost cea de paraclisier. Cuviosul Ioan avea mare evlavie pentru biserică şi sfintele slujbe. Făcea prescuri, menţinea curăţenia şi suna clopotul de slujbă. De asemenea, păstra o atmosferă de iubire, de smerenie şi milă faţă de toţi. Avea şi ascultarea de infirmier al mănăstirii şi îngrijea cu dragoste atât pe călugări, cât şi pe numeroşii arabi şi beduini, bolnavi sau răniţi în război, care erau aduşi la infirmeria mănăstirii. Pentru aceasta, îl iubeau şi-l căutau atât unii, cât şi alţii. Duhovnicul lui, ieroschimonahul Sava, macedonean de neam, care cunoştea limba română, era un mare povăţuitor de suflete, şi mărturisea pe toţi călugării români nevoitori în Ţara Sfântă. Astfel, ziua era în slujba obştii şi a bolnavilor, iar noaptea se nevoia singur în chilie cu multe rugăciuni de taină, cu metanii, lacrimi şi citiri din Sfânta Evanghelie şi din scrierile Sfinţilor Părinţi. Cunoscând bine limba greacă, traducea unele pagini alese patristice, din care se hrănea atât pe sine, cât şi pe cei ce veneau la el. Avea şi darul scrierii de învăţături şi versuri duhovniceşti, pe care le trimitea fraţilor săi din Ţara Sfântă sau le dădea pelerinilor români care veneau spre închinare la Mormântul Domnului.

Între anii 1939-1940, fericitul sihastru Ioan Iacob s-a nevoit împreună cu un ucenic român într-o peşteră din pustiul Qumran, aproape de Marea Moartă. Aici l-a cunoscut pe monahul Ioanichie Pârâială, care i-a rămas ucenic credincios până la obştescul sfârşit. Ca pustnic, se hrănea doar cu pesmeţi şi puţine fructe. Obişnuia să se roage noaptea, singur, răbdând multe ispite.

Între anii 1940-1941, din cauza războiului, Cuviosul Ioan a stat cu mai mulţi călugări din Ţara Sfântă într-un lagăr pe Muntele Măslinilor. Fiind eliberat, se reîntoarce la Mănăstirea „Sfântul Sava” şi continuă aceleaşi ascultări şi nevoinţe.

Cu aprobarea Patriarhiei Ierusalimului, în anul 1947, la 13 mai, este hirotonit diacon, în biserica Sfântului Mormânt, cu binecuvântarea Patriarhului României, la recomandarea Arhimandritului Victorin Ursache, superiorul Căminului Românesc din Ierusalim. În acelaşi an, Cuviosul Ioan Iacob este hirotonit preot în biserica Sfântului Mormânt de arhiereul Irinarh din Patriarhia Ierusalimului, fiind numit de Patriarhia Română egumen la Schitul românesc Sfântul Ioan Botezătorul de pe valea Iordanului, aproape de locul unde S-a botezat Domnul nostru Iisus Hristos. Timp de 5 ani, cât a dus această ascultare, Cuviosul Ioan Iacob a săvârşit zilnic toate sfintele slujbe, în limba română, a tradus numeroase pagini din Sfinţii Părinţi cu învăţături pentru călugări şi pelerini; a compus un bogat volum de versuri duhovniceşti, a înnoit chiliile şi biserica schitului şi, mai ales, viaţa duhovnicească din schit, ostenindu-se mult pentru primirea pelerinilor români, pe care îi spovedea, îi împărtăşea şi le dădea sfaturi mântuitoare de suflet. Noaptea, însă, se nevoia singur, neştiut de nimeni, fie în chilie, fie ieşind să se roage pe valea Iordanului, încercând să urmeze, după putere, Cuvioasei Maria Egipteanca. Singurul său ucenic statornic era monahul Ioanichie, precum şi câteva maici românce bătrâne, Melania, Natalia, Galinia, Casiana şi Magdalena, care îi erau fiice duhovniceşti şi se aflau sub ascultarea sa.

În luna noiembrie 1952, Cuviosul Ioan Sihastrul se retrage din ascultarea de egumen şi, împreună cu ucenicul său Ioanichie, intră în obştea mănăstirii „Sfântul Gheorghe Hozevitul” din pustiul Hozeva, pe valea pârâului Cherit (sau Horat). După un an se retrage cu ucenicul său într-o peşteră din apropiere, numită Chilia Sfintei Ana, unde, după tradiţie, ea se ruga lui Dumnezeu să-i dăruiască un prunc. Alături de el, într-o altă peşteră, vieţuia un monah cipriot, anume Pavel. Aici s-a nevoit Sfântul Ioan Sihastrul cu ucenicul său, timp de 7 ani, în rugăciuni neîncetate, în privegheri de toată noaptea, în postiri îndelungate, în lacrimi neştiute, în cugetări şi în doriri duhovniceşti, răbdând tot felul de ispite, suferinţe, lipsuri, lupte cu diavolii, şi cu înstrăinare totală, aprinzându-se de multă râvnă pentru Hristos şi slăvind pe Dumnezeu Cel în Treime lăudat. La peşteră, unde cu greu se ajungea, pe o scară înaltă, nu primea pe nimeni, comunicând cu cei ce veneau mai ales prin rugăciune, prin unele scrieri sfinte şi prin ucenicul său. La sărbătorile mari şi în posturi, Sfântul Ioan săvârşea Dumnezeiasca Liturghie în paraclisul peşterii Sfânta Ana împreună cu ucenicul său, şi se împărtăşeau amândoi cu Trupul şi Sângele lui Hristos, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate. În timpul zilei şi în clipe de răgaz, scria versuri religioase şi traducea pagini patristice din limba greacă. Mânca o dată în zi, pesmeţi, măsline, smochine şi bea puţină apă, iar noaptea dormea câteva ore, pe o scândură, având o piatră drept pernă.

În vara anului 1960, era bolnav şi suferea toate cu multă răbdare. Simţindu-şi sfârşitul aproape, miercuri 4 august, s-a împărtăşit cu Sfintele Taine, iar joi dimineaţa la orele 5 şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, la vârsta de numai 47 de ani. După trei zile, a fost înmormântat în aceeaşi peşteră de egumenul mănăstirii „Sfântul Gheorghe”, arhimandritul Amfilohie, iar după 20 de ani, la 8 august 1980, trupul său a fost aflat întreg, nestricat, răspândind bună mireasmă, semn că l-a preamărit Dumnezeu şi l-a numărat în ceata Sfinţilor, pentru nevoinţa şi sfinţenia vieţii sale. O mare bucurie duhovnicească i-a cuprins pe toţi.

La 15 august 1980, acelaşi egumen i-a pregătit o raclă sculptată în lemn de chiparos, l-a aşezat în ea, cu mare cinste, şi l-a dus în procesiune, depunând Sfintele moaşte în biserica cu hramul Sfântul Ştefan din incintă, unde se află şi moaştele Sfântului Gheorghe Hozevitul. De atunci, vin zilnic pelerini să se închine la moaştele Cuviosului, cerându-i ajutorul, pe care, toţi cei ce se roagă cu credinţă îl primesc.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, luând în considerare sfinţenia vieţii Cuviosului Ioan Iacob, şi văzând cinstitele sale moaşte, l-a trecut în rândul sfinţilor, la data de 20 iunie 1992, sub numele de Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ, fixându-i-se zi de prăznuire 5 august, data mutării lui la cele veşnice.
 Sărbătoarea Sfântului Ioan Iacob
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...0709755286.jpg

Biserica de la RUINA Chiajna
 

Astazi,5 august 2012,va fi Mare Sarbatoare la Ruina de la Chiajna.Este unul dintre Hramurile Bisericii (in Constructie) de la Ruina Chiajna.Cu participarea preasfintitului Varsanufie,cel care a pus,acum aprox 3 saptamini Piatra de Temelie a Bisericii,iar ieri-seara -simbata 4 august,ora 21,00,bisericuta era "crescuta" suficient cit exact ca in povestea:.."si crestea intr-o zi ,cit altii intr-un an".Pentru cei care vor sa ajunga acolo:tramvai 11 pina la capat,Giulesti Sirbi(nu departe de Pr Ilie Lacatusu),de acolo masina 162,pina la Balastiera lu' Erbasu,apoi pe jos,pe linga Balastiera este un drum,care duce pina la Biserica de la Ruina..unde veti descoperi doi monahi destoinici,care fac cinste Bisericii Ortodoxe Romane,preotii :Athanasie si Gavriil.Cei doi monahi,preoti, ostenesc -la propriu!-,de mai mult de un an ,acolo la Ruina,infruntind toate vitregiile circumstantiale..Lipsa apei ,lipsa curentului electric,si multe alte lipsuri,o intreaga lista -comparativ cu fostele lor "chilii" de la Radu-Voda,si cu generozitatea Sfintului Nectarie-
Am tot "bintuit" pe la Ruina aia ,care datorita ostenelilor acestor bravi SOLDATI ai Bisericii lui Dumnezeu -monahii Atanasie si Gavriil- va deveni un loc BINECUVINTAT,un loc de ..PELERINAJ,nu asa cum era pina nu demult:unul de Groaza...si sint placut surprinsa de avolutia "lucrurilor"....
va puteti convinge ,personal,astazi,sau in oricare alta zi..
Sfintul Ioan Hozevitul sa va ocroteasca!,si Lumina Taborului sa va fie..
Lumina-n suflet!
de la..
...Ivana

Sf Ioan Hozevitul
 

Ioan Iacob Hozevitul- Hram la Bisericuta (in constructie,aproape finalizata) de la Ruina Chiajna.Tramvai 11 pin la capat ,Giulesti Sirbi,nu departe de pr Ilie Lacatusu,iar de acolo ,masina 162,pina la Balastiera lui Erbasu,apoi pe linga Balastiera e un drumeag ,care ajunge la Ruina.
Toate bune,tuturor!

Din cele scrise de tine se simte o mare dragoste pentru acel loc binecuvântat.Când voi veni în Bucuresti voi încerca sa ajung acolo.
Poți scrie o adresă exactă pentru acei care ar dori să trimită un banuț sau un pomelnic?

LA NOI ACASĂ (Pluguşorul românului pribeag- fragment)-

Sfantul Ioan Iacob Hozevitul

Durerea morţii stăpâneşte
În plaiul nostru strămoşesc
Căci fiara de la Miază Noapte
Sugrumă tot ce-i românesc.

Tânjeşte vatra părăsită
A bieţilor români pribegi
Şi lumea fuge îngrozită
De multele fărădelegi.

Pdoaba ţării azi se pierde
Feciorii casei sunt streini,
Azi codrul nu mai este verde,
Iar florile sunt mărăcini.

Azi pâine s-a făcut amară
Şi apa-i neagră de venin
Văzduhul a ajuns povară,
Iar traiul omului … un chin.

De multă vreme nu se-aude
Sub cerul Ţării înroşit,
Decât al sputnicilor vuiet
Şi geamătul celui robit!

Cu lacrimi astăzi se adapă
Feciorii dulcei Românii
Zicând: “Ieşiţi -la cei din groapă-
Ca să intrăm azi noi de vii”!

La Putna Ştefan nu mai poate
Să odihnească în mormânt,
Vazând atâta nedreptate
Pe strămoşescul lui pământ.

El strigă jalnic spre Suceava
La Sfântul Mucenic Ioan
Să ne ridice iarăşi slava
Cea dărâmată de tiran.

La Cozia, în Mânăstire,
Cu groază Mircea s-a trezit
De prea amară tânguire
A Oltului nemulţumit.

Spre Argeş, ochii îşi îndreaptă
La trupul cel mucenicesc
Şi suspinând mereu aşteaptă
Un semn de ajutor ceresc.

Mihai, din cripta cea bătrână
Înalţă capul fioros,
Ar vrea s-apuce spada-n mână,
Dar … trupul îi lipseşte-n jos.

El plânge astăzi, cu Neagoe
Rugând pe Nifon cel Sfinţit
Să scape ţara de nevoie,
Cu darul lui nemărginit.
[...]
Tresar străbunii din morminte
Când văd atâta pustiire
Pe locurile cele sfinte,
Lăsate nouă moştenire.

Pământul plămădit cu sânge
Şi cu sudoare de martiri
Azi se cutremură şi plânge,
Fiind împresurat de “zbiri”.

Carpaţii astăzi se-nfioară
Şi apele se zbat în vad,
Văzând pe scumpa noastră Ţară
Cum se apropie de iad!

Azi Sfinţii iubitori de Ţară
Se roagă jalnic lui Hristos
Să izbăvească de ocară
Pe neamul nostru credincios.

Iar voi, martirilor de astăzi,
Luceferi prea luminători,
Cu sfânta voastră îndrăzneală
Daţi pildă celor muritori.

Să ştie lumea răsfăţată
Că viitorul fericit,
Cu suferinţă şi cu jertfă
Va fi mereu pecetluit.

În calea către mântuire
Povara Crucii vom purta
Şi pân-la slava “Învierii”
Golgota vom întâmpina!

Imnul românesc

(Din pragul anului 1956)
de Sf. Ioan Iacob Hozevitul

Acum, ca niciodată
Treziţi-vă, Români!
Având credinţă-n suflet
Şi armă sfântă-n mâini.

In rodul născocirii
Să nu nădăjduiţi,
Ci arma mântuirii
Mereu s-o mânuiti!

Uniţi-vă în cuget
Prin simţuri creştineşti
La sânul “Maicii voastre”
Celei duhovniceşti!

In pavăza credintii
Fiind adăpostiţi,
La vreme de războaie
Veţi fi nebiruiţi.

Tot neamul de pe lume
Şi cel de sub pământ
De s-ar scula-mpotrivă,
Va fi de voi înfrânt.

Plecaţi-vă la Domnul
Grumazul umilit,
Să vă înalţe fruntea
In “plaiul cel dorit”.

De somnul nesimtirii
Să nu mai dormitaţi,
Că “zorii mântuirii”
Se-arată la Carpaţi.

Cu dragoste curată,
Ca fraţii petrecând,
Să nu ştirbim onoarea
Şi graiul nostru sfânt!

Trezindu-ne simţirea
Din suflet creştinesc,
Să punem semnul Crucii
Pe steagul românesc!

Pe tronul cel din suflet
S-avem necontenit
Icoana preacinstită
A Regelui Mărit!

De vom păzi unirea
Şi “Crezul din strămoşi”,
Vom fi şi jos, în lume,
Şi-n ceruri glorioşi!

In scumpa noastră tară
Atunci vor creşte iar
Virtuţile străbune
Cu nume secular.

Din groapa stricăciunii,
Săpată de “tiran”,
Se va scula cu slavă
“Răsadul lui Traian”.

Deci azi, ca niciodată,
Să ne vădim creştini,
Păstrând neprihănită
Credinţa, prin străini!

Schimbarea la Fata a Domnului !
 

https://lh5.googleusercontent.com/-h...nului10901.jpg

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru Care locuiesti intru Lumina Cea nepatrunsa, si esti Stralucirea Slavei Tatalui si Chipul Ipostasului Sau ! Pentru ca a venit plinirea vremii, Tu, pentru mila cea nespusa fata de neamul omenesc cel cazut, Te-ai micsorat, chip de rob luand, Te-ai smerit pe Sine, ascultator fiind chiar pana la moarte.Totusi, inainte de Cruce si de patima cea de buna voie, in mumtele Taborului, Te-ai schimbat la Fata, intru Slava Ta Dumnezeiasca, inaintea sfintilor Tai ucenici si Apostoli, ca atunci, cand Te vor vedea rastignit si dat mortii, sa priceapa ca patima este de buna voie si Dumnezeiasca.Invredniceste-ne si pe noi pe toti sa praznuim Preacurata Schimbare la Fata cu inima curata si cu minte neintinata sa urcam muntele Tau cel Sfant, in salasul Sfintei Slavei Tale, unde este glasul curat al celor ce praznuiesc, glasul nespusei bucurii, ca acolo, impreuna cu Sfintii, Fata catre fata, sa vedem Slava Ta, in ziua cea neinserata a imparatiei Tale si sa preaslavim Preasfant Numele Tau, impreuna cu Cel fara de inceput al Tau Parinte si cu Bunul si de Viata Facatorul Tau Duh acum si pururea si in vecii vecilor.Amin!
https://lh4.googleusercontent.com/-1...odCity0508.jpg

• http://www.ziarullumina.ro/imagine.p...ile0073447.jpg

Biserica Ortodoxă Română o prăznuieşte pe cea dintâi româncă trecută în rândul sfinţilor, Sfânta Teodora de la Sihla. Datorită deosebitei evlavii pe care credincioşii români o au pentru sfântă, potecile din munţii Sihlei sunt pline astăzi de pelerini ce au venit din toată ţara pentru a se închina la stânca unde aceasta s-a nevoit.
Sfânta Teodora de la Sihla s-a născut în jurul anului 1650, în vremea păstoririi Sfântului mitropolit Varlaam şi a domniei lui Vasile Lupu, în satul Vânători Neamţ, una dintre fiicele dregătorului Ştefan Joldea, armaş la Cetatea Neamţului.
Dragostea şi frica de Dumnezeu le-a deprins de mică de la părinţii săi şi de la marii duhovnici ai mănăstirilor şi schiturilor nemţene din zonă, astfel încât s-a decis să îi urmeze toată viaţa Mântuitorului Hristos. Chiar dacă s-a căsătorit cu un tânăr evlavios, la insistenţele părinţilor, după ce aceştia au trecut la Domnul, s-a decis să se retragă la mănăstire. Astfel, Sfânta Teodora s-a retras la Mănăstirea Vărzăreşti din munţii Buzăului, iar soţul său a intrat în obştea Mănăstirii Poiana Mărului, devenind monahul Elefterie.
Dragostea de rugăciune şi viaţa evlavioasă a egumenei Paisia au ajutat-o şi pe sfântă să sporească duhovniceşte, făcându-se "tuturor pildă de ascultare, de lepădare de sine, de curăţie a vieţii, de slujire", după cum o descrie părintele Constantin Galeriu.
Numai că vremurile grele din acea perioadă au adus necazuri vieţuitoarelor mănăstirii, fiind o perioadă în care turcii prădau des ţara. De frica acestora, egumena mănăstirii, Paisia, a luat câteva maici, printre care şi pe Teodora, şi s-a refugiat în părţile de sud ale munţilor Vrancei.
După puţină vreme însă, egumena Paisia, înaintată în vârstă, obosită de atâtea nevoinţe şi necazuri, a fost chemată la Domnul, Cuvioasa Teodora nevoindu-se 10 ani în munţii Vrancei. După 10 ani însă, s-a îndreptat spre Munţii Neamţului, unde cu binecuvântarea egumenului Varsanufie de la Sihăstria s-a retras în pustie. Se spune că Sfânta s-a închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamţ, apoi şi-a îndreptat paşii spre pădurile Sihlei, unde a dus o viaţă ascetică, asemenea Sfintei Maria Egipteanca.
Ascunsă între pereţii unei stânci, în chilia dăruită cu binecuvântare de un alt pustinc ce s-a retras în şi mai adâncul pădurii, Sfânta Teodora şi-a dedicat cu totul viaţa Mântuitorului, nevoindu-se aici timp de 20 de ani. Singurul care ştia de ea şi de nevoinţele sale era duhovnicul Pavel, cel care venea să o spovedească şi să o împărtăşească pe sfântă.
Hrănită de păsările cerului
Numai că, după un timp, ieroschimonahul Pavel de la Sihăstria a trecut la Domnul, nimeni altcineva nemaiştiind de cuvioasa din peştera de la Sihla, singurele ajutoare fiindu-i păsările cerului, care îi aduceau mâncare.
Păsările intrau pe fereastra trapezei de la mănăstire şi luau firimituri de pâine în cioc, apoi zburau spre munţii Sihlei. Văzând aceasta de mai multe ori, egumenul mănăstirii a trimis doi ucenici să urmărească păsările, să vadă unde duc mâncare. Aşa au ajuns în vârful muntelui, unde au descoperit-o pe Cuvioasa Teodora învăluită într-o lumină ca de foc, sfânta fiind în rugăciune. Cei doi ucenici s-au speriat când au văzut-o pe sfântă şi au strigat, însă Sfânta Teodora le-a vorbit şi i-a liniştit, rugându-i să îi arunce o haină, întrucât ale sale erau rupte după anii petrecuţi în metanii şi rugăciune.
Se spune că sfânta se ruga de 40 de zile la Dumnezeu să îi fie trimis un duhovnic la care să se spovedească şi căruia să îi mărturisească păcatele înainte de a trece la Domnul, Sfânta ştiind că în scurt timp va pleca spre Creatorul său.
Dorinţa sa a fost ca egumenul Sihăstriei să-i trimită, pentru a o spovedi şi împărtăşi, pe ieromonahul Antonie şi pe ierodiaconul Lavrentie. Rugămintea i-a fost îndeplinită întocmai, iar după ce s-a împărtăşit, a trecut la cele veşnice. În viaţa sfintei este consemnat faptul că tot acolo, în peşteră, i s-a făcut şi slujba înmormântării.
Vestea despre viaţa aleasă pe care sfânta a dus-o şi nevoinţele trupeşti pe care le-a trăit nu au rămas fără ecou, în scurt timp numeroşi călugări şi mireni aflând despre marea isihastă a Carpaţilor şi venind la mormântul ei pentru a i se închina. Se spune că chiar şi fostul soţ al ei, ieroschimonahul Elefterie, a venit pentru a se încredinţa că este vorba despre fosta lui soţie.
Cinstitul trup al sfintei a rămas în peştera în care s-a nevoit până în 1830, când domnul Mihail Sturdza a aşezat moaştele într-o raclă frumoasă, de mare preţ, şi le-a depus în biserica Schitului Sihla spre închinare. Apoi, moaştele au fost aduse la Miclăuşeni, unde familia de boieri a zidit o biserică nouă, unde au stat până în 1965, când în timpul ocupaţiei ruseşti moaştele Sfintei Teodora au fost duse la Kiev, la Lavra Pecerska, unde Cuvioasa de la Sihla este venerată cu numele de "Sfânta Teodora din Carpaţi". Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat în mod solemn sfinţenia Sfintei Teodora în anul 1992, ziua de prăznuire fiind 7 august, la o zi după Sărbătoarea Schimbării la Faţă.
Învăluită de lumina Taborului
Sfânta Cuvioasă Teodora este unul dintre sfinţii români ce au ajuns la un înalt nivel de trăire duhovnicească, dovadă fiind lumina ce o învăluia în momentul în care se ruga. Părinţii Bisericii ne învaţă că unii oameni, datorită trăirii duhovniceşti înalte, ajung să se bucure încă din această viaţă de Lumina cea Necreată, cea descoperită pe muntele Tabor când a avut loc Schimbarea la Faţă a Mântuitorului.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a făcut referire ieri în cuvântul de învăţătură la sărbătoarea Schimbării la Faţă la viaţa aleasă dusă de Sfânta Teodora şi la Lumina ce o învăluia atunci când era în rugăciune, lucru ce se întâmplă doar la sihaştrii îmbunătăţiţi. "Sfânta Teodora de la Sihla, care s-a nevoit în munţii Sihlei, încă din lumea aceasta a fost văzută în lumină când se ruga. În lumina Taborului. Ea a sfinţit prin rugăciunile ei munţii noştri, de la munţii Sihlei până la muntele Ceahlău, care este o replică a Sfântului munte Athos", a spus Preafericirea Sa în predica de ieri.
Peştera Sfintei Teodora
Pe când sfânta se afla odată la rugăciune, au năvălit turcii în munţi, iar ea, urmărită, a ajuns lângă o peşteră pe care Dumnezeu i-a deschis-o pentru a o ascunde de ochii păgânilor. Teodora a rămas în continuare aici, în peşteră, folosind ca masă şi aşternut piatra care se vede şi astăzi şi care, alături de peretele despicat, continuă să vorbească despre cât de minunat lucrează Dumnezeu în viaţa aleşilor Lui. Acest loc este cunoscut până astăzi sub numele de "Peştera Sfintei Teodora", arătând tot ca şi acum trei veacuri: o încăpere boltită, înlăuntrul unei stânci uriaşe. Tradiţia consemnează că Teodora ar fi trăit aici vreme de 20 de ani, poate chiar mai mult.

Pestera Sfintei Teodora de la Sihla
 

Pestera Sfintei Teodora de la Sihla este unul dintre locurile sfinte din zona Neamtului. Aflata la mica distanta de manastirile Neamt, Secu si Sihastria, pestera sfintei Teodora atrage zilnici multime de credinciosi aprinsi de dorul rugaciunii si al vietii curate.
http://www.crestinortodox.ro/pelerin...la-120714.html

http://www.crestinortodox.ro/files/i...ra-sihla-3.jpg

Ce frumos,sper sa ajung si eu candva pe acolo :)

Sfintii zilei-cuviosul mucenic dometie persul şi cei doi ucenici ai săi
 

Acest cuvios a trăit pe vremea marelui împărat Constantin şi era de neam pers. El a fost povăţuit la credinţa creştinească de un oarecare creştin, Uar, şi lăsându-şi păgânătatea părintească şi rudeniile a mers la hotarele greceşti, în cetatea care se numea Nisibe şi, intrând intr-o mănăstire, a primit Sfântul Botez, s-a îmbrăcat în chipul monahicesc şi a petrecut în toată nevoinţa vieţii pustniceşti. Dar prin zavistia şi asupririle diavolului viclean, fiind urât de monahii ce erau acolo, a fugit şi a mers în mănăstirea Sfinţilor Mucenici Serghie şi Vah, în cetatea lui Teodosie, şi a urmat vieţii arhimandritului Nurvel, despre care se spune că 60 de ani n-a gustat fiertură şi dormea foarte puţin, neculcându-se, nici şezând, ci stând rezemat în toiagul său.

De acel arhimandrit s-a hirotonit diacon Cuviosul Dometie, iar când s-a înştiinţat că arhimandritul voieşte să-l silească şi la preoţie, s-a dus de acolo şi s-a suit într-un munte pustiu, unde vieţuia întru Dumnezeu, suferind arşiţa, frigul şi toate schimbările văzduhului.

Apoi, intrând într-o peşteră, petrecea acolo săvârşind multe minuni cu numele lui Hristos, pentru că dădea tămăduiri celor ce veneau la dânsul şi îi aducea de la înşelăciunea idolească la credinţa în Hristos. Iar când a mers acolo Iulian, lepădatul de Dumnezeu, înştiinţându-se de cele ce făcea sfântul, a poruncit să-l omoare cu pietre. Şi ducându-se trimişii, au aflat pe sfântul părinte cu cei doi ucenici ai lui făcându-şi cântarea cuviincioasă a ceasului al treilea, şi, năvălind asupra lor, i-au omorât cu pietre.

Astfel şi-a săvârşit Cuviosul Dometie alergarea vieţii sale celei plăcute lui Dumnezeu, împreună cu cei doi ucenici ai lui.

Pestera sf Teodora
 

Pestera sf Teodora- Manastirea Sihla

De aici a baut apa Sf Teodora

8 august :Matia, apostolul ales de sorţi
 

Sfântul Apostol Matia a fost ales în ceata celor doisprezece apostoli, în locul lui Iuda Iscarioteanul, cel care L-a vândut pe Mântuitorul. Biserica îl prăznuieşte în fiecare an, la 9 august. După ce a dus o viaţă de ucenic al lui Hristos, a fost ales prin tragere la sorţi în rândul apostolilor, în locul lui Iuda Iscarioteanul. A propovăduit Evanghelia lui Hristos în Iudeea, Macedonia sau Roma şi chiar în Etiopia, şi mai apoi a murit ca martir în anul 63.

• http://www.ziarullumina.ro/imagine.p...ile0102558.jpg

Dintre cei 70 de ucenici

Sfântul Apostol Matia a fost, la început, unul dintre cei 70 de apostoli. Născut în Betleem, cunoaşte de tânăr Scripturile şi înţelegerea Legii Vechi, sub povăţuirea Sfântului şi Dreptului Simeon, cel ce L-a primit pe Mântuitorul la Templu. Îndrumat tot de bătrânul Simeon, Sfântul Apostol Matia va învăţa să trăiască o viaţă dreaptă, urmând calea poruncilor lui Dumnezeu şi a faptelor bune. Astfel, după Botezul Domnului şi începutul propovăduirii Lui, Îl va urma pe Hristos, alături de alţi ucenici, şi va fi martor al lucrării Fiului lui Dumnezeu pe pământ, al Răstignirii şi al Învierii Lui. Conform Cărţii Faptelor Apostolilor, Matia a fost ales ca apostol în ceata celor doisprezece, în locul lui Iuda Iscarioteanul, cel care L-a vândut pe Hristos. Relatarea biblică ni-l prezintă pe Sfântul Apostol Petru rostind un cuvânt înaintea celor 120 de ucenici adunaţi la Ierusalim pentru a sărbători Cincizecimea, în care arată necesitatea stabilirii unui alt apostol în locul lui Iuda; scrie în continuare autorul Faptelor Apostolilor, Sfântul Evanghelist Luca: „şi au pus înainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba, zis şi Iustus, şi pe Matia. Şi, rugându-se, au zis: „Tu, Doamne, Care cunoşti inimile tuturor, arată pe care dintre aceştia doi l-ai ales să ia locul acestei slujiri şi al apostoliei din care a căzut Iuda, ca să meargă în locul lui. Şi au tras la sorţi; şi sorţul a căzut pe Matia; şi el s-a rânduit împreună cu cei unsprezece apostoli“. Această alegere a sa, precum şi responsabilitatea sa ca apostol sunt întărite de Domnul la Pogorârea Duhului Sfânt, când Sfântul Apostol Matia primeşte, la fel ca şi ceilalţi apostoli, harul dumnezeiesc. Martor al Învierii lui Hristos, chemat de Dumnezeu apostol şi trimis la propovăduire, Sfântul Apostol Matia rămâne în cugetul Bisericii ca având aceeaşi cinste şi autoritate ca şi ceilalţi unsprezece apostoli aleşi înaintea lui.

Apostol în Etiopia

După cum aflăm de la diverşi cercetători, Sfântul Apostol Matia a vestit Evanghelia lui Hristos în Iudeea, Macedonia sau Roma. Acestea sunt doar câteva din posibilele locaţiile în care Sfântul Apostol a predicat. Câteva scrieri ale unor părinţi bisericeşti, cât şi unele documente apocrife (unul dintre ele poartă chiar numele „Evanghelia lui Matia“), ni-l prezintă, însă, pe Sfântul Apostol Matia ca propovăduitor al Evangheliei în pământurile Etiopiei, în regiunea numită Colchis. Sfântul Matia este recunoscut ca Apostolul Etiopiei. Ca propovăduitor al lui Hristos în Etiopia se pare că a avut de suferit numeroase chinuri şi prigoane din partea locuitorilor acelor ţinuturi, fiind târât pe pământ, bătut, strujit cu fiare pe coaste si ars cu foc pe dedesubt. Un vechi document relatează chiar că locuitorii Etiopiei erau foarte cruzi, „barbari şi canibali“. Deşi acelaşi document ne spune că Sfântul Apostol a fost omorât acolo, totuşi o altă sursă biografică ne informează că Apostolul s-a întors din Etiopia şi a vestit Evanghelia în Macedonia şi Iudeea.

Mare făcător de minuni

Ca şi ceilalţi apostoli, Sfântul Matia s-a învrednicit de darul facerii de minuni. Aflându-se în Macedonia, păgânii elini i-au dat să bea o băutură otrăvitoare, care ducea la orbire. Bând din aceasta în numele lui Hristos nu a suferit nimic ci, mai mult, a vindecat pe alţi 250 de oameni care orbiseră din cauza acestei băuturi. Tot cu puterea lui Dumnezeu, Sfântul Apostol a reuşit să se facă nevăzut trei zile, timp în care prigonitorii săi l-au căutat în zadar, a ieşit din temniţa încuiată şi a deschis pământul ca să îi înghită pe cei care urmăreau să îi ia viaţa. De asemenea, în Iudeea, darul facerii de minuni s-a revărsat peste cei orbi, surzi, şchiopi şi leproşi, tuturor dându-le Sfântul vindecare. Cu harul lui Dumnezeu a adus la viaţă chiar pe mulţi adormiţi. După aceste minuni şi după cuvântul propovăduit de el, mulţi păgâni şi iudei au crezut în Evanghelie şi s-au botezat în numele lui Hristos, alcătuind, aşadar, mici comunităţi ce se adăugau Bisericii primare.

Moarte martirică şi ocrotitor al măcelarilor şi dulgherilor

Propovăduirea lui Hristos printre iudei nu putea să nu atragă asupra Apostolului atenţia şi mânia sinedriului iudaic. Astfel, din porunca arhiereului Anania - acelaşi arhiereu care a dat sentinţa ca Sfântul Apostol Iacov să fie aruncat de pe aripa Templului - Sfântul Apostol Matia este chemat la Templu pentru a răspunde la învinuirile care i se aduc. Acuzat de către iudei că nu respectă Legea şi Proorocii şi că propovăduieşte un prooroc fals, pe Iisus Nazarineanul, Sfântul Apostol Matia, cunoscând din copilărie prescripţiile legii iudaice, dar purtând şi harul Duhului Sfânt, le aduce dovezi din înseşi scrierile Vechiului Testament că Hristos este Mesia Cel proorocit de demult. Le vorbeşte şi despre unimea de fiinţă a Tatălui cu a Fiului, despre Întruparea, Răstignirea şi mai ales de Învierea lui Hristos. Învinuit de hulă împotriva lui Dumnezeu şi refuzând să nu Îl mai mărturisească pe Hristos, Sfântul Apostol Matia este bătut cu pietre, dându-şi sufletul în mâinile lui Dumnezeu, în anul 63. I-a rugat pe cei care erau de faţă să îi pună în mormânt două pietre, pentru a-L slăvi pe Dumnezeu prin semnele muceniciei sale. La fel precum a făcut şi primul mucenic al Bisericii, Sfântul Arhidiacon Ştefan, Apostolul Matia nu a încetat nici în timpul uciderii sale să se roage lui Dumnezeu pentru el şi pentru chinuitorii lui. Mai mult, pentru ca această judecată şi ucidere nedreaptă să nu fie descoperită de administraţia romană aflată atunci la putere, iudeii i-au tăiat capul Sfântului cu o secure. Prin această moarte erau ucişi cei care se împotriveau cezarului, astfel încât moartea Sfântului Matia apărea ca o respectare a legii romane şi nu ca o nelegiuire a iudeilor. Tăierea capului cu securea explică de ce Sfântul Apostol Matia este considerat patronul măcelarilor şi al dulgherilor.

Moaştele Sfântului Apostol Matia

După o tradiţie, împărăteasa Elena a adus moaştele Sfântului Apostol Matia la Roma, în anul 324. O părticică din acestea a trimis-o în Trier, astăzi cel mai vechi oraş din Germania. Descoperite în secolul al XII-lea, în urma unor lucrări de restaurare a unei biserici, moaştele Sfântului au fost mutate în biserica abaţiei benedictine, care îşi va lua numele Sfântul Apostol Matia. Această abaţie este şi astăzi un mare centru de pelerinaj pentru Biserica Romano-Catolică. Cu toate acestea, alte documente atestă că moaştele sale se află în Georgia de astăzi, îngropate sub un castel, în aceeaşi regiune în care a suferit moarte pe cruce. Această afirmaţie poate fi verificată dacă ţinem cont de faptul că Etiopia, locul unde Apostolul a propovăduit cel mai intens, este identificată de unii cercetători cu estul Georgiei.

9 August
 

Astazi l-am sarbatorit si pe Sfantul Herman de Alaska, canonizat in anul 1970 - primul sfant canonizat de catre Biserica Ortodoxa a Americii.

http://www.crestinortodox.ro/sfinti/...ka-119506.html

http://oca.org/FeastSaintsViewer.asp...=1&FSID=102241

Fragment din Acatist:

Bucura-te, Parintele nostru Gherman, urmasul Apostolilor;
Bucura-te, cel care ai luminat pamantul american cu lumina adevaratei credinte;
Bucura-te, cel ce ai dobandit stravechea dragoste de pustie;
Bucura-te, cel ce ai fost salvat de la moarte de Maica Domnului;
Bucura-te, cel ce ai fost crescut din copilarie in pustia Sarovului;
Bucura-te, prea cinstita mladita a Valaamului;
Bucura-te, ca ai fost luminat de lumina Taborului;
Bucura-te, cel care ai luminat cu Hristos intunericul nordului;
Bucura-te, sfinte Parinte al nostru Gherman, preaslavit facator de minuni al Alaskai si al intregii Americi!

Mutarea moastelor Cuv.Maxim Marturisitorul - 13 august
 

Sfantul Maxim Marturisitorul a trait pe vremea raucredincio-sului imparat Constans, nepotul lui Iraclie, si era filosof desavarsit. Impodobindu-se cu intelepciunea, si lasand toate avutiile sale fratelui sau, s-a facut monah. Iar vazand cum crestea eresul monotelitilor -adica al celor ce marturisesc o singura voie in Domnul nostru Iisus Hristos -, s-a aprins de dumnezeiasca ravna si s-a dus la Roma, unde a induplecat pe Sfantul Martin papa, ca sa adune un Sinod local si sa-i anatematizeze pe cei ce cugetau acel eres, impreuna cu incepatorul lui. Si a alcatuit Sfantul Maxim si carti impotriva acelui eres.

Imparatul, fiind instiintat de aceasta, a trimis ca sa-l aduca in cetatea Constantinopolului si l-a pus inaintea judecatii sale. Iar sfantul a rusinat pe ereticii care se adunasera acolo, biruindu-i pe toti cu cuvantul adevarului. Dupa aceasta a fost izgonit in Tracia, taindu-i-se mana dreapta si limba. De acolo, impreuna cu doi ucenici ai sai, a fost trimis in partile Laziei, insa si acolo, cu Duhul lui Dumnezeu, marturisea si scria; fiindca se spune ca dupa taierea limbii i s-a facut, cu minune dumnezeiasca, limba la loc, si a vorbit curat cat a trait.

Dupa acea chinuire fara omenie, l-au trimis in surghiun, fara purtare de grija. Apoi multe nevoi si necazuri rabdand pe cale Cuviosul Maxim, a fost dus intr-o tara a scitilor, unde a mai petrecut trei luni incuiat intr-o temnita. Si venindu-i vremea si ceasul cel dorit, cu veselie si-a dat sufletul sau in mainile lui Hristos Dumnezeu (Viata Cuviosului Maxim Marturisitorul se gaseste la 21 ianuarie, in care zi se cinsteste moartea lui. Iar in aceasta zi, 13 august, savarsim pomenirea aducerii moastelor lui, dupa cum este aratat in Mineiul cel mare, din stihurile cele puse la dansul; insa in ce vreme, in zilele carui imparat si cum s-au adus, n-am aflat).
http://www.crestinortodox.ro/calenda...ata-35920.html

http://i1090.photobucket.com/albums/...urisitorul.jpg

Sfantul Tihon de Zadonsk - 13 august
 

Sfantul Tihon de Zadonsk s-a nascut in anul 1724 in Rusia, din parinti crestini. A primit la nastere numele de Timotei. Din cauza mortii tatalui sau, diaconul Savelie Chirilov, familia pierde sustinerea materiala. Acesta va fi motivul pentru care Domnica, mama sa, va fi la un pas de a-l da pe Sfantul Tihon spre crestere unui vizitiu.

A absolvit seminarul in anul 1754, intr-o vreme in care scolastica era la moda. Va fi profesor de retorica in seminar, din anul 1754 pana in 1758, anul cand intra in monahism, primind numele de Tihon. Devine arhimandrit si egumen al Manastirii Jelticov, episcop-vicar al Novgorodului pentru un an de zile si din 1763 episcop de Voronej si Eletk pentru vreme de patru ani si jumatate.
http://www.crestinortodox.ro/calenda...sk-120766.html

Viata sfântului Tihon de Zadonsk, mare sfânt rus din secolul XVIII, dupa Sinaxarul parintelui Macarie de la Simonis-Petras (Muntele Atos).

http://calendrier.egliseorthodoxe.co...aout13ter.html

marturisire
 

M-am cutremurat la vederea mainii Sfantului Maxim Marturisitorul...
Iti multumesc, Ekaterina, pentru toate postarile si ravna ta pe acest forum. :53: :53:

De altfel, as vrea sa multumesc tuturor celor care au contribuit la acest topic, in vreun fel sau altul. Ca editori, cititori si rugatori; poate or mai fi si alte feluri, dar nu le stiu eu.


**de pe alt topic, am inteles ca in loc de 13 August sarbatoarea a fost tinuta pe 12 August - vedeti précizarea lui Georgeval:
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ead.php?t=6909

Iar aici despre Odovania Praznicului Schimbarii la Fata :
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...083#post465083

Sfintii Martiri Brancoveni - 16 august
 

Sfintii Martiri Brancoveni: Constantin Voievod cu fiii sai, Constantin, Stefan, Radu, Matei si sfetnicul Ianache, sunt praznuiti pe 16 august. Domnia lui Constantin Brancoveanu a inceput sub semnul aparitiei Bibliei in limba romana, numita "de la Bucuresti", in anul 1688. Si-a asumat rolul de protector al tiparului si scolilor din Muntenia, dar si din Transilvania.

A dat Bucurestiului o noua Academie Domneasca, transformand scoala de la Sf. Sava in "colegiu public pentru pamanteni si straini", cu o programa asemanatoare institutiilor de grad superior. L-a adus de la Istanbul pe Andrei, viitorul mitropolit Antim Ivireanul, sub indrumarea caruia se vor tipari numeroase carti in limbile romana, greaca, slavona, georgiana si chiar araba. A ctitorit mai multe biserici si manastiri, intre care: bisericile de la Potlogi si Mogosoaia, Manastirile Hurezi si Brancoveni, Biserica "Sf. Gheorghe Nou" din Bucuresti, unde odihnesc sfintele sale moaste.

Pentru ca a refuzat sa se lepede de la credinta crestina, pe 15 august 1714, chiar in ziua cand implinea 60 de ani, domnitorul roman a fost decapitat. Aceeasi pedeapsa au suferit-o si cei patru fii ai sai, impreuna cu sfetnicul Ianache.
http://www.crestinortodox.ro/calenda...ni-120798.html

Balada Sfintilor Brancoveni - http://www.youtube.com/watch?v=wZzalmPgMyc

17 august - Sf. Mc. Miron
 

Acest sfânt a trait în zilele împaratului Deciu (249-251) si ale lui Antipatru domnul Ahaiei. El era cu vrednicia preot bisericii, cu buna întelegere, bogat si de neam cinstit, iubit fiind si de Dumnezeu si de oameni. În ziua Nasterii lui Hristos intrând Antipatru în biserica, sa prinda pe crestini ca sa-i chinuiasca, Sfântul Miron umplându-se de râvna dumnezeiasca, l-a înfruntat. Drept aceea a fost mult chinuit si silit ca sa aduca jertfa la idoli. Dar el a refuzat; atunci i-au scos fâsii de piele de la umeri pâna la picioare, dintre care el luând una, a azvârlit-o în obrazul lui Antipatru. Dupa aceasta a fost supus sfântul la felurite chinuri. Iar apoi a fost dus de acolo la Cizic, si acolo, prin sabie, i s-a taiat capul, si asa si-a primit cununa muceniciei. Viata sfântului mucenic Miron, dupa Sinaxarul parintelui Macarie de la Manastirea Simonos-Petras (Muntele Athos).

Sfantul Mucenic Agatonic - 22 august
 

Sfantul Mucenic Agatonic a fost cetatean al Nicomidiei. A convertit la crestinism pe multi pagani. Din porunca imparatului Maximian (284-305), comisul Evtolmie ajunge in Nicomidia. Aici, afland ca principele Nicomidiei devenise crestin, a poruncit ca acesta sa fie exilat in Tracia. Din cauza lui Evtolmie au pierit multi crestini, dintre acestia ii amintim pe Zinon, Teoprepie, Achindin si Severian. Sfantul Agatonic a fost ucis in localitatea Silviria, impreuna cu principele Nicomidiei si alti crestini.
http://www.crestinortodox.ro/calenda...ic-120898.html

Sfantul Mucenic Eutihie - Apostolul misionar
 

Sfantul Mucenic Eutihie a fost ucenicul Sfantului Ioan Evanghelistul si al Sfantului Apostol Pavel. A fost sfintit ca Apostol misionar. A vestit cu mult curaj credinta in Hristos, distrugand multe temple pagane. In timpul calatoriilor sale misionare, a fost insotit neincetat de un inger. Acesta il intarea si ii vestea cele ce avea sa i se intample. Tot acest inger il hraneste in chip minunat in vremea in care se afla in temnita.

A fost aruncat in foc si la fiare, dar a iesit nevatamat prin purtarea de grija a lui Dumnezeu. Pentru ca nu a lepadat credinta in Hristos, a fost omorat cu sabia.
http://www.crestinortodox.ro/calenda...ie-120914.html

Sfantului Apostol Tit - 25 august
 

Sfantul Tit a fost unul dintre cei saptezeci de Apostoli mai mici. El s-a nascut in Insula Creta, unde a primit cea mai inalta educatie clasica a vremii. El cunostea toata filosofia si toate operele poetice grecesti. In urma unei vedenii din vis, el a inceput sa citeasca cu luare aminte Cartea Prorocului Isaia, in urma caruia a lepadat toate conceptiile lui elinesti. Auzind de Hristos Domnul, Tit a calatorit la Ierusalim impreuna cu alti cretani, iar acolo L-a vazut pe Domnul cu ochii lui, L-a auzit predicand cu urechile sale si a fost martorul ocular al minunilor Lui preaputernice.

Inima tanara a cretanului Tit s-a inchinat atunci cu desavarsire lui Hristos. Mai dupa aceea el a primit Sfantul Botez din mainile Marelui Pavel, caruia i-a slujit asa cum slujeste un fiu credincios tatalui lui iubit, la lucrarea Predicarii Evangheliei. Sfantul Apostol Pavel l-a iubit pe Tit atat de mult, incat in unele locuri din epistolele lui il numeste „fiul lui iubit” (cf. Tit 1: 4), iar in altele „frate” (cf. II Corinteni 12: 18).

Sfintul Tit a facut calatorii multe si lungi cu Marele Pavel, iar Sfantul Pavel l-a uns pe Tit episcop al insulei lui natale, Creta. Sfantul Tit a fost de fata la moartea muceniceasca a Sfantului Pavel, la Roma. El a luat trupul invatatorului si tatalui lui duhovnicesc si l-a ingropat cu cinste. Dupa aceea Sfantul Tit s-a intors in Creta, unde a adus multime de pagani la Sfantul Botez, pastorind cu intelepciune mare Biserica lui Dumnezeu de acolo pana la batranete adanci. Sfantul Apostol Tit a trecut la cele vesnice intru al nouazeci si patrulea an al vietii lui. (Proloagele de la Ohrida)

http://www.vietile-sfintilor.ro/viet...-sf_ap_tit.jpg

24 August
 

Tot pe 24 August l-am sărbătorit pe Sf. Cosma Etolianul, despre care s-a mai scris câte ceva chiar pe acest forum..

Sf. Cosma Etolianul este considerat "întocmai cu apostolii" de către poporul grec, deoarece prin activitatea sa practică extrem de laborioasă de-a lungul și de-a latul țării, el a ținut vie flacăra credinței creștine și a limbii materne în timpul ocupației Greciei de către turci. În iconografie este reprezentat cel mai adesea cu scăunelul pe care obișnuia să-l care cu el peste tot și pe care se urca pentru a predica oamenilor, precum și cu șiragul de mătănii în mână.

Mai jos, o prezentare luată de pe pagina principală a site-ului:

http://www.crestinortodox.ro/sfinti/...ul-128283.html

26 August - Sfinții Adrian și Natalia
 

Adrian si Natalia erau căsătoriți de numai 1 an atunci când au îndurat martirajul pentru Hristos.


http://oca.org/GetImageDetail.asp?IP...icomedia%2Ejpg

The Martyrs Adrian and Natalia were married in their youth for one year prior to their martyrdom, and lived in Nicomedia during the time of the emperor Maximian (305-311). The emperor promised a reward to whomever would inform on Christians to bring them to trial. Then the denunciations began, and twenty-three Christians were captured in a cave near Nicomedia.

http://oca.org/FeastSaintsViewer.asp...=1&FSID=102398

Și în românește, un articol de pe site: http://www.crestinortodox.ro/calenda...ia-120954.html