Păcatul susținut de Presedinte !

[ioan67]

În prealabil postat de AlinB

Tot caut in sistemul moral crestin si nu gasesc "toleranta".

O fi ceva de la "SECS" mai stii, probabil se preda la anumite facultati, numite si "case de toleranta"....

Toleranta o inteleg ca pe o atitudine indispensabila in relatiile interumane. Nu o consider slabiciune, ci abilitate si chiar virtute. Sa ma explic nitel, poate vei fi mai putin ...intolerant pe viitor.

Toleranta ca atitudine ingaduitoare fata de aproapele are ca izvor, la o prima intelegere, constiinta propriilor greseli sau nedesavarsiri sau, in planul duhovnicesc, a propriilor pacate.
Omul care isi da seama ca nu e tocmai Dumnezeu si ca, mai mult chiar, gaseste si la Domnul o lunga, nesfarsita demonstratie de toleranta (vezi istoria zbuciumata dintre Dumnezeu si oameni in Vechiul Testament, vezi cate a ingaduit Domnul evreilor, la cate pogoraminte si iertari S-a induplecat pe Sine, din Iubire!), acesta e inclinat spre a ingadui pe aproapele atunci cand acesta are o hiba, un neajuns etc.

Apoi, toleranta este fructul unei analize serioase, responsabile, pe care si-o face fiecare in raport cu pacatul altuia. Daca omul crestin intelege ca, chiar si fara sa vrea asta, participa intr-un fel sau altul la pacatele lumii, atunci este mai putin dispus sa respinga, sa pedepseasca, sa judece, sa puna la stalpul infamiei pe celalalt.

Toleranta este acea atitudine ingaduitoare care, de exemplu, te ajuta sa iti pastrezi cumpatul cu copilul care a facut o neascultare si, chiar daca pocinogul e mare, sa il linistesti si apoi sa il ajuti sa inteleaga unde si cum a gresit, precum si sa ii sprijini indreptarea.

Toleranta este o expresie a rabdarii. Lucrind mult cu oameni anchilozati in alegeri gresite si macinati de boli grele, am fost silit sa deprind rabdarea. Si blandetea. La cel mai mic semn de nerabdare si de asprime, un om dezechilibrat sufleteste se apara si trece ma manifestarea virulenta a ceea ce numim "sindromul Stockholm". Adica te percepe ca agresor si tinde sa ia apararea celui care de fapt il agreseaza si il tine in robie. (Ma refer la boala in sine, nu neaparat la demoni.)

Dar nu poti avea rabdare, constiinta propriei nedesavarsiri, blandete si alte insusiri daca, mai intai, nu ai fost tolerant cu tine. In sensul ca, atunci cand te pregatesti sa devii om, esti silit pur si simplu sa accepti, o lunga vreme, tot felul de esecuri personale. Si ca sa le depasesti trebuie sa te mentii pe tine insuti in acceptare si sa speri ca in timp, cu efort si cu harul Domnului, vei reusi sa depasesti piedicile momentane. Iar acest proces de devenire nu inceteaza niciodata, ne e dat sa il parcurgem pana la capatul vietii pamantesti. Posibil chiar mai departe...

In viata noastra sociala, toleranta fata de semeni este tot mai evident un rara avis. Lumea e pornita pe certuri, zgandereli reciproce, reprosuri etc. Romanii nu se mai ajuta intre ei, nu se mai iarta, nu se mai sustin. Fiecare e suparat pe toti ceilalti, fiecare si-a pierdut increderea in aproapele, fiecare e in pozitie de lupta etc. In acest sens, cred ca Iohannis a facut un apel sanatos cand a recomandat o atitudine permisiva, rabdatoare intre oameni.

Problema homosexualitatii si a familiei este extrem de complexa. Desi o voim cu totii rezolvata, asta nu se face nici batind din palme nici prin presiune. E o problema generata in timp, prin abuzuri de multe feluri, este o problema intretinuta, este si un simptom al dereglarii unor mecanisme de adaptare personala si sociala. Daca e asa, atunci nu ar trebui abordata cu pretentii exagerate. N-o putem rezolva batind din palme, e nevoie de multa rabdare si de actiuni bine ponderate care sa tina cont de multimea piedicilor reale.

Dar pentru toate acestea e nevoie de barbatie. Iar barbatia nu consta in intoleranta ci, mai degraba, in asumarea toleranta a unui program hotarat. Aceasta combinatie intre toleranta si hotarare e atributul intelepciunii si al experientei. De aceea e rar intalnita, din nefericire....

E bine ca suntem dornici de a recupera firescul, mai trebuie sa ne dovedim si capabili de asta. A bate cu pumnul in masa nu este o solutie, ci o autosabotare. Masa de azi e subreda, se poate rupe lesne... Si nici pumnul nu mai e ce-a fost altadat.... Intre timp s-a inventat un armament mult mai sofisticat.

P.S. Parintele Coman spune ce scrisesem si eu intr-o postare de zilele trecute: ca tocmai intre crestini sunt oameni credinciosi dar care au de dus crucea homosexualitatii... Si asta de ani buni. Iar parintele nu i-a indepartat, nu i-a culpabilizat (mai mult decat s-or simti deja ei insisi) ci a continuat cu rabdare sa ii ajute asa cum numai sfintia sa se pricepe s-o faca. De luat aminte, as zice...