Citat:
În prealabil postat de ioan67
Ma mir ca tocmai tu, care pledezi pentru "gustul obiectivitatii", nu poti pricepe gustul pentru toleranta... Ar fi mult mai usor si, in orice caz, mai putin contradictoriu in el insusi.
Intre valorile crestine nu este "toleranta" ci "iubirea" care e net superioara, da' ce stii tu, de cand te documentezi cvasi-exclusiv se pare din doctrina pe care stau closca organizaiti de tip "Accept" si "SECS" valorile crestine le mai folosesti cel mult pe post de topor la adresa celor cu care ar trebui sa fii frate de credinta, cel putin din perspectiva unor declaratii se pare mai degraba formale.
Pacea lumii de azi nu se primeste de-a gata, Alin, ci se construieste. Iar unde nu e pace launtrica (in organismul unui popor) si securitate, nu prea se construieste bine. Atentia fuge mereu pe zonele de alarma, de conflict, de "zgomot" perturbator.
Presedintele, iti reamintesc, nu este doar al unora, ci al tuturor. Si este responsabil de mentinerea unei stari generale in care sa se poata rezolva, atat cat ingaduie resursele si vremurile, toate problemele sociale intr-un mod echitabil iar nu prin impunerea fortei. Slava Domnului, nu suntem inca sub Putin! Nici noi, ca natiune, nici Biserica!
|
Inventezi tot felul de notiuni caraghioase "pacea launtrica in organismul unui popor" si "securitate" - cuvant de trista amintire in numele caruia inainte de ' 89 alti ipochimeni ca si cei de azi au varsat mult sange pentru interesele lor, il arunci la mijloc si pe Putin ca un mic agent propagandistic care are agenda lui din care trebuie sa citeze, toate chestii care n-au nici o legatura cu ceea ce se discuta aici.
Citat:
Iar aceasta problema dezvoltata acum la modul incendiar, fiind copios cultivata de unii, este evident intretinuta politic. Ciolanul, obsesia puterii dicteaza aici - iar nu interesele pentru, vezi Doamne, moralitatea natiunii. Caci daca am fi atat de dornici de moralitate am invata, printre altele, cum sa ne respectam oamenii, institutiile si, in definitiv, pe noi insine.
|
Iarasi elucubratii, teorii fanteziste care n-au nici o legatura cu problematica dar
incearca sa arunce o umbra de indoiala asupra unei initiative la care cu viclenie declarai ca ai subscrie dar de fapt o ataci cu toate ocaziile si din toate unghiurile.
Citat:
Iar cata vreme Patriarhia si Presedintia nu sunt in conflict, cel putin nu in conflict declarat, nu vad de ce ne comportam ca si cum ar fi. Patriarhul insusi a sustinut pe Presedinte, spunind cuvinte de apreciere, inclusiv referitor la pozitia Presedintelui fata de Biserica, fata de valorile morale. De ce nu ii luati in seama aprecierea si va deziceti, iar, de Patriarh?
|
Nu stiu pe ce se bazeaza fanteziile astea ale tale, momentan ce stiu e ca domnu' Ioha a dat cu oistea in gard iar Patriarhia i-a atras atentia, dupa care a mai dat-o inca o data dar putin mai spre stanga asa, sa nu mai ia gardul chiar din plin.
Daca ai alte noutati, posteaza cu sublinierile de rigoare.
Momentan te-am invitat de vreo 3 ori sa faci analiza la ce a spus Iohanis si sa ne luminezi si pe noi despre ce era vorba cu "extremismul religios" si care ar fi chipurile, intolerantii fata de care Mareata Lui Persoane se afla in opozitie, dar pauza, se pare ca obiectivismul nu e pe gustul tau.