Citat:
În prealabil postat de ioan67
Subvarianta a aceluiasi vis.
Io n-am cunoscut nici un exemplar din aceasta nobila specie. Poate, doar, in unele romane...
|
Pe la țară bântuie o boală care-i afectează pe bărbați, mai ales în zonele unde se fac multe prune. Femeile țin casele, cu mai toate muncile lor, inclusiv la coasă - care credeam că e treabă exclusiv bărbătească. Cunosc o astfel de femeie pe care n-am auzit-o vorbindu-și de rău bărbatul: E om bun, zice, dar dacă s-ar putea lăsa de băutură! A încercat și unele tatamente cu el, care au mers o vreme.
O alta pătimește împreună cu fiul ei care suferă de aceeași boală, amândoi trăind din pensia ei. Spun doar de cele cunoscute mai îndeaproape, însă cazurile astea sunt frecvente.
La fel, și în București am cunoscut o astfel de femeie a cărei bunătate m-a surprins. Nu aveau o casă a lor pentru că niciodată n-au pus ban pe ban, stăteau pe unde erau primiți. Tot așa zicea despre bărbat: E om bun, dar cam bea. Se vedea după cum îi vorbește că îl iubește: nu-l certa, nu-i făcea reproșuri. Nici acum, ajunsă la bătrânețe și nevoită să-și întregească veniturile având grijă de oameni și mai bătrâni. Și având milă și de aceștia.
Dar multe altele le-am întâlnit pe la porțile bisericilor. Smerite, cu copii mulți, uneori fără casă.
Cu bărbați care beau și eventual le bat pe ele și pe copii, dar care se și îmbolnăvesc, iar ele îi hrănesc și îi îngrijesc până când mor. De regulă ei întâi, ele rămânând să se mute dincolo câțiva ani mai târziu, eventual singure, dacă n-au vreun copil aproape.